3 Decembrie 2021
Și Domnul a binecuvântat mai mult sfârșitul lui Iov decât începutul lui … Și a avut șapte fii și trei fiice. Și a pus numele celei dintâi Iemima, și numele celei de-a doua, Cheția, și numele celei de-a treia, Cheren-Hapuc. Și în toată țara nu se găseau femei așa de frumoase ca fiicele lui Iov; și tatăl lor le-a dat moștenire printre frații lor. Și Iov a trăit după aceasta o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi, patru generații.
Iov 42.12-16
Copiii lui Iov (2) – Ținte ale lui Satan
Când citim în cartea Iov vedem cât de puțin înțelegem din căile și din scopurile lui Dumnezeu. Adesea, la fel ca prietenii lui, credem că știm, ne certăm și acuzăm. Sau, la fel ca Iov, ne plângem cu privire la încercările noastre și ne apărăm de falsele acuzații. Prietenii lui Iov au fost greșiți, iar Iov însuși, în prezența lui Dumnezeu, a fost vindecat de îndreptățirea de sine. Atunci când a demonstrat acest lucru, prin faptul că s-a rugat pentru prietenii săi care îl trataseră așa de rău, Domnul l-a răsplătit, dându-i de două ori mai mult decât avusese înainte.
În ce privește copiii, Domnul i-a dat încă zece copii, lucru care arată că primii zece, deși muriseră, erau cu Dumnezeu – mântuiți, nu pierduți. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață în mod constant acest lucru: copiii sunt o binecuvântare, o moștenire de la Domnul (Psalmul 127.3). Iov a trăit după aceea suficient de mult ca să-i vadă pe urmașii săi până la a patra generație.
Este interesant să citim comentariile lui Dumnezeu cu privire la frumusețea fetelor lui Iov și să vedem cum Iov le-a dat o moștenire printre frații lor, fără îndoială în mod contrar obiceiurilor din acele vremuri. În timp ce respectăm faptul că Dumnezeu a desemnat roluri diferite bărbaților și femeilor în sfera naturală și în cea a Adunării Sale, știm că ei sunt deopotrivă iubiți și scumpi înaintea Lui.
E. P. Vedder, Jr.
Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
Ieremia 29.11
Gânduri de pace, nu de nenorocire
La cină, unul dintre nepoții mei mi-a spus: „Mama nu mă iubește”. Oare cum a ajuns nepotul meu la o asemenea idee ciudată și totuși exprimată cu atâta convingere? Atunci l-am întrebat: „De unde ți-ai dat seama că mama nu te iubește?”. El mi-a spus: „Nu face ceea ce vreau eu”. Deoarece mama nu făcea ceea ce dorea copilul, micuțul a tras concluzia greșită că mama nu-l iubește!
Acest gând m-a preocupat mult. Oare nu gândim noi la fel? Dumnezeu nu face ceea ce doresc oamenii. Nu le împlinește rugăciunile așa cum pretind ei. Concluzia lor este: „Dumnezeu nu ne iubește”. Astfel se îndepărtează de Dumnezeu și se retrag dezamăgiți în cochilia lor. „Dacă Dumnezeu ne-ar iubi, atunci ne-ar ajuta”, spun ei în timp ce stau departe de Dumnezeu, singuri cu problemele lor.
Dar oare mama nu-și iubea copilul? Nu cumva era exact invers? Tocmai pentru că își iubea copilul, ea nu îi dădea ceea ce el dorea. Ea avea ceva mai bun pentru el.
Dumnezeu are lucruri mai bune pentru noi: „Gânduri de pace, și nu de nenorocire”. Viețile noastre nu Îi sunt indiferente. El gândește mai departe decât gândim noi și are pregătite pentru noi lucruri mai bune decât sperăm noi să obținem: are cele mai bune lucruri pentru noi. El dorește să ne binecuvânteze. Dumnezeu este dragoste și ne întâmpină mereu cu bunătate, cu îndurare, cu milă și cu har.
Și pentru astăzi, El are gânduri de pace pentru noi.
Citirea Bibliei: Ezechiel 23.36-24.14 · Psalmul 126.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BANCNOTE ȘI DIAMANTE – Fundația S.E.E.R. România
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2:8)
Pentru a înțelege cum te vede Dumnezeu, încearcă să te gândești la următoarele două lucruri:
1) O bancnotă (de 100 lei, să zicem). Ce o face să fie mai valoroasă decât orice altă bucată de hârtie de aceeași mărime? Autoritatea, bunăvoința și determinarea guvernului care și-a pus semnătura pe ea. Poți mototoli acea bancnotă, o poți călca în picioare, o poți chiar rupe în două și să o lipești la loc, dar valoarea ei rămâne aceeași.
2) Un diamant. Dacă acoperi un diamant cu noroi, tot un diamant rămâne, chiar dacă unul murdar… El nu și-a pierdut valoarea! Bineînțeles, pentru a scoate în evidență aspectul său de diamant, trebuie să-l cureți de noroi și să-i redai luciul original.
Ce-am vrut să spun prin aceste două ilustrații? Faptul că valoarea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu nu se schimbă și nu se diminuează în ochii Săi, când te murdărești, când ești călcat în picioare, sau zdrobit de viață și de circumstanțele ei. De ce? Deoarece adevărata ta valoare este determinată nu de meritele sau eforturile tale personale, ci de prețul pe care L-a plătit Domnul Isus pe cruce pentru tine! Acolo a avut loc marele schimb. Toate păcatele tale de când te-ai născut și până vei muri au fost luate asupra Sa. Și când L-ai acceptat ca Mântuitor personal, toată neprihănirea Sa a fost transferată asupra ta. Nu trebuie să te străduiești, ori să te lupți s-o obții – este un „dar.” „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Așadar, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru valoarea ta în Hristos!
de Jean Koechlin
Marcu 6:1-13
Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul”. Timp de treizeci de ani, El Îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.
Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui” (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi … cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).
Aleşi în cap. 3.13‑19, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru drum. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi i–ar fi făcut să piardă din vedere legătura care–i unea cu Învăţătorul absent. În ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii”. Orice credincios trebuie să–şi aranjeze („orneze”) mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).
Mana Zilnica 