Mana Zilnica

Toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Romani 8.28

Întrebarea fetiței (2)

Într-o zi, același domn trecea cu pași obosiți, dar liniștiți, pe străzile unui oraș. La fereastra unei case a zărit o doamnă care i se părea foarte cunoscută. Da, și-a adus aminte. Era mama fetiței din trăsură. A sunat la clopoțelul de la intrare și a fost primit de doamnă. „Îmi prezint scuze că v-am deranjat. În urmă cu cinci ani am călătorit alături de dumneavoastră și fetița mi-a pus o întrebare pe care n-am putut să o uit niciodată. Vă mai amintiți de acea călătorie și de întrebarea pe care mi-a pus-o fetița?” — „Desigur, îmi amintesc”, a zis doamna zâmbind, „întrebarea ei v-a încurcat foarte tare”. — „Niciodată n-o să uit privirea ei serioasă atunci când mi-a pus întrebarea. Aș putea s-o revăd și să-i mulțumesc că a fost folosită de Dumnezeu pentru mântuirea mea?”

S-a așternut o liniște adâncă… Ochii mamei erau plini de lacrimi. „Doamnă, copila…?”, a întrebat grav scriitorul. „Da, copila este la Isus, Domnul și Mântuitorul ei, care a dus-o în patria veșnică”, a fost răspunsul abia auzit. Inima scriitorului s-a strâns de durere, căci a deschis, fără să vrea, rana din inima mamei. După câteva clipe, mama s-a ridicat și l-a condus în camera fetiței și i-a arătat jucăriile și Biblia ei. „Asta-i tot ce a mai rămas.” — „Nu, doamnă, după cum vedeți, eu sunt un om mântuit prin întrebarea fetiței dumneavoastră.”

coordonatori Bob & Debby Gass

MULȚUMIREA LA LOCUL DE MUNCĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu…” (Eclesiastul 5:19)

Două treimi din viața noastră de adulți o petrecem câștigându-ne pâinea și Dumnezeu dorește să ne bucurăm de asta: „să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.” Încearcă să înțelegi că Dumnezeu are un plan prin faptul că te afli într-un anumit loc.

„Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Psalmul 37:23). Când înțelegi lucrul acesta, începi să te bucuri de serviciul tău, în loc să fii nemulțumit, și începi să crezi că Dumnezeu are un plan pentru viitorul tău. Planul poate consta într-un alt loc de muncă, o promovare la locul actual de muncă sau îmbunătățirea capacităților tale, ceea ce te va face să te simți împlinit, știind că ești un membru prețuit în echipă și că îți aduci contribuția. Așadar, cu un ochi la prezent și cu unul la viitor, țelul tău trebuie să fie acela de a-ți îndeplini responsabilitățile eficient și cu profesionalism, și să-L glorifici pe Acela al cărui nume îl porți. Învață tot ce poți din munca ta – atât în ceea ce privește competența, cât și caracterul tău.

Pregătește-te pentru planul lui Dumnezeu pentru tine. Ce dacă ceilalți te privesc de sus sau te subestimează?! Familia lui David l-a desconsiderat și nu a crezut că era calificat să fie următorul rege al lui Israel, însă Dumnezeu a avut o altă părere. Și El a avut ultimul cuvânt! Putem învăța o lecție importantă de aici: Fii credincios și caută să excelezi acolo unde te-a pus Dumnezeu – și, la vremea potrivită, El te va binecuvânta și te va promova.

„Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.” (Psalmul 75:7). Fii deci credincios, mulțumit și performant – la locul tău de muncă!

de Jean Koechlin

Ezra 6:1-12

O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcătură.

Nu numai că cercetările pe care Darius le întreprinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a construirii Templului. Şi, ca paharul să fie plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decretul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). Atitudinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aprobarea.

Este încurajator să-l vedem pe împărat, în v. 10, recunoscând puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dumnezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vorbim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru toţi oamenii − şi în mod special pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea (1 Timotei 2.1, 2).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 nov. 2020

19 Noiembrie 2020

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor”. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.

Numeri 20.7-9

Ce este dragostea? Cum aș putea s-o definesc? Prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi. Iar dacă Hristos este cu adevărat viața mea, El va fi din punct de vedere spiritual, în mine, ceea ce El Însuși a fost pe acest pământ. Hristos a păzit legea, pentru că a fost născut sub ea. Iar legea îl cheamă pe om să-L iubească pe Dumnezeu și pe aproapele său, lucru pe care Hristos l-a împlinit pe deplin. Însă, în afară de aceasta, El a fost întruchiparea dragostei lui Dumnezeu față de om și, în special, față de ucenicii Săi, atunci când oamenii nu-L iubeau pe Dumnezeu.

Aceasta trebuie să fim și noi. Hristos, care constituia activitatea dragostei lui Dumnezeu, Și-a dat viața. Prin aceasta ne dăm seama de ce înseamnă dragostea divină. Iar noi trebuie să arătăm același lucru. Așa ceva constituie un privilegiu imens. Nu numai că mi se cere să fac anumite lucruri, dar sunt chemat să fiu un martor al lui Dumnezeu într-o lume străină de El. Iar această mărturie nu are limite. Trebuie să merg tot atât de departe cât a mers Hristos. Și au fost unii care au făcut aceasta până la moarte. Mulți martiri și-au dat viața pentru Hristos – „și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați” (1 Ioan 3.16).

Pe lângă privilegiul imens există și un adevăr esențial. Trebuie să-L arătăm pe Dumnezeu în această lume, deoarece Hristos este în noi. Cu alte cuvinte, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, avem părtășie cu izvorul însuși; prin urmare, trebuie ca acest lucru să se vadă în umblarea noastră – suntem epistola lui Hristos, cunoscută și citită de către toți oamenii.

J. N. Darby

„Da”, le-a răspuns Isus … „Tu ai scos laude din gura pruncilor”.

Matei 21.16

Întrebarea fetiței (1)

Marta, o copilă de cinci ani, călătorea cu mama ei. Alături se afla un domn care asculta cu plăcere cântecele fetiței. După un timp, vesela copilă l-a întrebat pe acel domn: „Îl iubiți pe Isus?”. Călătorul a privit-o mirată și nu știa ce să răspundă. În curând a trebuit să coboare din trăsură, dar întrebarea micuței, „Îl iubiți pe Isus?”, a produs un ecou puternic în inima acelui om foarte apreciat de așa-zisa lume bună. Mulți dintre prietenii săi s-au grăbit să-i ureze bun-venit printre ei. A fost pregătit un prânz copios, se râdea și se glumea mult în acel han plin de agitație. Dar ce schimbat era cel așteptat de toți! Ce gol simțea în inimă tânărul scriitor! Prietenii așteptau lucruri mari de la el, însă întrebarea pe care i-a pus-o fetița nu-i dădea liniște. Parcă o auzea la fiecare mișcare, în fiecare zornăit al bilelor de biliard, cu fiecare râs al veselilor lui prieteni.

În seara aceea, tânărul scriitor a fost absent de la distracție. Se șoptea mereu: „Ce s-o fi întâmplat? Nu mai este același om ca înainte”.

O copilă a aruncat o singură „piatră” în apele nederanjate ale sufletului scriitorului, iar mișcarea rezultată de aici avea să-și găsească ecoul până în veșnicie. Conștiința acelui domn bine văzut în lumea prietenilor săi a fost pusă în mișcare. Iar conștiința, când începe să lucreze, este asemenea unui vierme care nu doarme.

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA NECONDIȚIONATĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

Pe șosele americane poți vedea mașini care au abțibilduri lipite pe ele prin care anunță că odrasla lor este „elev eminent” la o anumită școală. Și pentru că tuturor ne place să ne mândrim cu reușitele copiilor noștri, pot apărea două probleme sensibile aici.

Prima: va exista o iritare naturală din partea părinților ai căror copii se iau la trântă cu învățătura sau care sunt mai puțin dotați. Astfel, drept răspuns, o mamă și-a lipit pe mașină: „Fiul meu îl poate întrece pe eminentul tău.”

O a doua problemă apare atunci când mândria familiei apasă pe umerii unui copil imatur. Copilul tău nu este creat să țină piept unei asemenea presiuni! El trebuie să știe că este iubit și acceptat datorită propriei sale valori. John McKay, celebrul antrenor de fotbal de la Universitatea Southern California, avea un fiu care era un bun jucător în echipa acestei universități. Când un reporter l-a rugat pe antrenor să comenteze mândria pe care o simțea pentru realizările fiului său, iată ce a zis: „Da, sunt încântat că John Jr a avut un sezon bun anul acesta. Face o treabă bună și sunt mândru de el. Dar aș fi la fel de mândru și dacă nu ar fi jucat niciodată fotbal!”

Un răspuns pe cinste! Fiul nu ar pierde respectul tatălui său dacă anul următor i-ar aduce eșec și dezamăgire, deoarece locul său în inima tatălui era un loc sigur, și independent de performanțele sale. Aceasta este dragostea de care au nevoie copiii tăi de la tine! „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” Dragostea lui Hristos nu se întemeiază pe fapte; dragostea Lui este necondiționată, neîntreruptă și veșnică. Și a ta trebuie să fie la fel!

de Jean Koechlin

Ezra 5:6-17

În timp ce, sub ochiul Dumnezeului lor (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lucrul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încercând să-l facă să intervină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferenţei şi chiar a toleranţei. Scrisoarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod involuntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numească pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să descopere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 nov. 2020

18 Noiembrie 2020

Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Și-a dat viața pentru noi; și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați.

1 Ioan 3.16

J. N. Darby

Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule: ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.

Psalmul 66.10

„Dar nu mă arunca la fier vechi!”

Un fierar a avut parte de mult necaz și grijile năpădeau adesea peste el. Atunci vecinul lui i-a zis: „Tu spui că Dumnezeul tău este plin de dragoste, dar El ți-a dat în ultimul timp numai greutăți”. Fierarul a luat o bucată de metal, care se afla în fierăria lui, și a spus: „Vezi această bucată de fier? Ca să devină folositoare, trebuie să fie rezistentă. O pun în foc până se încălzește și ajunge de culoare albă. Apoi o așez pe nicovală și o bat de două-trei ori, ca să văd dacă suportă călirea. Dacă o suportă, o arunc în apă, o pun din nou repede în foc și apoi încă o dată în apă. Abia atunci pot face ceva folositor din ea. Înțelege-mă corect: Dumnezeu m-a condus prin încercări, ca să vadă dacă suport oțelirea. Eu Îl rog să mă ajute să o suport în tăcere. Și mă mai rog în fiecare zi: «Doamne, dacă Tu vrei, pune-mă sau în foc, sau în apă, dacă e necesar, dar nu mă arunca la fier vechi»”.

Probabil, viața noastră de creștini este plină de greutăți și de încercări. Dar Domnul nu ne-a promis că vor dispărea după întoarcerea noastră la El. Ceea ce a promis Domnul și Mântuitorul nostru este că va fi cu noi, ca să le putem suporta. Așa cum fierul devine rezistent dacă este călit, tot așa și noi devenim puternici prin încercările pe care le traversăm. Dumnezeu ne vrea creștini bine „căliți”, pentru ca astfel să ne poată folosi spre lauda harului Său.

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU MERGE ÎNAINTEA TA! – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine” (Deuteronomul 31:8)

Te simți îngrijorat astăzi pentru că nu știi ce te așteaptă? Poporul Israel se îndrepta spre o destinație favorabilă: Țara Promisă. Tocmai scăpaseră de o situație neplăcută: 430 de ani de robie care le rupsese spatele, le distrusese sufletele și le stinsese credința. Acum aveau să fie liberi în propriile lor case, puteau să-și întemeieze familii, să lucreze ceea ce le place și să fie bine plătiți pentru munca lor. Însă Țara Promisă nu era un loc lipsit de probleme. Acolo existau cetăți de-ale dușmanilor, care trebuiau cucerite rând pe rând, și lucrul acesta necesita timp. „Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.” (Deuteronomul 7:22).

Întrebare: Te găsești și tu într-o asemenea situație astăzi? Te pregătești pentru căsătorie, pentru un nou loc de muncă, pentru o nouă lucrare sau pentru un tărâm necunoscut – și nu ai toate răspunsurile? Și pentru că nu știi exact care sunt implicațiile, ești neliniștit? Nu fi! Iată cuvântul pentru tine astăzi: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”… Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:6-8).

Păstrează aceste promisiuni în inima ta. Și, când încrederea ta începe să se clatine și când credința îți este șovăielnică – citește-le, bazează-te pe ele și crede că Dumnezeu Își va onora Cuvântul!

de Jean Koechlin

Ezra 4:17-24; 5:1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la împărat sprijinul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: violenţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i oprească prin forţă
şi cu putere (v. 23) de la continuarea lucrării. Dar adevăratul motiv ca lucrarea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pentru casa lui Dumnezeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de propria casă.

Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni credincioşi, prin asemenea perioade de declin spiritual? Domnul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, proporţional cu lipsa de interes pentru cele ale Domnului, creşte preocuparea noastră cu propriile afaceri. Totuşi, Dumnezeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaharia, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 nov. 2020

17 Noiembrie 2020

Mărturiile Tale, de asemenea, sunt desfătarea mea, sfătuitorii mei.

Psalmul 119.24

Meditații asupra Psalmului 119 (5)

De multe ori psalmistul vorbește despre plăcerea pe care și-o găsește în Cuvântul lui Dumnezeu; prin urmare, acest Cuvânt este sfătuitorul lui. Dacă trebuie să luăm o decizie, dacă există întrebări în viața noastră și dacă avem nevoie de sfaturi în problemele noastre, unde mergem? Cel mai bine este să deschidem Scriptura și să spunem: «Doamne, ce trebuie să fac? Am nevoie de sfatul Tău!».

Putem crede că problemele noastre «moderne» nu își au răspunsul în Biblie, însă lucrurile nu stau deloc așa. Dacă cercetăm Scriptura, vom găsi cu siguranță răspunsul la orice problemă, fiindcă ea a fost insuflată de Dumnezeu, iar El a știut perfect de bine toate problemele care aveau să apară și le-a dat deja răspuns în Cuvântul Său. Biblia ne oferă principii pe care le putem aplica în diferitele noastre împrejurări și prin care obținem astfel răspunsuri și rezolvări la toate problemele cu care ne confruntăm.

Aici vedem cum psalmistul căuta sfat și călăuzire și cum s-a îndreptat către Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă își găsea plăcerea în acest Cuvânt. El spune, cu alte cuvinte: «Voi găsi răspunsul, fiindcă îmi găsesc plăcerea în Cuvânt. Îmi voi îndrepta privirile către el și voi dobândi răspunsul de care am nevoie».

M. Vogelsang

Viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

Întâmplarea cea mai însemnată

Un reporter a oprit șase oameni de pe străzile New-York-ului și le-a pus următoarea întrebare: „Care a fost cea mai însemnată întâmplare din istorie?”. Răspunsurile lor au fost diferite: înființarea de către englezi a orașului Jamestown în America; înfrângerea sarazinilor la Tour; reactoarele nucleare; înfrângerea japonezilor în al Doilea Război Mondial; inventarea roții.

Al șaselea răspuns a venit de la un adolescent de 14 ani care a spus: „Întâmplarea cea mai importantă din istoria omenirii a fost nașterea lui Isus Hristos în Betleem”. Din șase persoane, doar acest adolescent a înțeles care a fost cea mai însemnată întâmplare din istorie. Fără Hristos, fără jertfa Sa de la cruce, restul întâmplărilor se pierd în marea uitării. Toată viața omului, toate descoperirile sale cu valoare limitată, pălesc în lumina Soarelui dreptății – Isus Hristos. În Hristos avem viața, și nu orice viață, ci viața din Dumnezeu. Apostolul națiunilor, Pavel, își găsea temeiul vieții sale numai în Hristos, în care a găsit ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. Dacă nu am găsit încă secretul unei astfel de vieți, acum este momentul potrivit să ne încredințăm viața în mâinile atotputernicului Mântuitor – „care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20).

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM E CĂSNICIA TA? (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti” (Eclesiastul 9:9)

Într-o căsnicie sănătoasă, se întâmplă trei lucruri:

1) Ai ocazia să te cunoști pe tine însuți. Pentru a crește, trebuie să fii în stare să te uiți la tine însuți în mod realist, și cel mai bun loc în care poți face lucrul acesta este într-o familie plină de dragoste. Aici poți fi deschis cu privire la greșelile și defectele tale. Este un loc plin de siguranță în care poți să și cazi. Este un mediu în care ești ascultat, înțeles și sprijinit. Persoanele care ne sunt cele mai apropiate sunt cele care ne formează. Când Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace, ea a fost întrebată: „Ce putem face pentru a promova pacea în lume?” Ea a răspuns: „Mergeți acasă și iubiți-vă familiile.” Dacă vrei să schimbi lumea în care trăiești, începe de acasă.

2) Ai ocazia să-ți cunoști caracterul. O familie care îl are în centrul ei pe Hristos nu numai că ajută la formarea caracterului copiilor, ci îl întărește și pe al tău. Caracterul se clădește pe alegerile pe care le faci și pe obiceiurile pe care le cultivi. Și pentru că familia creează mediul de bază, ea influențează acele alegeri și acele obiceiuri. Familiile puternice ne încurajează să facem alegeri bune, să dezvoltăm disciplinele potrivite și să plătim astăzi pentru succesul de mâine.

3) Ai un adăpost sigur. Se pare că ritmul vieții devine tot mai haotic cu fiecare zi. E stresant să conduci pe șosele supra-aglomerate. Locul de muncă este solicitant. Locul de joacă este un mediu tot mai ostil. Unde poți găsi adăpost? Dacă nu acasă, probabil nu vei găsi nicăieri. Theodore Roosevelt a spus: „Prefer să petrec timp cu familia mea decât cu orice altă persoană importantă din lume.” Căminul lui era adăpostul său în mijlocul furtunilor vieții – poate fi și al tău! Întrebarea este: Faci ceva ca să fie așa?

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Fă tot ce poți și tot ce trebuie ca să ai o căsnicie fericită!

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-16

Situaţia oamenilor lui Iuda n-a scăpat atenţiei naţiunilor din jur. Iată-i cum vin cu o ofertă tentantă: Să construim cu voi, deoarece căutăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru … (v. 2). Nu era acesta un gest de prietenie din partea lor? Lucrarea ar înainta mult mai repede. Şi un refuz i-ar jigni cu siguranţă pe aceşti oameni. Dar conducătorii iudeilor nu sunt nicidecum naivi. Ei resping ferm sugestia, spre deosebire de Iosua şi de maimarii lui Israel care se lăsaseră înşelaţi altădată de un truc asemănător (Iosua 9). Ca să ia parte la o lucrare a lui Dumnezeu, este esenţial ca cei implicaţi în ea să aparţină poporului lui Dumnezeu. Să nu ne temem să menţinem o despărţire categorică faţă de cercurile religioase ale căror principii sunt confuze, chiar dacă aceasta ar intra în contradicţie cu ceea ce ar sugera falsa dragoste sau, simplu, dorinţa de a nu-i leza pe alţii.

Ceea ce urmează aruncă o lumină asupra identităţii acestor ajutoare binevoitoare: vrăjmaşi! Nereuşindu-le înşelăciunea, ei îşi descoperă jocul şi recurg la ameninţări. Apoi, schimbând încă o dată tactica, trimit o scrisoare acuzatoare lui Artaxerxes, noul conducător al imperiului.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 nov. 2020

16 Noiembrie 2020

Epafra, preaiubitul împreună-rob cu noi, care este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi.

Coloseni 1.7

Epafra era un slujitor credincios al lui Hristos – iată un frumos rezumat al caracterului creștin! Totuși el nu era un bărbat renumit, care să fi călătorit mult, iar numele său este menționat în doar trei versete în Scriptură. Ce l-a condus pe apostolul Pavel să-l descrie în felul acesta? În primul rând, Pavel le spune colosenilor că Epafra era un slujitor credincios al lui Hristos pentru ei. Slujirea noastră pentru Domnul îi va avea întotdeauna ca obiect pe oameni. Epafra îi avea mult pe inimă pe creștinii din Colose, din Laodiceea și din Ierapole – trei cetăți la distanță de doar câțiva kilometri una de alta (Coloseni 4.13). Câmpul lui de lucru nu era întins, însă Epafra știa precis unde și cu privire la cine dorea Domnul să-l folosească.

În al doilea rând, acest lucrător credincios era chiar din Colose (Coloseni 4.12), de aceea îi păsa mult de cei de acolo. Pavel nu fusese niciodată în acea cetate, însă Epafra predicase evanghelia acolo. Uneori noi ezităm să-L vestim pe Hristos vecinilor și colegilor noștri, fiindcă nu dorim ca relațiile noastre cu ei să se deterioreze. Trebuie să înțelegem însă că de acolo începe responsabilitatea noastră. Trebuie să fi fost o mare bucurie pentru Epafra când prietenii și vecinii lui au ajuns să-L cunoască pe Domnul.

În al treilea rând, Epafra îi încuraja pe noii creștini în credința lor. Când l-a găsit pe Pavel în închisoarea din Roma, i-a spus despre dragostea colosenilor în Duhul (Coloseni 1.8). El se ruga fierbinte și necontenit ca ei să devină credincioși maturi. Epafra a fost tratat ca prizonier împreună cu Pavel (Filimon 23), însă nu s-a rușinat să trimită salutări prin intermediul epistolelor lui Pavel către ceilalți creștini din Colose și către Filimon.

Într-o zi viitoare, Domnul Isus va evalua slujirea noastră. El dorește să ne recomande cu aceste cuvinte: „Bine, rob bun și credincios!”. Epafra ne arată unul dintre modurile în care ne putem împlini bine slujba.

S. Campbell

Tot așa și limba: este un mădular mic și se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!

Iacov 3.5

Întrecerea celor patru

Patru discipoli ai unui înțelept au pornit o întrecere: care dintre ei avea să iasă învingător în răbdare și în puterea de concentrare. S-au așezat toți într-o încăpere și au hotărât ca timp de trei zile să nu scoată o vorbă. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a putut abține și a zis:

— Să aprindă cineva lumina!

— Ce-ai făcut? Nu trebuia să tăcem?, l-a întrebat al doilea nedumerit.

— De ce ați vorbit?, s-a repezit al treilea.

— Doar eu am tăcut, s-a lăudat cu îngâmfare al patrulea.

Fiecare a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia și mândria. După cum soarele aduce totul la lumină, tot așa, limba aduce la lumină ce este ascuns în inimă. Gura vorbește din prisosul inimii. De aceea trebuie ca mai întâi inima să fie adusă într-o stare bună cu Dumnezeu și voia Sa. Ori tocmai acest lucru le-a lipsit celor patru concurenți. Acest mădular mic – limba – care se fălește cu lucruri mari, poate să stăpânească și să ne conducă viața.

„Oare din aceeași deschidere a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară?” (Iacov 3.11).

Cum să ne păzim limba de rău? „Tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine” (Ioan 15.4). Ferice de toți cei care și-au încredințat viața în mâinile Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM E CĂSNICIA TA? (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul” (Proverbele 18:22)

Dacă ai peste șaizeci de ani, cu siguranță ai trăit într-o perioadă în care nu ai cunoscut prea multe cupluri divorțate și divorțul era un subiect tabu. Acum, copiii și nepoții tăi trăiesc și cresc într-o lume în care căsnicii se destramă în fiecare zi. Dacă ai sub patruzeci de ani și-ți dorești ca relația ta de căsătorie să nu fie în pericol, atunci:

1) Învață să-ți manifești dragostea. Psihologul William James spune: „Năzuința cea mai adâncă a ființei umane este nevoia de apreciere.” Și dacă nu ne simțim apreciați acasă, probabil nu ne vom simți apreciați deloc, întrucât, în general vorbind, lumea nu ne îndeplinește această dorință. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru soțul/soția ta și pentru copiii tăi este să-i apreciezi și să-i iubești – nu neapărat pentru realizările lor, ci doar pentru că sunt ai tăi!

2) Acordă atenție. Reverendul Theodore Hesburgh, președintele emerit al Universității din Notre Dame a spus: „Cel mai important lucru pe care îl poate face un tată pentru copiii săi este s-o iubească pe mama lor.” Și lucrul acesta funcționează în ambele direcții. O căsnicie reușită este o căsnicie care merge din criză în criză și continuă să se întărească. Dedicarea, nu emoția, este ceea ce te ajută să răzbești. Dacă vrei să rămâi căsătorit numai câtă vreme simți că ești îndrăgostit, ar fi bine să renunți înainte de-a te căsători. Ca orice lucru valoros, o căsnicie sănătoasă necesită atenție constantă.

3) Ai grijă de timpul petrecut împreună. Dacă simți că ar fi bine să fii la serviciu când ești cu familia, și viceversa – ceva e greșit. Organizează o întrunire de familie, și stabiliți cât timp trebuie să petreceți împreună. Dacă faci ca acest timp să fie o prioritate și îl protejezi, căsnicia ta va înflori.

de Jean Koechlin

Ezra 3:1-13

Psalmul 137 ni-i arată pe exilaţii lui Iuda lângă malurile râurilor Babilonului, incapabili să cânte, din cauza tristeţii. Dar acum este Psalmul 126 cel care vorbeşte: „Când a întors Domnul pe captivii Sionului … gura ne era plină de râs şi limba de strigăte de bucurie … Domnul a făcut mari lucruri pentru noi: suntem bucuroşi„ (Ps. 126.1-3). Dar nu era aceasta şi o poruncă divină? (Isaia 48.20). Ei celebrează „sărbătoarea Corturilor”, sărbătoarea bucuriei (în v.11 îi vedem de asemenea cântând). Prima lor grijă se îndreaptă spre altarul Domnului pe care îl aşază „pe temelia lui”. Motivul lor este demn de remarcat: „pentru că teama era peste ei din cauza popoarelor acelor ţări„ (v. 3). Frica îi conduce nu la asigurarea propriei protecţii, ci la strângerea în jurul Domnului, El fiind acela care-i va apăra.

Apoi sunt puse fundaţiile noii case. Faptul acesta dă naştere unei ceremonii mişcătoare, în care îşi fac apariţia atât bucuria cât şi lacrimile (vezi Ieremia 33.10, 11). Ce contrast cu primul templu! Acelaşi contrast există şi între începuturile Bisericii, relatate în cartea Fapte, şi slaba mărturie colectivă pe care cei credincioşi o mai pot da în mijlocul ruinei actuale.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 nov. 2020

15 Noiembrie 2020

Preaiubiților, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăzneală la Dumnezeu; și orice cerem primim de la El, pentru că ținem poruncile Lui și practicăm cele plăcute înaintea Lui.

1 Ioan 3.21,22

Oricare ar fi starea de lucruri, nu există nicio limită a binecuvântării pentru sufletul care dorește să asculte de glasul lui Hristos și să păzească poruncile Lui. Să păstrăm acest lucru în inimile noastre și săl lăsăm să pătrundă până în străfundurile ființei noastre morale! Nimic nu ne poate lipsi de binecuvântările și de privilegiile care decurg din ascultare. Adevărul acestui principiu strălucește înaintea ochilor noștri de pe fiecare pagină a Cărții lui Dumnezeu. În toate timpurile, în toate locurile și în toate împrejurările, sufletul ascultător a fost fericit cu Dumnezeu și Dumnezeu a fost fericit cu el. Întotdeauna, oricare ar fi caracterul dispensației, se verifică acest principiu: „Spre acesta Mă voi uita: spre cel smerit și zdrobit în duh și care tremură la cuvântul Meu” (Isaia 66.2)

Cea mai înaltă motivație a ascultării este dorința de a fi plăcuți inimii Domnului nostru Isus Hristos. Este adevărat că Îi datorăm o ascultare din inimă din toate motivațiile posibile, căci nu ne mai aparținem nouă înșine, ci am fost cumpărați cu un preț. Lui Îi datorăm viața noastră, pacea noastră, dreptatea noastră, mântuirea noastră, fericirea noastră și gloria noastră, așa încât nimic nu poate depăși greutatea morală a dreptului Său asupra noastră de a-I oferi o ascultare din inimă în tot timpul vieții pe care o trăim aici. Însă, dincolo și deasupra cerințelor Sale morale, inima Sa este mulțumită și El Însuși este înviorat când păzim poruncile Sale și facem lucrurile care Îi sunt Lui plăcute.

Iubite cititor creștin, poate exista vreun motiv de o mai mare putere morală decât cel prezentat mai sus? Să ne gândim numai la faptul că avem privilegiul de a oferi bucurie inimii Domnului nostru preaiubit. Ce interes, ce valoare și ce demnitate sfântă are fiecare mică faptă de ascultare, atunci când știm că ea este plăcută inimii Tatălui nostru!

C. H. Mackintosh

El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fii liniștită!”. Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare.

Marcu 4.39

O liniște mare

Ce moment solemn a fost acela când Domnul Isus a liniștit furtuna pe marea Galileii! Cât de măreț a fost pentru ucenici să fie martori ai unui astfel de moment! Ce har minunat este pentru cei care, cu inimi sensibile, cugetă la gloria Domnului și Mântuitorului lor! Oamenii pot vorbi despre legile naturii, dar cu siguranță că prima lege a naturii este ca natura să asculte de Creatorul ei. În împrejurarea aceasta, marea Galileii a simțit prezența și a ascultat cuvântul Celui care, după buna Sa plăcere, schimbă mersul lucrurilor sau care, cu o simplă atingere, face ca totul să se prăbușească.

Acesta este Domnul Isus Hristos venit din cer pe pământ. Este scris: „prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute … Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El” (Coloseni 1.16). Ucenicii, în necunoștința lor, au întrebat: „Cine este Acesta, de Îl ascultă și vântul și marea?”. Și probabil facem și noi la fel. Dumnezeu Creatorul a venit în lumea noastră ca să oprească, prin jertfa Lui de la cruce, toate talazurile nedreptății unei lumi purtate încoace și încolo de urmările neascultării de Dumnezeu. Numai la Domnul și Mântuitorul găsim ocrotire, ajutor în orice vreme. Când venim la Mântuitorul Isus Hristos, se face o liniște mare în viețile noastre.

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDE ÎN VINDECAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Domnul, care te vindecă” (Exodul 15:26)

Oare de ce nu vindecă Dumnezeu toate persoanele pentru care ne rugăm? Nu știm lucrul acesta, iar Dumnezeu nu ne spune de ce. Dar știm că îndoiala și necredința pot opri puterea lui Dumnezeu, cea făcătoare de minuni, să lucreze în viețile noastre. Când Domnul Isus S-a întors în cetatea sa natală, la cei pe care îi cunoștea cel mai bine, citim: „n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” (Matei 13:58). Dar există și alte aspecte ale vindecării pe care nu le vom înțelege niciodată pe deplin.

Apostolul Pavel scrie: „pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.” (2 Timotei 4:20). Oare de ce a plecat Pavel, care făcuse multe minuni și vindecări, de lângă prietenul lui bolnav, în loc să se roage pentru el și să-l vindece? Sunt multe lucruri pe care nu le știm și nu le înțelegem, despre Dumnezeu, dar există un lucru pe care chiar îl știm: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Și El a zis: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6) și „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8). Deci, noi putem să Îi cerem vindecare în baza Cuvântului Său.

Una dintre afirmațiile pe care Le-a făcut Domnul Isus înainte să plece de pe acest pământ a fost: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Crezi că Dumnezeu mai vindecă oameni și astăzi? Dacă crezi, atunci supune-te acestui cuvânt: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” (Iacov 5:14-15).

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu renunța! Crede că Dumnezeu poate să te vindece!

de Jean Koechlin

Ezra 2:1-2, 59-70

Drumul spre Ierusalim este deschis. Câţi sunt cei care vor profita de aceasta? Ceva mai puţin de cincizeci de mii de oameni din diferite pături sociale ale poporului. În plus, printre cei din această rămăşiţă slabă existau unii care nu puteau dovedi că aparţineau cu adevărat lui Israel. Chiar şi dintre preoţi fuseseră neglijenţi, ceea ce mai apoi îi va împiedica să-şi îndeplinească serviciul divin. Vai, mulţi creştini sunt ca aceşti israeliţi! Ei nu pot afirma cu siguranţă că sunt copii ai lui Dumnezeu. Dacă vreunul dintre cititorii noştri se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci să apeleze la „înregistrarea sa genealogică” (v. 62). O va găsi în Biblia lui. Să se prindă cu fermitate de pasaje ca Ioan 1.12; 1 Ioan 5.1,13. Atât de multe suflete cu mari îndoieli (sau ezitări) au găsit, în aceste versete şi în altele, dovada incontestabilă că aparţin familiei lui Dumnezeu!

Dumnezeu Îşi are ochii aţintiţi asupra acestei rămăşiţe fără putere. A numărat-o cu atenţie şi urmează să vegheze cu gingăşie asupra ei nu doar datorită îndurării Sale, ci şi pentru că are un plan măreţ cu privire la ea: descendenţilor acestor iudei reîntorşi în ţară le va fi prezentat, după paisprezece generaţii, Hristos, Mesia al lui Israel (Matei 1.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 nov. 2020

14 Noiembrie 2020

Atunci Petru, venind la El, I-a spus: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, și eu îl voi ierta? Până la șapte ori?”.

Matei 18.21

Petru și Domnul său (8) – „Doamne, de câte ori?”

În lucrarea Sa, așa cum este ea prezentată în Evanghelii, Domnul Isus a introdus o nouă ordine de lucruri. Prin predicile și prin comunicările Sale către ucenici, El a început să așeze temelia Împărăției. Învățătura asociată cu aceasta era complet nouă și diferită de tot ceea ce fusese înainte.

Fusese scris: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, însă învățătura lui Hristos era: „Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5.38,39; Exod 21.4). Astfel de cuvinte și implicațiile lor erau complet diferite de gândurile omului. Chiar și ucenicii au avut probleme în a accepta învățătura Domnului, în multe ocazii. Petru a spus: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, și eu îl voi ierta? Până la șapte ori?”. Petru, cunoscând harul Domnului, se gândea probabil că, prin expresia „până la șapte ori”, avea să-L impresioneze pe Domnul. El însă i-a răspuns: „Nu îți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18.21,22). Domnul n-a vrut să spună că trebuie să iertăm de patru sute nouăzeci de ori, după care să încetăm să iertăm, ci că trebuie să iertăm mereu.

Pentru a accentua această învățătură, Domnul a spus și o pildă. Un slujitor datora stăpânului său o sumă enormă, echivalentul a multe milioane de dolari în zilele noastre. El l-a implorat pe stăpân să-i ierte datoria, iar stăpânul, făcându-i-se milă de el, i-a iertat-o. Acest om, după ce a plecat dinaintea stăpânului său, s-a întâlnit cu un altul, care îi datora o sumă foarte mică, și i-a poruncit să-i plătească ce-i datora (Matei 18.23-35). Datoria noastră către Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre, este incalculabilă, însă în Hristos am fost iertați de toate lucrurile. A manifesta un duh neiertător față de fratele nostru înseamnă să facem exact ceea ce a făcut robul rău și nerecunoscător din pildă. Petru a învățat o lecție importantă de la Domnul în acea zi.

B. Reynolds

Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.

Proverbe 26.12

Dar dacă este adevărat…?

Saunders era un american inteligent, având o pregătire multidisciplinară, un reputat talent de orator, un caracter plăcut și o fire veselă. Era un oaspete binevenit în societățile cele mai înalte. În mândria lui, nu voia să audă nimic despre religie și era un împotrivitor pe față al Bibliei. Studiase cu zel scrierile lui Thomas Payne și se străduia să răspândească învățăturile acestui ateu. Într-o zi, Saunders a primit o invitație din Europa pentru a ține mai multe prelegeri în diferite metropole. Astfel, într-o zi, se afla în portul New-York, unde un mare vapor era gata de plecare. Până la îmbarcare s-a plimbat puțin cu un prieten. Acesta a observat că Saunders era îngrijorat de ceva și a încercat să-l înveselească. Deodată, Saunders și-a trecut mâna peste frunte și a spus: „Dar dacă este adevărat ce spune Biblia? O, dacă aș fi sigur că, într-adevăr, odată cu moartea s-ar sfârși totul…! Dacă Biblia este adevărată… atunci sunt un om pierdut!”. Câteva zile mai târziu a sosit vestea scufundării vaporului și, odată cu ea, listele cu pasagerii: Saunders figura printre cei morți.

O, dacă s-ar smeri fiecare om sub adevărul Bibliei! Să nu ne lăsăm înșelați de diavolul, care vrea pierzarea noastră veșnică! Mândria îi ține pe oameni departe de acceptarea domniei lui Isus Hristos. A recunoaște păcatul din noi și a înțelege că nu stă în puterea noastră să câștigăm viața veșnică este o permanentă piatră de poticnire pentru cei mândri. Să cugetăm cu toții la acest avertisment!

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE ÎNAINTE SĂ VINĂ ISPITA! – Fundația S.E.E.R. România

„Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Luca 22:40)

Tu poți să afișezi o expresie fericită pe chipul tău, pentru a-i convinge pe ceilalți că o duci mai bine decât ei, dar înlăuntrul tău tu știi care sunt domeniile în care greșești și ești ispitit cel mai tare. De fapt, dacă ești sincer cu tine însuți, probabil că ții o evidență drastică în mintea ta. Poate ceilalți îți vor aprecia cu 9 sau cu 10 lucrarea sau comportarea ta, dar tu știi că ești corigent! Și când lucrul acesta se întâmplă suficient de des, ajungi în punctul în care începi să te întrebi: „Ce rost mai are să Îi cer iertare lui Dumnezeu? Voi repeta aceleași păcate la nesfârșit și va trebui să merg iarăși la El…” Există însă o soluție.

Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (vezi Matei 26:41). Cu alte cuvinte, roagă-te înainte să vină ispita și vei fi întărit și vei căpăta putere ca să-i faci față. „Dar chiar m-am rugat!” răspunzi tu. Atunci mărește doza și roagă-te mai mult! Înainte ca Domnul Isus să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El a petrecut toată noaptea rugându-Se.

Stinge televizorul, oprește computerul, telefonul și orice altă conexiune exterioară – și petrece timp cu Dumnezeu.

Oare ce doreau să spună înaintașii noștri când vorbeau despre „rugăciunea continuă”? Un lucru simplu: poți ajunge la un anumit nivel în rugăciune când „știi” că Dumnezeu ți-a dat puterea de care ai nevoie, și că victoria este asigurată. Autorul epistolei către Evrei (4:16) ne îndeamnă: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” De ce ai nevoie atunci când continui să păcătuiești? De harul lui Dumnezeu (prin care să fii iertat!) – și de ajutorul Său (pentru a învinge ispita!)

Așadar, roagă-te înainte să vină ispita, și Dumnezeu te va face învingător!

de Jean Koechlin

Ezra 1:1-11

Prin Ieremia, Domnul fixase mai dinainte ca durata captivităţii în Babilon să fie de şaptezeci de ani. Aceia care, asemenea lui Daniel, cercetau Scripturile, avuseseră posibilitatea să cunoască sfârşitul apropiat (Daniel 9.2). Cei şaptezeci de ani sunt număraţi de la primul an al lui Nebucadneţar, cel responsabil cu transportarea, până la primul an al lui Cirus, cel care îi va pune punct (Ieremia 25.1, 11). Cu circa două secole mai devreme, Domnul îl identificase deja, pe nume, pe acest ultim împărat (Isaia 44.28; 45.1). Fără nici o îndoială, Cirus avea cunoştinţă de această profeţie, deoarece era conştient că ea reprezenta un instrument ales de Dumnezeu ca să restabilească închinarea faţă de El.

În acelaşi timp, Domnul trezeşte duhul unui număr de iudei exilaţi, dintre aceia care-şi aminteau de Ierusalim cu lacrimi şi care făceau din el „cea dintâi dintre bucuriile lor” (vezi Psalmul 137.1, 5, 6). Prieteni creştini, şi noi ne aflăm într-un „ţinut străin”. Tânjim noi după Cetatea cerească? Duhul nostru a fost el „trezit” ca să-L aşteptăm pe Domnul Isus? El este marele Împărat, centrul profeţiilor, Cel Căruia Dumnezeu Îi va da în curând toate împărăţiile pământului (v. 2), ca să-Şi restabilească lauda şi gloria.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 nov. 2020

13 Noiembrie 2020

Îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui.

Romani 3.24,25

Răscumpărarea reprezintă punctul de început al vieții și relației creștinului cu Dumnezeu. Multe și amare sunt experiențele care conduc sufletul către acest punct, însă ele nu sunt experiențele propriu-zis creștine. Răscumpărarea este în Hristos. Intrăm în toate binecuvântările ei prin credință, însă lucrarea a fost împlinită demult, păcatele noastre au fost purtate și ispășite la cruce. Apoi Dumnezeu a lucrat în conștiințele noastre și ne-a făcut să simțim nevoia de a fi curățiți. După aceea am experimentat nevoia de a fi eliberați, iar această nevoie ne-a condus și mai mult să prețuim lucrarea împlinită deja de Hristos. Acest lucru nu poate fi învățat prin experiență, deși experiența ne poate conduce către el; însă el nu poate fi învățat decât prin simpla credință în Hristos. Credința este mâna goală pe care o întindem pentru a fi umplută de El; iar adevărata credință este întotdeauna încercată, pentru că ea nu trebuie să-L aibă decât pe Domnul ca obiect.

Din acest punct de vedere nu există măsuri de credință – credința este credință; și nu există credință în Domnul Isus care să nu mântuiască. Așa cum o picătură de apă este apă la fel ca întreg oceanul Atlantic, tot așa, credința este credință – fie ea mică sau mare. Credința face ca sufletul să se sprijine în întregime pe Dumnezeu și pe ceea ce El a spus, nu pe simțăminte și pe experiențe. Fără îndoială că atunci când credința este simplă vor urma simțăminte și experiențe corecte, însă ea se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu, singura și adevărata ei temelie.

F. G. Patterson

Din cauza frigului, leneșul nu ară; el va cerși la secerat, căci nu va avea nimic. Sfatul în inima unui om este ca o apă adâncă.

Proverbe 20.4,5

Strategia leneșului

Scriitorul francez Voltaire avea un servitor peste măsură de leneș. Într-o zi, scriitorul trebuia să plece undeva. În vremea aceea, străzile erau pline de noroi și astfel încălțămintea trebuia să fie curățită după fiecare ieșire. Servitorul a fost anunțat că stăpânul trebuia să plece, însă acesta, fiind leneș, nu a curățat încălțămintea.

— Pentru ce să vi le mai curăț, dacă peste două ore vor fi iarăși murdare?, a zis sluga.

Voltaire a încălțat cizmele, așa murdare cum erau, a plecat și nu a zis nimic, prefăcându-se că uită să lase cheia de la cămara cu alimente. Servitorul a observat și a fugit după el.

— Stăpâne, ați uitat să-mi lăsați cheia de la cămară; eu ce mănânc?

— Dragul meu, pentru ce să mănânci, dacă peste două ore vei fi la fel de flămând?

Cineva a afirmat: „Multe răutăți i-a învățat pe oameni lenea”. De omul leneș se apropie nu numai lipsa, ci și diavolul, cu patimile și ispitele lui. Când diavolul prinde pe cineva că stă degeaba, îl pune la lucru: îi dă unelte și în curând îi dă și plata. Și apoi să ne gândim la nenorocirile din multe familii. Mântuitorul a spus că, pe când dormeau oamenii, vrăjmașul a semănat neghină. Să ne lăsăm atenționați de aceste cuvinte ale Mântuitorului!

coordonatori Bob & Debby Gass

GARANȚIA IERTĂRII – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă ne mărturisim păcatele…” (1 Ioan 1:9)

În ciuda bunelor noastre intenții și a eforturilor noastre, toți păcătuim față de legile lui Dumnezeu (vezi Romani 3:23). Așadar, ce-i de făcut? (1 Ioan 1:8-9): „Dacă zicem că n-avem păcat (refuzând să recunoaștem că suntem păcătoși), ne înşelăm singuri, şi adevărul (pe care îl prezintă Evanghelia) nu este în noi (nu locuiește în inimile noastre). Dacă ne mărturisim păcatele (de bună voie), El este credincios şi drept (loial față de propria Sa natură și față de promisiunile Sale), ca să ne ierte păcatele (va înlătura nelegiuirea) şi să ne cureţe (mereu) de orice nelegiuire (tot ce nu este în conformitate cu voia Sa; în scop, gândire și faptă)”

Când vorbim despre iertarea lui Dumnezeu, e mai bine să cunoști decât să simți. Iată cum funcționează iertarea lui Dumnezeu: conștiința păcatului duce la convingerea de păcat, și convingerea de păcat duce la mărturisirea păcatului, iar mărturisirea păcatului duce la curățarea de păcat, iar curățarea de păcat duce la încrederea în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Tu spui: „Nu mă simt vrednic de iertarea lui Dumnezeu!” Niciodată nu vei fi vrednic de ea!

Iertarea lui Dumnezeu nu se bazează pe vrednicia ta, ci pe cea a lui Hristos! În plus, Dumnezeu nu este ca părinții tăi; El nu insistă cu „să-ți fie rușine, și să fii nefericit până-ți vei învăța lecția”, înainte de a te ierta. Asta ar însemna să ai un rol în câștigarea iertării Sale. Iertarea se primește prin har și numai prin har (vezi Efeseni 2:8-9). „Har” înseamnă „dar nemeritat.” Așadar, când (pentru că) Dumnezeu te iartă, onorează-L – iertându-te pe tine însuți și mergând mai departe!

de Jean Koechlin

2 Cronici 36:15-23

Deşi sunt cărţi ale harului, „Cronicile” sunt totuşi obligate să concluzioneze: „şi n-a mai fost vindecare”, pentru că atunci când harul este dispreţuit, nu mai rămâne decât „o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii” (Evrei 10.27). Expresia din v.15: „Îi era milă de poporul Său”, devine în v. 17: „Nu a avut milă …”

În acelaşi fel, Cel căruia „I se făcuse milă” de mulţimi a trebuit să pronunţe foarte curând o sentinţă irevocabilă împotriva cetăţilor din care ieşiseră mulţimile (Matei 9.36; 11.21, 23). În pofida acestui lucru, încă găsim aici harul divin. Cărţile Cronicilor, prin contrast cu cele ale Împăraţilor, trec foarte repede peste această tristă perioadă finală. Iar aceste cărţi nu se termină cu deportarea însăşi, ci cu decretul lui Cir care avea să-i pună capăt şaptezeci de ani mai târziu! Harul insondabil al lui Dumnezeu are astfel întotdeauna ultimul cuvânt.

Putem vedea că aceste evenimente nu ni se relatează aşa cum ar face-o manualele noastre de istorie. Dumnezeu nu ne aduce la cunoştinţă fapte doar pentru a satisface interesul nostru intelectual sau pentru a ne mobila memoria. Intenţia Lui este să vorbească conştiinţelor noastre şi să ne atingă inimile. Şi-a atins El această ţintă pe când ţi S-a adresat ţie?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 nov. 2020

12 Noiembrie 2020

Și poporul a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor ale căror zile au urmat după Iosua, care văzuseră toate faptele mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.

Judecători 2.7

Este bine să ne amintim acest lucru. Credința de mâna a doua nu va rezista niciodată. Trebuie să existe o legătură vie care să conecteze sufletele cu Dumnezeu. Trebuie să avem dea face cu Dumnezeu pentru noi înșine, în mod personal, altfel vom eșua când va veni timpul testului. Exemplul omenesc și influența omenească pot fi foarte bune la locul lor. Era foarte bine ca ei să privească spre Iosua și spre bătrâni și să vadă cum aceștia Îl urmează pe Domnul. Este cu totul adevărat că „fierul se ascute cu fier; tot așa, un om ascute înfățișarea prietenului său” (Proverbe 27.17). Este foarte încurajator să fii înconjurat de un mare număr de slujitori devotați, este foarte plăcut să te poți afla în sânul unei colectivități loiale lui Hristos, Persoanei Lui și cauzei Lui. Dar, dacă aceasta este totul, dacă nu există un izvor profund de credință personală și de cunoștință personală, dacă nu va exista o relație și o comuniune personală, formată și susținută în mod divin, atunci sprijinul omenesc se va nărui; șuvoiul influenței umane va stagna, declinul general se va instaura, iar noi vom fi, în principiu, la fel ca Israel – care La urmat pe Domnul în zilele lui Iosua și ale bătrânilor, iar apoi a renunțat la mărturisirea Numelui Său – și ne vom întoarce la nebunia și la deșertăciunea acestei lumi prezente, care, în realitate, nu este mai bună decât Baal și Astarteea.

Însă, pe de altă parte, când inima este deplin stabilită în adevărul și în harul lui Dumnezeu, când putem spune – așa cum este privilegiul fiecărui credincios adevărat să spună – „știu în Cine am crezut; și sunt convins că El poate să păzească ce Iam încredințat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12); atunci, chiar dacă toți sar lepăda de mărturisirea publică a lui Hristos și chiar dacă neam afla lăsați fără ajutor omenesc sau fără suport din partea unui braț omenesc, vom descoperi că „temelia lui Dumnezeu” este sigură ca întotdeauna și că drumul credinței va fi atât de neted înaintea noastră, ca și cum mii de credincioși ar călători pe el cu hotărâre și energie sfântă.

C. H. Mackintosh

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine și du-mă pe calea cea veșnică!

Psalmul 139.23,24

Cercetare atentă

Pentru că sunt mai în vârstă, mă duc regulat la un control medical. Chiar dacă mă simt sănătos și nu am dureri fizice, merg anual la medic. Acest control medical este important pentru mine, pentru că poate scoate la iveală ceva ce ar duce la o boală gravă, dacă nu ar fi depistat din timp. De fiecare dată îl rog pe medic să mă controleze temeinic, iar problemele descoperite să le trateze, dacă este posibil.

Tot așa s-a comportat David cu privire la viața sa de credință. El L-a rugat pe Dumnezeul său: „Cercetează-mă … Vezi dacă este vreo cale rea în mine”. Astfel I-a dat Domnului ocazia să-l cerceteze complet și fără condiții. A fost gata să se lase corectat, pentru că a dorit să înainteze pe calea care avea aprobarea lui Dumnezeu.

Chiar dacă te simți sănătos din punct de vedere spiritual, iar conștiința nu te acuză, un control regulat este foarte bun. Lasă ca lumina Cuvântului lui Dumnezeu să lumineze inima și viața ta. Roagă-L pe Domnul să te îndrume în viața ta de credință. Atunci vei putea recunoaște din timp dacă un obicei sau un lucru rău ar căuta să se strecoare în viața ta. Corectează-le cu ajutorul Domnului, ca să nu cazi într-un păcat sau să ajungi pe o cale rea.

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU LOCUIEȘTE ÎN CASA LAUDEI – Fundația S.E.E.R. România

„Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22:3)

Locul în care trăiești este casa sau „locuința” ta. Așadar, când Îl lauzi pe Dumnezeu, tu spui: „Simte-te ca acasă, Doamne!” Unde locuiește Dumnezeu? El are numeroase adrese, și una dintre ele este „lauda”! Așa cum ne bucurăm de profunzimea intimității cu cei dragi acasă, tot așa lauda creează o părtășie profundă între noi și Dumnezeu. Așa cum vorbele de dragoste și apreciere aduc doi oameni laolaltă, tot la fel cuvintele de laudă ne apropie mai mult de Dumnezeu.

Versiunea New King James a Bibliei prezintă acest verset din Psalmul 22:3 astfel: „Tu ești sfânt, așezat pe tronul laudelor lui Israel.” Să remarcăm exprimarea „așezat pe tron.” Japonezii au un mod foarte frumos de a spune lucrul acesta. Amintindu-și că împăratul lor era purtat pe tron și cei care se aflau în jurul său se opreau și se plecau până la pământ, ei spun: „Când ne închinăm lui Dumnezeu, creăm un scaun… pe care El vine și se așează!” De cinci ori ni se poruncește în două versete alăturate să-i „cântăm laude” lui Dumnezeu. „Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratul nostru, cântaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!” (Psalmul 47:6-7). Când Dumnezeu repetă același lucru de cinci ori, în două versete, El o face pentru că dorește să fie sigur că înțelegem mesajul. S-ar putea să spui: „Dar nu am ureche muzicală.”

Ascultă un cântec de laudă și fredonează și tu melodia așa cum poți, dar din inimă. David a scris (Psalmul 63:3-4): „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.”

de Jean Koechlin

2 Cronici 36:1-14

În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. Ascultarea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, arătaseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Paştele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi conducătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului” (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împlinească judecata faţă de Iuda.

Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed patru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spiritul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babilonienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ierusalimului (Pl. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Templului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind înstrăinate, parţial, în Babilon.

Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul împart răspunderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 nov. 2020

11 Noiembrie 2020

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

Atitudinea creștinului față de autorități poate fi rezumată printr-un singur cuvânt: supunere. Trebuie să evităm să ne împotrivim autorităților, iar motivul este unul la care trebuie să luăm bine seama: ele sunt instituite în mod divin, iar a te împotrivi lor înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu, iar cei care fac un asemenea lucru își vor purta judecata. În aceste versete (Romani 13.1-7), autoritățile sunt privite în caracterul lor potrivit scopului divin, nu potrivit felului în care se achită de responsabilitatea lor.

Vedem cu tristețe cum o astfel de autoritate a fost și este abuzată în mod frecvent. În timpul când această epistolă a fost scrisă, Nero tocmai se suise pe tronul imperial al Romei, iar omul care a scris epistola avea în curând să sufere multe lucruri rele din partea autorităților religioase din Ierusalim. Citiți Fapte 23.5 și 26.25, remarcând felul cum, în aceste împrejurări, Pavel a practicat ceea ce dă ca învățătură aici. Într-o singură împrejurare suntem absolviți de necesitatea de a ne supune autorităților, anume atunci când ele ne cer să acționăm în neascultare față de Dumnezeu. Într-un astfel de caz trebuie să ascultăm de cea mai înaltă Autoritate, așa cum Petru a spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5.29).

Dacă privim doar la starea în care autoritățile sunt astăzi, vom fi cu siguranță plini de confuzie. Sub sloganul libertății există cele mai cumplite tiranii și sunt comise cele mai înfiorătoare atrocități. Dar, dacă privim în Cuvântul lui Dumnezeu, totul devine simplu. Nu suntem lăsați în lume ca să întocmim sau să schimbăm autorități, ci să căutăm interesele Domnului nostru, în timp ce ne supunem autorităților și le onorăm, oricare ar fi ele.

F. B. Hole

Nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt.

2 Petru 1.21

Cine a compus poezia?

Într-o dimineață, învățătoarea a găsit o poezie pe catedra ei. Fiecare rând era scris cu o altă culoare și cu un alt scris.

„Cine a compus această poezie frumoasă?”, a întrebat ea surprinsă. Nicolae a răspuns: „Eu am scris primul rând cu un pix roșu”. Matei a continuat: „Și eu al doilea, cu un pix albastru”. Învățătoarea i-a întrerupt: „Pixurile sunt doar uneltele cu care ați pus cuvintele pe hârtie. Dar cine a compus poezia? Cine dintre voi este autorul?”. Copiii au răspuns în cor: „Liliana! Ea a compus poezia, ca surpriză pentru ziua dumneavoastră de naștere, iar noi am scris-o pe hârtie”.

Unii consideră Biblia ca fiind o colecție de texte omenești. Ei văd doar uneltele pe care Dumnezeu le-a folosit: îl văd pe cel care a scris Legea, pe Moise, îl văd pe păstorul și regele David, pe vameșul Matei, pe doctorul Luca sau pe Simon Petru pescarul.

Desigur, scriitorii Bibliei sunt diferiți. Totuși, nu ei au fost aceia care au compus această lucrare armonioasă. Dumnezeu Însuși i-a inspirat, cuvânt cu cuvânt, prin Duhul Sfânt, ce anume să scrie fiecare, în timpul său și la locul său. Astfel, această carte formează un întreg ca un diamant. Ea este Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor. Acest Cuvânt este și astăzi tot așa de actual ca odinioară, când a fost scris.

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CREDINCIOS LUI HRISTOS! – Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15)

Într-o zi, un prieten al lui Chuck Swindoll l-a oprit din studiul său ca să-i spună „adevărul în dragoste” (vezi Efeseni 4:15). Prietenul i-a spus: „Nu cred că vei cădea din punct de vedere moral sau etic. Dar ceea ce mă îngrijorează, cu privire la tine, este că s-ar putea să fii ispitit să-L lași pe Dumnezeu și timpul petrecut în studiul Scripturilor să devină, din ce în ce, mai puțin important pentru tine. Vreau să te îndemn să nu lași ca aceste lucruri să se întâmple.” Swindoll a pus cuvintele acestea la inimă și a scris aceste cinci promisiuni pentru sine. (Și dacă ești serios în devotamentul tău față de Hristos, trebuie să-ți faci și tu asemenea promisiuni!):

„1) Promit ca în studiul meu să continuu aceeași muncă originală și asiduă. Oamenii la care sunt chemat să merg merită cele mai bune eforturi ale mele.

2) Promit să-mi păstrez inima pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că mă voi ruga des și cu ardoare și Îi voi fi credincios Lui și chemării pe care mi-a făcut-o.

3) Promit să dau periodic socoteală, deoarece o viață de singuratic nu numai că este nebiblică, dar e și periculoasă.

4) Promit să rămân credincios familiei mele. Soția mea merită timpul meu, afecțiunea mea și atenția mea neîmpărțită. Copiii mei care acum sunt mari merită și ei la fel.

5) Promit să fiu eu însumi și nimic altceva.”

Referitor la cea de-a doua promisiune: A-i fi devotat lui Dumnezeu nu te face ciudat, critic, antisocial sau izolat de lume. Nu, te face să fii cea mai bună versiune a ta – cea pe care, de fapt, o dorește Dumnezeu. Așa să-ți ajute El!