11 Noiembrie 2020
Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.
Romani 13.1
Atitudinea creștinului față de autorități poate fi rezumată printr-un singur cuvânt: supunere. Trebuie să evităm să ne împotrivim autorităților, iar motivul este unul la care trebuie să luăm bine seama: ele sunt instituite în mod divin, iar a te împotrivi lor înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu, iar cei care fac un asemenea lucru își vor purta judecata. În aceste versete (Romani 13.1-7), autoritățile sunt privite în caracterul lor potrivit scopului divin, nu potrivit felului în care se achită de responsabilitatea lor.
Vedem cu tristețe cum o astfel de autoritate a fost și este abuzată în mod frecvent. În timpul când această epistolă a fost scrisă, Nero tocmai se suise pe tronul imperial al Romei, iar omul care a scris epistola avea în curând să sufere multe lucruri rele din partea autorităților religioase din Ierusalim. Citiți Fapte 23.5 și 26.25, remarcând felul cum, în aceste împrejurări, Pavel a practicat ceea ce dă ca învățătură aici. Într-o singură împrejurare suntem absolviți de necesitatea de a ne supune autorităților, anume atunci când ele ne cer să acționăm în neascultare față de Dumnezeu. Într-un astfel de caz trebuie să ascultăm de cea mai înaltă Autoritate, așa cum Petru a spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5.29).
Dacă privim doar la starea în care autoritățile sunt astăzi, vom fi cu siguranță plini de confuzie. Sub sloganul libertății există cele mai cumplite tiranii și sunt comise cele mai înfiorătoare atrocități. Dar, dacă privim în Cuvântul lui Dumnezeu, totul devine simplu. Nu suntem lăsați în lume ca să întocmim sau să schimbăm autorități, ci să căutăm interesele Domnului nostru, în timp ce ne supunem autorităților și le onorăm, oricare ar fi ele.
F. B. Hole
Nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt.
2 Petru 1.21
Cine a compus poezia?
Într-o dimineață, învățătoarea a găsit o poezie pe catedra ei. Fiecare rând era scris cu o altă culoare și cu un alt scris.
„Cine a compus această poezie frumoasă?”, a întrebat ea surprinsă. Nicolae a răspuns: „Eu am scris primul rând cu un pix roșu”. Matei a continuat: „Și eu al doilea, cu un pix albastru”. Învățătoarea i-a întrerupt: „Pixurile sunt doar uneltele cu care ați pus cuvintele pe hârtie. Dar cine a compus poezia? Cine dintre voi este autorul?”. Copiii au răspuns în cor: „Liliana! Ea a compus poezia, ca surpriză pentru ziua dumneavoastră de naștere, iar noi am scris-o pe hârtie”.
Unii consideră Biblia ca fiind o colecție de texte omenești. Ei văd doar uneltele pe care Dumnezeu le-a folosit: îl văd pe cel care a scris Legea, pe Moise, îl văd pe păstorul și regele David, pe vameșul Matei, pe doctorul Luca sau pe Simon Petru pescarul.
Desigur, scriitorii Bibliei sunt diferiți. Totuși, nu ei au fost aceia care au compus această lucrare armonioasă. Dumnezeu Însuși i-a inspirat, cuvânt cu cuvânt, prin Duhul Sfânt, ce anume să scrie fiecare, în timpul său și la locul său. Astfel, această carte formează un întreg ca un diamant. Ea este Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor. Acest Cuvânt este și astăzi tot așa de actual ca odinioară, când a fost scris.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII CREDINCIOS LUI HRISTOS! – Fundația S.E.E.R. România
„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15)
Într-o zi, un prieten al lui Chuck Swindoll l-a oprit din studiul său ca să-i spună „adevărul în dragoste” (vezi Efeseni 4:15). Prietenul i-a spus: „Nu cred că vei cădea din punct de vedere moral sau etic. Dar ceea ce mă îngrijorează, cu privire la tine, este că s-ar putea să fii ispitit să-L lași pe Dumnezeu și timpul petrecut în studiul Scripturilor să devină, din ce în ce, mai puțin important pentru tine. Vreau să te îndemn să nu lași ca aceste lucruri să se întâmple.” Swindoll a pus cuvintele acestea la inimă și a scris aceste cinci promisiuni pentru sine. (Și dacă ești serios în devotamentul tău față de Hristos, trebuie să-ți faci și tu asemenea promisiuni!):
„1) Promit ca în studiul meu să continuu aceeași muncă originală și asiduă. Oamenii la care sunt chemat să merg merită cele mai bune eforturi ale mele.
2) Promit să-mi păstrez inima pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că mă voi ruga des și cu ardoare și Îi voi fi credincios Lui și chemării pe care mi-a făcut-o.
3) Promit să dau periodic socoteală, deoarece o viață de singuratic nu numai că este nebiblică, dar e și periculoasă.
4) Promit să rămân credincios familiei mele. Soția mea merită timpul meu, afecțiunea mea și atenția mea neîmpărțită. Copiii mei care acum sunt mari merită și ei la fel.
5) Promit să fiu eu însumi și nimic altceva.”
Referitor la cea de-a doua promisiune: A-i fi devotat lui Dumnezeu nu te face ciudat, critic, antisocial sau izolat de lume. Nu, te face să fii cea mai bună versiune a ta – cea pe care, de fapt, o dorește Dumnezeu. Așa să-ți ajute El!
de Jean Koechlin
2 Cronici 35:15-27
Pagina este pe punctul de a fi întoarsă. Domniile groaznice ale lui Manase şi Amon L-au determinat pe Domnul să ia o decizie irevocabilă cu privire la Iuda. Dar ce frumos este să vedem harul producând încă o dată, în această perioadă finală, o renaştere ca cea a lui Iosia!
Judecata lumii actuale este şi ea la uşă. Toate lucrurile ne-o arată. Totuşi, chiar în timpuri ca acestea, Duhului lui Dumnezeu Îi face plăcere să facă treziri ici şi colo. Dorinţa Lui este să se facă o trezire întâi în inima fiecăruia dintre noi.
Iată cum acest Paşte readuce în minte zilele de altădată, mergând nu numai până la cele ale lui Solomon şi ale lui David, ci până la ale lui Samuel. Totul este în armonie; fiecare se află la locul lui; dragostea frăţească este la lucru. Această imagine străluceşte cu atât mai mult cu cât se află intercalată între domniile rele ale împăraţilor precedenţi şi decadenţa finală care va urma.
Sfârşitul lui Iosia nu este la înălţimea vieţii pe care a dus-o el. Ca şi Ezechia, se încurcă în relaţiile sale cu puterile politice ale timpului. În pofida unui avertisment care venea din partea lui Dumnezeu Însuşi, i se opune lui Faraon şi îşi găseşte moartea într-o bătălie în care n-ar fi trebuit să se angajeze.
Mana Zilnica 