Mana Zilnica

20 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și oamenii cetății au zis lui Elisei: „Iată, te rugăm, așezarea cetății este bună, după cum vede domnul meu, dar apele sunt rele și pământul neroditor”. Și el a zis: „Aduceți-mi un vas nou și puneți sare în el”. Și i-au adus. Și a ieșit la izvorul apelor și a aruncat sarea acolo; și a spus: „Așa zice Domnul: «Am vindecat apele acestea; nu va mai fi din ele nici moarte, nici nerodire»”. Și apele s-au vindecat până în ziua aceasta, după cuvântul lui Elisei, pe care-l spusese.

2 Împărați 2.19-22

În industria imobiliară, cele mai importante trei lucruri sunt: locația, locația și locația. Vedem însă, în textul nostru, că locația nu este totul. Oamenii din Ierihon se bucurau de o locație bună, însă degeaba, fiindcă apele cetății erau rele. Câmpurile erau neroditoare, oamenii și vitele sufereau, iar moartea domnea asupra cetății – totul din cauza apelor rele. Avem aici o lecție importantă. Ne putem croi un drum în viață, obținând în cele din urmă bogăție, recunoaștere sau atingerea diferitelor țeluri. Dar când, în final, obținem acea poziție plăcută, ea nu înseamnă altceva decât amărăciune și moarte în sufletul nostru.

Avem nevoie de vasul cu sare al lui Elisei. Sarea contracarează efectul natural de alterare. „Să aveți sare în voi înșivă și fiți în pace unii cu alții”, le-a spus Domnul Isus ucenicilor (Marcu 9.50). De asemenea, sarea trebuie să fie într-un vas nou. La fel cum un petic nou nu poate fi pus la o haină veche (Marcu 2.21), tot așa nu-I putem cere Domnului sare și apoi s-o punem în vasul nostru vechi și murdar. Sarea Domnului trebuie pusă într-un vas nou – într-o natură nouă care prețuiește lucrurile Domnului mai mult decât pe ale noastre.

Remarcați că Elisei însuși a pus sarea chiar la sursa izvorului. Trebuie să mergem întotdeauna la rădăcina problemelor cauzate de „apele rele”, altfel nu poate exista un nou început. Doar Dumnezeu ne poate da puterea pentru acest lucru și Îi mulțumim Lui că un „vas cu sare” produce efecte care durează, iar șuvoiul Său de apă nu va înceta niciodată să ne învioreze.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus Cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, așa cum a zis.

Matei 28.5,6

Din lanțul morții

Din lanțul morții și mormânt Hristos a înviat!
Prin moarte moartea biruind, Hristos a înviat!
Trăiește El, Cel răstignit, ce moartea-n veci a biruit.
Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

Maria vine-n zori de zi cu sufletu-ntristat.
Mormântu-i gol; ce poate fi? Hristos a înviat!
Și îngerii în ceruri sus Îi cântă slavă lui Isus.
Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

Prin moartea Lui, în greul chin, cu Tatăl ne-a-mpăcat.
Prin viața Lui acum trăim; Hristos a înviat!
Ce har măreț ne-a dăruit! Credința-n El ne-a mântuit.
Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea și altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de la mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Pe când ele nu știau ce să creadă, iată, doi bărbați au stat deodată lângă ele, în veșminte strălucitoare. Și pe când ele erau pline de teamă, plecându-și fețele la pământ, ei le-au zis: «Pentru ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte cum v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învieze»” (Luca 23.1-7).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS (2) – Fundația SEER

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25)

De ce este unică Învierea lui Isus Hristos?

1) Pentru că El este singurul care nu a mai murit după înviere. În Scriptură, toți ceilalți care au înviat din morți au murit din nou. Isus a fost excepția glorioasă. Prin urmare, El a fost făcut Preot „nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.” (Evrei 7:16). Mărturia Lui rămâne: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18).

2) Numai El S-a înălțat la cer pentru a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ceilalți preoți au murit și au încetat să mai slujească. Dar despre Domnul Isus citim: „Tu eşti preot în veac…” (Evrei 7:17) Și El nu stă degeaba, așteptându-Și a doua venire, ci mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. „Hristos… a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 8:34).

3) El are puterea de a te învia atunci când mori. Domnul Isus Și-a mângâiat ucenicii cu această promisiune extraordinară: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19). Și această promisiune ți se aplică și ție! „Căci Însuşi Domnul… Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17). Ce glorioasă va fi ziua aceea! Dar până atunci, bucură-te că Isus e viu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 11:1-27

Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.
Să nu uităm niciodată că lipsa de
activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

19 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergi la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”.

Ioan 20.17

Ultimul Său gând, înainte de a intra în negura morții, a fost la „ai Săi” (Ioan 13.1). La fel, primul Său gând, după ce a înviat dintre cei morți, a fost tot la „ai Săi”. Cu câtă dragoste i-a căutat, cu câtă tandrețe li S-a revelat și cu ce tact neasemuit S-a purtat față de ei, față de fiecare după cum avea nevoie, până când ei au fost pregătiți să-L vadă și să-L asculte spunându-le acele cuvinte care-I umpleau inima!

Ce inimă ar putea medita asupra evenimentelor din acea zi a învierii fără să fie profund mișcată? El n-a căutat să le arate celor care Îl disprețuiseră cine era cu adevărat, nici nu S-a răzbunat pe vrăjmașii Săi și nici n-a căutat să-i dovedească lui Israel că El era Făcătorul și Mesia al lor. Toate acestea le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut, ci mai degrabă a căutat compania celor pe care-i iubea, pentru ca El Însuși să le facă cunoscut relația și bucuria în care i-a adus, relație și bucurie pe care, până atunci, doar El le cunoscuse. Acesta a fost momentul după care El tânjise, iar acum, în sfârșit, era liber să le împărtășească marea Sa bucurie și faptul că îi făcuse una cu El în poziția Sa binecuvântată. Acest lucru era posibil, fiindcă acum ei erau frații Lui, Tatăl Lui era Tatăl lor și Dumnezeul Lui era Dumnezeul lor. Această bucurie și această poziție sunt și ale noastre: „Voi vesti Numele Tău fraților mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmul 22.22).

El ne-a numit frați ai Săi! Ce minunat! Nimic altceva n-ar fi satisfăcut dragostea Sa. Ne dăm noi seama de acest lucru? Fie ca El să ne dea harul să nu fim indiferenți față de o așa dragoste, care nu dă cum dă lumea, ci care împarte tot ce are cu cei iubiți!

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”. Dar ei, plini de frică și de spaimă, credeau că văd un duh.

Luca 24.36,37

Siguranță

Vestea că Domnul a înviat dintre cei morți nu a fost ușor de primit. Ucenicii, adunați laolaltă în seara zilei de înviere, plini de teamă, vorbeau tot despre aceasta atunci când Însuși Domnul a stat în mijlocul lor, spunându-le: „Pace vouă!”. Minunea apariției Lui bruște a fost prea mult pentru ei. Nu aveau nicidecum pace, căci frica pusese stăpânire peste ei toți. Credeau că văd un duh, pentru că altcumva n-ar fi putut apărea cineva dintr-odată înaintea ochilor lor. Aceasta este însă doar una dintre minunile învierii Sale – El nu a înviat în aceeași stare în care fusese înainte de moarte, ci a biruit moartea, pentru a nu mai muri niciodată. Trupul Său are puteri pe care noi nu le-am fi crezut posibile decât pentru un duh.

Cât de scumpe au fost cuvintele Sale dătătoare de siguranță! „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi?” Domnul dorea ca ei să fie liniștiți în prezența Sa, de aceea le-a arătat mâinile și picioarele Sale, purtând rănile cuielor, și i-a invitat să-L atingă. Realitatea era evidentă: Isus avea același trup cu care mersese în mormânt, însă un trup cu o stare schimbată, care nu mai putea fi limitat de barierele fizice. Era un trup spiritual, potrivit împrejurărilor spirituale, însă un trup adevărat, nu un duh. El le-a spus că avea carne și oase. N-a spus: „carne și sânge”, așa cum declară Biblia în ce privește viața Sa de pe pământ, pentru că sângele nu va mai face parte din trupul de înviere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS (1) – Fundația SEER

„Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

Nu faptul că a înviat din morți Îl face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia pomenește alte vreo șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr, învierea Tabitei și învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi).

Din două puncte de vedere, uimitoare, Învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis Învierea Sa după răstignire: „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El Învierea Sa din morți: „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim… că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).

2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat despre viața Sa: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Nici puterea Romei și nici ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus și nu I-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. În moartea și în Învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricaţi Templul acesta (trupul Său) şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19). Și așa a făcut!

El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

18 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. El a înviat! Nu este aici. Iată locul unde fusese pus.
Pentru că la Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vom vedea lumina.

Marcu 16.6; Psalmul 36.9

Venind la mormânt, aceste femei devotate descoperă că Dumnezeu fusese acolo înaintea lor și că piatra de la mormânt era dată la o parte. Piatra n-a fost dată la o parte pentru ca Domnul înviat să poată părăsi mormântul, ci pentru ca ucenicii să poată intra și să vadă că locul unde fusese pus era acum gol. Nicio piatră, oricât de mare, n-ar fi putut ține trupul Domnului în mormânt.

Intrând în mormânt, ele sunt întâmpinate de un mesager ceresc, care le liniștește inimile și le alungă teama, spunându-le: „Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. El a înviat! Nu este aici. Iată locul unde fusese pus”. Ele Îl căutau pe Isus, de aceea, în ciuda ignoranței și a necredinței lor, totul avea să fie bine. Noi ce căutăm? Este Domnul Isus țelul inimilor noastre? Cineva a spus: «Consacrarea inimii față de Domnul este cea care aduce lumină și inteligență sufletului». Cât de des se întâmplă ca necunoașterea adevărului și incapacitatea noastră de a deosebi între ceea ce este corect și ceea ce este greșit să-și aibă cauza în lipsa unui ochi simplu, care Îl are pe Hristos ca singur Obiect! Adesea căutăm voia și înălțarea noastră, mai degrabă decât pe Domnul și gloria Lui. Măsura în care Îl căutăm pe Domnul este măsura în care primim lumină.

Putem căuta multe lucruri care sunt bune în ele însele, însă nu sunt Isus – putem căuta suflete, lucrări, binele oamenilor și al sfinților, însă, dacă Îl căutăm mai întâi pe Isus, toate își vor ocupa locul potrivit și vom căpăta lumină pe cale. Căutându-L pe Isus, aceste femei au primit lumină din cer și au fost trimise să facă o lucrare pentru Domnul.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele.
Noi predicăm pe Hristos cel răstignit.

Luca 23.33; 1 Corinteni 1.23

Tată, ei L-au răstignit!

Fiul unui domn necredincios primise o Biblie și citea din ea cu așa mare interes, încât uita și de cele ce se întâmplau în jurul său. A ajuns cu cititul la un loc care l-a răscolit. Tatăl i-a observat neliniștea și l-a întrebat ironic: „Ce fel de carte citești?”.

Băiatul și-a ridicat privirea. Avea lacrimi în ochi. Zguduit, a spus: „Tată, ei L-au răstignit!”.

Tatăl a tăcut. Săgeata lui Dumnezeu îl străpunsese fix în inimă: Degeaba s-a apărat împotriva strigătului acestor puține cuvinte. Mereu răsuna în interiorul ființei sale: „Ei L-au răstignit!”. Conștiința i-a fost trezită, neliniștea însă creștea. Tot mai greu îl apăsa povara păcatelor sale. Își dorea iertare și pace.

Și tot cuvintele copilului său, „Ei L-au răstignit!”, au fost cele care l-au ajutat și mai departe. Isus, Mântuitorul, a fost răstignit și pentru el. El L-a acceptat prin credință ca pe Mântuitorul său și astfel a găsit pace cu Dumnezeu.

„Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (4) – Fundația SEER

„Isus… a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Și-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul.” (Ioan 19:30)

Calvarul a fost victorios! Crucea poate părea triumful răului asupra binelui, a celui puternic asupra celui lipsit de putere, dar numai pentru aceia care nu înțeleg misiunea lui Hristos. Niciodată nu a fost un curaj mai mare sau o putere mai tare. Când El a strigat: „S-a isprăvit!” (unele traduceri spun „s-a desăvârșit”), El nu a vrut să spună: „Sunt terminat, cauza mea s-a năruit.” Domnul Isus nu a fost zdrobit la Calvar ci a triumfat în trei moduri:

1) Și-a învins dorința firească de a evita nespusa suferință: „A căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39).

2) A biruit forțele demonice ale întunericului. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15).

3) A triumfat asupra Legii. „Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani 10:4).

La Calvar, dragostea a triumfat asupra legii, eliberându-ne pentru totdeauna, pe noi care n-am fost în stare niciodată să ascultăm de legea lui Dumnezeu. „S-a isprăvit!” a fost strigătul unui învingător, nu al unei victime! Mulțimea și ucenicii Săi care erau devastați nu au înțeles lucrul acesta. Dar L-au înțeles trei zile mai târziu când mormântul gol a dovedit că Isus a câștigat victoria asupra morții.

Totul se poate reduce la următorul verset: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 9:1-13

Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta „legea omului“, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de „bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu”, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume,
asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos?
Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

17 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Ce minunată este dragostea lui Isus, Mântuitorul și Domnul nostru! Nu există nimic nepotrivit în ea – este lipsită de orice egoism și de orice rezervă. Ea întrece orice cunoștință, așa cum ni se spune în Cuvânt, și cât de adevărat este acest lucru, fiindcă niciun gând omenesc nu o poate măsura. Totuși noi o cunoaștem; cunoaștem dragostea lui Hristos, care depășește orice cunoștință. O cunoaștem, fiindcă ne-a fost vestită, așa cum doar El o putea face, nu doar în cuvinte, ci și în fapte. Am cunoscut dragostea, ea ne-a cucerit și ne-a făcut fericiți pentru eternitate.

Vom face bine să luăm seama la cuvintele din Evanghelia după Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” și să contemplăm cu ochi deschiși de Duhul Sfânt acea cale a sfințeniei și a dragostei, care adus la cruce, și inimile noastre să fie umplute de adorare. Cu cât cunoaștem mai mult dragostea lui Isus, cu atât înțelegem mai bine că ea nu poate fi niciodată cunoscută pe deplin; cu cât privim mai mult la ea, cu atât vom fi mai uimiți la vederea înțelepciunii și a căldurii ei. Nu este o dragoste oarbă, care să descopere mai târziu defecte pe care nu le știuse, căci dragostea divină a cunoscut de la bun început totul despre noi.

Ea a cunoscut de asemenea toate suferințele care trebuie îndurate pentru ca scopul ei să fie împlinit. Este o dragoste care nu poate fi dezamăgită, nici tulburată, fiindcă, atunci când a fost supusă la cele mai mari teste, ea n-a slăbit și nu s-a răcit. Nu trebuie deci să ne temem că ar putea slăbi acum, după ce a fost pe deplin dovedită a fi perfectă.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.

3 Ioan 4

Testamentul unei bunici credincioase

Pency, 17 aprilie 1866

„Cu emoție îngenunchez în acest moment solemn când vreau să-mi aștern în scris ultimele mele dorințe. O, Doamne, Te rog să-i binecuvântezi pe copiii mei în trup și suflet și să-Ți aduci aminte de ei, în mila Ta. De la Tine, Dumnezeul meu, am primit toate lucrurile. Tu ai pregătit trecutul, prezentul și viitorul; prin favoarea Ta mi Te-ai făcut cunoscut. Dumnezeul bunătății, cine sunt eu, ca să vrei să mi Te descoperi astfel, prin marea Ta bunătate prin care m-ai iubit în Domnul Isus Hristos, Mântuitorul meu? Pe acest pământ, unde Tu ai vrut să locuiesc, ai pregătit totul pentru nevoile mele; nu m-ai lăsat niciodată fără dovada dragostei Tale. Îți cer iertare, o, Dumnezeul meu, pentru toate momentele când am întristat Duhul Tău… Fie ca aceste zile pe care mi le mai dai de trăit pe acest pământ să fie folosite spre gloria Ta! Pregătește Tu, Te rog, inima mea, pentru ca nimic în lume să nu mă despartă de Tine.

Ceea ce Îți mai cer este ca și copiii mei și nepoții mei să se întoarcă la Tine; Tu mi-ai spus de multe ori: «Nu te teme, crede numai». Eu plec cu asigurarea promisiunii Tale și Îți mulțumesc.”

Acest testament a fost găsit într-un anticariat din Geneva, într-o Biblie uzată ca urmare a unei citiri stăruitoare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (3) – Fundația SEER

„Fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9:22)

 În al treilea rând, Calvarul a fost vital! Cât de vital mai exact? La fel de fundamental ca viața sau moartea, speranța sau disperarea, raiul sau iadul. Golgota este singura noastră cale de mântuire! „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12).

Fără moartea lui Hristos, păcatele noastre ne-ar fi despărțit de Dumnezeu pentru totdeauna. Dacă nu ar fi fost moartea Sa, am fi căzut sub pedeapsa legii lui Dumnezeu, am fi fost declarați vinovați pentru fiecare păcat pe care l-am fi comis vreodată și astfel, păcătoși condamnați, am fi fost pierduți pentru totdeauna. Apostolul Pavel scrie: „Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 3:19).

Fără excepție – „toată lumea”, inclusiv tu – toți eram vinovați înaintea lui Dumnezeu. Dar pentru că Domnul Isus a împlinit în locul nostru tot ceea ce prevedea Legea lui Dumnezeu, am fost iertați și declarați neprihăniți. Această informație este vitală. Referitor la Domnul Isus, tu ai numai două opțiuni: să-L accepți sau să-L respingi! El a spus: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).

Jertfa Domnului Isus a rezolvat problema păcatului; acum depinde de tine să dai un răspuns la problema Fiului: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22). Răspunsul este simplu: Crede în El și vei fi mântuit!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace –  sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

16 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Ezechia a zis lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai spus este bun”. Și a zis: „Nu este așa? Pentru că va fi pace și adevăr în zilele mele!”.

2 Împărați 20.19

S-ar părea că împăratul Ezechia suferea de ceea ce astăzi este numit «sindromul păcii personale», care îi afectează deopotrivă și pe creștini și pe necredincioși. El se găsește la bătrâni și la tineri, la bogați și la săraci, în orice popor și în orice parte a pământului. Acest sindrom se manifestă prin lipsa de interes față de problemele altora și, în esență, spune: «Principala mea grijă este cu privire la mine însumi».

Să remarcăm că acest sindrom l-a afectat pe Ezechia în anii săi din urmă. Pe când era tânăr, el L-a căutat pe Domnul cu toată inima sa. S-a îngrijit să repare templul, să îndepărteze idolatria din țară, să-i încurajeze și pe alții să slujească Domnului și să reinstituie sărbătoarea Paștelui. Cuvintele „el a făcut ce era drept în ochii Domnului” au caracterizat primii paisprezece ani ai domniei sale.

Apoi s-a confruntat cu moartea. Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Dumnezeu i-a dăruit încă cincisprezece ani, însă aceștia nu au fost ani buni. Manase a fost născut în această perioadă, un fiu nelegiuit, care a făcut ce era rău înaintea Domnului, care a umplut Ierusalimul de idolatrie și care a vărsat mult sânge nevinovat. Tot în acești ani, Ezechia a primit câțiva trimiși din Babilon și le-a arătat toate bogățiile împărăției sale. Când Isaia i-a spus cu solemnitate că, după moartea sa, toate acele bogății împreună cu unii dintre descendenții săi aveau să fie duși în Babilon, el a răspuns că nu era nicio problemă, atâta vreme cât avea să fie bine în timpul vieții sale.

Care este remediul pentru acest sindrom al păcii personale? Hristos! Preocuparea cu Hristos l-a făcut pe apostolul Pavel să părăsească zona sa de confort și să predice evanghelia în lumea cunoscută atunci, în ciuda persecuției neînduplecate din afară și a luptelor, a oboselii și a grijilor dinăuntru. La fel va fi și cu noi, de aceea să spunem și noi împreună cu el: „Pentru mine, a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21) și să ne trăim viața pentru a împlini nevoile celorlalți.

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.

Galateni 6.14

Ce este crucea?

Crucea Domnului Isus Hristos este locul unde creatura căzută, potrivnică, a ridicat mâini necurate și a lovit de moarte. Și tot crucea este locul unde Creatorul a răspuns cu o dragoste de necuprins, care nu poate fi descrisă în cuvinte omenești. Acolo vedem o răutate de neimaginat din partea omului, dar și o dovadă de neegalat a harului lui Dumnezeu!

Crucea este punctul culminant al războiului dintre bine și rău, locul unde a fost câștigată, de către Hristos, victoria binelui divin asupra răului. „Crucea Domnului nostru Isus Hristos” stă în centrul veșniciei, fiind unică în măreție și în splendoare. Crucea lui Hristos ne descoperă adâncimile răului, marea întunecată a vinovăției omului, dar și oceanul strălucitor al harului. Nimic din trecut nu se poate compara cu ea și nimic din viitor nu se va putea înălța alături de ea. La cruce, omul a fost pus la probă și s-a arătat în toată stricăciunea lui; tot acolo, îndurările lui Dumnezeu s-au arătat în toată măreția lor. Lucrarea care a înlăturat păcatul a descoperit gloria lui Dumnezeu și a lui Hristos – toată gloria bunătății divine. Bunătatea a ieșit învingătoare asupra răului și asupra lui Satan prin cruce. Privind crucea, așa cum o descrie Biblia, vom înțelege măreția jertfei Domnului și Mântuitorului sufletelor celor care se încred în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (2) – Fundația SEER

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24)

În al doilea rând, Calvarul a fost un substitut, ceea ce înseamnă „un act săvârșit de cineva în locul altcuiva”. Văzută prin lentilele sentimentelor sau a superstiției, crucea ne poate afecta emoțiile, dar nu ne poate mântui sufletul. Dar văzută ca substitut, jertfa de la cruce poate mântui orice suflet!

Apostolul Petru scrie: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire.” Dacă Domnul Isus ar fi refuzat Calvarul, Dumnezeu ar fi fost obligat să ne trimită la moarte pentru păcatele noastre. În schimb, ca un substitut, Domnul Isus a suferit pedeapsa pe care noi am fi meritat-o pe drept, eliberându-ne și oferindu-ne viață veșnică. Substituirea a fost din punct de vedere istoric, planul lui Dumnezeu de a-și scăpa poporul de pedeapsa pentru păcat.

Când Adam și Eva au păcătuit, Dumnezeu a sacrificat un animal care să acopere fărădelegea lor, a acceptat jertfa lui Abel „din oile întâi-născute ale turmei lui” (Geneza 4:4) și berbecul lui Avraam „încurcat într-un tufiș” ca schimb pentru viața lui Isaac (vezi Geneza 22:13). Dar fără îndoială că lucrarea cea mai măreață a lui Dumnezeu, aceea de mântuire a sufletului – substituirea – a fost demonstrată odată pentru totdeauna când Domnul Isus S-a dat pe Sine la Calvar. Deplin mulțumit de moartea ispășitoare a lui Hristos, Dumnezeu ne-a șters păcatul și ne-a declarat nevinovați în ochii Săi!

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Pe cruce, Domnul Isus a devenit ceea ce noi eram – păcat – pentru ca noi să putem deveni ceea ce El era – neprihănire! Tot ce a fost și a făcut Domnul Isus: nașterea Sa din fecioară, o viață fără păcat, moartea ispășitoare, învierea miraculoasă, înălțarea glorioasă, misiunea Sa de Mare Preot sus în cer, toate astea El le-a făcut ca înlocuitor/ispășitor și Mântuitor.

Slăvit să fii Tu, Doamne!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:18-29

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! „Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui!“ (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este „legea omului“! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. „Cine sunt eu … şi ce este casa mea?” (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul ia „adus până aici” pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: „… lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna” (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.

15 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează.

Ioan 15.2

Mlădița are aceeași natură cu vița. Aplicând acest lucru la viața creștină, învățăm o primă lecție: consacrarea absolută. Mlădița există doar pentru un singur motiv – ca să aducă roadă! Cei care-I aparțin lui Hristos trebuie să aibă un singur scop, anume acela de a aduce roadă în viețile lor, o roadă care să-L glorifice pe Dumnezeu! Ca mlădiță în Hristos, Pavel a putut spune: „Pentru mine, a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21).

Cea de-a doua lecție este conformitatea perfectă. Mlădița devine ca vița în orice aspect, având aceeași natură, aceeași viață și același scop. Acest lucru este un proces, însă este cu totul real. Pavel ne amintește că urmează să fim făcuți asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu (Romani 8.29).

Următoarea lecție este dependența completă. Mlădița își primește viața și puterea din seva care este produsă și transmisă de viță. Mlădița nu poate fi nimic și nu poate face nimic fără viță. Trebuie să înțelegem bine că, fără Hristos, nu avem viață și nu putem produce nimic pentru gloria lui Dumnezeu. Însă, prin Hristos, putem spune și noi ca Pavel: „Am putere pentru toate, în El, care mă întărește” (Filipeni 4.13).

Cea de-a patra lecție pe care o putem învăța este încrederea neclintită. Mlădița, în mod simplu, primește totul de la viță. Acest lucru este scos în evidență de Pavel atunci când spune: „Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință, potrivit bogățiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus” (Filipeni 4.19). Petru a învățat și el această minunată lecție și ne-o împărtășește și nouă, îndemnându-ne: „Aruncați asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi” (1 Petru 5.7).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.

Luca 9.23

Lepădarea de sine

Lepădarea de sine stă în legătură cu gândul renunțării. Printre creștini există păreri diferite cu privire la ce anume trebuie să renunțăm. Unii se gândesc la lucruri precum jocurile de cărți, dansurile, mersul la teatru sau alte „preocupări lumești”. Alții limitează lepădarea de sine la o anumită perioadă, cum ar fi Postul Paștelui. Cu toate acestea, a renunța doar în felul acesta poate să ducă la mândrie spirituală.

Gândul Domnului nostru aici nu este însă renunțarea la unele lucruri. El vorbește despre renunțarea la sine. S-ar putea ca cineva să renunțe la orice fel de lucru, dar, atât timp cât nu s-a predat pe sine lui Dumnezeu, nici măcar nu a început să practice lepădarea de sine. Atunci când apostolul spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20), nu se referă la a renunța la un anumit lucru, ci pur și simplu la a da la o parte sinele, pentru ca Hristos să poată trăi în el. Astfel nu te vei mai întreba care sunt lucrurile la care să renunți. Oamenii se gândesc de obicei că a-ți lua crucea este o lucrare neplăcută. Ei vorbesc chiar despre rugăciunea și despre mărturisirea lui Hristos în public ca fiind luarea crucii, dar adevăratul sens al expresiei este moartea – moartea sinelui! Cel care acum trăiește în Hristos Isus poate umbla în înnoirea vieții.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (1) – Fundația SEER

„Când au ajuns la locul, numit „Căpăţâna” L-au răstignit acolo” (Luca 23:33)

Cuvântul „Calvar” provine din calvarius cuvântul latinesc pentru „craniu”, și nu apare în Noul Testament (în limba română), dar ceea ce  s-a întâmplat acolo ne-a schimbat destinul. În ciuda miturilor și a neînțelegerilor, adevărul este clar și are puterea de a schimba vieți. Să ne uităm la acest adevăr. Mai întâi, Calvarul a fost voluntar. Cei care au asistat la evenimentele de la Calvar (Golgota) au crezut că Isus este o victimă a circumstanțelor pe care nu le-a putut controla: ura evreilor și puterea romană. Ce greșeală! Domnul Isus a respins apărarea bine-intenționată, dar canalizată greșit, a lui Petru, spunându-i: „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53).

Domnul Isus ar fi putut alege să ducă o viață fără necazuri, fără durere sau moarte. Nimeni nu L-a constrâns să meargă la cruce. El a spus: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Calvarul a fost cu certitudine ceva nedrept și necinstit. Dar nu a fost asasinare, a fost ispășire voluntară! Dușmanii Domnului Isus au dorit ca la Calvar să pună capăt vieții Sale, însă El a dorit să ne salveze de o veșnicie pierdută. Și după ce ei au făcut ce au știut ei mai rău, și nu au reușit să-L oprească, Petru i-a confruntat în ziua Cincizecimii cu acest adevăr victorios: „după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Faptele Apostolilor 2:23).

Nici măcar Tatăl nu L-a obligat. Domnul Isus „S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2:6) – inclusiv pentru tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:1-17

„Când Îi plac Domnului căile unui om, îi pune chiar şi pe vrăjmaşii săi în pace cu el“ (Proverbe 16.7). Cuvântul acesta se dovedeşte acum adevărat pentru David. Şi, de când locuieşte într-o splendidă casă de cedru, se gândeşte cu seriozitate la chivotul Domnului care locuia întrun simplu cort. Nobil sentiment din partea lui! Aceia dintre noi care se bucură de o viaţă asigurată şi confortabilă nu trebuie să uite niciodată că Stăpânul nostru a trecut prin această lume ca un călător divin, neavând un loc unde săŞi plece capul.

David îşi propune să construiască o casă demnă pentru Domnul. Dar ascultaţi cum îi răspunde El, în esenţă, prin gura lui Natan: ŤMi-am însuşit această calitate de călător, ca să împărtăşesc prin har soarta poporului Meu. Iar timpul odihnei Mele n-a sosit încă. Dar ceea ce tu nu poţi face va fi împlinit de unul dintre descendenţii tăiť.

Domnul Se referă în primul rând la Solomon, fiu al lui David, care va construi templul. Dar v. 14, citat în Evrei 1.5, arată că acest Împărat, Fiu al lui David, sub aspect profetic este Isus, Fiul lui Dumnezeu. Despre El exclusiv se poate afirma că împărăţia Îi va fi stabilită pentru totdeauna. Binecuvântările personale (v. 8, 9) sau colective (v. 10) îşi au toate sursa în această Persoană fără seamăn.

14 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

O femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră, numită Maria, care, așezându-se și ea la picioarele lui Isus, asculta cuvântul Său.

Luca 10.38,39

Maria ședea la picioarele Domnului pentru a-I auzi cuvintele. Acesta era un lucru pe care El îl aprecia, fiindcă de multe ori până atunci spusese: „Cine are urechi de auzit, să audă!”, iar acum găsise pe cineva care primise harul de a avea urechi ascultătoare și a cărei inimă fusese pregătită pentru comunicările divine pe care El avea să le facă. Vorbind ucenicilor Săi, El le-a spus: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut” (Ioan 15.15).

Aceste cuvinte ne ajută să înțelegem natura celor comunicate de Domnul Mariei. Cu ce bucurie trebuie să fi împărtășit El aceste lucruri cerești cuiva care era gata, prin har, să fie astfel instruit! În mijlocul inimilor împietrite, a urechilor astupate și a ochilor închiși care Îl înconjurau peste tot, trebuie să fi fost o mângâiere nespusă pentru sufletul Lui să poată întâlni un astfel de suflet flămând după cuvintele Sale. Și cu ce uimire și bucurie sfântă trebuie să fi ascultat Maria cum Domnul vorbea despre lucrurile Tatălui! Știm că Tatăl, care L-a trimis, Îi dăduse poruncă ce să spună și ce să vorbească (Ioan 12.49), iar privilegiul nespus al Mariei a fost să asculte mesajul pe care Tatăl I-l dăduse Fiului pentru a-l comunica.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați.

Isaia 53.5

Speranță și dragoste (2)

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a suferit și a murit pe o cruce în afara cetății Ierusalim în urmă cu circa două mii de ani pentru oamenii vinovați și păcătoși. Aceasta este vestea minunată care a fost adusă în lume! Isus Hristos a venit pentru a salva! Această veste este valabilă fără excepții, pentru toți oamenii!

El a murit, pentru ca alții să trăiască!

O afirmație aproape de necrezut! Suferințele și moartea Domnului Isus Hristos au fost calea lui Dumnezeu de a-i elibera pe oameni de vină și de păcat. De ce a ales El această cale? Pentru că El iubește lumea! Te iubește pe tine și mă iubește pe mine! Poate cineva să-și imagineze mărimea acestei iubiri?

Dumnezeu Însuși L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu pentru vina altora, a adus asupra Lui judecata pe care noi o meritam. Dar cum poți scăpa de această judecată?

Isus Hristos spune: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

Acceptă dragostea lui Dumnezeu!

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Primește oferta de dragoste a lui Dumnezeu! Vino astăzi la El! Recunoaște înaintea Lui în rugăciune păcatele tale și crede în Isus Hristos!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MULȚUMEȘTE-TE NUMAI CU EXCELENȚA! – Fundația SEER

„Cântați-I o cântare nouă!” (Psalmul 33:3)

„A cânta o cântare nouă” înseamnă că trebuie s-o înveți, s-o cânți bine și să te zbați să atingi excelența când e vorba de talentele cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Un autor explică astfel: „Există o diferență remarcabilă între dedicarea 99% și dedicarea 100%. La 100% tu îți vezi problemele pe tot parcursul lor, dar împreună cu soluțiile. La 99%, tu încă mai poți găsi o modalitate de a urma calea minimei rezistențe.

Noi trăim într-o cultură în care excelența este o excepție, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune: „să vă lăsați transformați, prin înnoirea minţii voastre” (Romani 12:2). Trebuie să fii dispus să plătești prețul și iată care este acesta: „noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji.” (1 Corinteni 9:25).

Lumea îți va măsura caracterul după înălțimea idealurilor tale, după lărgimea compasiunii tale, după profunzimea convingerilor tale și după lungimea perseverenței tale. Abordează fiecare sarcină gândindu-te cum poți s-o faci mai bine!”

Dacă te pricepi la cifre, excelează în meseria de contabil. Dacă ești bun la comunicare, fii cel mai bun dascăl. Dacă ești un vizionar care îi poate inspira pe alții, fii cel mai bun lider. Un fost președinte al Universității Yale evidențiază faptul că Hamlet nu s-ar fi putut scrie de către un comitet, Mona Lisa nu ar fi fost posibil să fie pictată de către membrii unui club, iar Noul Testament nu s-ar fi putut redacta într-o conferință. Ideile creative vin de obicei de la indivizi.

Și lucrul extraordinar despre viață este că dacă refuzi să te mulțumești cu mai puțin decât cu excelența, de obicei aceea primești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:12-23

Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

„Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras“ (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic“ (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

13 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vorbesc despre lipsuri, pentru că eu am învățat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulțumit.

Filipeni 4.11

Este foarte încurajator pentru noi să vedem că până și marele apostol Pavel a trebuit să se deprindă să fie mulțumit, căci acest lucru nu vine din punct de vedere natural. Mai mult, atunci când a scris această epistolă, el a scris-o nu folosind titlul de apostol, ci pe cel de slujitor, împreună cu Timotei. Viața creștină normală, despre care el scrie și pe care o ilustrează prin exemplul lui, este deci la îndemâna oricărui credincios, căci cu toții suntem slujitori ai lui Isus Hristos. Prin urmare, Pavel nu se prezintă ca fiind un super-creștin, ci demonstrează prin propriul exemplu că este posibil ca și noi să trăim o viață de bucurie și de biruință, de vreme ce avem aceleași resurse pe care el le-a avut. Scriind din închisoare, el ne spune că lanțurile sale era din pricina lui Hristos (Filipeni 1.13); și că el nu era un prizonier al lui Nero, ci al Domnului (Efeseni 3.1; 4.1). Lucrul important este că el învățase să fie mulțumit prin faptul că-L introducea pe Domnul în împrejurările sale.

Alții înaintea lui au procedat la fel. Iosif a spus: „Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45.5); David a scris: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit” (Psalmul 119.75). Ei au suferit mult, la fel ca Pavel, însă au privit la suferințele lor ca venind de la Domnul. Procedând în același fel, vom fi ajutați să evităm iritarea, tulburarea și spaima pe care adesea le experimentăm atunci când trecem prin necazuri.

Mulți dintre noi avem mai mult decât merităm și totuși deseori suntem nemulțumiți și dorim mai mult; iar câteodată suntem amăgiți să credem că «iarba e mai verde în altă parte». Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei tot ce aveau nevoie, însă, amăgiți de șarpe, au devenit nemulțumiți și au vrut mai mult. Au pierdut astfel tot ceea ce Dumnezeu le dăduse. Domnul să ne ajute să fim mulțumiți în starea în care ne aflăm!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.

Matei 11.28

Speranță și dragoste (1)

Într-adevăr, mulți oameni nu au o viață ușoară. De fapt, toți poartă poveri, toți au parte de îngrijorări și de temeri.

Unii sunt chiar conștienți că s-au împovărat cu vină. Ce să facă acum? Cine îi poate ajuta? Cine îi poate elibera de vină? Mai există speranță? Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne cheamă la El.

Vino la El!

Oamenii au minunata posibilitate de a intra în legătură cu Dumnezeu, de a comunica cu El. Ei pot – cu voce tare sau șoptită – să se adreseze Creatorului lor în rugăciune. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi … Mă voi lăsa să fiu găsit de voi” (Ieremia 29.11-14).

Încrede-te în Dumnezeu!

Poți să-I spui cu deplină încredere lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, tot ce te împovărează. El te aude. „Numai în Dumnezeu este liniștit sufletul meu; de la El este mântuirea mea. Vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru!” (Psalmul 62.2,9).

Recunoaște vina ta!

Te mai apasă vina păcatelor? Mai stau acestea ca un zid de despărțire între tine și El? Recunoaște vina ta în fața Lui și roagă-L să devină Răscumpărătorul și Domnul tău. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII REALIST CU PRIVIRE LA ABILITĂȚILE TALE! – Fundația SEER

„Să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3)

Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu” (Exodul 3:10). Dar în loc să se gândească: „Ce onoare!” Moise a răspuns: „Cine sunt eu… să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11). Creșterea lui Moise ca nepot adoptat al lui Faraon îl pregătise pentru această lucrare, dar acum el se afla în exil, din cauză că ucisese un egiptean. E ușor să critici ezitarea lui Moise, dar cum observa Mark Roberts: „Liderii înțelepți au o oarecare reticență care vine din smerenia personală și din faptul că iau în serios responsabilitatea conducerii.” La urma urmelor, Dumnezeu l-a ales pe Moise știind bine că va fi reticent. Dumnezeu ar fi putut chema pe cineva cu mai multă încredere în sine, dar nu a făcut-o. Să ne imaginăm cât de diferită ar fi fost scena dacă Moise ar fi răspuns: „Nici o problemă, Doamne, eu sunt persoana pe care o cauți!… Am acumulat ani de experiență la curtea lui Faraon!”

Oare o persoană cu o așa mare încredere în sine ar fi fost potrivită pentru această misiune? Mă îndoiesc.

Dacă reticența noastră de a fi lideri provine dintr-un simț realist al limitărilor noastre și dintr-o recunoaștere autentică a marii responsabilități, ne găsim în postura perfectă de a ne bucura de o încredere sănătoasă ca lider. În loc să enumere abilitățile și realizările lui Moise, Dumnezeu a spus doar atât: „Eu voi fi negreşit cu tine” (Exodul 3:12). Cu alte cuvinte: „Știu că nu poți face asta singur, dar Eu voi fi cu tine, și asta contează de fapt!”

Apostolul Pavel scrie: „eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3). Nu contează câte știi sau câți oameni te urmează, destoinicia ta ca lider derivă din încrederea ta în tăria lui Dumnezeu și nu în tăria ta. „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 4:20).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11

Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

12 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Când veți intra în țara pe care v-o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din cel dintâi rod al secerișului vostru. Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat.

Levitic 23.10,11

Sărbătoarea celor dintâi roade este o imagine a învierii lui Hristos. Ea era strâns legată de Paște și era celebrată în timpul sărbătorii Azimelor. Prin moartea lui Hristos, Paștele nostru, vechile noastre legături au fost tăiate, iar prin învierea Lui am fost duși într-o nouă poziție înaintea lui Dumnezeu. „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). Hristos este pârga celor adormiți și, astfel, învierea Sa este garanția că toți cei care au adormit în Isus vor fi de asemenea înviați.

Sărbătoarea celor dintâi roade putea fi ținută doar după ce poporul Israel avea să se afle în țara promisă. Înainte ca israeliții să poată mânca din roadele țării, trebuia ca un snop din cele dintâi roade să fie adus și legănat înaintea lui Dumnezeu. El trebuie să-Și aibă partea mai întâi. Prin căderea lui Adam și, în consecință, a tuturor oamenilor, Dumnezeu a fost privat de partea Sa. Însă prin Hristos, ultimul Adam, totul a fost recuperat și Dumnezeu este glorificat.

Snopul era legănat în ziua de după Sabat, adică în prima zi a săptămânii. Aceasta a fost ziua în care Hristos a înviat triumfător dintre cei morți. Acum noi, ca oameni răscumpărați, suntem acceptați de Dumnezeu în Fiul Său preaiubit, Mântuitorul biruitor. Pe bună dreptate, inimile noastre trebuie să fie pline de laudă la adresa Lui. „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta.

Isaia 35.5,6

Exact așa s-a întâmplat!

Această profeție a lui Isaia s-a împlinit în timpul când Isus Hristos a trăit și a lucrat în Israel.

1. Ochii orbilor s-au deschis: Orbul Bartimeu a crezut că Isus era Mesia cel promis. De aceea a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”. Strigătul său nu a fost în zadar. Domnul l-a chemat la Sine și i-a spus: „Du-te! Credința ta te-a mântuit”. Atunci orbul a putut imediat să vadă (Marcu 10.46-52).

2. Urechile surzilor s-au deschis: În ținutul Decapole au adus la Isus Hristos un surd care nu putea vorbi bine. Mântuitorul Și-a pus degetele pe urechile acestuia și i-a atins limba. Apoi i-a spus cu putere divină: „Deschide-te!”. Imediat urechile s-au deschis și limba i s-a dezlegat (Marcu 7.31-37).

3. Ologii au putut din nou umbla și sări: Odată, patru oameni au adus pe un pat un om paralizat la Domnul Isus. Credința lor n-a rămas fără răspuns. Isus i-a spus omului aceluia: „Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă”. Imediat, omul a primit putere să se ridice. El a mers acasă și L-a proslăvit pe Dumnezeu (Luca 5.18-25).

4. Muții și-au primit din nou graiul: Un om care era mut, deoarece era stăpânit de un demon, a venit în contact cu Fiul lui Dumnezeu. După ce Mântuitorul a izgonit demonul, omul a putut vorbi din nou (Matei 9.32,33).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREI REGULI BIBLICE PENTRU IZBÂNDĂ (2) – Fundația SEER

„Cugetă asupra ei zi şi noapte” (Iosua 1:8)

A doua regulă biblică pentru izbândă este: lasă Cuvântul să te pătrundă.

Cuvântul „a cugeta” înseamnă „a cântări, a rumega sau a analiza cu atenție.” Așadar, nu te limita la citirea Scripturii, ci diger-o în întregime. Roagă-te: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18). Poți citi un verset de zeci de ori, și brusc să vezi ceva ce nu ai văzut până atunci. Ideea este să-ți antrenezi mintea să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Mark Twain a spus că două dintre cele mai bune zile din viața cuiva sunt ziua în care s-a născut și ziua în care a descoperit de ce s-a născut. Și singura persoană care îți poate spune lucrul acesta este Cel ce te-a creat.

Iar a treia regulă biblică pentru izbândă este: trăiește Cuvântul. „Căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8). Da, studiază Biblia, cugetă asupra ei și memoreaz-o. Dar dacă dorești să ai izbândă în viață, trebuie să te supui Bibliei. Trebuie să transpui adevărul în viață. Nimeni nu-ți poate garanta izbânda, în afară de Dumnezeu – și această garanție se găsește în lecturarea, meditarea și împlinirea Cuvântului sfânt. Valoarea și prețul sunt direct legate de scop. O mașină care nu merge este lipsită de valoare. Un stilou care nu scrie este lipsit de utilitate. Tot astfel, dacă dorești să fii ceea ce trebuie să fii, trebuie să-ți găsești scopul în viață și să-l împlinești.

La moarte, faima și averea ta nu mai contează. Lucrul care are o valoare eternă va fi răspunsul tău la întrebarea: „Mi-am trăit eu viața în prezența lui Dumnezeu și după planul Său?” C.S. Lewis a spus-o astfel: „Cel care Îl are pe Dumnezeu, are totul!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 5:10-23

Am admirat calităţile de credinţă şi de dependenţă manifestate de David în atât de multe situaţii (şi o dată în plus în v. 19 şi 23, în lupta contra filistenilor). Din nefericire, viaţa lui de familie este departe de a ajunge la acelaşi nivel. În pofida uneia dintre poruncile Domnului adresate special împăraţilor (Deuteronom 17.17), David îşi ia multe soţii, întâi la Hebron, apoi la Ierusalim. Dacă ar fi avut-o numai pe credincioasa Abigail de soţie (numele ei semnificând bucuria tatălui, fiind o prefigurare a Bisericii), n-am mai fi întâlnit trei nume care urmau să devină sursa unei dureri atât de mari pentru el: Amnon, Absalom şi Adonia (3.2-4).

Războiul contra filistenilor poate fi reluat cu triumf, urmând instrucţiunile Domnului. Înaintea celei de-a doua bătălii, David şi-ar fi putut spune: ŤSă procedăm ca şi întâia dată, pentru că atunci am reuşit!ť Dar îl veţi remarca, din contră, întrebându-L din nou pe Domnul. Şi face foarte bine că întreabă, pentru că răspunsul este cu totul diferit. De aceea, să nu ne încredem în propria înţelepciune, ci să cerem de la Domnul îndrumarea; atunci vom fi şi noi capabili să câştigăm victoriile pe care El ni le-a pregătit.

11 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Isus, auzind cuvântul rostit, i-a spus mai-marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai”.

Marcu 5.36

Această scurtă expresie, „crede numai”, se află la loc de frunte printre expresiile pline de mângâiere folosite de Domnul Isus. Ea conține esența întregului adevăr mântuitor. Dacă te descurajează gândul la păcatele tale trecute, prezente sau viitoare, nu te teme! „Crede numai” că El a murit pentru tine, că trăiește pentru tine și că mijlocește pentru tine! Ești adânc încercat? Apele necazului au năvălit peste tine? Simți că Domnul a uitat să fie plin de har față de tine? Răspunsul Lui pentru o astfel de situație este simplu: „Crede numai!”. Crede că există un motiv important pentru încercare și o lecție de har pe care trebuie s-o înveți! Crede de asemenea că loviturile grele sunt date de o mână a dragostei, că vei fi făcut mai bun prin ele și că Dumnezeu va fi glorificat prin încercarea ta!

Ești chinuit de gândul morții? Crede că îți va fi dat har la acel timp și un braț puternic de va sprijini! Nu există niciun nor negru pe care puterea învierii Sale să nu-l poată risipi. „Acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, față către față” (1 Corinteni 13.12).

Domnul Isus nu are alt remediu pentru păcat, pentru suferință și pentru încercare, decât acela pe care l-a oferit și ucenicilor Săi, atunci când le-a spus: „Să nu vi se tulbure inima; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine” (Ioan 14.1).

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră păcătoasă, … El [Dumnezeu] v-a adus la viață împreună cu Sine [Hristos], iertându-ne toate greșelile.

Coloseni 2.13

Din moarte la viață (2)

„În timp ce soldatul intona mai departe versurile cântării «Ai fost tu acolo când L-au răstignit pe Domnul meu?», mi-am dat seama că, într-un sens cât se poate de real, eu am fost de față la răstignirea Domnului Isus, pentru că eram la fel de împotrivitor ca oamenii care L-au răstignit. Și eu L-aș fi batjocorit pe Domnul Isus. Și eu aș fi luat Numele Domnului în deșert, pentru că nu voiam să am de-a face cu Domnul Isus. Așa că, pentru prima dată în viața mea, mi-am dat seama că, într-adevăr, am fost de față la răstignirea Domnului Isus. Și am fost copleșit de gândul acesta, înțelegând că eu eram la fel de vinovat de moartea Mântuitorului ca și acei oameni care L-au răstignit.

În timp ce soldatul continua să cânte, am înțeles un lucru măreț, care mi-a schimbat viața. Am înțeles că, dacă am fost la cruce când Domnul Isus a fost răstignit și dacă am fost responsabil de ceea ce s-a întâmplat acolo – și am fost! – însemna că eu am fost de față și atunci când Domnul Isus S-a rugat: «Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!». În acel moment mi-am dat seama că semnificația reală a crucii era faptul că Domnul Isus a murit pentru mine, în locul meu, ca eu să fiu iertat de Dumnezeu”.

Situația lui Tom Allen este a noastră, a fiecăruia în parte. Ne-am născut cu o natură împotrivitoare față de Dumnezeu și față de Fiul Său. Prin necredința noastră, sau prin credința noastră de formă, suntem ca acei oameni care L-au răstignit pe Mântuitorul. Vestea cea bună vine de la Dumnezeu chiar acum: pe noi, Dumnezeu vrea să ne aducă la viață prin credința în lucrarea Fiului Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREI REGULI BIBLICE PENTRU IZBÂNDĂ (1) – Fundația SEER

„Atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8)

Dumnezeu i-a zis lui Iosua: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8). Dumnezeu vede izbânda ca pe un lucru simplu de atins, și la fel de simplu, pentru El, de măsurat. Dacă vrem să avem izbândă în lucruri care contează cu adevărat, trebuie să urmăm instrucțiunile pentru viață care se găsesc în Scriptură.

Așadar, iată trei reguli biblice pentru izbândă: Prima, caut-o! „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta.” Cu alte cuvinte: „nu pleca de acasă fără ea!” Izbânda atrage după sine studierea Cuvântului lui Dumnezeu ca o componentă constantă a vieții. Asta ar putea însemna o schimbare radicală pentru tine. Într-un studiu comandat de Biserica Anglicană în 2017, 55% dintre cei care se declară creștini nu au citit niciodată Biblia, 29% nu se roagă niciodată și 33% nu merg niciodată la biserică. Dar numai 6% din adulții din Marea Britanie au spus că ei nu au fost niciodată creștini „practicanți”. Imaginează-ți că mergi la doctor când ești bolnav și primești un tratament care te poate face bine. Dar tu îl iei numai o dată pe săptămână, sau când ai chef, sau deloc… Vei da vina pe doctor pentru că nu te-ai însănătoșit? Unii dintre noi facem lucrul acesta cu Dumnezeu: „Doamne, de ce mi s-a întâmplat mie lucrul acesta? Nu înțeleg!” Vei spune că medicamentul nu are efect? Nu știi, dacă nu-l iei! „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6).

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Aprofundează Cuvântul lui Dumnezeu… și el va produce schimbarea în tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 3:1-5; 5:1-9

În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.

Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală.

Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care „a dat o cină mare” (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentându-ne pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).