Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vorbesc despre lipsuri, pentru că eu am învățat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulțumit.

Filipeni 4.11


Este foarte încurajator pentru noi să vedem că până și marele apostol Pavel a trebuit să se deprindă să fie mulțumit, căci acest lucru nu vine din punct de vedere natural. Mai mult, atunci când a scris această epistolă, el a scris-o nu folosind titlul de apostol, ci pe cel de slujitor, împreună cu Timotei. Viața creștină normală, despre care el scrie și pe care o ilustrează prin exemplul lui, este deci la îndemâna oricărui credincios, căci cu toții suntem slujitori ai lui Isus Hristos. Prin urmare, Pavel nu se prezintă ca fiind un super-creștin, ci demonstrează prin propriul exemplu că este posibil ca și noi să trăim o viață de bucurie și de biruință, de vreme ce avem aceleași resurse pe care el le-a avut. Scriind din închisoare, el ne spune că lanțurile sale era din pricina lui Hristos (Filipeni 1.13); și că el nu era un prizonier al lui Nero, ci al Domnului (Efeseni 3.1; 4.1). Lucrul important este că el învățase să fie mulțumit prin faptul că-L introducea pe Domnul în împrejurările sale.

Alții înaintea lui au procedat la fel. Iosif a spus: „Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45.5); David a scris: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit” (Psalmul 119.75). Ei au suferit mult, la fel ca Pavel, însă au privit la suferințele lor ca venind de la Domnul. Procedând în același fel, vom fi ajutați să evităm iritarea, tulburarea și spaima pe care adesea le experimentăm atunci când trecem prin necazuri.

Mulți dintre noi avem mai mult decât merităm și totuși deseori suntem nemulțumiți și dorim mai mult; iar câteodată suntem amăgiți să credem că «iarba e mai verde în altă parte». Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei tot ce aveau nevoie, însă, amăgiți de șarpe, au devenit nemulțumiți și au vrut mai mult. Au pierdut astfel tot ceea ce Dumnezeu le dăduse. Domnul să ne ajute să fim mulțumiți în starea în care ne aflăm!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.

Matei 11.28



Speranță și dragoste (1)

Într-adevăr, mulți oameni nu au o viață ușoară. De fapt, toți poartă poveri, toți au parte de îngrijorări și de temeri.

Unii sunt chiar conștienți că s-au împovărat cu vină. Ce să facă acum? Cine îi poate ajuta? Cine îi poate elibera de vină? Mai există speranță? Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne cheamă la El.

Vino la El!

Oamenii au minunata posibilitate de a intra în legătură cu Dumnezeu, de a comunica cu El. Ei pot – cu voce tare sau șoptită – să se adreseze Creatorului lor în rugăciune. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi … Mă voi lăsa să fiu găsit de voi” (Ieremia 29.11-14).

Încrede-te în Dumnezeu!

Poți să-I spui cu deplină încredere lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, tot ce te împovărează. El te aude. „Numai în Dumnezeu este liniștit sufletul meu; de la El este mântuirea mea. Vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru!” (Psalmul 62.2,9).

Recunoaște vina ta!

Te mai apasă vina păcatelor? Mai stau acestea ca un zid de despărțire între tine și El? Recunoaște vina ta în fața Lui și roagă-L să devină Răscumpărătorul și Domnul tău. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII REALIST CU PRIVIRE LA ABILITĂȚILE TALE! – Fundația SEER

„Să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3)

Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu” (Exodul 3:10). Dar în loc să se gândească: „Ce onoare!” Moise a răspuns: „Cine sunt eu… să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11). Creșterea lui Moise ca nepot adoptat al lui Faraon îl pregătise pentru această lucrare, dar acum el se afla în exil, din cauză că ucisese un egiptean. E ușor să critici ezitarea lui Moise, dar cum observa Mark Roberts: „Liderii înțelepți au o oarecare reticență care vine din smerenia personală și din faptul că iau în serios responsabilitatea conducerii.” La urma urmelor, Dumnezeu l-a ales pe Moise știind bine că va fi reticent. Dumnezeu ar fi putut chema pe cineva cu mai multă încredere în sine, dar nu a făcut-o. Să ne imaginăm cât de diferită ar fi fost scena dacă Moise ar fi răspuns: „Nici o problemă, Doamne, eu sunt persoana pe care o cauți!… Am acumulat ani de experiență la curtea lui Faraon!”

Oare o persoană cu o așa mare încredere în sine ar fi fost potrivită pentru această misiune? Mă îndoiesc.

Dacă reticența noastră de a fi lideri provine dintr-un simț realist al limitărilor noastre și dintr-o recunoaștere autentică a marii responsabilități, ne găsim în postura perfectă de a ne bucura de o încredere sănătoasă ca lider. În loc să enumere abilitățile și realizările lui Moise, Dumnezeu a spus doar atât: „Eu voi fi negreşit cu tine” (Exodul 3:12). Cu alte cuvinte: „Știu că nu poți face asta singur, dar Eu voi fi cu tine, și asta contează de fapt!”

Apostolul Pavel scrie: „eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3). Nu contează câte știi sau câți oameni te urmează, destoinicia ta ca lider derivă din încrederea ta în tăria lui Dumnezeu și nu în tăria ta. „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 4:20).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11


Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: