Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Când veți intra în țara pe care v-o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din cel dintâi rod al secerișului vostru. Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat.

Levitic 23.10,11


Sărbătoarea celor dintâi roade este o imagine a învierii lui Hristos. Ea era strâns legată de Paște și era celebrată în timpul sărbătorii Azimelor. Prin moartea lui Hristos, Paștele nostru, vechile noastre legături au fost tăiate, iar prin învierea Lui am fost duși într-o nouă poziție înaintea lui Dumnezeu. „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). Hristos este pârga celor adormiți și, astfel, învierea Sa este garanția că toți cei care au adormit în Isus vor fi de asemenea înviați.

Sărbătoarea celor dintâi roade putea fi ținută doar după ce poporul Israel avea să se afle în țara promisă. Înainte ca israeliții să poată mânca din roadele țării, trebuia ca un snop din cele dintâi roade să fie adus și legănat înaintea lui Dumnezeu. El trebuie să-Și aibă partea mai întâi. Prin căderea lui Adam și, în consecință, a tuturor oamenilor, Dumnezeu a fost privat de partea Sa. Însă prin Hristos, ultimul Adam, totul a fost recuperat și Dumnezeu este glorificat.

Snopul era legănat în ziua de după Sabat, adică în prima zi a săptămânii. Aceasta a fost ziua în care Hristos a înviat triumfător dintre cei morți. Acum noi, ca oameni răscumpărați, suntem acceptați de Dumnezeu în Fiul Său preaiubit, Mântuitorul biruitor. Pe bună dreptate, inimile noastre trebuie să fie pline de laudă la adresa Lui. „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta.

Isaia 35.5,6



Exact așa s-a întâmplat!

Această profeție a lui Isaia s-a împlinit în timpul când Isus Hristos a trăit și a lucrat în Israel.

1. Ochii orbilor s-au deschis: Orbul Bartimeu a crezut că Isus era Mesia cel promis. De aceea a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”. Strigătul său nu a fost în zadar. Domnul l-a chemat la Sine și i-a spus: „Du-te! Credința ta te-a mântuit”. Atunci orbul a putut imediat să vadă (Marcu 10.46-52).

2. Urechile surzilor s-au deschis: În ținutul Decapole au adus la Isus Hristos un surd care nu putea vorbi bine. Mântuitorul Și-a pus degetele pe urechile acestuia și i-a atins limba. Apoi i-a spus cu putere divină: „Deschide-te!”. Imediat urechile s-au deschis și limba i s-a dezlegat (Marcu 7.31-37).

3. Ologii au putut din nou umbla și sări: Odată, patru oameni au adus pe un pat un om paralizat la Domnul Isus. Credința lor n-a rămas fără răspuns. Isus i-a spus omului aceluia: „Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă”. Imediat, omul a primit putere să se ridice. El a mers acasă și L-a proslăvit pe Dumnezeu (Luca 5.18-25).

4. Muții și-au primit din nou graiul: Un om care era mut, deoarece era stăpânit de un demon, a venit în contact cu Fiul lui Dumnezeu. După ce Mântuitorul a izgonit demonul, omul a putut vorbi din nou (Matei 9.32,33).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREI REGULI BIBLICE PENTRU IZBÂNDĂ (2) – Fundația SEER

„Cugetă asupra ei zi şi noapte” (Iosua 1:8)


A doua regulă biblică pentru izbândă este: lasă Cuvântul să te pătrundă.

Cuvântul „a cugeta” înseamnă „a cântări, a rumega sau a analiza cu atenție.” Așadar, nu te limita la citirea Scripturii, ci diger-o în întregime. Roagă-te: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18). Poți citi un verset de zeci de ori, și brusc să vezi ceva ce nu ai văzut până atunci. Ideea este să-ți antrenezi mintea să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Mark Twain a spus că două dintre cele mai bune zile din viața cuiva sunt ziua în care s-a născut și ziua în care a descoperit de ce s-a născut. Și singura persoană care îți poate spune lucrul acesta este Cel ce te-a creat.

Iar a treia regulă biblică pentru izbândă este: trăiește Cuvântul. „Căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8). Da, studiază Biblia, cugetă asupra ei și memoreaz-o. Dar dacă dorești să ai izbândă în viață, trebuie să te supui Bibliei. Trebuie să transpui adevărul în viață. Nimeni nu-ți poate garanta izbânda, în afară de Dumnezeu – și această garanție se găsește în lecturarea, meditarea și împlinirea Cuvântului sfânt. Valoarea și prețul sunt direct legate de scop. O mașină care nu merge este lipsită de valoare. Un stilou care nu scrie este lipsit de utilitate. Tot astfel, dacă dorești să fii ceea ce trebuie să fii, trebuie să-ți găsești scopul în viață și să-l împlinești.

La moarte, faima și averea ta nu mai contează. Lucrul care are o valoare eternă va fi răspunsul tău la întrebarea: „Mi-am trăit eu viața în prezența lui Dumnezeu și după planul Său?” C.S. Lewis a spus-o astfel: „Cel care Îl are pe Dumnezeu, are totul!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 5:10-23


Am admirat calităţile de credinţă şi de dependenţă manifestate de David în atât de multe situaţii (şi o dată în plus în v. 19 şi 23, în lupta contra filistenilor). Din nefericire, viaţa lui de familie este departe de a ajunge la acelaşi nivel. În pofida uneia dintre poruncile Domnului adresate special împăraţilor (Deuteronom 17.17), David îşi ia multe soţii, întâi la Hebron, apoi la Ierusalim. Dacă ar fi avut-o numai pe credincioasa Abigail de soţie (numele ei semnificând bucuria tatălui, fiind o prefigurare a Bisericii), n-am mai fi întâlnit trei nume care urmau să devină sursa unei dureri atât de mari pentru el: Amnon, Absalom şi Adonia (3.2-4).

Războiul contra filistenilor poate fi reluat cu triumf, urmând instrucţiunile Domnului. Înaintea celei de-a doua bătălii, David şi-ar fi putut spune: ŤSă procedăm ca şi întâia dată, pentru că atunci am reuşit!ť Dar îl veţi remarca, din contră, întrebându-L din nou pe Domnul. Şi face foarte bine că întreabă, pentru că răspunsul este cu totul diferit. De aceea, să nu ne încredem în propria înţelepciune, ci să cerem de la Domnul îndrumarea; atunci vom fi şi noi capabili să câştigăm victoriile pe care El ni le-a pregătit.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: