Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergi la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”.

Ioan 20.17



Ultimul Său gând, înainte de a intra în negura morții, a fost la „ai Săi” (Ioan 13.1). La fel, primul Său gând, după ce a înviat dintre cei morți, a fost tot la „ai Săi”. Cu câtă dragoste i-a căutat, cu câtă tandrețe li S-a revelat și cu ce tact neasemuit S-a purtat față de ei, față de fiecare după cum avea nevoie, până când ei au fost pregătiți să-L vadă și să-L asculte spunându-le acele cuvinte care-I umpleau inima!

Ce inimă ar putea medita asupra evenimentelor din acea zi a învierii fără să fie profund mișcată? El n-a căutat să le arate celor care Îl disprețuiseră cine era cu adevărat, nici nu S-a răzbunat pe vrăjmașii Săi și nici n-a căutat să-i dovedească lui Israel că El era Făcătorul și Mesia al lor. Toate acestea le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut, ci mai degrabă a căutat compania celor pe care-i iubea, pentru ca El Însuși să le facă cunoscut relația și bucuria în care i-a adus, relație și bucurie pe care, până atunci, doar El le cunoscuse. Acesta a fost momentul după care El tânjise, iar acum, în sfârșit, era liber să le împărtășească marea Sa bucurie și faptul că îi făcuse una cu El în poziția Sa binecuvântată. Acest lucru era posibil, fiindcă acum ei erau frații Lui, Tatăl Lui era Tatăl lor și Dumnezeul Lui era Dumnezeul lor. Această bucurie și această poziție sunt și ale noastre: „Voi vesti Numele Tău fraților mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmul 22.22).

El ne-a numit frați ai Săi! Ce minunat! Nimic altceva n-ar fi satisfăcut dragostea Sa. Ne dăm noi seama de acest lucru? Fie ca El să ne dea harul să nu fim indiferenți față de o așa dragoste, care nu dă cum dă lumea, ci care împarte tot ce are cu cei iubiți!

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”. Dar ei, plini de frică și de spaimă, credeau că văd un duh.

Luca 24.36,37



Siguranță

Vestea că Domnul a înviat dintre cei morți nu a fost ușor de primit. Ucenicii, adunați laolaltă în seara zilei de înviere, plini de teamă, vorbeau tot despre aceasta atunci când Însuși Domnul a stat în mijlocul lor, spunându-le: „Pace vouă!”. Minunea apariției Lui bruște a fost prea mult pentru ei. Nu aveau nicidecum pace, căci frica pusese stăpânire peste ei toți. Credeau că văd un duh, pentru că altcumva n-ar fi putut apărea cineva dintr-odată înaintea ochilor lor. Aceasta este însă doar una dintre minunile învierii Sale – El nu a înviat în aceeași stare în care fusese înainte de moarte, ci a biruit moartea, pentru a nu mai muri niciodată. Trupul Său are puteri pe care noi nu le-am fi crezut posibile decât pentru un duh.

Cât de scumpe au fost cuvintele Sale dătătoare de siguranță! „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi?” Domnul dorea ca ei să fie liniștiți în prezența Sa, de aceea le-a arătat mâinile și picioarele Sale, purtând rănile cuielor, și i-a invitat să-L atingă. Realitatea era evidentă: Isus avea același trup cu care mersese în mormânt, însă un trup cu o stare schimbată, care nu mai putea fi limitat de barierele fizice. Era un trup spiritual, potrivit împrejurărilor spirituale, însă un trup adevărat, nu un duh. El le-a spus că avea carne și oase. N-a spus: „carne și sânge”, așa cum declară Biblia în ce privește viața Sa de pe pământ, pentru că sângele nu va mai face parte din trupul de înviere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS (1) – Fundația SEER

„Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)


Nu faptul că a înviat din morți Îl face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia pomenește alte vreo șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr, învierea Tabitei și învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi).

Din două puncte de vedere, uimitoare, Învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis Învierea Sa după răstignire: „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El Învierea Sa din morți: „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim… că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).

2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat despre viața Sa: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Nici puterea Romei și nici ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus și nu I-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. În moartea și în Învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricaţi Templul acesta (trupul Său) şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19). Și așa a făcut!

El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19


După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: