Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, despărțit de păcătoși și făcut mai presus decât cerurile.

Evrei 7.26



Hristos, Marele nostru Preot (1)

Avem acces în prezența lui Dumnezeu în virtutea eficacității sângelui lui Hristos și, de asemenea, în baza prezenței Sale acolo ca Mare Preot al nostru (Evrei 10.19-22). Locul nostru este dincolo de perdeaua ruptă, în virtutea acelei jertfe unice care a îndepărtat păcatele noastre pentru totdeauna; și, având un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, putem să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranță a credinței, cu inimile stropite și curățite de o conștiință rea și cu trupul spălat cu o apă curată (versetele 21 și 22). Acolo unde Se află Hristos este locul închinării noastre, adică dincolo de perdeaua ruptă; însă n-ar fi cu putință ca noi să ne aflăm acolo dacă El Însuși n-ar fi în acel loc ca Mare Preot, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică.

Lauda și adorarea noastră către Dumnezeu se ridică prin El ca Preot al nostru. „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15). Ce îndurare nespusă că avem un astfel de Preot, care știe să separe ce este de preț de ceea ce nu este de preț și care lasă să ajungă înaintea lui Dumnezeu doar ceea ce este plăcut Acestuia! La fel cum preoții din vechime trebuiau să examineze toate animalele aduse pentru jertfă și să le respingă pe cele care aveau vreun cusur, astfel încât pe altar să nu fie ars nimic din ceea ce nu se potrivea cerințelor divine, tot așa acționează și Hristos, ca Mare Preot al nostru, în ce privește jertfele noastre de laudă. Aceasta constituie o mare mângâiere pentru noi, având în vedere ignoranța și slăbiciunea de care adesea dăm dovadă; căci, în vreme ce noi înșine ar trebui să posedăm un discernământ preoțesc și să fim atenți să nu îngăduim nimic nepotrivit în închinarea și în lauda noastră, este totuși o prețioasă încurajare pentru noi să știm că nimic nu se suie la tronul lui Dumnezeu decât ceea ce este plăcut și oferit pentru noi prin Marele nostru Preot. El știe să mânuiască cuțitul preoțesc și să înlăture tot ceea ce Dumnezeu nu poate primi (vedeți Levitic 1.14-17)

E. Dennett


SĂMÂNȚA BUNĂ

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …

Romani 5.12



De ce?

Există întrebări la care nu putem răspunde: De ce trebuie băiatul vecinilor să sufere de o boală incurabilă? De ce un angajat harnic își pierde locul de muncă cu cinci ani înainte de vârsta de pensionare? De ce un cutremur smulge mii de oameni în moarte? În sfârșit, de ce permite Dumnezeu aceste „nedreptăți”?

Cauza principală pentru astfel de lovituri și de nenorociri o găsim la începutul istoriei omenirii. Biblia ne relatează că Dumnezeu a făcut cerul și pământul. El l-a creat și pe om și l-a așezat într-o creație desăvârșită. Acolo nu existau nici boli, nici catastrofe naturale. Iar omul nu era încă rău.

Dar curând, Adam și Eva au încălcat singura poruncă pe care le-a dat-o Creatorul: au mâncat din fructul interzis. Prin această faptă de neascultare a venit păcatul în lume și a distrus totul: creația a ieșit din echilibrul ei armonios și omul nu mai are un interior bun. Ca urmare, există nenorociri, cum sunt cutremurele și inundațiile pe pământ. Nedreptatea, boala și moartea însoțesc viața omenească.

Ca urmași ai primei perechi de oameni, suferim cu toții sub aceste consecințe ale păcatului. Dar noi nu putem să-I cerem lui Dumnezeu socoteală. El nu este vinovat de nenorocirea noastră. Totuși El vrea să ne ajute – așa cum vom citi și în foița de mâine.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE-L PE DUMNEZEU LA ÎNCERCARE! – Fundația SEER

„Aduceți… toate zeciuielile… puneți-Mă astfel la încercare” (Maleahi 3:10)


 

 Dumnezeu face planuri cu multă meticulozitate.

De exemplu, El a planificat un banchet numit „ospățul nunții Mielului” cu mii de ani înainte să aibă loc (vezi Apocalipsa 19:9).

L-a instruit pe Noe cum să construiască o corabie de „trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime” (Geneza 6:15).

I-a indicat lui Moise culorile și materialele specifice pe care El dorea să fie folosite la construirea cortului (vezi Exodul 26). Și gândește-te cât de precis a orânduit anotimpurile și a poziționat stelele pe cer.

Ți-ai putea imagina ca un astfel de Dumnezeu să nu aibă niciun plan pentru finanțele tale – rodul muncii tale? Firește că nu! În Scriptură, El spune: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile… puneți-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oștirilor, „și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” Cuvântul original pentru „toate” este „neatinse”, ceea ce înseamnă înainte de impozite și alte rețineri. De ce? Pentru că El dorește să fie întâiul în toate în viața ta, inclusiv în domeniul financiar.

Dumnezeu a mai spus poporului Său: „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu…? Cu zeciuielile și darurile de mâncare” (Maleahi 3:8). Stai și gândește-te la cuvântul „dar.” Când vinzi o casă, te gândești dacă accepți sau nu „oferta” pe care ți-o face cumpărătorul. Și în acest verset Dumnezeu ne spune: „Până nu-Mi dai ceea ce îmi aparține de drept (zeciuiala), de ce să accept alte daruri?”

Zeciuiala nu se referă numai la bani; ea implică credința și ascultarea. Când dai zeciuială din venitul tău, te poți aștepta ca Dumnezeu să-Și toarne binecuvântarea peste tine așa cum a promis. Ai posibilitatea de a trăi sub cerul deschis; alegerea îți aparține. Dumnezeu spune: „Puneți-Mă la încercare.” Pune-L pe Dumnezeu la încercare… și vezi ce se întâmplă!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 31:1-12, 48-54


Instigate de Balaam, femeile moabite şi madianite l-au atras pe Israel să se închine la idolii lor. A sunat ceasul pedepsirii. Răzbunarea asupra madianiţilor este nemiloasă: naţiunea aceasta este aproape toată nimicită –imagine pentru noi a grabei cu care suntem chemaţi să „tăiem” şi să „scoatem” din mijlocul nostru toate pietrele de poticnire (citiţi Matei 5.27-30). De exemplu, dacă simţim că o anumită tovărăşie ne pune sufletul în pericol, să nu ezităm să o rupem, indiferent ce ar putea gândi unii.

Versetele 25-54 sugerează rezultatele îmbucurătoare pe care le putem aştepta „exterminând” cele ce pot fi curse pentru sufletele noastre. Departe de a ne sărăci (nici un luptător nu lipsea – v. 49), aceasta aduce un mare câştig spiritual în folosul întregii adunări (v. 27) şi de care are parte şi Dumnezeu prin recunoştinţă şi mulţumire.

Balaam este şi el trecut sub ascuţişul sabiei (v. 8). N-a cunoscut „moartea celor drepţi” (23.10) şi nu s-a bucurat mult timp de recompensa în schimbul căreia şi-a vândut sufletul. Aşa sfârşeşte o cale perversă, o cale care duce la pieire. „Căci ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16.26).

Single Post Navigation

One thought on “17 Septembrie 2019

  1. Pingback: 17 Septembrie 2019 — Mana Zilnica – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: