Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și-a dat sufletul la moarte și a fost numărat cu cei fără-de-lege; și a purtat păcatul multora și a mijlocit pentru cei fără-de-lege.
Isaia 53.12


Iată Robul Meu (17)

Versetul de astăzi încheie pasajul magnific scris de Isaia sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, a cărui temă sunt suferințele lui Mesia și gloriile care vor urma după acestea (1 Petru 1.11). Profetul a prezentat ceea ce Domnul Isus a împlinit pentru gloria lui Dumnezeu, împreună cu feluritele rezultate pentru Sine și pentru cei ai Săi. Sunt și alte aspecte împletite armonios în această profeție, prezentate însă în mod distinct de subiectul ei principal. Versetele 10-12 din Isaia 53 prezintă rezultatele lucrării mărețe a lui Hristos și motivele acestor rezultate, toate legate de suferințele și de acțiunile lui Mesia.

El „Și-a dat sufletul la moarte”. Rădăcina verbului tradus cu „Și-a dat” este „a se goli”, așa cum El S-a golit pe Sine Însuși (Filipeni 2.7). Nepăstrând nimic pentru Sine, jertfa Sa a fost completă, în viață și în moarte. Moartea a intrat în lume prin păcat (Romani 5.12-21), însă Cel fără păcat Și-a dat sufletul la moarte, dobândind astfel biruința asupra păcatului și a morții. El a pătruns în fortăreața vrăjmașului și a repurtat victoria finală (Coloseni 2.15). Chiar dacă a părut că Hristos a fost învins, El a dobândit de fapt o biruință deplină la cruce, demonstrată prin învierea Sa.

Domnul Isus n-a încălcat niciodată legea lui Dumnezeu, însă a fost la sfârșitul vieții Sale pus în numărul celor fără-de-lege. Totuși El a fost singurul în stare să le ofere ajutor celor fără-de-lege. În harul Său, El S-a identificat cu ei. Tâlharul care s-a pocăit arată cât de eficace a fost această lucrare a lui Hristos, când El a fost numărat împreună cu unii ca aceștia (Luca 23.39-43). Aflat acum în glorie, El încă Se adresează, prin evanghelie, celor nelegiuiți, fiindcă „nu este niciunul care să facă binele” (Romani 3.12). Isus a mijlocit pentru cei fără-de-lege pe pământ, iar acum, în cer, El mijlocește pentru noi. Ce Mântuitor minunat!

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le-a zis: … „Eu sunt Pâinea vieții … M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”.
Ioan 6.35,38


Motivația lui Hristos

Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca să împlinească voia Aceluia care Îl trimisese – singura voie perfectă. Să remarcăm, în orice împrejurare, însemnătatea pe care o avea Scriptura și caracterul ascultării Domnului Isus Hristos! Voia lui Dumnezeu era nu numai o regulă, ci era singura Sa motivație de a lucra. Voia noastră este deseori strunită prin Scriptură sau prin diverse întâmplări care nu ne fac plăcere. Cu Isus Hristos nu era așa. Voia Tatălui era motivația Lui: Mântuitorul nu lucra în alt fel, decât numai potrivit voii lui Dumnezeu. Mântuitorul n-a căutat niciodată voia Sa proprie, ci a făcut numai voia Tatălui ceresc.

Să remarcăm că Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, era mijlocul prin care Domnul trăia și care Îl făcea să învingă. Pentru Isus Hristos, un singur text, un singur cuvânt folosit la timpul potrivit, era de ajuns ca să exprime voia Tatălui. La Isus Hristos, cel dintâi principiu al biruinței a fost ascultarea simplă și absolută, care trăiește cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; al doilea principiu era încrederea deplină pe calea ascultării.

Avem o învățătură practică în fața noastră. Isus Hristos ca Om a învins orice ispită, orice lucru care nu corespundea Cuvântului lui Dumnezeu, prin ascultare de voia Tatălui. Iar pe un astfel de drum putem să-L urmăm și noi pe Învățătorul ceresc, fiindcă El ne dă capacitatea și puterea să mergem pe urmele Lui.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE ÎNSEAMNĂ UCENIC? – Fundația SEER

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)


În anul 44 d.Hr, regele Irod a ordonat ca Iacov, fratele lui Ioan, să fie omorât cu sabia. A fost primul dintre apostoli care a fost martirizat. Luca a fost spânzurat de un măslin în Grecia. Toma necredinciosul a fost martirizat în India. Filip a fost crucificat și a predicat de pe cruce până la ultima suflare. Matei a fost înjunghiat cu sabia în Etiopia. Bartolomeu a fost omorât în bătaie în Armenia. Iacov, fratele lui Isus, a fost aruncat de pe turnul sud-estic al Templului din Ierusalim, apoi bătut de mulţime până a murit. Simon Zelotul a fost crucificat de către guvernatorul Siriei în anul 74 d. Hr. Iuda Tadeu a fost omorât în bătaie, cu bâte, în Mesopotamia. Matia, cel care i-a luat locul lui Iuda Iscarioteanul, a fost omorât cu pietre și decapitat. Petru a fost crucificat cu capul în jos la cererea lui. Ioan cel preaiubit a supraviețuit după ce a fost pus într-un cazan cu apă clocotită, apoi împăratul Dioclețian l-a exilat în insula Patmos. Iar Andrei a fost crucificat în Grecia. Poate nu vei fi chemat să-ți dai viața pentru Hristos, însă pentru a fi ucenicul Său, trebuie să mori față de tine însuți. Domnul Isus a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.” (v. 23-24).

Dacă dorești să te descoperi pe tine însuți, trebuie să fii dispus să dai totul pentru cauza lui Hristos. Dacă dorești să învii în sensul cel mai deplin, trebuie să fii dispus să mori față de toate formele de auto-centrism, de egoism, și să trăiești pentru Hristos.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 33:1-11


Cuprins de o mânie sfântă, Moise a distrus viţelul de aur şi a ordonat pedeapsa, apoi a informat poporul că Domnul nu va merge cu ei, după care a făcut ceva neaşteptat: şi-a ridicat un cort în afara taberei, departe de ea. A încetat el să-şi iubească poporul? Dimpotrivă, a dat cea mai puternică şi mai înduioşătoare dovadă de dragoste, cerând ca, în locul lor, el să fie şters din cartea Domnului. Altul era motivul ieşirii lui din tabără. Din cauza păcatului comis, norul nu mai putea rămâne deasupra taberei, aşa că, pentru a recăpăta preţiosul stâlp de nor, era necesar ca Moise să iasă din tabăra lui Israel.

Evrei 13.13, referindu-se la acest pasaj, ne ajută să înţelegem această chemare: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”. Pentru a asculta acest îndemn, mulţi răscumpăraţi s-au despărţit de religii formale şi de biserici creştine organizate, pentru a căuta în simplitate numai prezenţa Domnului Isus (Matei 18.20). Priviţi-l pe Iosua! Deşi tânăr, a înţeles că fericirea lui consta în a nu se depărta din prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este o imagine a comuniunii neîntrerupte şi a bucuriilor care ne aşteaptă în locul unde Domnul ne-a promis că va fi.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: