Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și zidul a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile.
Neemia 6.15


Nebucadnețar dărâmase zidurile Ierusalimului, iar iudeii fuseseră luați în captivitate, pentru șaptezeci de ani. Apoi Cirus dăduse decretul pentru întoarcerea lor în Ierusalim. Mulți s-au întors și templul a fost rezidit, însă zidurile și porțile cetății erau în continuare dărâmate, poporul fiind în suferință, în rușine și lipsit de apărare.

Neemia, cercetat de Domnul, s-a întors la Ierusalim pentru a reconstrui zidul și porțile cetății. El a lucrat împreună cu cei care au fost gata să-și pună mâinile și inimile în slujba Domnului. Deși au întâmpinat multă împotrivire, Domnul i-a ajutat și i-a binecuvântat, astfel că lucrarea a fost încheiată în doar cincizeci și două de zile. Pe măsură ce medităm la acest lucru, ne întrebăm de ce poporul amânase această lucrare vreme de aproape o sută de ani, când putea fi făcută într-un timp atât de scurt. De ce suferiseră ei atâta rușine și mizerie, când soluția era la îndemână?

Găsim un răspuns la această întrebare în Neemia 8. Când legea a fost citită, poporul a înțeles că, în luna a șaptea, fiii lui Israel trebuiau să locuiască în colibe, așa că fiecare dintre ei a construit o astfel de colibă pe acoperișul casei sale. Este interesant să vedem că ei aveau case pentru a face acest lucru, ceea ce însemna că își construiseră case în timpul în care zidul era în ruină. Ei fuseseră mai interesați și mai preocupați de propriul lor confort, decât de gloria lui Dumnezeu. Cum stau lucrurile cu noi? Care sunt prioritățile noastre? Suntem noi mai preocupați cu plăcerile noastre, cu acumularea de bogății, cu dobândirea unui loc bun de muncă sau cu multe alte lucruri asemănătoare, mai degrabă decât cu înaintarea Împărăției lui Dumnezeu?

A. Blok

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!
Psalmul 90.12


Ce este mai bun urmează

În fiecare an, în luna aprilie, când natura se trezește la viață, cuget mai temeinic asupra timpului trecut. Ca toți cei care au ajuns la o vârstă mai înaintată, mă preocup cu tema „îmbătrânirii”.

Ce pare mai interesant în acest proces este că, deși avem toți aceeași părere, totuși abordăm diferit această temă. Depinde de perspectivă și de poziție: pe de o parte, dacă avem sau nu o speranță după moarte și, pe de altă parte, dacă trăim sau nu în mod conștient cu Dumnezeu în fiecare zi.

Viața noastră trece repede, așa cum arată Moise în Psalmul 90: „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și mândria lor este muncă și deșertăciune, căci anii trec iute și noi zburăm” (Psalmul 90.10). De aceea, trebuie să folosim cu sens și la o vârstă mai înaintată fiecare zi.

Moise ne conduce gândurile de asemenea spre Dumnezeu: „Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre” (Psalmul 90.14). În mod deosebit când îmbătrânim simțim zilnic bunătatea lui Dumnezeu. Dacă am avea un ochi deschis pentru aceasta, bucuria în amurgul vieții nu va înceta.

Fiecare nouă zi este una care ne aduce mai aproape de Domnul Isus. În curând, El va reveni și îi va răpi la Sine în cer pe aceia care au crezut în El! Această speranță însuflețește credința noastră. Știm că ce este mai bun urmează pentru aceia care au crezut în Domnul Isus!

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREȚUIEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (5) – Fundația SEER

„Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17)


Este important să citești, să studiezi, să memorezi și să reflectezi la Cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuie să și răspunzi la el, să fii „împlinitor al Cuvântului” (Iacov 1:22). Acesta este pasul cel mai dificil, întrucât Satan va lupta îndârjit împotriva ta pe acest subiect. Poți fi atât de ocupat cu participarea la următoarea întâlnire a bisericii, încât să uiți să pui în practică ce ai învățat la precedenta întâlnire. Domnul Isus a zis: „Pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată” (Matei 7:24).

Dumnezeu nu te binecuvântează pentru că știi adevărul, ci pentru că I te supui. „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32); dar uneori adevărul te poate face să te simți stânjenit. Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă motivațiile, ne scoate la lumină slăbiciunile, ne mustră pentru păcate și cere schimbare. De aceea, e bine să discuți frământările tale personale cu alții. Aflăm de la alții adevăruri pe care nu le-am fi aflat singuri. Ceilalți ne pot ajuta să vedem și să aplicăm ceea ce noi am omis. Ne pot cere socoteală.

Una din cele mai bune modalități prin care putem deveni „împlinitori ai Cuvântului” este să scriem un plan de acțiune. Trebuie să fie unul personal (adică: să te implice pe tine); practic (să fie ceva ce poți face); care poate fi dovedit (să aibă un standard și un termen limită). Cum a spus D.L. Moody: „Biblia nu ne-a fost dată ca să ne ridice cunoașterea, ci să ne schimbe viața.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 10:24-29, 11:1-10


Nouă urgii au venit succesiv peste ţara Egiptului. Mai rămânea a zecea, mai grozavă decât toate cele dinainte, a cărei semnificaţie o vom vedea în continuare. Ea a fost precedată de o ultimă propunere a lui faraon: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele voastre să rămână” (v.24), care urmărea să împiedice poporul să aducă jertfele şi darurile. Recunoaştem bine în aceasta eforturile lui Satan de a ne lipsi de Cel care este Jertfa desăvârşită. El face orice pentru a ne lua bucuria lui Hristos, mai ales atunci când venim pentru a-L oferi Tatălui în închinare. Vai, cât de des îi reuşeşte aceasta! Rezultă o pierdere pentru noi, dar, mai presus de orice, Dumnezeu este lipsit de jertfa scumpă pe care o aşteaptă de la răscumpăraţii Săi. Şi, la modul general, răspunsul lui Moise ne aminteşte că Dumnezeu are drept nu numai asupra noastră, ci şi asupra a tot ceea ce este în posesia noastră.

Moise „a ieşit de la Faraon aprins de mânie” (v.8). Îl vom vedea în mai multe rânduri pe acest om al lui    Dumnezeu mânios, tocmai pe el, care era „foarte blând, mai mult decât toţi oamenii care erau pe faţa pământului” (Numeri 12.3; vedeţi Exod 16.20; 32.19; Levitic 10.16; Numeri 16.15; 31.14). Dar era vorba de gloria lui Dumnezeu şi de binele poporului Său. Are mânia noastră întotdeauna o cauză atât de dreaptă?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: