Mana Zilnica

„Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?”
Fapte 26.8

Credinţa în înviere

Cu toate că învierea Domnului Isus a fost dovedită deslușit, mulți oameni s-au opus conștienți acestui fapt încă de la început.

Iudeii au răspândit o minciună în timp ce afirmau că ucenicii ar fi furat noaptea trupul mort al Domnului lor, când străjerii au dormit (Matei 28.11-15).

Grecii din Atena au batjocorit când Pavel le-a vestit învierea lui Isus Hristos (Faptele Apostolilor 17.32). Așa ceva era de neînchipuit pentru ei. Nu se potrivea în știința lor.

Până astăzi, mulți oameni pun sub semnul întrebării o înviere, cu toate că creația ilustrează deslușit acest adevăr. Fiecare sămânță care este semănată, „moare”. După ce încolțește, putrezește. Dar din embrion ia naștere o plantă nouă, vie, care crește și aduce roade.

De ce nu ar putea fi posibil la Dumnezeul-Creator să învie un om mort la viață nouă? Odinioară a chemat lumea la existență,a făcut animalele și plantele și l-a creat pe om. Nu este aceasta o dovadă suficientă pentru atotputernicia Sa?

Învierea Domnului Isus este unul din adevărurile de bază ale credinței creștine. Cine o tăgăduiește, se opune mântuirii prin Isus Hristos. Cine o primește prin credință, știe: Mântuitorul a murit pentru păcatele mele și a fost înviat pentru îndreptățirea mea (Romani 4.25).

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

DEZVOLTĂ O ATITUDINE DE ÎNVINGĂTOR

„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

Dezamăgirile din viață te pot face să nu vezi altceva decât negativism în ceea ce te așteaptă în viitor. Îți exprimi deznădejdea, îți desconsideri abilitățile, refuzi să-ți asumi riscurile, spui „nu” oportunităților de creștere personală, te plângi de nedreptatea vieții și spui că nimic din ceea ce faci nu va schimba lucrurile într-o împrejurare anume. Recunoști vreuna din aceste atitudini în tine însuți? Dacă da, există o veste bună. Dr. Paul Meier, un psihiatru creștin, a spus: „Atitudinile nu sunt nimic altceva decât obiceiuri ale gândirii, iar obiceiurile se pot deprinde. O acțiune repetată devine o atitudine realizată.” Asta înseamnă că prin practicare, poți dezvolta o atitudine biruitoare.

Iată cum:

1) Fii onest în încercarea ta de a învinge pesimismul. Dă-i permisiunea, unei persoane pe care o respecți, să-ți atragă atenția asupra momentelor în care ești negativist.

2) Limitează-ți ocaziile în care ești expus la lucruri negative. Întrucât începem să devenim asemenea persoanelor cu care ne întovărășim, caută oameni care îți întăresc credința și care nu-ți alimentează fricile. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept.” (Proverbe 13:20)

3) Oferă-te voluntar să-i slujești pe oamenii cu nevoi speciale. Slujirea creează sentimente pozitive și-ți dă sentimentul valorii; în același timp, e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci.

4) Caută ce este bun în fiecare situație și exprimă-ți credința că există mereu ceva bun!

Președintele Statelor Unite, Harry Truman a spus: „Pesimistul e cel care face ca oportunitățile să fie dificultăți, iar optimistul este cel care face oportunități din dificultăți.” Când te confrunți cu o dificultate, privește-o ca pe o oportunitate, pentru că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 7:16-29

Ce semnifică recomandarea pe care o găsim în versetul 16? Cumva că riscăm să devenim prea riguroşi în umblarea noastră? Cu siguranţă nu înseamnă aceasta! Nu vom avea niciodată o conştiinţă prea sensibilă. Există însă un pericol căruia îi cad victimă deseori cei de curând întorşi la Dumnezeu: acela de a fi exageraţi în atitudinile sau în cuvintele lor, acestea depăşind măsura credinţei pe care o au. În acelaşi timp îi critică cu uşurinţă pe ceilalţi creştini, iar aceasta pur şi simplu deoarece încă nu se cunosc pe ei înşişi (Romani 12.3).

Versetul 21 ne prezintă cealaltă latură, a criticilor cărora, de data aceasta, noi înşine le suntem ţinta. Dacă avem aprobarea Domnului, nu trebuie să le punem la inimă. Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate (v. 18), este învăţat să facă faţă situaţiilor celor mai periculoase. Printre aceste pericole, versetul 26 menţionează femeia a cărei inimă este (ca nişte) laţuri şi ale cărei mâini sunt lanţuri. Cel care-I este plăcut lui Dumnezeu (adică acela care se teme de El şi Îl ascultă) poate avea încredere că va fi păzit şi că va scăpa, dar cel păcătos va fi prins de ea.

Două istorii opuse ilustrează acest avertisment: cea a lui Iosif (Geneza 39.7) şi cea, tragică, a lui Samson trădat de Dalila (Judecători 16.4).

Tineri creştini, să medităm mai mult asupra acestor două exemple!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

8 Aprilie 2018

Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.
Matei 18.20

Duhul Sfânt este Agentul divin care lucrează nașterea din nou și mântuirea în sufletul unui om. De la acel moment încolo, El Se implică în creșterea spirituală a celui devenit credincios, ajutându-l să facă progrese și să ajungă la maturitate. De asemenea, El ne ajută să devenim dependenți de Domnul aflat în glorie și să fim transformați în chipul Lui. Hristos nu Se mai află aici, lucru implicat în afirmația Lui cu privire la strângerea „în Numele Său”, astfel că avem nevoie de ajutorul Duhului pentru a fi strânși laolaltă în felul acesta.

Credincioșii ar trebui să depindă în totul de Domnul, în timpul absenței Lui. El Însuși le-a spus ucenicilor: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Pentru că El este acum în cer, ne-a dat Duhul Său, care să fie cu noi și să rămână în noi pentru totdeauna (Ioan 14.16). Noi avem acest mare privilegiu de a ne aduna în numele Domnului și de a ne strânge în jurul Lui, chiar dacă nu-L putem vedea în mod fizic. Suntem mângâiați de faptul că nu este nevoie de mai mult de doi sau trei pentru a ne bucura de prezența Lui.

A fi strânși în numele Lui înseamnă ca El să fie singurul Centru al strângerii. Fiind Centrul de atracție, El ne atrage la Sine și face acest lucru prin Duhul Sfânt. Expresia „sunt adunați” arată că Cineva îi adună pe cei credincioși, anume Duhul Sfânt, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Duhul nu vorbește despre Sine, ci dorește să ne îndrepte privirile către Domnul Isus, către lucrarea Lui, către poziția Lui în cer și către venirea Lui.

A E Bouter

Martori ai învierii Domnului

” …A înviat Domnul cu adevărat…”
Luca 24.34

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim o mărturie întreită despre învierea Domnului Isus:

Mărturia îngerilor: când câteva femei au mers la mormânt în prima zi a săptămânii, mormântul era deschis. Au intrat în el și nu au găsit trupul Domnului Isus. În timp ce se mirau de acest lucru, doi îngeri au apărut și au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24.5-6).

Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu: deja în Vechiul Testament Îl auzim pe Domnul Isus spunând profetic: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalm 16.10). De asemenea în Evanghelii, Mântuitorul a prezis de mai multe ori învierea Lui: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17.22-23).

Mărturia ucenicilor Săi: împreună cu femeile care au mers primele la mormânt, Petru și Ioan au fost martori oculari ai mormântului gol. În aceeași zi, ucenicii au avut o întâlnire cu Domnul înviat. Ei au putut să-L vadă și să-L pipăie. Ei au văzut cum El a mâncat o bucată de pește prăjit și dintr-un fagure de miere. Petru a putut apoi să explice în ziua de Rusalii: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui” (Faptele Apostolilor 2.32).

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

CREZI LUCRUL ACESTA?

„Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine… va trăi…. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

Majoritatea avem probleme serioase când vine vorba despre moarte. Se spune că Florence Nightingale se temea atât de tare de moarte, încât, după Războiul din Crimea, a făcut o depresie și stătea mai mult în casă și în pat… până când, în 1910, a murit.

Chuck Swindoll spunea că ocolim acest subiect folosind:

1) Umorul. Faptul că facem glume pe tema morții pare că o ține la distanță, așa că ne obișnuim cu gândul că nu va trebui să ne confruntăm cu realitatea sa.

2) Negarea. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței nu permitea să fie rostit cuvântul „moarte” în prezența sa. Însă pe 1 septembrie 1715, el a descoperit că moartea nu poate fi exclusă din existență. Oamenii cheltuiesc atât de mulți bani pe creme anti-îmbătrânire, Botox și operații estetice, pentru a nu vedea dovada apropierii morții.

3) Romantismul. Un bărbat din Europa a construit o cameră specială în care să trăiască alături de soția lui decedată. Și-a așezat patul lângă sicriul ei. A decorat încăperea cu flori și lumânări și i-a compus poezii în fiecare zi, în încercarea lui romantică de a evita durerea morții ei.

4) Teama. Urmărește reacțiile pasagerilor din avionul în care te afli, când o turbulență cauzează căderi și vibrații avionului. Tineri și bătrâni deopotrivă, strigă și țipă! Dar vestea bună este că nu trebuie să te temi de moarte!

Cel care a înfrânt-o a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Când te pocăiești și îți încredințezi viața lui Hristos, ai parte de garanția Lui personală că ai viață veșnică. După ce Lazăr a murit, Domnul Isus i-a spus surorii acestuia, Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa… oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.

Crezi lucrul acesta?” Dacă și tu crezi, vei trăi cu Hristos pentru totdeauna. Hristos e viu și vii sunt toți aceia ce cred în jertfa Sa!

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 7:1-15

Predicatorul a cercetat lumea. Ce a văzut el pretutindeni? Deşertăciune, suferinţă, dezordine şi nebunie. O întrebare se ridică atunci pentru Înţelept: cum trebuie să se comporte el într-o asemenea stare de lucruri în care nu poate schimba nimic? Sub formă de maxime care amintesc de cartea Proverbe, Eclesiastul ne dă acum sfaturi ale înţelepciunii şi ale chibzuinţei.

Să nu ne ferim de casa de jale (v. 2-4)! Ea ne va aduce aminte de cât de firavi suntem şi ne va da un plus de seriozitate. Vederea durerii altora ne va sensibiliza inimile şi poate ne va inspira cuvinte de simpatie, potrivite să îndrepte spre Domnul gândul celor întristaţi.

Să urmărim şi alte recomandări: Nu te grăbi să te mânii în duhul tău. Mânia este deseori fiica grabei şi merge însoţită de nebunie (v. 9).

Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? (v. 10; Judecători 6:13).

„Să nu credem că astăzi este mai dificil să-L urmăm pe Domnul decât în zilele părinţilor sau ale bunicilor noştri. Resursele pe care aceştia le-au găsit în Cuvântul Său şi în comuniunea cu El ne stau şi nouă la dispoziţie pentru a ne conduce într-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat.” (G.A.).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

7 Aprilie 2018

Eclesiastul și creștinul

Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a dărâma și un timp pentru a construi.
Eclesiastul 3.1,3

Uneori, clădirile vechi sunt demolate și altele noi sunt construite în locul lor. Însă chiar și în sfera spirituală, aceste două activități sunt necesare, fiecare la timpul ei. Când Dumnezeu l-a chemat pe profetul Ieremia, El a descris misiunea acestuia folosind aceste două activități: „Vezi, în ziua aceasta te-am pus peste națiuni și peste împărății, ca să smulgi și să dărâmi și să distrugi și să surpi, să zidești și să sădești” (Ieremia 1.10).

Când vrăjmașul încearcă să pătrundă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, când doctrina eronată caută să câștige influență, atunci este „un timp pentru a demola”. Trebuie să ne împotrivim eforturilor vrăjmașului și învățăturilor greșite; acestea trebuie date pe față cu limpezime, pentru ca cei ai Domnului să fie avertizați. Există însă și un timp binecuvântat „pentru a construi”, pentru a-i zidi pe cei credincioși. Aceasta este o trăsătură importantă a strângerilor laolaltă, așa cum Pavel ne arată în 1 Corinteni 14.12: „Astfel și voi, deoarece sunteți doritori de cele spirituale, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea adunării”; iar în versetul 26: „Toate să fie făcute spre zidire”.

Avem nevoie de ajutor și de înțelepciune de la Domnul pentru a discerne când este nevoie de fiecare dintre aceste activități și să le exercităm într-un fel echilibrat. Unul dintre pericole este că ne putem preocupa atât de mult cu „a dărâma”, luptând împotriva învățăturilor greșite, încât uităm să zidim adunarea, iar o preocupare permanentă cu ceea ce este negativ nu este sănătoasă pentru cel credincios. Celălalt pericol este că putem fi atât de mult preocupați cu zidirea sfinților, încât nu reușim să vedem pericolele decât atunci când este prea târziu. Mulțumim lui Dumnezeu că este un timp pentru aceste amândouă activități. Să ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a cunoaște timpul pentru fiecare!

M Vogelsang

„V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
1 Ioan 5.13

După o vreme, inima lui William Dixon a devenit ca a unui copilaș. A aflat, prin citirea Bibliei, că așa cum băiatul îi aparținea, tot așa și el însuși aparținea Mântuitorului, ale cărui mâini, picioare și coastă au fost străpunse pe cruce. William Dixon s-a dăruit acestui Mântuitor, care a murit pe cruce pentru iertarea lui și a tuturor celor care cred în El. Cu siguranță, aceasta o fost o mare bucurie pentru el și pentru copil, dar și o bucurie în cer, pentru că un păcătos s-a întors de pe calea necredinței.

Dragi creștini, care ați trecut cu bine prin „săptămâna mare”, vă rog aduceți-vă aminte că Mântuitorul a suferit crucea, ca să ne aducă la Dumnezeu! Îndurarea Domnului Isus și harul Său sunt valabile pentru toți care Îl primesc pe Mântuitorul în inimă. O simplă amintire anuală nu ne aduce pacea în inimă, nu ne împacă cu Dumnezeu, nu face din noi oameni cu o natură nouă. Dumnezeu dorește realitatea. Mântuitorul a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, mâinile Sale nevinovate, mâinile Sale care au făcut tot timpul binele suprem, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de sub tirania păcatului. Picioarele Domnului, care tot timpul au alergat pentru binele altora, au fost străpunse de cuiele necredincioșilor, iar coasta Sa a fost străpunsă de sulița unui ostaș păcătos. Dorim ca acele cuvintele spuse lui Toma de către Domnul și Mântuitorul nostru să ne ajute pe toți să fim adevărați credincioși: ” …uită-te la mâinile Mele… și nu fi necredincios, ci credincios.” Să nu ne împietrim inima; astăzi este ziua mântuirii!

coordonatori Bob & Debby Gass

NU STINGE FLACĂRA!

„Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24:32)

După Înviere, Domnul Isus S-a întâlnit cu doi dintre ucenicii Săi care-L văzuseră răstignit și care nu știau că a înviat din morți. Apoi, mai târziu, în timp ce luau cina la ei acasă, s-a întâmplat un lucru interesant: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut… Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24: 31-32). Această relatare ne învață cum să păstrăm flacăra dragostei și devotamentul nostru pentru Hristos, în inimile noastre. Pe măsură ce umbli cu Domnul Isus și petreci timp în prezența Sa, El îți vorbește și Se descoperă prin Scriptură. Cu toții știm că dacă vrem ca un foc să nu se stingă trebuie să stăm lângă el, să-l scormonim și să-l alimentăm. De ce unii dintre noi ajung pe culmi mai înalte și în locuri mai profunde în umblarea lor cu Dumnezeu, în timp ce alții par să se învârtă în cerc, fără să ajungă nicăieri? Pentru că primii s-au dedicat lui Dumnezeu ca urmași ai Săi până când prezența Lui a devenit o realitate de fiecare moment în viețile lor, în timp ce ceilalți nu. E foarte simplu. Întrebarea este: din care grup faci parte tu? Dacă ești căldicel și nu umbli cu Dumnezeu din toată inima, astăzi El îți spune: „Întoarceţi-vă la Mine… şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” (Zaharia 1:3). Sau, cu alte cuvinte: „Întoarceți-vă și veniți la Mine! Mă veți găsi acolo unde M-ați lăsat!” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu stinge flacăra dragostei pentru Hristos!

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 6:1-12

În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare. În adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge.

Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. Toată truda omului este pentru gura lui; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7).

Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? Pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut ca o umbră (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu.

Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

6 Aprilie 2018

Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2.9

Dacă suntem preoți sfinți, suntem de asemenea preoți împărătești. Ce este această preoție împărătească? În mod clar este de aceeași natură cu preoția melhisedehică a lui Hristos. Domnul Își exercită preoția acum după modelul aaronic. El Se gândește la cei ai Săi de pe pământ, care sunt cuprinși de slăbiciune, și vine în întâmpinarea nevoilor și slăbiciunilor lor. În viitor, când preoția Sa va fi după modelul melhisedehic, ea nu va mai avea în vedere slăbiciunea, ci totul va fi pură binecuvântare, în urma biruinței depline.

Acum însă, înainte ca Hristos să-Și exercite preoția melhisedehică, El le spune celor ai Săi: «Voi trebuie să o exercitați!». El urmează să fie o binecuvântare pentru toți în viitor, iar acum spune: «Aceasta este ceea ce voi puteți fi acum în orice fel posibil în care dragostea și harul creștin vă îndrumă, pentru a veni în întâmpinarea oricărei nevoi, sufletești sau trupești».

Fie că ducem o bucată de pâine unui om flămând, fie că vizităm un bolnav, fie că mângâiem o inimă întristată sau spunem un cuvânt de încurajare cuiva deznădăjduit, totul decurge din faptul că suntem preoți împărătești și că ne-am achitat așa cum trebuie de cerințele acestei preoții.

Ce înseamnă preoția melhisedehică? O preoție a binecuvântării depline. Ce este creștinul? O persoană care a fost binecuvântată și care devine o binecuvântare pentru ceilalți. Dacă ești creștin, de ce crezi că ai fost lăsat în această lume? Hristos te-a lăsat în această lume pentru a fi o persoană a cărei inimă este întotdeauna îndreptată către Dumnezeu în laudă și în mulțumire, în mijlocul unei lumi nerecunoscătoare, o persoană care, de asemenea, acționează față de oameni cu bunătate și altruism, în mijlocul unei lumi egoiste. Pentru Dumnezeu, mulțumire și laudă; pentru oameni, bunătate și altruism – aceasta trebuie să fie viața noastră. Fie ca harul Domnului să lucreze în inimile noastre și să producă aceste roade spirituale!

W T P Wolston

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm și inimile… spre Dumnezeudincer…”
Plângeri 3.40,41

Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă față de acel tată adoptiv necredincios, lucra prin acel copil. Impresionat de cele văzute și auzite, băiatul a continuat să spună: „Ar fi fost urât și din partea mea dacă m-aș fi opus atunci când mi-au spus de dumneata și de incendiu, și aș fi spus că nu cred că ai fi făcut lucrul acela, nu-i așa, tati?” „Nu vreau să mă mai gândesc la aceasta, băiete.” „Poate că totuși Toma Îl iubea pe Omul cel Bun, cu toate acestea… așa cum te iubesc și eu. Când văd sărmana ta mână, tati, te iubesc de milioane de ori.” Obosit, băiatul a adormit, dar odihna tatălui a fost serios afectată în noaptea aceea. Nu putea să scape de gândurile referitoare la tabloul care înfățișa Fața aceea senină și plină de durere, care se uita la el din tabloul de la expoziție. Conștiința luminată de adevăr lucra cu putere în inima lui Dixon. N-a cedat acelei influențe de la început, însă dragostea paternă pentru băiatul pentru care s-a jertfit, i-a înmuiat inima și sămânța adevărului a căzut pe un pământ bun.

Mâinile-Ţi străpunse spun c-ai suferit:

Din iubire, Doamne, pe cruce-ai murit.

coordonatori Bob & Debby Gass

CALVARUL A FĂCUT PARTE DIN PLANUL LUI DUMNEZEU

„Domnul a găsit cu cale…” (Isaia 53:10)

Psalmistul a scris: „Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? …am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine… şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul…” …Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart… mi se lipeşte limba de cerul gurii… mi-au străpuns mâinile şi picioarele… şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.” (Psalmul 22:1-18). Este posibil ca David să fi descris în detaliu răstignirea lui Isus? Dar când a scris el aceste cuvinte, răstignirea nu fusese încă introdusă ca formă de execuție. Ea a fost inițiată după multe secole de către fenicieni, și mult timp după aceea a fost adoptată și de către Imperiul Roman, pentru a o aplica exclusiv celor mai periculoși dintre ne-romani. Dr. Charles Augustus Briggs spune: „Putem lua acest psalm și să-l punem alături de relatările Noului Testament despre răstignire, și vom vedea că se potrivesc perfect. E uimitor faptul că cineva a putut descrie ceva atât de fidel și de amănunțit, cu o mie de ani înainte ca lucrul acela să se întâmple!” Calvarul nu a fost rezultatul întâmplării. Cu mult timp înainte ca Isus să intre pe scena istoriei, Dumnezeu a întocmit un plan de împăcare a noastră cu El, prin patimile și jertfa lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:18).

Istoricul Paul L. Maier spune: „În Isaia capitolul 53 aproape că avem un comentariu sincronizat cu ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare. Matematic, este imposibil ca altcineva să îndeplinească acești parametri ai profeției din Vechiul Testament, mai bine decât Mântuitorul Isus.” Concluzie: „Dumnezeu a avut în plan Calvarul și jertfirea Fiului Său pentru păcat.” Mai precis, cu mult timp înainte să existe vreun Paște, Dumnezeu S-a gândit la tine!

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 5:1-20

Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să-l caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio „destindere” (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.

Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint. Un avar seamănă cu unul care caută să-şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)! În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). „Un giulgiu de înmormântare nu are buzunare”, a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu iau urmat pe proprietarii lor dincolo.

Versetele din 1 Timotei 6.17-19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

5 Aprilie 2018

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește”.
Maleahi 3.16,17

Maleahi, mesagerul Domnului, a fost ultimul dintre profeții Vechiului Testament. Au trecut cam patru sute de ani de tăcere profetică, până la apariția lui Ioan Botezătorul, ca înainte-mergător al lui Hristos. Aceste patru secole au reprezentat o perioadă întunecată în istoria lui Israel. Cei reveniți după șaptezeci de ani din robia babiloniană se depărtaseră repede de Domnul și își pierduseră caracterul de rămășiță. Nu mai exista teamă de Dumnezeu în Israel și persista o stare de indiferență, în ciuda avertismentelor date.

Atunci Domnul a apelat la persoane individuale, căutând un răspuns la acțiunile dragostei Sale. Domnul a ascultat și nu a făcut-o în zadar, căci i-a auzit pe aceia care se temeau de Domnul și meditau la Numele Său. El i-a auzit vorbind unul cu altul, în teama de Domnul. Ei nu vorbeau despre starea de lucruri din jurul lor, deși le provoca întristare, ci despre Numele Său. Așteptau ziua când El avea să vină ca Soare al dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Ei știau că El îi iubește. A fost scrisă o carte de aducere-aminte înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul. El îi cunoștea pe cei care erau ai Lui și îi numește „o comoară deosebită”. Când judecata avea să cadă asupra celor nelegiuiți, această rămășiță credincioasă avea să fie cruțată, pentru că Îi aparținea Lui.

Trăim astăzi într-un timp asemănător cu acela. Și noi așteptăm, nu Soarele dreptății, ci Luceafărul strălucitor de dimineață. Îl așteptăm pe Fiul din cer, pe Cel care ne izbăvește de mânia viitoare. Iar în timp ce-L așteptăm, ce minunat să știm că El ne iubește și că Se îngrijește de noi!

J Redekop

„Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănați mult, și strângeți puțin…”
Hagai 1.5,6

În vara acelui an a avut loc o mare expoziție de pictură în orașul vecin, iar William Dixon și-a dus băiatul să o viziteze. Băiatului i-au plăcut picturile și istorioarele pe care tatăl i le spunea. Tabloul, care l-a impresionat cel mai mult, a fost însă unul care Îl reprezenta pe Domnul Isus mustrându-l pe Toma. Sub pictură erau scrise cuvintele Domnului: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele.” Băiatul a citit ce scria acolo și a spus: „Te rog, tati, spune-mi povestea acestei picturi.” „Nu, nu a acestei picturi!” a fost răspunsul aspru al tatălui. „De ce nu a acesteia?” a întrebat băiatul. „Fiindcă este o istorioară pe care n-o cred.” „Oh, nu-i nimic, nu crezi nici povestea lui Jack ucigașul uriașilor, cu toate că este una din poveștile mele preferate. Te rog spune-mi povestea acestei picturi, tati!”

Ca să scape de gura copilului, domnul Dixon a spus povestea, și aceasta a făcut o impresie deosebită asupra băiatului. „Este la fel ca și în cazul nostru, tati! Când domnul Lovatt a vrut să mă ia, dumneata i-ai arătat mâna rănită. Poate că atunci când Toma a văzut rănile din mâinile Omului Bun, a simțit că-i aparține.” „Poate că așa o fi”,a răspuns Dixon. Băiatul continuă: „Omul cel Bun părea atât de trist…, mă gândesc că Îi părea rău că Toma n-a crezut de la început. A fost un lucru urât din partea lui, nu-i așa?” Tatăl nu dădu niciun răspuns.

coordonatori Bob & Debby Gass

DOMNUL ISUS NU CONDAMNĂ, EL CURĂȚĂ ȘI VINDECĂ

„Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11)

Episodul din Evanghelia după Ioan din care face parte expresia precedentă include niște personaje și-o temă bine conturate: „Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie… şi i-au zis lui Isus: „…Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei… Isus… le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” …Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul… Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (am spicuit din primele 11 versete din capitolul 8).

Să remarcăm două lucruri:

1) Oamenii care nu au niciun drept să te condamne, te vor condamna. Domnul Isus cunoștea inimile fariseilor. Ei aveau acest obicei de a se ridica pe ei înșiși în slăvi, și de a-i desconsidera pe ceilalți. Scopul lor din acea zi a fost să-L prindă în cursă pe Domnul Isus. Ferește-te de fariseii zilelor noastre! Găsește-ți prieteni printre cei care au fost răscumpărați prin har și care știu cum să-l extindă asupra altora.

2) Cel care are dreptul să te condamne, nu o va face. Stai aproape de El! Când faci așa, vei descoperi că rănile tale nu sunt permanente și te vei vindeca mult mai repede. Hristos va vindeca rănile trecutului tău pentru că harul Său e mai mare decât rușinea ta. Acolo unde abundă păcatul – harul Său este și mai abundent! Nu există limită a adâncimii rușinii pe care o poate înlătura de la noi, pentru că nu există limită a harului de care ne poate face parte.

Astăzi, dacă simți povara trecutului tău murdar și a căilor tale rușinoase, vino la Domnul Isus. El este gata să te ierte și să te elibereze. Invitația Domului Isus cere un răspuns din partea ta.

Ce spui? Amin?

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 4:1-16

Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.3436), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).

Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale lucrului rău care se face sub soare şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât amândouă mâinile pline împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 912), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 apr. 2018

4 Aprilie 2018

Destul ați ocolit muntele acesta; întoarceți-vă spre nord.
Deuteronom 2.3

Cuvântul Domnului hotăra totul. El stabilea cât de mult trebuia să rămână poporul într-un loc și indica, de asemenea, în ce direcție trebuia să-și îndrepte pașii. Israeliții nu aveau nevoie să facă planuri; era prerogativa lui Dumnezeu să stabilească totul pentru ei; treaba lor era să asculte. Aici nu găsim menționat nici norul și nici trompetele, ci doar cuvântul lui Dumnezeu și ascultarea lui Israel.

Nimic nu poate fi mai scump pentru un copil al lui Dumnezeu (dacă inima îi este într-o stare bună) decât să fie călăuzit, în toate acțiunile sale, de către porunca divină. Această călăuzire ne scutește de multă confuzie și de o mulțime de temeri. În cazul israeliților, nu era nevoie ca ei să se preocupe cu timpul în care aveau să stea într-un anume loc, nici cu direcția în care urmau să o apuce. Domnul stabilea totul pentru ei. Israeliții nu aveau de făcut decât să aștepte călăuzirea Lui și să facă ceea ce li se spunea.

Da, era nevoie de ceva foarte important: de un duh răbdător și ascultător. Când Dumnezeu a spus: „Destul ați ocolit muntele acesta”, dacă israeliții ar fi răspuns: «Nu, ci vrem să mai stăm; ne simțim bine aici»; sau dacă, atunci când Dumnezeu a spus: „Întoarceți-vă spre nord”, ei ar fi răspuns: «Nu; noi preferăm să o luăm spre sud», care ar fi fost rezultatul? Ei bine, ar fi fost lipsiți de prezența divină și cine i-ar mai fi călăuzit, ajutat și hrănit? Ei puteau să conteze pe prezența lui Dumnezeu cu ei doar dacă umblau pe drumul indicat de El. Dacă alegeau un altul, nu mai rămâneau pentru ei decât foametea și întunericul. Șuvoiul de apă din stâncă și mana cerească nu se găseau decât pe drumul ascultării.

C H Mackintosh

„El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți…”
Psalmul 68.5,6

Primarul a spus: „Îi vom asculta pe amândoi și apoi vom supune decizia la vot.” Domnul Lovatt a spus: „Așadar, domnilor, soția mea și cu mine am pierdut un băiat cu mult timp în urmă și credem că acest băiat ar umple locul rămas liber. Vom face cum putem mai bine să-l creștem pe băiat în frica de Domnul. În plus, un copil atât de mic are nevoie de o femeie care să-i poarte de grijă.” Domnul Dixon și-a scos bandajul de pe mâna stângă arătând tuturor rana provocată la salvarea copilului. Apoi a spus: „Am un singur argument.” Timp de câteva momente a domnit tăcere în cameră; ochii unora s-au umplut de lacrimi, inimile lor erau mișcate de realitatea faptei. Mâna rănită a fost apelul la conștiința lor, la simțul lor de dreptate. Pretindea copilul pe motivul că suferise pentru el. Astfel, când decizia a fost supusă votului, majoritatea a hotărât în favoarea dorinței lui William Dixon. Deasupra tuturor acestor motivații omenești, era Dumnezeu care veghea asupra copilului. În felul acesta, pentru Dixon a început o nouă viață. Copilul nu a dus lipsă de purtarea de grijă a unui tată și a unei mame, fiindcă domnul William Dixon se străduia să se ocupe de copil în mod deosebit. Dar și copilul s-a dovedit a fi inteligent șia răspuns rapid educației care i-o dădea tatăl adoptiv. Mereu își aducea aminte cum tatăl cel nou l-a salvat din flăcări și cum a cerut să-i fie încredințat din cauza mâinii rănite de foc.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

„Domnul este bun” (Naum 1:7)

Biblia spune: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră…” (Exod 32:1). De ce și-au făcut ei un vițel de aur? Pentru că voiau să aibă un dumnezeu care se poate vedea… și pentru că asta văzuseră în Egipt! E mai greu să ai o relație cu un Dumnezeu nevăzut, iar Moise, reprezentantul Său, stătuse atât de mult pe Muntele Sinai, încât se simțeau neajutorați și abandonați. Așa că au făcut ce facem și noi când suntem speriați – recurgem la confortul lucrurilor familiare. Mark D. Roberts scrie: „De câte ori nu ne găsim și noi într-o situație asemănătoare? Auzim că Dumnezeu ne cheamă la ceva nou și pășim cu îndrăzneală prin credință. Însă când nu-i mai simțim prezența și când rugăciunile noastre par să se lovească de tavan, ne simțim abandonați, speriați și neajutorați. Încercăm să ne agățăm de orice.” Biblia spune: „Domnul este bun, El… cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Nancy Ortberg spunea: „Un element dificil al schimbării vizează locul în care Îl găsim pe Dumnezeu. Dacă ne dorim schimbarea, atunci trebuie să dăm la o parte lucrurile superficiale din viața noastră. Mulți cârtim și suntem nemulțumiți, în loc să acceptăm asta, convinși că Dumnezeu se află în mijlocul schimbării, și că atunci și-acolo descoperim adevăruri noi despre El, pe care până în acel moment nu le înțelesesem. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi, de pierderea locului de muncă, de mutarea într-un alt oraș, de plecarea copiilor de acasă – dacă avem curajul să străbatem porțiunile dificile, vom descoperi că Dumnezeu este acolo, și că El este minunat, desăvârșit, uimitor și bun.” Când Dumnezeu închide o ușă, El deschide o alta – dar trebuie să fii dispus să-i treci pragul!

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 3:1-22

Dumnezeu rânduieşte timpul tuturor făpturilor Sale. Astfel, El a determinat data naşterii noastre şi pe cea a tuturor evenimentelor din viaţa noastră. Asemeni psalmistului, creştinul poate spune cu încredere: Doamne, zilele mele sunt în mâna Ta (Psalmul 31.15). La ceea ce El a făcut, nu este nimic de adăugat şi nimic de scăzut (v. 14). El a făcut orice lucru frumos la timpul său (v. 11); creaţia a ieşit perfectă din mâinile lui Dumnezeu. Însă oricarear fi minunile încă vizibile astăzi în natură, noi tot nu o putem admira în splendoarea şi în prospeţimea ei străveche. Omul a întinato şi a degradato prin răutatea lui (v. 16); a supuso deşertăciunii (Romani 8.20). Spinii şi pălămida îi aduc aminte de căderea lui (Geneza 3.8). În plus, în mijlocul naufragiului produs de păcat, omul însuşi nu subzistă decât ca o tristă epavă a binecuvântărilor sale trecute. Şi versetul 20 evocă, în cele din urmă, sentinţa din Geneza 3.19: Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Acest un timp pentru a muri (v. 2) expiră pentru fiecare, adesea mult prea curând decât neam închipui. Drag cititor, dacă încă nu eşti mântuit, să ştii că de asemenea există un timp pentru a te întoarce la Dumnezeu, şi acesta este astăzi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 apr. 2018

3 Aprilie 2018

Să mergem spre maturitate … și vom face aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu.
Evrei 6.1,3

Dumnezeu dorește să creștem spiritual, fiindcă ne iubește. Curând după ce Domnul Isus a murit, după ce a înviat și după ce S-a înălțat la cer, mulți dintre iudei au crezut în El, însă au avut de înfruntat persecuția, lepădarea și tot felul de împotriviri. Unii dintre ei s-au descurajat și, după câțiva ani foarte dificili, se gândeau chiar să se întoarcă la iudaism, pentru a scăpa de persecuție. Uitaseră că mai-marii iudei Îl lepădaseră pe Mesia? Ei încetaseră să mai crească spiritual și își pierduseră apetitul pentru ceea ce îi unise cu Mesia cel disprețuit (Evrei 5.11-14). Nu le spusese El că toată autoritatea Îi fusese dată în cer și pe pământ? (Matei 28.18). Nu știau că El era la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu glorie și cu cinste? (Evrei 2.9).

Ei credeau probabil că slujba lui Hristos pe pământ era suficientă pentru ei. Domnul Isus fusese respins de poporul Său chiar de la început și, de asemenea, după învierea și înălțarea Sa. Apoi El i S-a arătat lui Saul din Tars, pe când acesta îi persecuta pe iudeii care crezuseră în Mesia-Isus. De la acea întâlnire memorabilă, Saul, care a devenit cunoscut ca apostolul Pavel, în loc de a-i mai persecuta pe credincioși, a căutat mereu să-i aducă la mântuire pe cei de același neam cu el. Dorința lui era ca ei să creadă în Isus, iar apoi să-L urmeze și să crească spiritual. Din nefericire însă, mulți dintre cei care răspunseseră cu credință la acest mesaj dădeau acum înapoi. Autorul Epistolei către Evrei a simțit gravitatea acestui lucru și a dorit să-i încurajeze pe acești credincioși. „Să mergem înspre maturitate”, să ne lăsăm purtați de Duhul Sfânt într-acolo, îi îndeamnă el.

A E Bouter

„Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii.”
Proverbe 16.4

Copilul n-a fost rănit, însă mâna cu care bărbatul s-a ținut de țeava fierbinte a suferit arsuri grave. Cu timpul, arsura s-a vindecat, însă a lăsat o urmă adâncă pe care urma s-o poarte până la moarte. Sărmana bătrână Peggy nu și-a putut reveni din șoc, și în scurt timp a murit. Cu ocazia aceasta s-a pus întrebarea: Ce se va alege de copil? Domnul Lovatt, cea mai respectabilă persoană a satului, a insistat să-i fie dat lui copilul spre adopție, fiindcă atât el, cât și soția lui doreau tare mult să aibă un băiat, căci pierduseră unul.

Spre surprinderea tuturor, salvatorul copilului făcuse o cerere similară. Prin urmare, a fost greu să se ia decizia cui să i se încredințeze copilul. Astfel, s-a constituit o întrunire, alcătuită din preot și alți oameni importanți din sat. Morarul a spus: „Este un gest frumos, atât din partea lui Lovatt, cât și a lui Dixon că s-au oferit să adopte acest copil orfan, însă mă aflu în încurcătură când este vorba cui să-l încredințăm. Dixon are primul dreptul de a-l avea, fiindcă i-a salvat viața. Însă pe de altă parte, Lovatt are o soție, și copilul are nevoie de grija unei femei.” Preotul a spus: „Un om cu concepții ateiste, cum este Dixon, nu poate fi potrivit pentru copil; pe când Lovatt și soția lui sunt ambii buni creștini și l-ar putea îndruma pe copil pe calea cea bună. Dixon l-a salvat pe băiat, însă ar fi un lucru regretabil pentru viitorul copilului, dacă cel ce l-a scos din flăcări l-ar îndruma spre ruina veșnică.”

coordonatori Bob & Debby Gass

IARTĂ ȘI ELIBEREAZĂ-TE!

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)

După ce a reușit să scape cu viață din teroarea și torturile lagărului de concentrare nazist, Corrie ten Boom se afla într-o biserică și vorbea… când s-a trezit stând față în față cu un bărbat care fusese unul din cei mai cruzi gardieni de care avusese parte în lagăr. Omul acesta o umilise și-o persecutase sistematic atât pe ea, cât și pe sora ei, batjocorindu-le încă de la sosire, pe când se aflau la dușul pentru despăduchere. Acum, bărbatul stătea în fața ei cu mâna întinsă, întrebând-o: „Mă poți ierta?” Corrie spunea mai târziu: „Am rămas în picioare cu inima înghețată, dar știam că voința funcționează indiferent de temperatura inimii. M-am rugat: „Doamne Isuse, ajută-mă!” Fără nici un sentiment, mecanic, mi-am pus mâna în mâna care mi-era întinsă și în acel moment am simțit ceva incredibil. Un curent mi-a pornit de la umăr, a coborât prin braț și a țâșnit în mâinile încleștate. Apoi, acea împăcare caldă mi-a inundat întreaga ființă, aducându-mi lacrimi în ochi. „Te iert, frate”, am strigat eu din toată inima. Am stat mult timp ținându-ne de mâini, fostul gardian și fosta deținută. Nu am cunoscut niciodată dragostea lui Dumnezeu la fel de intens cum am cunoscut-o în acea clipă.” Biblia spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Trebuie să ierți și tu pe cineva? Treci dincolo de sentimentele tale și fă-o! În acel moment, te vei elibera și vei putea umbla în pacea și bucuria Domnului!

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 2:12-26

Ce folos are omul din toată truda? era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). Niciun folos a răspuns versetul 11. În ce priveşte prezentul, se frământă, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.

În faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nui este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: săşi păzească limba de rău, să facă binele, să caute pacea (1 Petru 3.10,11; când nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!). Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.2325). Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii. Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 apr. 2018

2 Aprilie 2018

Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său și mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; și el era un bărbat puternic și viteaz, un lepros.
2 Împărați 5.1

Toate virtuțile lui Naaman erau umbrite de un lucru important: era bolnav de lepră. Ce imagine avem aici, a oamenilor din această lume, care au abilități deosebite și care au realizat lucruri mari, însă care sunt păcătoși! Această boală cumplită a leprei a fost folosită de Dumnezeu pentru a ne ilustra ravagiile făcute de păcatul care a infestat întreaga omenire. Lepra este o boală care se dezvoltă în sânge și care izbucnește apoi pe diferite suprafețe ale corpului, ajungând să-l distrugă în întregime pe cel bolnav de ea. La fel face și natura păcătoasă din noi, care nu este atât de vizibilă într-un copilaș, dar care, odată cu trecerea timpului, se manifestă din ce în ce mai mult prin diferite păcate. Orice boală simbolizează ravagiile păcatului într-o anumită măsură, însă lepra este cea mai izbitoare imagine a acestui lucru.

Pentru ca Naaman să fie vindecat de lepră era necesară o minune a lui Dumnezeu. Elisei a trimis un mesager ca să-i spună lui Naaman să se scalde de șapte ori în râul Iordan. Când a auzit acest mesaj, Naaman s-a umplut de furie. El credea că va scăpa de lepră într-un cu totul alt mod, însă nu exista decât un singur mod, iar după ce s-a scăldat de șapte ori în râul Iordan, a fost complet vindecat. În mod similar, este nevoie de o minune a harului lui Dumnezeu pentru a rezolva problema păcatului nostru. Iordanul vorbește despre moarte – despre moartea lui Hristos – iar cufundarea în moartea Sa aduce vindecare sufletelor păcătoase care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor.

Găsim în Noul Testament cazuri de leproși vindecați de către Domnul Isus. Aceasta este o dovadă a puterii Sale asupra păcatului și a rezultatelor ei pentru cei păcătoși care își mărturisesc vina și se încred în El ca Domn și Mântuitor.

L M Grant

„Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?”
Proverbe 20.24

William Dixon era un om necredincios. El se îndoia de existența lui Dumnezeu mai ales după ce soția sa a murit la doi ani după ce s-au căsătorit; după puțin timp, a murit și băiețelul lor. În loc să caute încurajare la Dumnezeu care o poate da, Dixon era deprimat și amărât așa cum este starea oricărui om necredincios: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului…” (Efeseni 2.1-2).

La zece ani după moartea soției sale s-a petrecut un incident tulburător în satul în care locuia. Casa bătrânei Peggy Winslow a luat foc și a ars până la temelii. Sărmana bătrână a fost scoasă afară vie, dar aproape înecată cu fum. Dintr-o dată, sătenii care stăteau acolo au fost îngroziți de strigătele disperate ale unui copil. Era vorba de micuțul Dickey Winslow, nepotul orfan al bătrânei. Flăcările l-au trezit și l-au condus la fereastra de la mansardă. Oamenii s-au îngrozit când au văzut starea copilului, dar se părea că este prea târziu să se facă ceva, deoarece scările căzuseră deja. Dintr-o dată, William Dixon s-a repezit spre căsuța în flăcări și a început să urce pe o țeavă de fier din afara clădirii. L-a luat în brațe pe copilul care tremura. A coborât pe unde urcase, ținând copilul în mâna dreaptă, în timp ce cu stânga se ținea strâns de țeavă. Cei doi au ajuns în siguranță jos, chiar în momentul în care peretele în flăcări s-a prăbușit. Bucuria tuturor nu poate fi descrisă în cuvinte.

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE CU TINE

„Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16).

Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35).

Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18)

Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 2:1-11

Eclesiastul şia pus inima întâi să cunoască. Şi câte lucruri pasionante a descoperit el în toate domeniile: în arte, în ştiinţe, în turism, în arheologie! Astăzi, acestea sunt puse la îndemâna tineretului prin mijloace moderne. Cu cât mai mult înaintează însă Înţeleptul în cercetările sale, cu atât mai arzătoare îi devin problemele şi cu atât mai descurajat ajunge. Spiritul omenesc este prizonier între zidurile propriilor raţionamente. Singur Cuvântul lui Dumnezeu eliberează gândirea şi comunică adevărata cunoştinţă. Preocupare neplăcută, chinuitoare, obositoare! aceasta a fost trista concluzie a Înţeleptului (cap. 1.13,18; 12.12)!

Atunci să nu ne mai gândim la altceva vorbeşte el cu sine decât la plăcerile vieţii (cap. 2.13)! Însă şi acolo experienţa lui se întoarce în loc; deşertăciune şi nesăbuinţă sunt cuvintele care o rezumă de astă dată. Orice bucurie omenească este alterată din start de sentimentul că nu este durabilă (Proverbe 14.13).

Ar putea atunci abundenţa de bunuri pământeşti să dea satisfacţie? Cine oare avea oportunităţi mai mari decât Solomon să acumuleze şi să administreze bogăţii, desăvârşind lucruri mari, pe care ambiţia omenească nu încetează să şi le propună? (2 Cronici 9.22). Să ascultăm însă cum le apreciază el în final: deşertăciune şi goană după vânt (v. 11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 apr. 2018

1 Aprilie 2018

Voi sunteți sarea pământului … Voi sunteți lumina lumii.
Matei 5.13,14

Prin harul lui Dumnezeu avem hainele spălate și albite în sângele Mielului (Apocalipsa 7); tot prin acest har am fost mântuiți prin credință, care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2); am fost mântuiți nu prin fapte făcute în dreptate, ci potrivit îndurării Sale (Tit 3).

Trebuie să ținem bine minte însă că însăși epistola care declară că mântuirea nu este prin fapte declară la fel de limpede că faptele trebuie să însoțească invariabil mântuirea; că în timp ce faptele nu sunt cauza mântuirii, ele trebuie să fie mereu consecința ei; că cei care au fost acceptați în Cel Preaiubit trebuie întotdeauna să aibă o stare potrivită cu această acceptare (Efeseni 1.6; 2 Corinteni 5.9). Unii ca aceștia vor căuta mereu să aibă o conștiință fără vină înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Cu blândețe a inimii, ei vor dori să manifeste zi de zi acele haruri care sunt dovezi adevărate ale credinței, așa cum florile sunt dovezi ale venirii primăverii.

Există patru pasaje importante în Noul Testament care prezintă caracterul creștin în toată strălucirea și puterea lui: Matei 5.3-12, cu cele nouă fericiri ale lui; 1 Corinteni 13, cu cele șaisprezece calități fără seamăn ale lui; Galateni 5.22,23, cu cele nouă părți ale roadei cerești; și 2 Petru 1.5-8, cu descrierea dezvoltării maturității depline a creștinului.

Împreună, aceste patru părți din Biblie ne oferă o superbă și o completă imagine a trăirii creștine; și ar fi bine ca, din când în când, să ne examinăm în lumina lor. Ca un ajutor în această direcție, în afara citirii noastre zilnice din Cuvânt, ar trebui să punem deoparte un timp în care să medităm la aceste pasaje.

G Henderson

„Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: «Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!…»”
Luca 19.41,42

Ziua cercetării

În toate împrejurările descrise de Evanghelii, observăm perfecțiunile inimii divine și umane ale Domnului Isus. Inima Sa a simțit toată durerea din cauză că nu putea împlini gândurile Sale de har față de cetatea Ierusalimului. Domnul Se gândea la ceea ce urma să sufere cetatea, pentru că nu a recunoscut ziua când a fost cercetată. Domnul Isus Hristos a căutat de atâtea ori să o strângă așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, dar cetatea n-a vrut. Domnul știa în amănunțime ceea ce urma să îndure în timpul îngrozitorului asediu al romanilor, dar și despre judecata care va veni.

Răbdarea lui Dumnezeu față de poporul Său, ca și față de întreaga lume, este mare și depășește concepția noastră omenească. Harul Său, răbdarea Sa, îndurarea Sa, dreptatea Sa, sfințenia Sa se exercită într-un chip desăvârșit în cârmuirea Sa față de oameni. Însă când răbdarea Sa va lua sfârșit, măsura divină fiind umplută, Dumnezeu va executa judecățile Sale.

Ierusalimul nu a cunoscut ziua cercetării lui de către Domnul Isus, și de aceea au venit peste el zile groaznice. Ce har că ziua de astăzi este o zi a cercetării! Astăzi suntem chemați de Mântuitorul să mergem la El. Ne lăsăm oare cercetați de harul Domnului Isus Hristos, care dorește să ne dea pace în sufletele noastre?

coordonatori Bob & Debby Gass

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 1:1-18

Cartea Eclesiastul poate fi rezumată prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete (Ioan 4.13). Fântâna din Sihar este imaginea lumii aride şi amăgitoare, unde nu se poate găsi o fericire de durată. Cea mai mare parte a oamenilor seamănă cu sărmana samariteancă. Nu sunt gata să primească apa vie, darul fără plată al Fiului lui Dumnezeu, decât după ce, de nenumărate ori, vor fi făcut experienţa că apa de pe pământ nu poate în niciun fel potoli setea sufletului (comp. cu Ieremia 2.13). Ei bine, această experienţă a fost făcută; ea se găseşte consemnată în această carte pentru ca noi să nu mai avem nevoie să o începem din nou! Şi a fost făcută de cineva care, prin înţelepciunea şi prin măreţia lui, era şi calificat să cerceteze tot ce se face sub ceruri (v. 13). Eclesiastul (sau Predicatorul) nu este altul decât Solomon, împărat la Ierusalim. Mărturia lui are întotdeauna aceeaşi valoare, pentru că nu este nimic nou sub soare (v. 9). Multe lucruri, fărăndoială, şiau schimbat înfăţişarea, însă inima omului a rămas identică, iar consecinţele păcatului sunt întotdeauna acolo: Ce este strâmb nu poate fi îndreptat şi ce lipseşte nu poate fi numărat (v. 15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 apr. 2018

31 Martie 2018

Cele patru revelații date lui Pavel – Răpirea

Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit.
1 Tesaloniceni 4.15

Am privit la trei dintre revelațiile date lui Pavel: evanghelia, taina și Cina Domnului. Vom privi acum la răpire.

Apostolul Pavel tocmai le spusese tesalonicenilor că cei iubiți ai lor care muriseră în Hristos aveau să se întoarcă împreună cu El, la venirea Sa în glorie (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14). Dar cum putea fi aceasta posibil pentru cei care muriseră deja? Răspunsul la această dificultate a venit „prin cuvântul Domnului”. Atunci când Pavel a folosit această expresie nu s-a referit la vreo profeție din Vechiul Testament, ci la o revelație specială dată lui de Domnul Însuși, ca răspuns la această dilemă. Acest cuvânt descoperit lui Pavel arăta că avea să fie o „răpire” a celor morți și a celor vii. El prezintă această revelație în versetele 15-17, spunând că cei morți vor fi înviați și schimbați înaintea celor vii, atunci când Domnul va coborî din cer. Apoi noi, cei vii, care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei, ca să fim „pentru totdeauna cu Domnul”.

Pavel descrie venirea Domnului pentru cei credincioși (morți sau vii) prin termenul „răpire”, care înseamnă „a smulge” sau „a apuca repede și cu forță”. Domnul Isus ne va smulge repede și cu putere din această lume. Prin urmare, această revelație, cuvântul Domnului către Pavel, ne arată că Isus va veni mai întâi pentru ai Săi. Însă aceasta va fi pentru ca noi să putem veni împreună cu El atunci când Se va arăta în slavă. Să veghem și să-L așteptăm!

B Reynolds

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor…”
Isaia 41.10

Câştigarea energiei

Alimentarea cu energie este deja de decenii o temă centrală în societatea noastră modernă, unde se aprind tot mereu dezbateri politice, ideologice și mai presus de toate științifice. Carburanții fosili devin mai puțini, fără să luăm în calcul că utilizarea lor are influențe dăunătoare asupra mediului. Adesea se descrie în aceste zile scenariul schimbării amenințătoare a climei, care după părerea multor cercetători a început deja. Febril se caută după energii alternative. Chiar și energia atomică de la Cernobîl stă din nou în discuție. Energia este astfel și o întrebare de putere politică, așa cum de exemplu arată deslușit pocherul prețurilor de gaz între Rusia și aliații săi de odinioară. Fără energie nu merge (aproape) nimic, aceasta se vede cu durere în orașele noastre industrializate, când doar pentru scurt timp se întrerupe alimentarea cu curent electric. Urmarea este un haos mediu până la grav. Fără energie nu merge nimic. Aceasta este valabil și pentru viața noastră, pentru viața noastră normală ca creștini. Dar de unde să luăm energia pentru cerințele care ni se cer de la școală, familie, locul de muncă, prieteni și vecini? De unde să luăm puterea să trăim așa cum Îi place lui Dumnezeu?

Din rugăciune! Şi din legătura zilnică, personală cu Domnul Isus, care Se interesează de cel mai mic detaliu al vieții noastre de zi cu zi. Putem discuta cu El totul și să luăm din puterea Sa. Căci rezervele de energie ale lui Dumnezeu nu sunt amenințate să se termine vreodată!

coordonatori Bob & Debby Gass

FRUMUSEȚEA PIEPTARULUI (3)

„Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului” (1 Petru 2:7)

Când ne uităm la pieptarul purtat de marele preot al lui Israel, învățăm că:

a) suntem prețioși pentru Dumnezeu;

b) suntem aproape de inima Lui;

c) El nu ne va întoarce spatele niciodată.

Poate că te gândești: „Dacă Dumnezeu nu ne va întoarce niciodată spatele, înseamnă că putem trăi oricum ne place?” Nu, și iată de ce. Fiind copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu numai că tu ești prețios în ochii Lui, dar și El este prețios în ochii tăi. Deci vei prețui relația ta cu El mai presus de orice altceva și o vei proteja de orice ar putea reprezenta o amenințare.

Întrebare: Când ți-ai dat seama cât de valoros și de prețios ești în ochii lui Dumnezeu, mai poți tu să păcătuiești și să continui să trăiești în păcat? Firește că nu! Dimpotrivă, gândurile tale se vor alinia la următoarea idee. „Nu așa se comportă un credincios care este prețios pentru Domnul.” Un diamant nu aparține noroiului, mizeriei și ticăloșiei păcatului. Locul lui de drept este aproape de inima lui Dumnezeu unde lucește și strălucește. Faptul că știi care este identitatea ta adevărată, nepătată și prețioasă înaintea lui Dumnezeu, în Hristos, te ridică deasupra dorinței de a ceda în fața păcatului. Te face să-ți dorești să umbli și să trăiești ca un fiu de rege. Firește, viața sfântă este rezultatul faptului că te vezi așa cum te vede și Dumnezeu – „în Hristos.” Așa că, în loc să cedezi ispitei, te vei întreba: „Ce ar face Domnul Isus în această situație?” Apoi vei lua din puterea Lui și vei face ceea ce este corect și bine. O înțelegere adevărată a harului lui Dumnezeu nu împiedică sfințenia, ci o produce!