Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “aprilie 8, 2018”

8 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.
Matei 18.20

Duhul Sfânt este Agentul divin care lucrează nașterea din nou și mântuirea în sufletul unui om. De la acel moment încolo, El Se implică în creșterea spirituală a celui devenit credincios, ajutându-l să facă progrese și să ajungă la maturitate. De asemenea, El ne ajută să devenim dependenți de Domnul aflat în glorie și să fim transformați în chipul Lui. Hristos nu Se mai află aici, lucru implicat în afirmația Lui cu privire la strângerea „în Numele Său”, astfel că avem nevoie de ajutorul Duhului pentru a fi strânși laolaltă în felul acesta.

Credincioșii ar trebui să depindă în totul de Domnul, în timpul absenței Lui. El Însuși le-a spus ucenicilor: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Pentru că El este acum în cer, ne-a dat Duhul Său, care să fie cu noi și să rămână în noi pentru totdeauna (Ioan 14.16). Noi avem acest mare privilegiu de a ne aduna în numele Domnului și de a ne strânge în jurul Lui, chiar dacă nu-L putem vedea în mod fizic. Suntem mângâiați de faptul că nu este nevoie de mai mult de doi sau trei pentru a ne bucura de prezența Lui.

A fi strânși în numele Lui înseamnă ca El să fie singurul Centru al strângerii. Fiind Centrul de atracție, El ne atrage la Sine și face acest lucru prin Duhul Sfânt. Expresia „sunt adunați” arată că Cineva îi adună pe cei credincioși, anume Duhul Sfânt, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Duhul nu vorbește despre Sine, ci dorește să ne îndrepte privirile către Domnul Isus, către lucrarea Lui, către poziția Lui în cer și către venirea Lui.

A E Bouter


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …A înviat Domnul cu adevărat…”
Luca 24.34

Martori ai învierii Domnului

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim o mărturie întreită despre învierea Domnului Isus:

Mărturia îngerilor: când câteva femei au mers la mormânt în prima zi a săptămânii, mormântul era deschis. Au intrat în el și nu au găsit trupul Domnului Isus. În timp ce se mirau de acest lucru, doi îngeri au apărut și au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24.5-6).

Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu: deja în Vechiul Testament Îl auzim pe Domnul Isus spunând profetic: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalm 16.10). De asemenea în Evanghelii, Mântuitorul a prezis de mai multe ori învierea Lui: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17.22-23).

Mărturia ucenicilor Săi: împreună cu femeile care au mers primele la mormânt, Petru și Ioan au fost martori oculari ai mormântului gol. În aceeași zi, ucenicii au avut o întâlnire cu Domnul înviat. Ei au putut să-L vadă și să-L pipăie. Ei au văzut cum El a mâncat o bucată de pește prăjit și dintr-un fagure de miere. Petru a putut apoi să explice în ziua de Rusalii: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui” (Faptele Apostolilor 2.32).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

CREZI LUCRUL ACESTA?

„Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine… va trăi…. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

     Majoritatea avem probleme serioase când vine vorba despre moarte. Se spune că Florence Nightingale se temea atât de tare de moarte, încât, după Războiul din Crimea, a făcut o depresie și stătea mai mult în casă și în pat… până când, în 1910, a murit.

Chuck Swindoll spunea că ocolim acest subiect folosind:

1) Umorul. Faptul că facem glume pe tema morții pare că o ține la distanță, așa că ne obișnuim cu gândul că nu va trebui să ne confruntăm cu realitatea sa.

2) Negarea. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței nu permitea să fie rostit cuvântul „moarte” în prezența sa. Însă pe 1 septembrie 1715, el a descoperit că moartea nu poate fi exclusă din existență. Oamenii cheltuiesc atât de mulți bani pe creme anti-îmbătrânire, Botox și operații estetice, pentru a nu vedea dovada apropierii morții.

3) Romantismul. Un bărbat din Europa a construit o cameră specială în care să trăiască alături de soția lui decedată. Și-a așezat patul lângă sicriul ei. A decorat încăperea cu flori și lumânări și i-a compus poezii în fiecare zi, în încercarea lui romantică de a evita durerea morții ei.

4) Teama. Urmărește reacțiile pasagerilor din avionul în care te afli, când o turbulență cauzează căderi și vibrații avionului. Tineri și bătrâni deopotrivă, strigă și țipă! Dar vestea bună este că nu trebuie să te temi de moarte!

Cel care a înfrânt-o a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Când te pocăiești și îți încredințezi viața lui Hristos, ai parte de garanția Lui personală că ai viață veșnică. După ce Lazăr a murit, Domnul Isus i-a spus surorii acestuia, Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa… oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.

Crezi lucrul acesta?” Dacă și tu crezi, vei trăi cu Hristos pentru totdeauna. Hristos e viu și vii sunt toți aceia ce cred în jertfa Sa!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 7:1-15

Predicatorul a cercetat lumea. Ce a văzut el pretutindeni? Deşertăciune, suferinţă, dezordine şi nebunie. O întrebare se ridică atunci pentru Înţelept: cum trebuie să se comporte el într-o asemenea stare de lucruri în care nu poate schimba nimic? Sub formă de maxime care amintesc de cartea Proverbe, Eclesiastul ne dă acum sfaturi ale înţelepciunii şi ale chibzuinţei.

Să nu ne ferim de casa de jale (v. 2-4)! Ea ne va aduce aminte de cât de firavi suntem şi ne va da un plus de seriozitate. Vederea durerii altora ne va sensibiliza inimile şi poate ne va inspira cuvinte de simpatie, potrivite să îndrepte spre Domnul gândul celor întristaţi.

Să urmărim şi alte recomandări: Nu te grăbi să te mânii în duhul tău. Mânia este deseori fiica grabei şi merge însoţită de nebunie (v. 9).

Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? (v. 10; Judecători 6:13).

„Să nu credem că astăzi este mai dificil să-L urmăm pe Domnul decât în zilele părinţilor sau ale bunicilor noştri. Resursele pe care aceştia le-au găsit în Cuvântul Său şi în comuniunea cu El ne stau şi nouă la dispoziţie pentru a ne conduce într-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat.” (G.A.).


7 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a dărâma și un timp pentru a construi.
Eclesiastul 3.1,3

Eclesiastul și creștinul

Uneori, clădirile vechi sunt demolate și altele noi sunt construite în locul lor. Însă chiar și în sfera spirituală, aceste două activități sunt necesare, fiecare la timpul ei. Când Dumnezeu l-a chemat pe profetul Ieremia, El a descris misiunea acestuia folosind aceste două activități: „Vezi, în ziua aceasta te-am pus peste națiuni și peste împărății, ca să smulgi și să dărâmi și să distrugi și să surpi, să zidești și să sădești” (Ieremia 1.10).

Când vrăjmașul încearcă să pătrundă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, când doctrina eronată caută să câștige influență, atunci este „un timp pentru a demola”. Trebuie să ne împotrivim eforturilor vrăjmașului și învățăturilor greșite; acestea trebuie date pe față cu limpezime, pentru ca cei ai Domnului să fie avertizați. Există însă și un timp binecuvântat „pentru a construi”, pentru a-i zidi pe cei credincioși. Aceasta este o trăsătură importantă a strângerilor laolaltă, așa cum Pavel ne arată în 1 Corinteni 14.12: „Astfel și voi, deoarece sunteți doritori de cele spirituale, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea adunării”; iar în versetul 26: „Toate să fie făcute spre zidire”.

Avem nevoie de ajutor și de înțelepciune de la Domnul pentru a discerne când este nevoie de fiecare dintre aceste activități și să le exercităm într-un fel echilibrat. Unul dintre pericole este că ne putem preocupa atât de mult cu „a dărâma”, luptând împotriva învățăturilor greșite, încât uităm să zidim adunarea, iar o preocupare permanentă cu ceea ce este negativ nu este sănătoasă pentru cel credincios. Celălalt pericol este că putem fi atât de mult preocupați cu zidirea sfinților, încât nu reușim să vedem pericolele decât atunci când este prea târziu. Mulțumim lui Dumnezeu că este un timp pentru aceste amândouă activități. Să ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a cunoaște timpul pentru fiecare!

M Vogelsang


SĂMÂNȚA BUNĂ

„V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
1 Ioan 5.13

Mâna rănită

După o vreme, inima lui William Dixon a devenit ca a unui copilaș. A aflat, prin citirea Bibliei, că așa cum băiatul îi aparținea, tot așa și el însuși aparținea Mântuitorului, ale cărui mâini, picioare și coastă au fost străpunse pe cruce. William Dixon s-a dăruit acestui Mântuitor, care a murit pe cruce pentru iertarea lui și a tuturor celor care cred în El. Cu siguranță, aceasta o fost o mare bucurie pentru el și pentru copil, dar și o bucurie în cer, pentru că un păcătos s-a întors de pe calea necredinței.

Dragi creștini, care ați trecut cu bine prin „săptămâna mare”, vă rog aduceți-vă aminte că Mântuitorul a suferit crucea, ca să ne aducă la Dumnezeu! Îndurarea Domnului Isus și  harul  Său  sunt  valabile  pentru  toți  care  Îl  primesc  pe Mântuitorul în inimă. O simplă amintire anuală nu ne aduce pacea în inimă, nu ne împacă cu Dumnezeu, nu face din noi oameni cu o natură nouă. Dumnezeu dorește realitatea. Mântuitorul a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, mâinile Sale nevinovate, mâinile Sale care au făcut tot timpul binele suprem, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de sub tirania păcatului. Picioarele Domnului, care tot timpul au alergat pentru binele altora, au fost străpunse de cuiele necredincioșilor, iar coasta Sa a fost străpunsă de sulița unui ostaș păcătos. Dorim ca acele cuvintele spuse lui Toma de către Domnul și Mântuitorul nostru să ne ajute pe toți să fim adevărați credincioși: ” …uită-te la mâinile Mele… și nu fi necredincios, ci credincios.” Să nu ne împietrim inima; astăzi este ziua mântuirii!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU STINGE FLACĂRA!

„Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24:32)

     După Înviere, Domnul Isus S-a întâlnit cu doi dintre ucenicii Săi care-L văzuseră răstignit și care nu știau că a înviat din morți. Apoi, mai târziu, în timp ce luau cina la ei acasă, s-a întâmplat un lucru interesant: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut… Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24: 31-32). Această relatare ne învață cum să păstrăm flacăra dragostei și devotamentul nostru pentru Hristos, în inimile noastre. Pe măsură ce umbli cu Domnul Isus și petreci timp în prezența Sa, El îți vorbește și Se descoperă prin Scriptură. Cu toții știm că dacă vrem ca un foc să nu se stingă trebuie să stăm lângă el, să-l scormonim și să-l alimentăm. De ce unii dintre noi ajung pe culmi mai înalte și în locuri mai profunde în umblarea lor cu Dumnezeu, în timp ce alții par să se învârtă în cerc, fără să ajungă nicăieri? Pentru că primii s-au dedicat lui Dumnezeu ca urmași ai Săi până când prezența Lui a devenit o realitate de fiecare moment în viețile lor, în timp ce ceilalți nu. E foarte simplu. Întrebarea este: din care grup faci parte tu? Dacă ești căldicel și nu umbli cu Dumnezeu din toată inima, astăzi El îți spune: „Întoarceţi-vă la Mine… şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” (Zaharia 1:3). Sau, cu alte cuvinte: „Întoarceți-vă și veniți la Mine! Mă veți găsi acolo unde M-ați lăsat!” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu stinge flacăra dragostei pentru Hristos!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 6:1-12

În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare. În adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge.

Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. Toată truda omului este pentru gura lui; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7).

Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? Pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut ca o umbră (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu.

Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!


6 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2.9

Dacă suntem preoți sfinți, suntem de asemenea preoți împărătești. Ce este această preoție împărătească? În mod clar este de aceeași natură cu preoția melhisedehică a lui Hristos. Domnul Își exercită preoția acum după modelul aaronic. El Se gândește la cei ai Săi de pe pământ, care sunt cuprinși de slăbiciune, și vine în întâmpinarea nevoilor și slăbiciunilor lor. În viitor, când preoția Sa va fi după modelul melhisedehic, ea nu va mai avea în vedere slăbiciunea, ci totul va fi pură binecuvântare, în urma biruinței depline.

Acum însă, înainte ca Hristos să-Și exercite preoția melhisedehică, El le spune celor ai Săi: «Voi trebuie să o exercitați!». El urmează să fie o binecuvântare pentru toți în viitor, iar acum spune: «Aceasta este ceea ce voi puteți fi acum în orice fel posibil în care dragostea și harul creștin vă îndrumă, pentru a veni în întâmpinarea oricărei nevoi, sufletești sau trupești».

Fie că ducem o bucată de pâine unui om flămând, fie că vizităm un bolnav, fie că mângâiem o inimă întristată sau spunem un cuvânt de încurajare cuiva deznădăjduit, totul decurge din faptul că suntem preoți împărătești și că ne-am achitat așa cum trebuie de cerințele acestei preoții.

Ce înseamnă preoția melhisedehică? O preoție a binecuvântării depline. Ce este creștinul? O persoană care a fost binecuvântată și care devine o binecuvântare pentru ceilalți. Dacă ești creștin, de ce crezi că ai fost lăsat în această lume? Hristos te-a lăsat în această lume pentru a fi o persoană a cărei inimă este întotdeauna îndreptată către Dumnezeu în laudă și în mulțumire, în mijlocul unei lumi nerecunoscătoare, o persoană care, de asemenea, acționează față de oameni cu bunătate și altruism, în mijlocul unei lumi egoiste. Pentru Dumnezeu, mulțumire și laudă; pentru oameni, bunătate și altruism – aceasta trebuie să fie viața noastră. Fie ca harul Domnului să lucreze în inimile noastre și să producă aceste roade spirituale!

W T P Wolston


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm și inimile… spre Dumnezeudincer…”
Plângeri 3.40,41

Mâna rănită

Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă față de acel tată adoptiv necredincios, lucra prin acel copil. Impresionat de cele văzute și auzite, băiatul a continuat să spună: „Ar fi fost urât și din partea mea dacă m-aș fi opus atunci când mi-au spus de dumneata și de incendiu, și aș fi spus că nu cred că ai fi făcut lucrul acela, nu-i așa, tati?” „Nu vreau să mă mai gândesc la aceasta, băiete.” „Poate că totuși Toma Îl iubea pe Omul cel Bun, cu toate acestea… așa cum te iubesc și eu. Când văd sărmana ta mână, tati, te iubesc de milioane de ori.” Obosit, băiatul a adormit, dar odihna tatălui a fost serios afectată în noaptea aceea. Nu putea să scape de gândurile referitoare la tabloul care înfățișa Fața aceea senină și plină de durere, care se uita la el din tabloul de la expoziție. Conștiința luminată de adevăr lucra cu putere în inima lui Dixon. N-a cedat acelei influențe de la început, însă dragostea paternă pentru băiatul pentru care s-a jertfit, i-a înmuiat inima și sămânța adevărului a căzut pe un pământ bun.

Mâinile-Ţi străpunse spun c-ai suferit:

Din iubire, Doamne, pe cruce-ai murit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CALVARUL A FĂCUT PARTE DIN PLANUL LUI DUMNEZEU

„Domnul a găsit cu cale…” (Isaia 53:10)

     Psalmistul a scris: „Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? …am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine… şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul…” …Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart… mi se lipeşte limba de cerul gurii… mi-au străpuns mâinile şi picioarele… şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.” (Psalmul 22:1-18). Este posibil ca David să fi descris în detaliu răstignirea lui Isus? Dar când a scris el aceste cuvinte, răstignirea nu fusese încă introdusă ca formă de execuție. Ea a fost inițiată după multe secole de către fenicieni, și mult timp după aceea a fost adoptată și de către Imperiul Roman, pentru a o aplica exclusiv celor mai periculoși dintre ne-romani. Dr. Charles Augustus Briggs spune: „Putem lua acest psalm și să-l punem alături de relatările Noului Testament despre răstignire, și vom vedea că se potrivesc perfect. E uimitor faptul că cineva a putut descrie ceva atât de fidel și de amănunțit, cu o mie de ani înainte ca lucrul acela să se întâmple!” Calvarul nu a fost rezultatul întâmplării. Cu mult timp înainte ca Isus să intre pe scena istoriei, Dumnezeu a întocmit un plan de împăcare a noastră cu El, prin patimile și jertfa lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:18).

Istoricul Paul L. Maier spune: „În Isaia capitolul 53 aproape că avem un comentariu sincronizat cu ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare. Matematic, este imposibil ca altcineva să îndeplinească acești parametri ai profeției din Vechiul Testament, mai bine decât Mântuitorul Isus.” Concluzie: „Dumnezeu a avut în plan Calvarul și jertfirea Fiului Său pentru păcat.” Mai precis, cu mult timp înainte să existe vreun Paște, Dumnezeu S-a gândit la tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 5:1-20

Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să-l caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio „destindere” (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.

Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. „Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint…“. Un avar seamănă cu unul care caută să-şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)! În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). „Un giulgiu de înmormântare nu are buzunare”, a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu iau urmat pe proprietarii lor dincolo.

Versetele din 1 Timotei 6.17-19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.


5 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește”.
Maleahi 3.16,17

Maleahi, mesagerul Domnului, a fost ultimul dintre profeții Vechiului Testament. Au trecut cam patru sute de ani de tăcere profetică, până la apariția lui Ioan Botezătorul, ca înainte-mergător al lui Hristos. Aceste patru secole au reprezentat o perioadă întunecată în istoria lui Israel. Cei reveniți după șaptezeci de ani din robia babiloniană se depărtaseră repede de Domnul și își pierduseră caracterul de rămășiță. Nu mai exista teamă de Dumnezeu în Israel și persista o stare de indiferență, în ciuda avertismentelor date.

Atunci Domnul a apelat la persoane individuale, căutând un răspuns la acțiunile dragostei Sale. Domnul a ascultat și nu a făcut-o în zadar, căci i-a auzit pe aceia care se temeau de Domnul și meditau la Numele Său. El i-a auzit vorbind unul cu altul, în teama de Domnul. Ei nu vorbeau despre starea de lucruri din jurul lor, deși le provoca întristare, ci despre Numele Său. Așteptau ziua când El avea să vină ca Soare al dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Ei știau că El îi iubește. A fost scrisă o carte de aducere-aminte înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul. El îi cunoștea pe cei care erau ai Lui și îi numește „o comoară deosebită”. Când judecata avea să cadă asupra celor nelegiuiți, această rămășiță credincioasă avea să fie cruțată, pentru că Îi aparținea Lui.

Trăim astăzi într-un timp asemănător cu acela. Și noi așteptăm, nu Soarele dreptății, ci Luceafărul strălucitor de dimineață. Îl așteptăm pe Fiul din cer, pe Cel care ne izbăvește de mânia viitoare. Iar în timp ce-L așteptăm, ce minunat să știm că El ne iubește și că Se îngrijește de noi!

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănați mult, și strângeți puțin…”
Hagai 1.5,6

Mâna rănită

În vara acelui an a avut loc o mare expoziție de pictură în orașul vecin, iar William Dixon și-a dus băiatul să o viziteze. Băiatului i-au plăcut picturile și istorioarele pe care tatăl i le spunea. Tabloul, care l-a impresionat cel mai mult, a fost însă unul care Îl reprezenta pe Domnul Isus mustrându-l pe Toma. Sub pictură erau scrise cuvintele Domnului:  „Adu-ți  degetul  încoace  și  uită-te  la  mâinile Mele.” Băiatul a citit ce scria acolo și a spus: „Te rog, tati, spune-mi povestea acestei picturi.” „Nu, nu a acestei picturi!” a fost răspunsul aspru al tatălui. „De ce nu a acesteia?” a întrebat băiatul. „Fiindcă este o istorioară pe care n-o cred.” „Oh, nu-i nimic, nu crezi nici povestea lui Jack ucigașul uriașilor, cu toate că este una din poveștile mele preferate. Te rog spune-mi povestea acestei picturi, tati!”

Ca să scape de gura copilului, domnul Dixon a spus povestea, și aceasta a făcut o impresie deosebită asupra băiatului. „Este la fel ca și în cazul nostru, tati! Când domnul Lovatt a vrut să mă ia, dumneata i-ai arătat mâna rănită. Poate că atunci când Toma a văzut rănile din mâinile Omului Bun, a simțit că-i aparține.” „Poate că așa o fi”,a răspuns Dixon. Băiatul continuă: „Omul cel Bun părea atât de trist…, mă gândesc că Îi părea rău că Toma n-a crezut de la început. A fost un lucru urât din partea lui, nu-i așa?” Tatăl nu dădu niciun răspuns.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOMNUL ISUS NU CONDAMNĂ, EL CURĂȚĂ ȘI VINDECĂ

„Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11)

     Episodul din Evanghelia după Ioan din care face parte expresia precedentă include niște personaje și-o temă bine conturate: „Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie… şi i-au zis lui Isus: „…Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei… Isus… le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” …Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul… Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (am spicuit din primele 11 versete din capitolul 8).

Să remarcăm două lucruri:

1) Oamenii care nu au niciun drept să te condamne, te vor condamna. Domnul Isus cunoștea inimile fariseilor. Ei aveau acest obicei de a se ridica pe ei înșiși în slăvi, și de a-i desconsidera pe ceilalți. Scopul lor din acea zi a fost să-L prindă în cursă pe Domnul Isus. Ferește-te de fariseii zilelor noastre! Găsește-ți prieteni printre cei care au fost răscumpărați prin har și care știu cum să-l extindă asupra altora.

2) Cel care are dreptul să te condamne, nu o va face. Stai aproape de El! Când faci așa, vei descoperi că rănile tale nu sunt permanente și te vei vindeca mult mai repede. Hristos va vindeca rănile trecutului tău pentru că harul Său e mai mare decât rușinea ta. Acolo unde abundă păcatul – harul Său este și mai abundent! Nu există limită a adâncimii rușinii pe care o poate înlătura de la noi, pentru că nu există limită a harului de care ne poate face parte.

Astăzi, dacă simți povara trecutului tău murdar și a căilor tale rușinoase, vino la Domnul Isus. El este gata să te ierte și să te elibereze. Invitația Domului Isus cere un răspuns din partea ta.

Ce spui? Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 4:1-16

Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale… Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.3436), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).

Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare“ şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline“ împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 912), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.


Post Navigation

%d blogeri au apreciat: