Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Voi sunteți sarea pământului … Voi sunteți lumina lumii.
Matei 5.13,14

Prin harul lui Dumnezeu avem hainele spălate și albite în sângele Mielului (Apocalipsa 7); tot prin acest har am fost mântuiți prin credință, care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2); am fost mântuiți nu prin fapte făcute în dreptate, ci potrivit îndurării Sale (Tit 3).

Trebuie să ținem bine minte însă că însăși epistola care declară că mântuirea nu este prin fapte declară la fel de limpede că faptele trebuie să însoțească invariabil mântuirea; că în timp ce faptele nu sunt cauza mântuirii, ele trebuie să fie mereu consecința ei; că cei care au fost acceptați în Cel Preaiubit trebuie întotdeauna să aibă o stare potrivită cu această acceptare (Efeseni 1.6; 2 Corinteni 5.9). Unii ca aceștia vor căuta mereu să aibă o conștiință fără vină înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Cu blândețe a inimii, ei vor dori să manifeste zi de zi acele haruri care sunt dovezi adevărate ale credinței, așa cum florile sunt dovezi ale venirii primăverii.

Există patru pasaje importante în Noul Testament care prezintă caracterul creștin în toată strălucirea și puterea lui: Matei 5.3-12, cu cele nouă fericiri ale lui; 1 Corinteni 13, cu cele șaisprezece calități fără seamăn ale lui; Galateni 5.22,23, cu cele nouă părți ale roadei cerești; și 2 Petru 1.5-8, cu descrierea dezvoltării maturității depline a creștinului.

Împreună, aceste patru părți din Biblie ne oferă o superbă și o completă imagine a trăirii creștine; și ar fi bine ca, din când în când, să ne examinăm în lumina lor. Ca un ajutor în această direcție, în afara citirii noastre zilnice din Cuvânt, ar trebui să punem deoparte un timp în care să medităm la aceste pasaje.

G Henderson

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: «Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!…»”
Luca 19.41,42

Ziua cercetării

În toate împrejurările descrise de Evanghelii, observăm perfecțiunile inimii divine și umane ale Domnului Isus. Inima Sa a simțit toată durerea din cauză că nu putea împlini gândurile Sale de har față de cetatea Ierusalimului. Domnul Se gândea la ceea ce urma să sufere cetatea, pentru că nu a recunoscut ziua când a fost cercetată. Domnul Isus Hristos a căutat de atâtea ori să o strângă așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, dar cetatea n-a vrut. Domnul știa în amănunțime ceea ce urma să îndure în timpul îngrozitorului asediu al romanilor, dar și despre judecata care va veni.

Răbdarea lui Dumnezeu față de poporul Său, ca și față de întreaga lume, este mare și depășește concepția noastră omenească. Harul Său, răbdarea Sa, îndurarea Sa, dreptatea Sa, sfințenia Sa se exercită într-un chip desăvârșit în cârmuirea Sa față de oameni. Însă când răbdarea Sa va lua sfârșit, măsura divină fiind umplută, Dumnezeu va executa judecățile Sale.

Ierusalimul nu a cunoscut ziua cercetării lui de către Domnul Isus, și de aceea au venit peste el zile groaznice. Ce har că ziua de astăzi este o zi a cercetării! Astăzi suntem chemați de Mântuitorul să mergem la El. Ne lăsăm oare cercetați de harul Domnului Isus Hristos, care dorește să ne dea pace în sufletele noastre?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 1:1-18

Cartea Eclesiastul poate fi rezumată prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete“ (Ioan 4.13). Fântâna din Sihar este imaginea lumii aride şi amăgitoare, unde nu se poate găsi o fericire de durată. Cea mai mare parte a oamenilor seamănă cu sărmana samariteancă. Nu sunt gata să primească apa vie, darul fără plată al Fiului lui Dumnezeu, decât după ce, de nenumărate ori, vor fi făcut experienţa c㠄apa“ de pe pământ nu poate în niciun fel potoli setea sufletului (comp. cu Ieremia 2.13). Ei bine, această experienţă a fost făcută; ea se găseşte consemnată în această carte pentru ca noi să nu mai avem nevoie să o începem din nou! Şi a fost făcută de cineva care, prin înţelepciunea şi prin măreţia lui, era şi calificat să cerceteze „tot ce se face sub ceruri“ (v. 13). Eclesiastul (sau Predicatorul) nu este altul decât Solomon, împărat la Ierusalim. Mărturia lui are întotdeauna aceeaşi valoare, pentru c㠄nu este nimic nou sub soare“ (v. 9). Multe lucruri, fărăndoială, şiau schimbat înfăţişarea, însă inima omului a rămas identică, iar consecinţele păcatului sunt întotdeauna acolo: „Ce este strâmb nu poate fi îndreptat şi ce lipseşte nu poate fi numărat“ (v. 15).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: