Mana Zilnica

Mana Zilnica

2 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său și mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; și el era un bărbat puternic și viteaz, un lepros.
2 Împărați 5.1

Toate virtuțile lui Naaman erau umbrite de un lucru important: era bolnav de lepră. Ce imagine avem aici, a oamenilor din această lume, care au abilități deosebite și care au realizat lucruri mari, însă care sunt păcătoși! Această boală cumplită a leprei a fost folosită de Dumnezeu pentru a ne ilustra ravagiile făcute de păcatul care a infestat întreaga omenire. Lepra este o boală care se dezvoltă în sânge și care izbucnește apoi pe diferite suprafețe ale corpului, ajungând să-l distrugă în întregime pe cel bolnav de ea. La fel face și natura păcătoasă din noi, care nu este atât de vizibilă într-un copilaș, dar care, odată cu trecerea timpului, se manifestă din ce în ce mai mult prin diferite păcate. Orice boală simbolizează ravagiile păcatului într-o anumită măsură, însă lepra este cea mai izbitoare imagine a acestui lucru.

Pentru ca Naaman să fie vindecat de lepră era necesară o minune a lui Dumnezeu. Elisei a trimis un mesager ca să-i spună lui Naaman să se scalde de șapte ori în râul Iordan. Când a auzit acest mesaj, Naaman s-a umplut de furie. El credea că va scăpa de lepră într-un cu totul alt mod, însă nu exista decât un singur mod, iar după ce s-a scăldat de șapte ori în râul Iordan, a fost complet vindecat. În mod similar, este nevoie de o minune a harului lui Dumnezeu pentru a rezolva problema păcatului nostru. Iordanul vorbește despre moarte – despre moartea lui Hristos – iar cufundarea în moartea Sa aduce vindecare sufletelor păcătoase care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor.

Găsim în Noul Testament cazuri de leproși vindecați de către Domnul Isus. Aceasta este o dovadă a puterii Sale asupra păcatului și a rezultatelor ei pentru cei păcătoși care își mărturisesc vina și se încred în El ca Domn și Mântuitor.

L M Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?”
Proverbe 20.24

Mâna rănită

William Dixon era un om necredincios. El se îndoia de existența lui Dumnezeu mai ales după ce soția sa a murit la doi ani după ce s-au căsătorit; după puțin timp, a murit și băiețelul lor. În loc să caute încurajare la Dumnezeu care o poate da, Dixon era deprimat și amărât așa cum este starea oricărui om necredincios: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului…” (Efeseni 2.1-2).

La zece ani după moartea soției sale s-a petrecut un incident tulburător în satul în care locuia. Casa bătrânei Peggy Winslow a luat foc și a ars până la temelii. Sărmana bătrână a fost scoasă afară vie, dar aproape înecată cu fum. Dintr-o dată, sătenii care stăteau acolo au fost îngroziți de strigătele disperate ale unui copil. Era vorba de micuțul  Dickey  Winslow,  nepotul  orfan  al  bătrânei.  Flăcările l-au trezit și l-au condus la fereastra de la mansardă. Oamenii s-au îngrozit când au văzut starea copilului, dar se părea că este prea târziu să se facă ceva, deoarece scările căzuseră deja. Dintr-o dată, William Dixon s-a repezit spre căsuța în flăcări și a început să urce pe o țeavă de fier din afara clădirii. L-a luat în brațe pe copilul care tremura. A coborât pe unde urcase, ținând copilul în mâna dreaptă, în timp ce cu stânga se ținea strâns de țeavă. Cei doi au ajuns în siguranță jos, chiar în momentul în care peretele în flăcări s-a prăbușit. Bucuria tuturor nu poate fi descrisă în cuvinte.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DUMNEZEU ESTE CU TINE

„Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

     Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16).

Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35).

Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18)

Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Eclesiastul 2:1-11

Eclesiastul şia pus inima întâi să cunoască. Şi câte lucruri pasionante a descoperit el în toate domeniile: în arte, în ştiinţe, în turism, în arheologie…! Astăzi, acestea sunt puse la îndemâna tineretului prin mijloace moderne. Cu cât mai mult înaintează însă Înţeleptul în cercetările sale, cu atât mai arzătoare îi devin problemele şi cu atât mai descurajat ajunge. Spiritul omenesc este prizonier între zidurile propriilor raţionamente. Singur Cuvântul lui Dumnezeu eliberează gândirea şi comunică adevărata cunoştinţă. Preocupare neplăcută, chinuitoare, obositoare! – aceasta a fost trista concluzie a Înţeleptului (cap. 1.13,18; 12.12)!

Atunci să nu ne mai gândim la altceva – vorbeşte el cu sine – decât la plăcerile vieţii (cap. 2.13)! Însă şi acolo experienţa lui se întoarce în loc; deşertăciune şi nesăbuinţă sunt cuvintele care o rezumă de astă dată. Orice bucurie omenească este alterată din start de sentimentul că nu este durabilă (Proverbe 14.13).

Ar putea atunci abundenţa de bunuri pământeşti să dea satisfacţie? Cine oare avea oportunităţi mai mari decât Solomon să acumuleze şi să administreze bogăţii, desăvârşind „lucruri mari“, pe care ambiţia omenească nu încetează să şi le propună? (2 Cronici 9.22…). Să ascultăm însă cum le apreciază el în final: „deşertăciune şi goană după vânt“ (v. 11).


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: