9 Octombrie 2022
Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea”.
1 Corinteni 11.25
Sângele lui Hristos (7) – Noul legământ
În noaptea în care Domnul a fost vândut, la sfârșitul cinei, El a luat pâine și vin și a instituit Cina Domnului, ca aducere-aminte cu privire la Sine Însuși. Acest memorial trebuia ținut până când El avea să vină. Când ne aducem aminte de Domnul Isus, privim înapoi la suferințele Sale, privim în sus și-L vedem la dreapta lui Dumnezeu și privim înainte și așteptăm nu numai ca El să vină să ne ia, ci și arătarea Lui, când Își va instaura împărăția în această lume. Ce gânduri mărețe ar trebui să umple mințile și inimile noastre atunci când ne aducem aminte de El!
Pâinea, odată frântă, ne aduce aminte de trupul Său dat pentru noi. Paharul ne amintește de sângele Său prețios. De ce a zis Domnul că acela era noul legământ în sângele Lui? Noul legământ este prezentat în Ieremia 31. Vechiul legământ, făcut cu Israel la muntele Sinai, a fost un legământ al binecuvântării condiționate de credincioșia omului. Noul legământ este un legământ al harului, în care totul depinde de Dumnezeu. Dar cum putea Dumnezeu introduce un nou legământ pentru un popor care falimentase atât de grav sub cel vechi? Acest lucru a fost posibil doar prin sângele lui Hristos. Domnul Isus a dat socoteală pentru toate păcatele celor care au crezut în El, iar acest lucru a făcut ca Dumnezeu să-Și poată relua căile cu poporul Său pământesc. Deși, în mod oficial, noul legământ va fi încheiat cu Israel într-o zi viitoare, totuși harul și binecuvântările spirituale ce țin de el aparțin deja Adunării astăzi. În Ieremia 31.34 și în Evrei 8.12 citim: „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor”. Această binecuvântare, împreună cu toate celelalte, este întemeiată pe sângele vărsat al lui Hristos. Ce Mântuitor minunat!
K. Quartell
Pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.
Evrei 2.14,15
Hristos a nimicit puterea diavolului cu arma acestuia
Versetul de astăzi ne dă un răspuns la întrebarea: „De ce a devenit Om Fiul lui Dumnezeu?”. El a luat chip de om pentru a putea muri! Numai prin moartea pe care a suferit-o El la cruce l-a putut birui pe diavolul și i-a eliberat pe oameni de sub puterea acestuia.
Această luptă a Domnului Isus împotriva lui Satan este prezentată figurat în istoria lui David și a lui Goliat. După ce David l-a doborât pe uriaș cu o piatră din praștia lui, a luat însăși sabia lui Goliat și l-a omorât pe uriaș cu ea. El a biruit dușmanul cu arma acestuia.
Arma diavolului este moartea. Deoarece oamenii trebuie să moară din cauza păcatelor lor, el le insuflă teamă și îi ține astfel sub autoritatea sa. Pentru a-l scăpa pe om de frica morții, Domnul Isus a venit pe pământ. El, Unicul care nu a păcătuit niciodată și, ca urmare, nu merita moartea, a murit pe cruce și, trei zile după aceea, a înviat. Prin moarte l-a lovit pe Satan tocmai cu arma acestuia.
Toți cei care cred în Isus Hristos sunt eliberați de sub puterea lui Satan. Domnul Isus a purtat pe cruce pedeapsa pentru păcatele lor și, ca urmare, pentru aceștia moartea și-a pierdut grozăvia. Diavolul nu mai are arme pentru a-i ține sub puterea sa. Ei sunt liberi pentru a-I sluji lui Dumnezeu.
Liber, dar Ție supus, liber în Tine, Isus! —N. Moldoveanu
Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU TE MAI ASCUNDE! – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” (Geneza 3:9)
Când nu ai o părere prea bună despre tine însuți, vei ajunge să te folosești de muncă, mâncare, relații, bani, ori substanțe care modifică starea de spirit pentru a ridica un zid și a-i împiedica pe oameni să se apropie de tine. Însă relațiile de durată se pot clădi numai când nu te mai ascunzi, când devii transparent față de ceilalți.
O altă tactică de a te ascunde este focalizarea asupra altora, și analizându-i: „Cum de ea și-a cumpărat o casă nouă, iar eu nu?” sau „De ce a primit el postul, și nu eu?” Felul acesta de gândire te face doar să te simți nefericit. Dar mai rea decât prefăcătoria înaintea oamenilor este prefăcătoria înaintea lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam „Unde ești?”, El știa deja răspunsul. Atunci, de ce l-a mai întrebat? Pentru că dorea ca Adam să își dea seama unde este și ce a devenit. Eric Hoffer, un filosof american și autorul cărții „Adevăratul credincios”, a spus: „Cel mai tare mințim când ne mințim pe noi înșine!” Până nu te confrunți cu adevărul despre tine însuți, ți se va părea greu să discuți cu Dumnezeu. Te vei simți singur și înstrăinat. Te vei lupta să-i privești pe oameni în ochi, ca să nu vadă sau să nu-și dea seama cine ești tu cu adevărat.
Ce trebuie să faci? Să ieși din ascunzătoare, să te pleci pe genunchi și să te rogi (în acord cu Filipeni 2:13): „Tată, știu că mă iubești. Nimic nu poate schimba lucrul acesta și nu îmi poate fura bucuria – decât propriile mele îndoieli și refuzul de a crede. Tu m-ai iubit înainte de a mă naște, m-ai întocmit conform planului Tău, m-ai răscumpărat, mi-ai dăruit un scop nou în lume și lucrezi zi de zi ca să mă transformi într-un om după placul Tău!” Amin?
Așadar, nu mai trebuie să te ascunzi!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 24:1-21
Pavel se înfăţişează înaintea lui Felix în prezenţa acuzatorilor. Aceştia au nevoie de un avocat cu atât mai elocvent, cu cât cauza lor este mai rea. Ce contrast izbitor între linguşirile (v. 3), apoi calomniile impertinente (v. 5; comp. cu Luca 23.2) ale oratorului Tertul şi demnitatea lui Pavel în mărturisirea sa de credinţă însoţită de o prezentare sinceră a faptelor!
O sectă (v. 5 şi 14) este o grupare religioasă care face apel la un lider sau la o doctrină particulară, ori creştinul nu poate face apel decât la Hristos. Lumea religioasă însă etichetează ca fiind secte şi adunările copiilor lui Dumnezeu care s–au despărţit de ea, dând ascultare Cuvântului. Ce contează!? Această expresie (ca multe altele) face parte din ocara pentru Hristos (Evrei 11.26). Ca şi Pavel, credinciosul fidel are privilegiul de a fi asociat, în dispreţul lumii, cu Cel care a fost Nazarineanul (v. 5b). Spre deosebire de lume, ceea ce căuta apostolul ~ şi ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi ~ era să aibă întotdeauna „o conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni” (v. 16). El se gândea la ziua învierii, când avea să dea socoteală Domnului de umblarea şi de slujirea sa. Un adevăr cunoscut trebuie întotdeauna să aibă un efect moral. Cu cât mai impunător este motivul pe care–l aduce perspectiva „scaunului de judecată al lui Hristos” (2 Corinteni 5.9,10)!
Mana Zilnica 