Mana Zilnica

La succes ajungi prin înțelepciune.

Eclesiastul 10.10

Îndemnuri

Nu lăsa ca liniștea ta să fie tulburată necontenit de persoane care vin cu aparența de prietenie să-ți povestească ce spun dușmanii tăi.

Pe pământ nu este niciun om fără defecte, oricine ar fi el. Le ai și tu pe ale tale, de aceea nu-i vorbi de rău pe alții.

Preferă mai degrabă paguba decât un câștig necinstit, căci paguba te va mâhni o singură dată, pe când câștigul necinstit pentru totdeauna.

S-ar putea ca oamenii să se îndoiască de ce spui, dar vor crede întotdeauna ceea ce faci. De aceea fii atent la lucrul tău!

Trăiește pentru a-i ridica pe alții, nu pentru a-i dărâma!

Dacă vrei să cunoști adevăratul caracter al cuiva, privește la felul în care îi tratează pe cei de la care nu poate câștiga ceva.

Nu vorbi decât ce poate fi folositor pentru tine și pentru alții!

Adevărul ne face liberi, pe când minciuna ne încurcă în hățișurile ei.

Citirea Bibliei: Isaia 56.1-12 · Evrei 13.17-25

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE RELAȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

Dacă ai relații bune, acest lucru te va ajuta să te avânți prin viață; ele sunt ca vântul care îți suflă în aripi. Însă relațiile nepotrivite te vor trage în jos; ele sunt ca o greutate legată de picioarele tale. Pentru a ști care sunt relațiile bune pentru tine, și care nu, iată trei sugestii:

1) Când o relație scârțâie, renunță la ea. Trebuie să te împaci cu situația. Un proverb spune: „Când ești în groapă, nu mai săpa!” Acceptă faptul că uneori eforturile tale nu sunt suficiente și că nu poți ajuta pe toată lumea. Faptul că renunți la cineva nu înseamnă că persoana respectivă nu-și va reveni niciodată; ci că Dumnezeu este mai calificat decât tine s-o ajute!

2) Există o diferență între „a ajuta pe cineva” și „a-ți păsa de cineva”. Lucrul acesta este și mai limpede când ai de-a face cu cineva care se întoarce mereu la tine pentru ajutor și încearcă să te facă să te simți vinovat dacă nu ești alături de el. Ajutorul tău constant poate fi de fapt o piedică – ai devenit o proptea, o persoană care întreține un obicei prost, care încurajează o dependență. Dă-te la o parte și lasă-l să se descurce singur!

3) Nu lăsa ca teama de a fi criticat să-ți înăbușe simțul realității. Iată un fapt de viață cu care trebuie să înveți să trăiești: nu toți oamenii vor fi mulțumiți de tine! Adevărul poate deseori să doară și să ducă la înstrăinare, dar totuși este adevărul. Există momente în care trebuie să spui lucrurilor pe nume și să accepți consecințele și dezaprobarea. Calea cea mai comodă prin care poți evita critica este să spui ceea ce vor oamenii să audă, dar acest lucru poate însemna să trăiești în minciună, într-o relație. Gândește-te azi dacă este acesta și cazul tău – și rezolvă!

de Jean Koechlin

Romani 7:12-25

Aceste versete se aseamănă cu eforturile zadarnice ale unui om împotmolit într–o mlaştină. Fiecare mişcare pentru a se elibera nu face altceva decât să–l afunde şi mai mult. Văzându–se pierdut, el ajunge să strige după ajutor. Din punct de vedere moral, această dramă ilustrează istoria multor copii ai lui Dumnezeu pe parcursul unei perioade imediat după convertirea lor. Apostolul se pune în locul unui asemenea credincios (pentru că, dacă n–ar fi fost credincios, pe de o parte n–ar fi avut lupte, iar pe de altă parte nu şi–ar fi găsit plăcerea în legea lui Dumnezeu; v. 22). Şi ne zugrăveşte disperarea lui. Vai! strigă acest om, în loc să merg din progres în progres, mă simt cu fiecare zi mai rău. Descopăr succesiv că eram „sub păcat” (cap. 3.9), că acesta stăpânea asupra mea (cap. 5.21), mă domina (cap. 6.14), mă ţinea rob (cap. 7.23), de asemenea, că „locuieşte în mine” (v. 17,20), cumva ca un virus care a pus stăpânire pe centrii mei vitali. „Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (v. 24). Mă recunosc incapabil, fără putere, ~ sunt deci gata să mă încredinţez Altuia. Şi Isus mă ia de mână.

Este o experienţă dureroasă, dar necesară! De îndată ce nu mai aştept nimic de la mine însumi, pot aştepta totul de la Hristos.

Ai apărut Tu, Doamne, şi lanţul ni l–ai rupt;

În faţa iubirii Tale, durerea noastră–a dispărut.

Ce ferice când credinţa, prin har, pe noi ne–nvaţă

Că avem pacea Ta, mântuirea şi Duhul Tău de viaţă!

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 oct. 2022

30 Octombrie 2022

Prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat.

Coloseni 1.20,21

Sângele lui Hristos (10) – Pace și împăcare

Coloseni 1 ne prezintă măreția lui Hristos, Capul Adunării. Versetele 12-18 ne arată gloriile numeroase ale Domnului nostru. El este Fiul dragostei Tatălui, este Răscumpărătorul, este chipul Dumnezeului nevăzut, este Creatorul și este Cel care susține toate lucrurile.

Apoi, din versetele 20-22, aflăm despre lucrarea Sa măreață prin care a înfăptuit împăcarea. Toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi împăcate cu Dumnezeirea, prin El. În acest scop, toată plinătatea Dumnezeirii Și-a găsit plăcerea să locuiască în El, atunci când a devenit Om. Cât de măreț este El!

Această împăcare a tuturor lucrurilor este încă viitoare, însă citim că noi am fost împăcați deja. Noi eram înstrăinați și vrăjmași în gândirea noastră, prin faptele noastre rele. Dumnezeu nu este vrăjmașul nostru, însă noi ne-am făcut vrăjmași ai Săi, după căderea în păcat. Acest lucru s-a dovedit în mod suprem atunci când binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu a venit ca Om în lumea pe care El o crease. Lumea fusese făcută prin El, însă nu L-a cunoscut. Poporul Său, Israel, nu L-a primit (Ioan 1.10,11). El a umblat făcând binele, însă, la sfârșit, mulțimea a strigat: „La moarte cu El! Răstignește-L!”.

Însă, rod al harului măreț, lepădarea și moartea Sa pe cruce au constituit baza împăcării cu Dumnezeu pentru oricine crede. El a făcut pace prin sângele crucii Sale. Lucrarea Sa de ispășire a oferit temelia pentru împăcare, astfel încât să fim aduși înapoi în prezența lui Dumnezeu, sfinți, fără vină și fără pată.

K. Quartell

Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași judecată? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut niciun rău. … Adu-ți aminte de mine, Doamne, când vei veni în împărăția Ta!

Luca 23.40-42

Tâlharul de la cruce

Domnul Isus a fost răstignit pe crucea din mijloc, iar la dreapta și la stânga Lui erau doi tâlhari. Inițial, amândoi L-au batjocorit pe Domnul Isus. Dar deodată s-a făcut liniște. Unul dintre tâlhari l-a mustrat pe celălalt și și-a mărturisit vina. După aceea I-a adresat Domnului Isus o rugăminte.

Ce a determinat această schimbare de gândire, această întoarcere la o sută optzeci de grade? Bineînțeles, harul l-a condus pe tâlhar la pocăință! Dar care a fost imboldul? Sunt convins că acesta a fost comportamentul Domnului Isus. Din gura Lui nu s-a auzit niciun blestem, nicio dojană! Domnul Isus a rămas mut (cu excepția a foarte puține cuvinte rostite pe cruce).

Ce impresie puternică a făcut acest comportament asupra tâlharului, încât a ajuns la mântuirea veșnică! Dar nu numai asupra lui, ci și asupra multor altor oameni! Sutașul a exclamat: „Cu adevărat, Omul Acesta era drept!” (Luca 23.47). Cât de impresionant este acest tablou pe care ni-l redă evanghelistul Luca într-un singur verset!

Să ne punem și noi întrebarea: îi determină comportamentul nostru pe oamenii din jur să ne întrebe despre Mântuitorul?

Citirea Bibliei: Isaia 55.1-13 · Evrei 13.8-16

coordonatori Bob & Debby Gass

„NU-I DRUM ‘NAPOI” – Fundația S.E.E.R. România

„…Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” (Evrei 10:38)

Un băiețel de la școala duminicală a auzit povestirea biblică despre soția lui Lot, care s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare (vezi Geneza 19:26). „Nu-i nimic, asta e!” a zis băiatul. „Săptămâna trecută, mama era la volan și conducea, dar s-a uitat înapoi – și a intrat într-un stâlp de telegraf!”

Zâmbim, nu-i așa? Este ok să zâmbim, dar ar fi bine să înțelegem că Dumnezeu ne spune la modul cel mai serios că, dacă dăm înapoi, sufletul Lui nu găseşte plăcere în noi! Orice pilot știe care este punctul de unde nu se mai poate întoarce. Pista a fost parcursă până la capăt; fie decolează, fie moare! În epistola către Evrei, în capitolul 11, găsim o listă cu oameni obișnuiți care au refuzat să dea înapoi. Biblia ne spune: „Dacă ar fi avut în vedere pe aceea (țara) din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:15-16)

Când începi să umbli cu Dumnezeu, Satan va folosi orice șiretlic pe care îl știe pentru a te abate de pe cale. Dacă ești în toiul umblării tale cu Dumnezeu, el va încerca să-ți spună că viața ta nu contează. Nu-l crede, el este un mincinos! Și dacă te apropii de sfârșitul umblării tale cu Dumnezeu, el va încerca să te descurajeze punând reflectorul pe toate greșelile și eșecurile tale. Nu cumpăra ceea ce vinde el! În schimb, bazează-te pe acest verset din Biblie: „Știu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12) Așa că, precum versul acelui imn binecunoscut, „nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi!”

de Jean Koechlin

Romani 7:1-11

Nu numai că legea condamnă (reprimă) faptele rele pe care le–am comis, dar ea judecă şi natura mea păcătoasă, de exemplu, incapacitatea mea de a iubi, pe Dumnezeu şi pe aproapele meu, aşa cum cere ea. Păcatul deci mă aşază implacabil sub condamnarea după legea lui Dumnezeu. Sunt însă salvat prin acelaşi mijloc prin care am fost eliberat de păcat: prin moarte (adică moartea mea cu Hristos: v. 4). Când un vinovat este decedat, justiţia omenească nu–l mai poate pune în închisoare.

Este oare legea ceva rău, de vreme ce Dumnezeu a trebuit să mă protejeze de rigorile ei? „Nicidecum!” strigă din nou apostolul (v. 7). Dacă într–un muzeu pun mâna pe un obiect expus, se poate să nu fiu conştient de comiterea vreunei infracţiuni. Dar, din contră, sunt foarte vinovat cât timp există un indicator „nu atinge”! Aceeaşi inscripţie totodată le va stârni multor vizitatori dorinţa de a întinde degetul spre obiectele expuse. Pentru că natura orgolioasă a omului îl îndeamnă să încalce orice reguli, pentru a‑şi afirma independenţa! Tot aşa, prin lege, Dumnezeu mă surprinde în flagrant delict de neascultare şi scoate în evidenţă pofta care este în mine, ca să mă convingă mai bine de păcat.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 oct. 2022

29 Octombrie 2022

Eu sunt ușa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; și va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure și să înjunghie și să omoare. Eu am venit ca ele să aibă viață, și să o aibă din belșug.

Ioan 10.9,10

Prima mare binecuvântare pe care Hristos o asigură oilor Lui este mântuirea. Deschiderea unei uși pentru toți implică faptul că mântuirea este în primul rând aceea a sufletului și aceea de care are nevoie orice păcătos, anume mântuirea de păcate și de judecată. Însă, într-un sens mai larg, mântuirea oferită de Hristos înseamnă și salvarea de orice putere vrăjmașă, de-a lungul călătoriei prin pustie.

A doua binecuvântare este că oile, sub îndrumarea Păstorului, sunt aduse la libertate și ele pot „intra și ieși”. Staulul iudaic împiedica oile să aibă acces direct la Dumnezeu și totodată le interzicea să iasă la națiuni. Turma creștină, sub conducerea lui Hristos, are libertatea și privilegiul de a se apropia de Dumnezeu în închinare și poate merge la lume cu vestea bună a harului lui Dumnezeu.

A treia binecuvântare de care beneficiază turma sub conducerea lui Hristos este pășunea. Staulul iudaic era, în cel mai bun caz, puțin mai mult decât un loc de protecție față de pericole; turma creștină este și ea protejată de vrăjmași și de pericole, dar, mai mult decât atât, este un loc de hrană spirituală.

Ultima dintre aceste binecuvântări este că oile sunt conduse la savurarea vieții, acea viață a comuniunii cu Persoanele divine care oferă plinătatea bucuriei (1 Ioan 1.4). Aceasta este viața din belșug, în contrast cu viața naturală care, chiar și în cele mai bune forme ale ei, este o viață deficientă, o viață în care bucuria nu poate fi deplină (Ioan 2.3).

Toate aceste binecuvântări sunt asigurate de Păstorul care nu vine pentru a prăda, așa cum face un hoț, ci vine pentru a împărți binecuvântări. Totuși, binecuvântarea pe care Păstorul o împarte poate fi savurată în mod corect doar de către oile care I se supun și care Îl urmează. Orice binecuvântare pe care Hristos o dă este legată de Persoana Sa și poate fi savurată doar împreună cu El.

H. Smith

Dar noi predicăm pe Hristos cel răstignit.

1 Corinteni 1.23

Educatoarea i-a spus doar câteva cuvinte

Un băiat orfan locuia într-o casă de copii. Într-o zi, educatoarea l-a luat cu ea la capelă. Acolo, ea s-a rugat și, la final, a arătat cu degetul spre crucea atârnată pe peretele din fața lor, spunându-i copilului: „Privește, Mântuitorul a murit pentru tine la cruce”. Femeia nu i-a spus mai mult, dar era pentru prima oară când băiatul auzea ceva despre Domnul Isus. A început să cugete la aceste cuvinte și se întreba mereu: „De ce a trebuit acel Om să moară pentru mine?”.

Băiatul a crescut; mai târziu a întâlnit alți oameni care i-au spus mai multe despre Domnul Isus și a înțeles că Mântuitorul a murit la cruce pentru păcatele lui. A aflat de asemenea că există un Dumnezeu care îl iubește și pe el, un băiat orfan. Și-a deschis inima în fața Mântuitorului și a devenit un fericit copil al lui Dumnezeu.

Domnul Isus te iubește și a murit la cruce și pentru tine. El vrea să fie și Mântuitorul tău, salvându-te de judecata divină. Crede în El și în lucrarea Lui de răscumpărare pe care a făcut-o pentru tine și astfel vei fi mântuit! Nu există ceva mai frumos decât să știi că păcatele îți sunt iertate, că Dumnezeu te-a primit!

Deschide-I Mântuitorului inima!

Citirea Bibliei: Isaia 54.1-17 · Evrei 13.1-7

coordonatori Bob & Debby Gass

NU-ȚI PIERDE CUMPĂTUL! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine este iute la mânie face prostii…” (Proverbele 14:17)

Când cineva își pierde cumpătul, una dintre cele mai obișnuite expresii folosite, pentru a descrie reacția acelei persoane, este „și-a ieșit din balamale” (sau „a fost scos din sărite sau din pepeni”). Astfel de expresii ne trimit cu gândul la capul unui ciocan care sare din coadă atunci când încerci să-l folosești. Și drept urmare, se întâmplă câteva lucruri nu tocmai plăcute:

1) Ciocanul devine nefolositor. Mesajul tău poate fi foarte important, dar modul în care îl transmiți determină dacă vei obține rezultatele dorite sau nu. Simplu spus, când lumea nu te ia în serios, nu obții rezultatul pe care l-ai sperat.

2) Capul ciocanului produce stricăciuni. Prin faptul că scapă de sub control, el va lovi sau chiar va strica orice întâlnește în cale. Cuvintele rostite la mânie provoacă răni și uneori acele răni pot dura o viață întreagă. Dar iată ce ne sfătuiește apostolul Iacov: „Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20)

3) Repararea ciocanului și-a daunelor poate dura mult timp. În unele cazuri, pur și simplu nu se mai poate repara nimic! Iată câteva versete la care să te gândești, înainte de a-ți descărca nervii: „Lasă mânia, părăsește iuțimea, nu te supăra căci supărarea duce numai la rău.” (Psalmul 37:8); „Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile.” (Proverbele 19:11); „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.” (Eclesiastul 7:9) Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Nu-ți pierde cumpătul!”

de Jean Koechlin

Romani 6:15-23

De nimic nu face omul mai mult caz decât de libertatea lui. Dar aceasta este absolut o iluzie. „Voinţa liberă nu este altceva decât robia diavolului” (J.N.D.). Totuşi, omul nu îşi dă seama de aceasta decât după întoarcerea sa la Dumnezeu. Numai încercând să zboare, pasărea captivă simte că i–au fost ştirbite aripile.

„Oricine practică păcatul este rob al păcatului”, învăţa Domnul Isus. El însă adăuga: „Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.34,36). Liberi, nu să facem voia noastră proprie: aceasta ar însemna să ne aşezăm din nou sub aceeaşi robie! Este de ajuns că am împlinit, „în timpul deja trecut”, voia omului păcătos (şi pentru ce roade? v. 21; 1 Petru 4.3), că am lucrat pentru impostorul Satan, într–un târg al înşelării, cu condiţia unui tragic salariu: moartea, pe care Hristos a suferit–o în locul nostru (v. 23).

Nu! dacă suntem liberi, aceasta este pentru a–I sluji lui Dumnezeu şi pentru a‑L asculta din inimă (v. 17; 2 Corinteni 10.5) asemeni acestui tânăr sclav, răscumpărat într–o zi de la un stăpân crud de către un călător care avusese milă de el, care, în loc să meargă să–şi trăiască viaţa, cerea să nu fie părăsit de binefăcătorul lui; toată dorinţa lui era de atunci să–i slujească.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 oct. 2022

28 Octombrie 2022

Și l-au însoțit până în Asia: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, și dintre tesaloniceni, Aristarh și Secund.

Vă salut în Domnul, eu, Terțiu, care am scris epistola aceasta. Vă salută Gaiu, gazda mea și a întregii adunări. Vă salută Erast, administratorul cetății, și fratele Cuart.

Fapte 20.4; Romani 16.22,23

Așa cum știm, în imperiul Roman, ca și în alte culturi și societăți din antichitate, sclavia era un lucru obișnuit. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său și l-a așezat peste toată creația Sa de pe pământ. A dat oamenilor viață și demnitate și i-a binecuvântat. Mai târziu, oamenii au purtat războaie și au făcut robi din prizonierii pe care i-au luat, sau din cei care nu-și puteau plăti datoriile. Sclavii nu aveau nicio demnitate, ci erau cumpărați și vânduți precum vitele, deși uneori erau mult mai capabili decât stăpânii lor. Stăpânii puneau nume sclavilor după propria plăcere. Uneori pur și simplu le atribuiau numere, așa cum se întâmplă adesea cu prizonierii din ziua de astăzi.

Mulți dintre creștinii de la început erau sclavi, iar unele părți ale epistolelor sunt adresate lor, așa cum altele sunt adresate stăpânilor lor. Secund (numărul 2) a fost un frate de încredere din Tesalonic, parte dintr-un grup de frați care l-au însoțit pe Pavel atunci când acesta a dus un ajutor financiar din partea adunărilor din Ahaia și din Macedonia către sfinții în nevoie din Iudeea. Terțiu (numărul 3), secretarul căruia Pavel i-a dictat Epistola către Romani, a adăugat salutările sale personale la sfârșitul ei. Această epistolă a fost trimisă din Corint. Gaiu, gazda lui Pavel, în a cărui casă se strângea adunarea, și Erast, vistiernicul cetății, și-au adăugat și ei salutările. La fel a făcut și Cuart (numărul 4), în mod evident un sclav. Ce titlu minunat îi oferă harul: fratele Cuart!

Numele Primus (numărul 1) nu se găsește în Scriptură. Domnul nostru Isus, care „S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob”, are locul întâi în toate lucrurile, chiar și în această privință.

E. P. Vedder, Jr.

Căci pentru mine a trăi este Hristos.

Filipeni 1.21

Calea de ieșire

Poate ți-ai pus și tu aceste întrebări: De ce trăiesc? De unde vin, încotro mă îndrept? Ce vine după aceea? Atât filosofia, cât și știința s-au preocupat cu aceste întrebări și multe minți luminate au căutat răspunsuri. Însă nu au găsit explicații, pentru că au căutat într-un cerc prea restrâns, dominat de lucrurile pământești. Există doar o cale de ieșire din toate întrebările, și anume:

Mai întâi trebuie să admiți că nu poți răspunde nici măcar la o singură întrebare importantă. Doar Biblia are răspunsurile, pentru că Dumnezeu ne spune în ea tot ceea ce trebuie să știm, pentru a putea duce o viață împlinită.

Ești creat de Dumnezeu pentru a trăi cu El.

Dumnezeu nu te poate accepta așa cum ești, pentru că ești vinovat înaintea Lui.

Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos pe pământ, ca și tu să primești viața veșnică de îndată ce crezi în El.

Dacă îți recunoști vina înaintea lui Dumnezeu și crezi în Hristos, atunci toate întrebările tale vor primi un răspuns!

Iar dacă ești dintre cei mântuiți, să știi că și la întrebările tale vei găsi răspuns. Bunătatea lui Dumnezeu te va îndruma chiar și în cele mai grele situații!

Citirea Bibliei: Isaia 53.1-12 · Evrei 12.18-29

coordonatori Bob & Debby Gass

ISTORIA LUI CIPRIAN – Fundația S.E.E.R. România

„Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou…” (Ezechiel 36:26)

Lui Ciprian, un nobil bogat care a trăit în secolul al III-lea, îi plăcea să galopeze prin Cartagina, în trăsura sa de aur, decorată cu nestemate. Purta haine scumpe, bătute cu diamante și pietre prețioase, și ducea o viață de huzur. Într-o scrisoare adresată unuia dintre teologii creștini ai vremii sale, Ciprian spunea că îi este imposibil și de neconceput să-și schimbe viața – viață pe care o trăia de atâta timp. Obiceiurile pătimașe, gusturile și dorințele pe care și le-a dezvoltat, păcatele pe care le-a îngrămădit la pieptul său – cum ar fi putut el să renunțe la toate acestea?! Cum putea el să devină aidoma creștinilor pe care îi vedea? Recunoștea că așa ceva i se părea un lucru de neimaginat.

Cu toate acestea, în planul și în harul tainic al lui Dumnezeu, ceea ce părea imposibil a devenit realitate, și Ciprian a fost transformat. Dumnezeu a coborât la el și a luat din pieptul lui Ciprian acea inimă de piatră, punându-i în loc o inimă de carne – o inimă pregătită să-L iubească pe Dumnezeu și să I se închine. Ciprian, care mai târziu a devenit unul dintre marii lideri ai Bisericii primare, a făcut lucruri care înainte păreau pur și simplu imposibile, și greu de crezut. Toate problemele sale au dispărut!

„Dar nu-nțeleg cum e cu nașterea din nou!” spui tu. Vestea bună este că nici nu trebuie. Trebuie numai să te încrezi în Hristos, și vei fi născut din nou! Tot felul de oameni – mari și puternici, importanți și de rând, nobili și modești, sălbatici și sofisticați – au experimentat puterea regeneratoare a lui Dumnezeu și s-au bucurat de o viață nouă în Hristos. Așa că și tu poți avea parte de o astfel de experiență!

de Jean Koechlin

Romani 6:1-14

Este cât se poate de uşor ~ spun unii! Pentru că harul prisoseşte, iar nedreptăţile noastre fac ca harul să strălucească şi mai mult, atunci să profităm de el şi să ne lăsăm duşi de toate capriciile voinţei cărnii (v. 1,15). Însă ni-l putem imagina oare pe fiul risipitor, după ce a văzut ce primire i–a făcut tatăl, să mai dorească să se întoarcă în ţara îndepărtată, spunându–şi: „Acum ştiu că voi fi primit acasă oricând îmi va plăcea să mă întorc”? Nu, un astfel de raţionament nu poate fi niciodată al unui adevărat copil al lui Dumnezeu! În primul rând, pentru că el ştie că acest har L-a costat pe Mântuitorul lui şi se teme să–L întristeze; în al doilea rând, pentru că păcatul nu mai este atrăgător pentru el. În adevăr, un cadavru nu mai poate fi ispitit prin plăceri şi tentaţii. Moartea mea cu Hristos (v. 6) i‑a luat păcatului toată puterea şi autoritatea asupra mea. Şi aceasta este o eliberare minunată!

Capitolul 3.13–18 constata că toate mădularele omului: limba lui, picioarele lui, ochii lui erau „unelte ale nelegiuirii” în slujba păcatului (6.13). Ei bine! odată cu întoarcerea mea la Dumnezeu, chiar aceste mădulare îşi schimbă proprietarul. Ele devin „unelte ale dreptăţii”, la dispoziţia Celui care are toate drepturile asupra mea.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 oct. 2022

27 Octombrie 2022

După ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

Tit 2.12,13

În acest capitol, Pavel își continuă îndrumările către Tit, pentru ca acesta să poată pune în rânduială lucrurile care mai rămăseseră de rânduit în adunarea din Creta. El îi amintește lui Tit să vorbească „cele cuvenite învățăturii sănătoase” (Tit 2.1), iar apoi îi dă îndemnuri specifice cu privire la bărbații bătrâni, la femeile bătrâne, la tineri și la tinere.

Îndemnurile sunt mai întâi pentru cei mai în vârstă, de vreme ce aceștia, în marea lor majoritate, erau de cel mai mult timp pe drumul credinței și ar fi trebuit să fie la un stadiu de maturitate care să-i facă modele pentru ceilalți credincioși. Acesta este un lucru de natură să-i cerceteze pe toți cei în vârstă, fiindcă cei tineri vor privi întotdeauna către ei. De aceea, ei trebuie să fie un bun exemplu în ce privește umblarea și vorbirea. Cât despre cei tineri, ei trebuie să știe că sunt, în același fel, priviți de către cei mai tineri decât ei. Există o listă cuprinzătoare cu instrucțiuni în acest capitol, din care cu toții putem avea mult folos. Trebuie să luăm seama la felul în care-L reprezentăm pe Hristos către cei din jurul nostru, credincioși sau necredincioși, astfel ca cei împotrivitori să fie dați de rușine și să nu aibă nimic rău de spus despre noi (versetul 8). Fie ca noi toți să facem să strălucească „învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor” (versetul 10)!

Versetul 12 pare să fie un rezumat la toate acestea: „după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent”. Trăirea cu cumpătare are referire la viața noastră personală; trăirea cu dreptate are referire la legăturile noastre cu ceilalți; trăirea cu evlavie înseamnă trăirea zilnică sub privirea lui Dumnezeu, cu dorința de a-I fi plăcuți. Noi așteptăm „fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor pentru Sine, plin de râvnă pentru fapte bune” (versetele 13 și 14).

J. Redekop

Este timpul să căutați pe Domnul, până ce va veni și va ploua dreptate peste voi.

Căutați pe Domnul cât timp se poate găsi; chemați-L cât timp este aproape.

Osea 10.12; Isaia 55.6

Vremea potrivită

Eram într-o stațiune balneară și, la masă cu mine, era un domn amabil cu care mă înțelegeam foarte bine. Savura cu plăcere mâncarea și dormita cu aceeași plăcere la soare. După toate aparențele, colegul meu de masă nu cunoștea dragostea lui Dumnezeu. Într-o zi, la masă, i-am dat o broșură cu mesaj biblic, spunându-i: „Mi-ar plăcea să vă văd citind în ea. Veți afla despre dragostea lui Dumnezeu față de oameni, despre lucrarea Fiului Său pentru salvarea omenirii. Sunt lucruri importante, care vă fac să meditați la viața de dincolo de acest pământ”. Mi-a mulțumit cu căldură și mi-a zis: „Aici sunt la tratament. Dar voi găsi acasă timp liber și poate o voi citi”.

M-a întristat că a pus broșura deoparte. Dacă acolo, în stațiune, omul acesta nu avea timp, cu siguranță nici acasă nu va găsi timp și ocazie să citească! Adevărul era că nu dorea să citească, nu dorea să-și ia timp să se gândească la Dumnezeu și la veșnicie.

Este foarte periculos să procedăm în felul acesta cu Dumnezeu! Este foarte înțelept să înțelegem că acum este vremea potrivită să-L căutăm pe Dumnezeu, să-L primim pe Fiul Său ca Mântuitor al nostru personal. Orice amânare poate fi un prea târziu, un veșnic prea târziu.

Citirea Bibliei: Isaia 52.1-15 · Evrei 12.12-17

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BLÂND! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„…Cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” (Proverbele 13:18)

Încheiem azi miniseria despre blândețe; în al patrulea rând, dovedește blândețe când cineva te mustră, și lasă-te modelat, nu fi ca o stană de piatră. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1:19) Dacă le faci pe primele două, cel de-al treilea vine în mod natural. Dacă ești grabnic la ascultare și încet la vorbire, vei fi zăbavnic la mânie. „Cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” Așa că folosește-ți urechile, mai mult decât gura, și fii dispus să accepți mustrarea.

Oamenii înțelepți au o atitudine de genul „învață-mă”, și sunt dispuși să învețe de la ceilalți. Poți învăța de la oricine, dacă știi ce întrebări să pui. Este important să nu încetezi niciodată să-ți pui întrebări, deoarece în clipa în care te-ai oprit din învățat, în viață, ești terminat! Lasă-te modelat, nu te împotrivi! Soților, puteți învăța de la soțiile voastre, sau lucrul acesta vi se pare ca o amenințare?! Când soția ta îți face o sugestie, intri în defensivă și iei fiecare comentariu ca pe un afront? Soțiilor, puteți învăța de la soții voștri? Părinților, puteți învăța de la copiii voștri? Dacă vrei să fii singur în viață, nu-ți recunoaște niciodată greșelile, nu învăța niciodată de la nimeni și nu lăsa pe nimeni să te învețe nimic. Cât timp a trecut de când ai recunoscut în fața soțului sau a soției tale: „Dragă, am greșit, a fost vina mea!”?! Unii nu au spus așa ceva de ani de zile!

Biblia spune: „Primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi…” (Iacov 1:21) Când te apropii de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să te apropii de el cu o atitudine blândă și smerită, și să spui din toată inima: „Doamne, sunt gata să fiu modelat!”

de Jean Koechlin

Romani 5:12-21

Pentru un credincios întors la Dumnezeu pe patul de moarte, epistola ar fi putut să se încheie cu versetul 11. Problema păcatelor sale a fost reglată; el este bun pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru cel care continuă însă să trăiască pe pământ, o problemă dureroasă se pune de acum înainte: el are încă în el natura veche, „păcatul”, care nu poate produce decât roade rele (alterate, corupte, stricate). Riscă el deci să–şi piardă mântuirea? Ceea ce urmează, de la capitolul 5.12 până la capitolul 8, ne învaţă cum S–a îngrijit Dumnezeu de aceasta: El a condamnat nu numai faptele, ci şi voinţa rea din care au luat ele naştere, pe omul „cel vechi” (cap. 6.6), absolut după asemănarea lui Adam, strămoşul său. Să ne imaginăm că un tipograf neglijent, în timp ce pregăteşte clişeul pentru o carte, a lăsat să–i scape grave greşeli care falsifică total ideea autorului. Aceste greşeli se vor reproduce în tot atâtea exemplare câte va scoate. Cea mai înaltă tehnică de a le lega nu va schimba cu nimic conţinutul. Pentru a avea un text fidel, scriitorul va trebui să scoată o nouă ediţie, după un alt clişeu.

Primul Adam este ca acest clişeu rău. Câţi oameni, atâţia păcătoşi! Dumnezeu însă nu a căutat să îmbunătăţească rasa adamică. El a dat naştere unui Om nou, Hristos, şi ne–a dat viaţa Lui.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 oct. 2022

26 Octombrie 2022

Și Asa a scos argint și aur din vistieriile casei Domnului și ale casei împăratului și a trimis la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, zicând: „Există o alianță între mine și tine”.

2 Cronici 16.2,3

Lecții din viața lui Asa (5) – Căderea de după o mare biruință

Vrăjmașului nu-i place să vadă că poporul lui Dumnezeu se bucură de pace și de prosperitate. El s-a folosit de Zerah etiopianul, iar după ce a eșuat, s-a folosit de Baeșa, împăratul lui Israel. Asa l-a biruit pe Zerah în anul al cincisprezecelea al domniei lui, care era cel de-al treizeci și cincilea an al împărăției lui Iuda, după diviziune (2 Cronici 15.10,19). Cu această ocazie, mulți din Israel au plecat în Iuda. Pentru a pune capăt acestor plecări, în anul următor, Baeșa s-a suit împotriva lui Iuda. Era în anul al treizeci și șaselea al împărăției lui Iuda, al șaisprezecelea al domniei lui Asa și aproximativ al șaisprezecelea din cei douăzeci și patru ai domniei lui Baeșa în Israel (2 Cronici 16.1). Prin urmare, aceste evenimente au avut loc la doar un an după ce Asa și tot poporul juraseră să-L caute pe Domnul cu toată inima lor. Din nefericire, Asa a căutat ajutor la Ben-Hadad, împăratul Siriei, și, procedând așa, și-a pierdut toate bogățiile. Aceasta este o lecție pentru noi. Când creștinul caută ajutor de la om, și nu de la Dumnezeu, el își pierde toate adevăratele bogății. O altă lecție pe care o desprindem de aici este: „Cel care gândește că stă în picioare să fie atent să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). După măreața sa victorie, când căutase ajutorul Domnului pentru izbăvire, Asa a eșuat și a apelat la ajutorul omului.

Hanani, văzătorul, l-a mustrat pe Asa cu privire la această greșeală. Nu fusese el eliberat atunci când se sprijinise pe Domnul Dumnezeul său? „Ai lucrat nebunește în privința aceasta și de acum înainte vei avea războaie” (2 Cronici 16.9). Asa n-a fost îndeajuns de smerit pentru a-și recunoaște greșeala, ci s-a mâniat pe Hanani și l-a aruncat în temniță. De asemenea, i-a asuprit pe unii din popor, care probabil i-au spus și ei că greșise.

Asa a avut la dispoziție douăzeci și patru de ani pentru a se gândi la ceea ce făcuse, însă nu vedem la el o schimbare a inimii. Fiind bolnav de picioare, el i-a căutat pe doctori, și nu pe Domnul. Aceștia nu i-au fost de vreun ajutor și el a murit. După ce am dobândit o mare biruință, suntem cel mai mult expuși pericolului de a cădea. Să-L căutăm pe Domnul necontenit, în special atunci când ne simțim siguri pe noi înșine!

A. Leclerc

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.

Eclesiastul 1.8

Totul în mișcare

De câteva săptămâni lucrez într-un birou nou dintr-o clădire așezată chiar lângă o autostradă, lângă o linie ferată intens circulată și lângă un aeroport. Chiar și atunci când sunt foarte preocupat cu munca mea și nu mă uit deloc pe fereastră, cu colțul ochiului percep forfota traficului auto, feroviar și aerian. Ceva se mișcă mereu!

Omul este mereu în mișcare, parcă ceva îl împinge de la spate și astfel aleargă de la un weekend la altul, de la o petrecere la alta, de la un eveniment la altul. Dacă încearcă să stea în liniște, tocmai atunci radioul îi prezintă cele mai bune evenimente din weekend-ul următor în regiunea sa. De asemenea, sportul îi oferă întotdeauna ceva nou: când se termină sezonul de Liga 1, începe următorul mare eveniment – campionatul mondial de fotbal…

Cât de important este ca oamenii să-și ia timp să se gândească la lucrul cel mai important, care este veșnicia, când toată forfota se va sfârși! Domnul Isus ne spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Creștinii credincioși au întotdeauna nevoie de acest loc de odihnă în care să stea împreună cu Domnul Isus pentru a primi putere. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6.31).

Citirea Bibliei: Isaia 51.12-23 · Evrei 12.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BLÂND! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” (Proverbele 15:1)

Reflectăm în aceste zile la blândețe; în al treilea rând, dovedește blândețe atunci când cineva te contrazice, dar fără să amuțești neapărat. Nu vei putea să fii pe placul tuturor. Mereu vei întâlni persoane cărora le place să se certe și să se contrazică. Așa că unii vor comenta tot ce spui. Cum vei reacționa? Unul dintre testele maturității spirituale este modul în care te porți cu cei care nu sunt de acord cu tine. Unii simt nevoia să demoleze pe oricine îi contrazice. Dacă provoci o astfel de persoană sau îi oferi un contra-argument, o nemulțumire sau o critică, ea va răspunde cu un atac direct. Și atunci, ce-i de făcut?

Ai trei variante:

1) Te poți retrage plin de teamă. Mulți aleg această cale, pentru că nu și-au dezvoltat abilitatea de a reacționa cu blândețe. Deci, dacă ești o persoană care caută pacea cu orice preț, lucrul acesta va avea un cost pe care trebuie să-l plătești în cele mai importante relații din viața ta.

2) Poți reacționa cu furie. Mânia este adesea un indicator al faptului că te simți nesigur și amenințat de dezaprobarea cuiva. Este un semnal de avertizare care îți spune că ești pe cale să pierzi ceva, cel mai adesea stima de sine. Când devii mânios, de multe ori ajungi să fii sarcastic și să ataci stima de sine a celuilalt.

3) Poți reacționa cu blândețe. „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” Vorbim deci despre un răspuns care necesită un echilibru fin între păstrarea propriei opinii și respectarea dreptului celuilalt la opinie. E nevoie să fii blând, dar fără să renunți la principiile tale. Uneori trebuie să-ți aperi convingerile, alteori însă va trebui să acționezi conform răspunsului la această întrebare: „Ce e mai important pentru mine: relația noastră sau ideea pe care încerc s-o dovedesc?!”

Așadar, reacționează cu blândețe întotdeauna!

de Jean Koechlin

Romani 5:1-11

Odată achitat, îndreptăţit, cel credincios lasă să strălucească bucuria lui (v. 1). Pacea cu Dumnezeu este de acum partea sa cea mai preţioasă. Este împăcat cu Judecătorul suprem tocmai prin fapta care ar fi trebuit să atragă asupra lui mânia pentru totdeauna: „moartea Fiului Său” (v. 10)! Într–adevăr, iubirea lui Dumnezeu nu se poate compara cu niciuna alta. Este „propria Lui dragoste” (v. 8), ea găsindu–şi toate motivaţiile în Sine Însuşi. El a iubit sărmane fiinţe, care nu aveau nimic vrednic de iubit, mai înainte ca acestea să fi făcut un cât de mic pas către El, pe când erau încă fără putere, nelegiuite (sau neevlavioase: v. 6), păcătoase (v. 8) şi vrăjmaşe (v. 10; 1 Ioan 4.10,19). Şi această dragoste este acum turnată în inimile noastre (v. 5).

În faţa lumii care se făleşte cu avantaje prezente şi trecătoare, cel credincios, departe de a fi ruşinat („speranţa nu înşală”: v. 5), se poate folosi de acest drept al său, de viitorul lui extraordinar: gloria lui Dumnezeu (v. 2). În plus, el este capabil să găsească bucuria în necazurile prezente. Pentru că acestea produc roade preţioase (v. 3,4) care dau speranţei sale cu atât mai multă viaţă şi înflăcărare! „Şi nu numai atât” (v. 11): noi avem dreptul să ne lăudăm în aceste daruri, însă înainte de toate în Acela care ni le dă: în Dumnezeu Însuşi, devenit Dumnezeul nostru prin Domnul nostru Isus Hristos.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 oct. 2022

25 Octombrie 2022

Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut, pentru că sunt gol; și m-am ascuns.

Dar cât despre fricoși și necredincioși, … partea lor este în iazul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.

Geneza 3.10; Apocalipsa 21.8

Frica este dușmanul credinței. Peste tot în Scriptură vedem acest lucru. Când păcatul a intrat în lume prin neascultare, frica a intrat odată cu el. În consecință, Adam și Eva s-au ascuns atunci când au auzit glasul lui Dumnezeu. Vinovăția, rușinea și frica – cele trei mari efecte ale păcatului – vor conlucra întotdeauna pentru a ne ține departe de Dumnezeu, chiar și atunci când suntem chemați să ne apropiem de El. În scena din Apocalipsa, unde este prezentată judecata finală, îi vedem pe păcătoșii care au fost robiți de frică și care au rămas în necredință și departe de Dumnezeu toată viața lor, deși întregul mesaj al Bibliei ne transmite că Dumnezeu nu este departe de fiecare dintre noi.

Pe noi, cei credincioși, frica nu ne mai poate duce în iad, însă ne poate ține departe de Domnul. Apostolul Petru s-a temut că anumiți credincioși ar crede că s-a asociat cu alți credincioși, iar rezultatul a fost o tăgăduire practică a adevărului că toți cei credincioși sunt una în Hristos (Galateni 2.12). Timotei s-a temut de dificultățile slujirii și a devenit mai puțin activ în lucrarea sa pentru Domnul, de aceea a trebuit să i se reamintească să înflăcăreze darul pe care îl avea de la Dumnezeu și să slujească într-un duh de putere, de dragoste și de chibzuință (2 Timotei 1.6,7). Frica este întotdeauna vrăjmașul credinței.

Prin urmare, credința este antidotul pentru frică. Noul Testament pune accentul pe acest lucru încă de la început. „Nu te teme!” au fost cuvintele rostite către Maria și către Iosif, atunci când a fost vestită venirea Mântuitorului. Iar când El a venit, păstorii le-au auzit și ei. Când ne încredem în Dumnezeul puterii, care Își ține promisiunile, credința ia locul fricii, după cum Domnul Isus Însuși a spus: „Nu te teme, crede numai!” (Luca 8.50).

S. Campbell

El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.

Psalmul 147.3

Inimi rănite

În peretele unei celule de închisoare a fost sculptată o inimă frântă, ținută în două mâini. Această imagine impresionantă exprimă o nevoie imensă, dar în același timp arată ajutorul și siguranța.

Inima a fost întotdeauna considerată sursa vitalității, sediul afecțiunii și centrul ființei noastre. Aici se formează gândurile și sentimentele noastre și tot aici luăm deciziile.

În zilele noastre sunt multe inimi frânte, disperate, rănite și amărâte. Unele inimi sunt obosite, speriate, singure și tulburate! Cum este inima ta?

Ceea ce oamenii din jur nu văd, Domnul Isus cunoaște. El îți cunoaște nevoia, frica, lacrimile și vrea să te ajute. Mila și compasiunea Lui sunt reale. Oamenii te pot dezamăgi, El însă nu te dezamăgește niciodată! Încredințează-ți viața în mâna Lui! El te iubește!

Așa cum în acea sculptură mâinile țineau acea inimă frântă, la fel Domnul Isus ține, cu putere divină, inima ta rănită și descurajată în mâinile Sale. Aceste mâini au fost străpunse de cuiele crucii pentru tine și nu te lasă niciodată.

Chiar și atunci când nu vezi nicio cale de ieșire din marea ta dificultate, bazează-te plin de încredere pe Domnul! El te ține cu tărie și te duce cu siguranță la țintă.

Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BLÂND! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă…” (Romani 14:1)

Vorbim și azi despre blândețe; în al doilea rând, dovedești blândețe când ești binevoitor, și nu critic, atunci când cineva te supără sau te dezamăgește. Și să știi că Dumnezeu așteaptă asta de la tine! Biblia spune: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1)

S-ar putea să spui: „Ispitit, în ce fel?” Ispitit să devii critic, sau „mai sfânt decât sfinții”… Este o reacție greșită, pentru că Biblia ne spune să primim „bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă…” În loc să-i critici greșelile, ești chemat să-l ajuți să-și întărească credința. Practic, te expui atacurilor lui Satan, în propriile tale domenii de slăbiciune, când începi să emiți judecăți referitoare la cineva.

Care este reacția ta față de oameni, atunci când viața lor s-a dat peste cap? Spui cuvinte precum: „Ți-am spus eu!”, „Am știut că se va întâmpla așa!”, „Așa-ți trebuie!” sau „Cum ai putut fi așa nesăbuit?!”? Domnul Isus nu a făcut așa ceva! Reacția Lui față de femeia prinsă în adulter a fost plină de compasiune și sensibilitate. A apărat-o în public și i-a restaurat viața privată. A fost binevoitor, nu critic. De ce trebuie să te străduiești să nu fi critic? Pentru că acesta este modul în care S-a purtat Hristos cu tine! „Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” (Romani 15:7) Dumnezeu îți suportă multe, nu-i așa? Păi, așa cum El îți suportă lipsa ta de consistență și slăbiciunile tale, și tu poți învăța să rabzi greșelile altora. Ori de câte ori ești ispitit să judeci pe cineva, oprește-te și adu-ți aminte cât de mult te-a iertat Dumnezeu. Cu cât recunoști mai mult harul lui Dumnezeu față de tine, cu atât mai plin de har vei fi față de alții!

de Jean Koechlin

Romani 4:13-25

Dacă Dumnezeu este puternic să împlinească ce a promis (v. 21), omul, de partea lui, este total neputincios să împlinească propriile sale obligaţii. De aceea, promisiunile făcute lui Avraam (şi creştinului) nu conţin nicio condiţie ~ este suficient să crezi. Toate înfăţişările exterioare păreau să contrazică ceea ce Dumnezeu îl asigurase pe Avraam. Acesta însă „nu s-a îndoit, fiind deplin convins” (v. 20,21). De unde îi venea lui această credinţă neclătinabilă? Din aceea că Îl cunoştea pe Cel care îi făcuse promisiunile şi Lui Îi acorda o încredere deplină. Semnătura cuiva pe care–l respectăm are mai multă valoare pentru noi decât cea a unui necunoscut şi ea garantează angajamentele sale.

Credinţa crede promisiunile, deoarece ea Îl crede pe Dumnezeul care le-a făcut (v. 17 şi 3; comp. cu 2 Timotei 1.12). Ea îşi însuşeşte marile adevăruri afirmate prin Cuvântul Său: moartea Domnului Isus pentru ispăşirea păcatelor noastre şi învierea Lui pentru îndreptăţirea noastră (v. 25). Drag prieten, ajuns aici cu lectura, poţi spune oare împreună cu toţi cei credincioşi: „Am această credinţa care aduce mântuirea. Pentru păcatele mele a fost dat Isus; pentru îndreptăţirea mea L–a înviat Dumnezeu”?

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 oct. 2022

24 Octombrie 2022

Faceți toate fără murmure și fără îndoieli, ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume, ținând sus Cuvântul vieții.

Filipeni 2.14-16

Murmurul și cârtirea sunt lucruri străine de adevăratul caracter al unui slujitor. El trebuie să accepte cu o ascultare necondiționată voia stăpânului său, fiindcă stăpânul, și nu slujitorul, este cel care stabilește ceea ce trebuie făcut. Noi, copiii lui Dumnezeu, trăim în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, însă trebuie să strălucim ca niște luminători în această lume. Efectul vieților noastre asupra altora este de o mare importanță și nimic nu strică mai mult mărturia noastră ca un duh de plângere și de murmur. În pasajul citat mai sus, murmurele și îndoielile sunt puse în contrast cu a fi fără cusur și curați.

Toți cei credincioși sunt fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus, însă aici suntem îndemnați să acționăm potrivit cu acest lucru, adică să le arătăm celor din jurul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu fără vină. Trebuie să prezentăm așa cum trebuie caracterul Aceluia ai Cărui fii suntem. Acest lucru devine și mai important atunci când privim la caracterul strâmb și pervers al generației în mijlocul căreia trăim. Acesta este exact locul în care trebuie să strălucim ca niște luminători în lume. Așa cum știm, lumina este într-un contrast total cu întunericul care o înconjoară.

În afară de a lumina, cel credincios trebuie să fie pregătit de conflict cu vrăjmașul. A ține strâns cuvântul vieții este un privilegiu nobil, în total acord cu demnitatea de a fi copii ai lui Dumnezeu. Nu este vorba doar de a ne împotrivi răului, ci de a-l birui prin bine, prin prezentarea cuvântului pur al vieții. Doar acesta va produce rezultate pentru Dumnezeu. Să fim pe deplin umpluți cu acest Cuvânt viu și prețios al lui Dumnezeu, fiindcă doar așa Îl vom putea reprezenta cu credincioșie pe Domnul nostru într-o lume cu totul contrară Lui!

L. M. Grant

În zilele acelea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: Așa vorbește Domnul: „Pune-ți casa în rânduială, căci vei muri și nu vei mai trăi”.

2 Împărați 20.1

Ce se va întâmpla atunci?

Un bărbat tânăr, bolnav, era internat de mult timp într-un spital. Deoarece nu avea dureri mari, spera că se va însănătoși în curând și nu voia să audă nimic despre moarte. Acest lucru era dureros pentru asistenta medicală, care știa ce o să urmeze și Îi ceruse în rugăciune Mântuitorului să-i îndrepte gândurile bărbatului spre veșnicie. Într-o zi l-a vizitat fiica lui cea mică. Bolnavul a vorbit cu fetița lui despre diferite lucruri și despre ce vor face când va veni acasă. Au discutat totul în amănunțime, de exemplu ce prăjituri să facă mama și dacă Azorel, câinele, va avea voie să vină când va ieși din spital, ca să-l însoțească.

Deodată fetița a întrebat: „Tată, dar dacă nu mai vii acasă, ce se va întâmpla atunci?”. Tatăl n-a știut ce să răspundă la o astfel de întrebare și a tăcut ascunzându-și durerea. Dar întrebarea fetiței nu l-a lăsat în pace și, după câteva zile, asistenta medicală l-a auzit repetând cuvintele: „Ce se va întâmpla atunci?”. Mântuitorul crucificat și înviat a fost răspunsul la întrebarea serioasă: „Ce se va întâmpla atunci?”. Peste trei săptămâni, bolnavul a murit. Înainte de aceasta, a răspuns cu hotărâre la întrebarea înfricoșătoare: „Astăzi voi fi la Domnul și Mântuitorul meu în Paradis”. A fost un răspuns corect, un răspuns al încrederii, al credinței în Mântuitorul Isus Hristos.

Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BLÂND! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Blândețea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii…” (Filipeni 4:5)

Cuvântul grecesc folosit pentru blândețe înseamnă „putere stăpânită”, și este ilustrat printr-un armăsar sălbatic îmblânzit. Nu înseamnă să fii slab sau bleg. Singurii oameni din Biblie care au fost numiți blânzi – Moise și Isus – au fost amândoi puternici. Blândețea înseamnă „stăpânirea reacțiilor”, înseamnă să alegi modul în care reacționezi față de oameni, și nu să reacționezi pur și simplu…

În următoarele câteva zile, vom învăța ce înseamnă să fii blând. În primul rând, când cineva te slujește, fii grijuliu, nu exigent. Apostolul Pavel scrie: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) Cum îi tratezi pe cei care te servesc la restaurant, pe funcționarii administrativi, pe angajați, pe funcționarii bancari, pe polițiști și pe alții care te slujesc? Ești nepoliticos și dificil? Ești rece și impersonal, ca și cum ei n-ar fi decât „rotițe din sistem”? Te-ai gândit că poate și ei au o zi dificilă, sau te gândești numai la tine? Primul mod prin care îți dezvolți blândețea este să încerci să-i înțelegi pe oamenii care te slujesc.

Primul loc în care trebuie să fii blând este acasă. Biblia le spune soțiilor (1 Petru 3:4) să se împodobească cu „un duh blând”. Apostolul Petru vrea să spună că blândețea poate fi mai atrăgătoare decât orice piesă de îmbrăcăminte sau bijuterie, pe care ai alege s-o porți. Iar soților, același Petru le transmite: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7) Dacă ești insensibil și arogant, va trebui să depui efort suplimentar. Sfânta Scriptură spune că trebuie să fii înțelegător, și să nu ai pretenții față de cei ce te slujesc și față de cei cu care locuiești. Deci, fii blând!

de Jean Koechlin

Romani 4:1-12

Când o scară este prea scurtă pentru a ajunge la un obiect aflat la înălţime, un om suit pe ultima treaptă nu mai poate pune mâna cu uşurinţă pe cele care sunt dedesubtul lui. „Nu este deosebire”, am citit în capitolul 3.22; nici iudeul, nici grecul (iudeul cu nimic în plus faţă de grec) nu ajung la gloria lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ajunge acolo pe scara propriei dreptăţi; ea se va dovedi întotdeauna prea scurtă. O dovadă în acest sens este că nici Avraam (v. 3) şi nici David (v. 6), cei care într-un mod incontestabil au fost cel mai sus pe scara faptelor, nu s-au folosit de ea pentru a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă ei nu au făcut–o, cine ar putea pretinde asta? Pentru a demonstra mai bine că mântuirea prin har nu are nimic comun cu pretenţiile fireşti şi cu lăudăroşia poporului iudeu (cap. 3.27), versetele 9 şi 10 ne amintesc că patriarhul Avraam a primit îndreptăţirea prin credinţă înainte de a primi semnul circumciziei (Geneza 15.6; 17.24). În momentul când Dumnezeu l–a socotit drept, el încă mai era ca păgânii.

Pentru a fi mântuit, trebuie mai întâi să recunoşti că eşti vinovat, cu alte cuvinte, să te declari de acord cu sentinţa divină din capitolul precedent. Cel neevlavios (sau nelegiuit), şi numai el, este îndreptăţit de Dumnezeu (v. 5; comp. cu Matei 9.12).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 oct. 2022

23 Octombrie 2022

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos.

Efeseni 2.13

Sângele lui Hristos (9) – Am fost aduși aproape

Vedem în Efeseni 1 că sângele lui Hristos ne-a oferit răscumpărare și iertare. În capitolul 2 vedem o altă binecuvântare pe care am primit-o prin sângele lui Hristos – am fost aduși aproape de Dumnezeu.

În primele zece versete ale capitolului 2, apostolul arată că iudeii și cei dintre națiuni erau morți în greșeli și în păcate. Apoi el arată cum am fost aduși la viață împreună cu Hristos, cum am fost ridicați împreună și așezați împreună în locurile cerești, în El.

De la versetul 11 ni se prezintă locul diferit ocupat de națiunile nemântuite, față de cel al iudeilor nemântuiți. Națiunile erau fără Hristos, fără speranță și fără Dumnezeu (versetul 12). Acum însă a avut loc o mare schimbare. Cei dintre națiuni, care erau odinioară departe – la fel ca fiul risipitor în țara îndepărtată – au fost aduși aproape. Cum a fost posibil acest lucru?

Versetul 13 ne oferă două temeiuri pentru aceasta. Mai întâi, sângele lui Hristos. Toate păcatele și fărădelegile noastre, care ne țineau departe de prezența sfântă a lui Dumnezeu, au fost îndepărtate. Sângele lui Hristos este dovada că lucrarea Sa a fost încheiată și că El a murit pentru noi toți.

În al doilea rând, avem expresia minunată: „în Hristos Isus”. Aceasta ni-L prezintă pe binecuvântatul nostru Mântuitor, așa cum este El acum, glorificat ca Om în cer, precum și noul nostru loc în El, înaintea lui Dumnezeu. El este Omul care Se bucură de favoare în prezența lui Dumnezeu, așa cum putem vedea în capitolul 1, iar noi ne bucurăm de aceeași favoare, fiind așezați în El. În Hristos Isus nu mai este nicio diferență între iudei, care s-au bucurat de o apropiere relativă și exterioară în timpul Vechiului Testament, și cei dintre națiuni, care au fost departe. Cu toții au fost aduși aproape și tuturor li s-a dat același loc: în Hristos Isus. Uimitor har!

K. Quartell

Nu un vrăjmaș mă batjocorește, căci aș îndura; nu acela care mă urăște se ridică împotriva mea … Ci tu, un om deopotrivă cu mine, tu, cel mai de aproape al meu și prietenul meu!

Psalmul 55.12,13

Trădarea rușinoasă a lui Iuda

În acest psalm, Domnul Isus vorbește profetic despre Iuda Iscarioteanul. Acest ucenic era unul dintre cei doisprezece apostoli, pe care Domnul îi alesese să fie cu El și să-i trimită să le slujească oamenilor. În plus, Domnul îi încredințase casieria colectivă. Iuda Iscarioteanul a trăit trei ani în apropierea Învățătorului său și a văzut cum Mântuitorul Se îngrijea cu dragoste de oameni și le făcea bine. El a fost de asemenea de față când Domnul Isus i-a certat pe oamenii religioși pentru lipsa lor de sfințenie autentică și pentru nedreptatea lor. Dar inima lui a rămas nemișcată în fața harului divin și în fața adevărului pe care Isus Hristos i l-a descoperit.

Iuda Iscarioteanul a fost acest „prieten” și „aproape al Lui” care a fost de fapt un trădător. Când s-a ivit ocazia, L-a trădat dușmanilor pe Învățătorul lui pentru treizeci de arginți. Despre modul înjositor în care a procedat citim în Matei 26.48,49: „Vânzătorul le dăduse semnul acesta: «Pe care-l voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El». Îndată Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: «Te salut, Învățătorule». Și L-a sărutat”.

Cu toate că a știut totul dinainte, Mântuitorul a fost foarte îndurerat de faptul că Iuda Iscarioteanul a călcat în picioare dragostea Lui desăvârșită.

Citirea Bibliei: Isaia 49.14-26 · Evrei 11.8-16

coordonatori Bob & Debby Gass

FII UN OM CHIBZUIT! – Fundația S.E.E.R. România

„…Cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit.” (Proverbele 10:19)

Se spune că un bunic bogat s-a dus la doctor ca să-i pună un aparat auditiv. Aparatul nu doar că îl ajuta să audă perfect, dar era așa de bine ascuns, încât nimeni nu-l putea vedea. Când a revenit la control, doctorul l-a întrebat: „Cred că familia ta este foarte fericită că poți să auzi acum, nu-i așa?”. Bunicul a răspuns: „Ei bine, nu le-am spus de aparatul meu auditiv. Pur și simplu stau și le ascult conversațiile – și mi-am schimbat deja testamentul de vreo trei ori!”

Biblia ne spune: „cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.” Nu este doar o lege a comunicării, ci și o lege a științei. Șansele de a pune mâncare în gură cresc exponențial cu cât o deschizi mai des. Cu alte cuvinte, potențialul de a spune lucruri greșite crește proporțional cu numărul de cuvinte pe care le rostești. Ai observat că o persoană care își dă cu părerea în mod frecvent, spune mai mereu câte ceva ce nu valorează doi bani?

Autorul Proverbelor a scris: „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Într-o zi, cineva a intrat într-un magazin pentru animale de companie și a văzut un papagal cocoțat pe o stinghie. Omul s-a uitat la pasăre și a întrebat-o pe un ton sarcastic: „Hei, prostuțule, știi să vorbești?” Spre uimirea sa, papagalul i-a răspuns: „Da, prostuțule, dar tu știi să zbori?”

Oare de ce Dumnezeu ne spune așa de multe lucruri despre ofensele aduse prin vorbire? Pentru că, atunci când păcătuiești cu limba, Îl ofensezi pe El, îi afectezi pe ceilalți și te rănești pe tine însuți. Așa că, fii un om chibzuit și în vorbire!

de Jean Koechlin

Romani 3:19-31

În faţa tribunalului lui Dumnezeu, orice gură este acum închisă. Cei acuzaţi, fără excepţie, sunt recunoscuţi vinovaţi, condamnaţi de lege pentru pedeapsa cu moartea (v. 19). „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria (sau: nu ajung la gloria) lui Dumnezeu” (v. 23). Din acest motiv, sentinţa teribilă „vei muri negreşit”, anunţată deja de Dumnezeu înainte de căderea omului (Geneza 2.17), va fi confirmată: „plata păcatului este moartea” (cap. 6.23). Pentru cel necredincios, fie el dintre naţiuni sau iudeu, această sentinţă este definitivă, iar tribunalul înaintea căruia toţi vom fi citaţi într–o zi este o realitate înspăimântătoare (Apocalipsa 20.11). Iată–L însă pe Avocatul care intervine în favoarea acelora care, fie iudei, fie dintre naţiuni, L-au ales prin credinţă. El nu caută să minimalizeze faptele comise, cum fac avocaţii înaintea instanţelor omeneşti. El pledează, din contră, spunând: Sentinţa este dreaptă, dar ea a fost deja executată; datoria este plătită; o moarte, a Mea, a achitat plata înspăimântătoare a păcatelor lor.

Da, dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, pentru că o crimă care a fost ispăşită nu poate deveni din nou cap de acuzare. Şi, după cum Dumnezeu este drept condamnând păcatul, El este la fel de drept îndreptăţindu-l pe păcătosul „care este din credinţa în Isus” (v. 26).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 oct. 2022

22 Octombrie 2022

Perii albi sunt o cunună de glorie; ea se găsește pe calea dreptății.

Proverbe 16.31

Întâlnim în Scriptură mai mulți oameni bătrâni care și-au încheiat viața fiind în diferite stări de credincioșie. Moise „era de o sută douăzeci de ani când a murit; ochiul său nu se întunecase, nici puterea lui nu-l părăsise” (Deuteronom 34.7).

Caleb, datorită credincioșiei sale în mărturia despre Canaan, a rămas în viață în timpul întregii călătorii prin pustie. Apoi, după șapte ani, când cea mai mare parte a țării a fost cucerită, el și-a cerut partea pe care Dumnezeu i-o promisese: „Acum, iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani. Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m-a trimis Moise: cum era puterea mea atunci, așa este puterea mea acum, pentru război, și pentru a ieși și pentru a intra. Și acum, dă-mi muntele acesta, despre care a vorbit Domnul în ziua aceea; pentru că ai auzit în ziua aceea că acolo sunt anachimii și cetăți mari și întărite. Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.10-12).

Iacov, când era aproape de sfârșitul vieții, a avut acuitatea spirituală de a-l binecuvânta pe fiul mai mic al lui Iosif, nu pe cel întâi-născut, deși ochii îi erau întunecați, iar Iosif îl așezase la dreapta sa pe fiul său mai în vârstă (Geneza 48). În contrast, Isaac, când s-a hotărât să-l binecuvânteze pe Esau, întâiul său născut, a dorit ca mai întâi să se bucure de plăcerile lumii – de o mâncare făcută de mâna acestuia. Ochii săi era întunecați, nu putea vedea bine și a fost înșelat de Iacov (Geneza 27).

Eli – bătrân, gras și de asemenea cu privirea întunecată – a fost părtaș la nelegiuirea fiilor săi, fiindcă avea profit din acțiunile lor ticăloase (1 Samuel 2.29; 4.18).

Solomon, împăratul cel înțelept, când a îmbătrânit, a fost dus în rătăcire de soțiile sale străine, iar inima sa n-a fost dreaptă înaintea lui Dumnezeu (1 Împărați 11.4).

Putem învăța multe lucruri din aceste exemple oferite în Scriptură, ca și din exemplul oamenilor evlavioși pe care Dumnezeu i-a așezat în viețile noastre. Cât de important este să avem astfel de bătrâni evlavioși, care să rămână credincioși până la capăt! Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru unii ca aceștia! Ce provocare este aceasta pentru noi toți! Viața creștină nu este un sprint de o sută de metri, ci un maraton!

A. Blok

Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, și-a așezat fața între genunchi.

1 Împărați 18.42

Să urmăm exemplul lui Ilie!

Ilie a dorit să fie singur cu Dumnezeu și de aceea s-a urcat pe vârful muntelui. – Rugăciunile noastre sunt puternice când ne retragem în cămăruța noastră și ne rugăm în liniște (Matei 6.6).

Ilie s-a plecat înaintea Domnului. – Înaintea lui Dumnezeu suntem creaturi neajutorate. Avraam s-a rugat conștient fiind de faptul că era praf și cenușă (Geneza 18.27).

Ilie s-a rugat în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu să vină ploaia peste țară. Dumnezeu îi spusese lui Solomon că va da iarăși ploaie, dacă israeliții se vor întoarce de la păcatele lor și se vor îndrepta în rugăciune spre Dumnezeu (1 Împărați 8.35,36; 9.3). – Și noi ne putem baza pe promisiunile Bibliei atunci când ne rugăm.

Ilie a spus că se aude vuietul unei ploi (1 Împărați 18.41), deși nu o vedea încă. – Să credem ce ne spune Dumnezeu prin Biblie, chiar dacă încă nu vedem nimic din ceea ce ne spune El.

„Suie-te și uită-te înspre mare”, i-a spus Ilie slujitorului său (1 Împărați 18.43). – După rugăciune putem să privim cu încredere spre răspunsul lui Dumnezeu.

Ilie l-a trimis de șapte ori pe slujitorul său, până când acela a descoperit un mic nor. – Pavel ne cere: „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri” (Coloseni 4.2).

Citirea Bibliei: Isaia 49.1-13 · Evrei 11.1-7

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE ȘI ÎNDREAPTĂ LUCRURILE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vom ascunde… ci vom vesti neamului de oameni care va veni… minunile pe care le-a făcut.” (Psalmul 78:4)

Moștenirea, bună sau rea, este ceea ce se transmite de la o persoană la alta. Cred că Dumnezeu a fost cu tine de-a lungul vieții, ți-a vindecat rănile și ai putut merge mai departe… dar, ce lași în urma ta? Vorbele dure pe care le-ai rostit poate că au avut la bază ceea ce se întâmpla în viața ta, în acel moment, dar acum vezi lucrurile mai clar. Este extraordinar când treci de la resentimentul față de ceilalți la iertarea lor – dar nu cumva ai lăsat în urma ta și răni nevindecate?

Apostolul Iacov scrie: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20) Vorbele tale pot provoca răni de durată, și lucrul acesta ar trebui să te îngrijoreze…

Autorul epistolei către Evrei a scris: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15)

Ai plantat cumva semințe care au dat naștere unui lăstar de amărăciune, în inima cuiva? Dacă așa stau lucrurile, trebuie „să-i despăgubești” pe acei oameni, cerându-ți iertare, căutând împăcare, încercând să repari lucrurile cu aceia pe care i-ai lăsat frământându-se pentru o situație față de care tu ești acum indiferent. E umilitor, dar trebuie s-o faci, căci nu vei fi liniștit înaintea lui Dumnezeu până când nu te împaci cu aceia pe care El îi iubește. Domnul Isus a zis: „dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta… du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24)

Dr. Dale Turner scrie: „Cea mai înaltă formă a respectului de sine este atunci când îți recunoști erorile și greșelile, și faci ceva în privința lor. Greșeala este numai o eroare de judecată, dar a adera la ea atunci când este descoperită dovedește slăbiciune de caracter.” Așadar, întoarce-te și îndreaptă lucrurile!

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 22.10.2022