1 Mai 2021
Isus deci, cu șase zile înainte de Paști, a venit la Betania, unde era Lazăr cel mort, pe care îl înviase Isus dintre morți. I-au pregătit deci o cină acolo și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.
Ioan 12.1-3
Dintre toți ucenicii lui Hristos care ne sunt descriși în Evanghelii, probabil că niciunul nu este marcat de mai mult devotament față de Hristos decât Maria din Betania. Pentru ea, Hristos era totul și, prin urmare, în cele trei ocazii în care ne este prezentată, o vedem stând la picioarele lui Isus.
Mai întâi în casa surorii sale, în Betania, unde Domnul a fost invitat, o vedem pe Maria șezând la picioarele Lui și învățând (Luca 10.38-41). Mai târziu, când moartea a intrat în acea casă, o vedem la picioarele Domnului plângând (Ioan 11.32). În cele din urmă, când cei iubiți de El I-au făcut o cină, după ce El Își manifestase gloria și puterea de a învia, o vedem șezând la picioarele Lui închinându-se.
Ea nu numai că știa că Domnul era marele Învățător venit de la Dumnezeu, Cel care poate simți împreună cu noi în suferințele noastre, fiind Obiectul închinării noastre, ci experimentase învățătura Lui, gustase compasiunea Lui și se închina la picioarele Lui.
Este bine pentru noi dacă, precum apostolul Pavel, putem spune că dorința inimii noastre este să-L cunoaștem pe El. Este posibil să cunoaștem multe despre El, însă, pentru a-L cunoaște pe El, trebuie să stăm în compania Lui, la picioarele Sale, să învățăm gândul Lui din Cuvântul Lui, să-I gustăm compasiunea și să ne închinăm înaintea Lui.
Istoria Mariei a fost consemnată pentru folosul nostru, fiindcă toată Scriptura ne este dată de Dumnezeu pentru învățătura noastră. Fie ca noi toți să profităm de exemplul vieții ei smerite și devotate!
H. Smith
Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ale Mele.
Ioan 10.14
„Îmi lipsește o oaie!”
În fiecare an, în perioada sărbătorilor de Paște, organizăm o tabără pentru familii. Zona în care se desfășoară tabăra este traversată câteodată de un păstor cu turma sa. Pentru copii este un eveniment deosebit să vadă 400 de oi, câinii turmei și un păstor adevărat, cu clop pe cap, cu cojoc de blană de oaie și cu toiag. Odată, când am făcut o drumeție, ne-am întâlnit cu păstorul acesta și cu turma sa. Am vrut să povestim puțin cu el, dar nu părea dispus. Peste măsură de neliniștit, el se uita mereu spre turmă. L-am întrebat: „Ce s-a întâmplat? De ce sunteți atât de apăsat?”. În timp ce privea spre turmă, mi-a spus: „Îmi lipsește o oaie!”. M-am uitat mirat la el: „Aveți 400 de oi și observați când vă lipsește una dintre ele?!”. Atunci mi-a arătat spre oaia de lângă el: „Priviți-o! Ea este neliniștită, pentru că și-a pierdut mielul”.
M-am gândit la „Bunul Păstor”, Isus Hristos, și la cuvintele Sale: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până când o găsește? După ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi și le zice: Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia cea pierdută! Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15.4-7). Este Domnul Isus Hristos și Păstorul tău?
Tăcu și ochii Lui senini
De lacrimi limpezi erau plini,
Plângea de mila oilor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 1.12-28 · Efeseni 4.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IMPORTANȚA CALVARULUI (4) – Fundația S.E.E.R. România
„Înțelepții… au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?” (Ieremia 8:9)
Nu vei înțelege niciodată mesajul Calvarului și nu vei avea parte de beneficiile mântuirii dacă nu îngenunchezi la crucea de pe Golgota și nu-L primești pe Isus Hristos ca mântuitor al tău personal.
Se spune că un mare predicator a plecat într-o excursie în Italia; un prieten i-a sugerat să meargă într-un sat anume, ca să vadă tabloul crucificării lui Hristos. „Cum arată?” a întrebat el. Prietenul i-a răspuns: „Nu contează cum arată. Vreau să-l vezi. Te rog să-mi promiți.” El a spus: „Bine.” S-a dus în sat și a vizitat capela unde se afla pictura. Bătrânul îngrijitor l-a întrebat: „Ai venit să vezi tabloul, nu-i așa?” El a răspuns: „Da, așa e.” Îngrijitorul i-a zis: „Urmează-mă.” Marele predicator nu era pregătit pentru ce urma să vadă. În locul unei capodopere impresionante, el a văzut o pictură jalnică, din care n-a priceput nimic. „Nu înțeleg, ce-i asta?!” a zis el. Îngrijitorul i-a spus: „Vino mai aproape.” El s-a apropiat… „Și mai aproape”, i-a zis îngrijitorul… care i-a cerut apoi: „Îngenunchează!” Predicatorul a îngenuncheat… și în timp ce stătea în genunchi la picioarele crucii, s-a uitat în sus și a văzut puterea și frumusețea tabloului și a izbucnit în lacrimi.
Numai când îți lași la o parte mândria, ideile preconcepute, abordarea intelectuală și te smerești, poți să fii transformat de mesajul crucii. Să rămânem cu gândul comunicat de Duhul Sfânt prin ap. Pavel (1 Corinteni 1:18): „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
de Jean Koechlin
Isaia 5:18-30
Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor: Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp – v. 8).
„Vai de ei”, pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale! Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22).
„Vai de ei”: când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! Alţii, însoţitori fideli (dea gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi Îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei…” v. 18,19).
„Vai de cei” care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei” care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într-o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai…„, „vai…„, „vai…„!
În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a-Şi pedepsi propriul popor.
Mana Zilnica 