Mana Zilnica

9 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu Ți-am construit, într-adevăr, o casă de locuit, un loc rânduit pentru Tine, ca să locuiești pentru totdeauna.

1 Împărați 8.13

Cea mai mare parte a capitolelor dedicate lui Solomon, atât în cartea Împărați, cât și în cartea Cronici, se ocupă cu relatarea despre templu, ale cărui detalii urmau să dea glas slavei Unuia „mai mare decât Solomon”, care urma să vină. Rugăciunea lui Solomon făcută cu această ocazie are un caracter profetic cu privire la istoria tristă ulterioară pe care aceste cărți o relatează. El pare că vede dinainte toate lucrurile prin care poporul său mai avea de trecut.

Însă lumina și darul nu sunt de ajuns în ele însele pentru a ține pe cineva pe calea lui Dumnezeu. Pentru un timp, totul merge bine cu Solomon. Puterea sa nu cunoaște precedent. Faima lui se răspândește în toate țările străbătute de caravane sau vizitate de corăbii. Împărăteasa din Seba vine de la marginile pământului pentru a-l încerca cu întrebări grele privitoare la numele Domnului și pleacă înapoi cu toate răspunsurile și cu inima plină de lucrurile glorioase pe care le văzuse și le auzise. Cunoștința împăratului în orice domeniu părea nelimitată. Cât de trist că o astfel de relatare glorioasă a trebuit să fie pătată de istoria falimentului!

„Împăratul Solomon a iubit multe femei străine … Și a fost așa: când a îmbătrânit Solomon, soțiile lui i-au abătut inima după alți dumnezei” (1 Împărați 11.1,4). Astfel a fost căderea teribilă a celui mai privilegiat dintre toți cârmuitorii pe care istoria, sacră sau profană, i-a cunoscut vreodată. A eșuat în a-și păzi inima. Domnul Și-a pierdut locul pe care-l avusese odinioară acolo, iar rezultatul a fost că Solomon a păcătuit grav după ce cunoscuse și se bucurase de atâtea lucruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost dezonorat chiar de omul care, dintre toți ceilalți, primise cel mai mult de la El. Ce atenționare pentru fiecare beneficiar al harului Său! Fie ca cititorul și scriitorul acestor rânduri să o pună la inimă!

C. Knapp

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscut printre popoare faptele Lui!

Psalmul 105.1

Mărturia medicului (3)

După câteva testări pe sine, medicul James Simpson a aplicat pentru prima dată cloroformul ca anestezic, pe 4 noiembrie 1847. Câțiva ani mai târziu, în toate sălile de operație din întreaga lume se opera doar sub anestezie totală. Chiar dacă acest narcotic acționa toxic și, din această cauză, nu se putea administra pentru mai mult de o oră, totuși, pentru acele vremuri, a fost un progres uriaș.

Simpson a primit multe premii. El a devenit medicul privat al reginei Victoria a Angliei și a fost înălțat de ea la rangul de nobil. A devenit cetățean de onoare al orașului Edinburgh și a primit multe premii naționale și internaționale. Un medic contemporan scria despre el: „Simpson îmbină cele patru idealuri ale unui medic desăvârșit, pentru că are un duh înalt, ochi de vultur, inima unei leoaice și mâna ușoară a unei doamne”. Dar, în ciuda tuturor onorurilor, a rămas un bărbat modest și fidel principiilor sale creștine.

Când niște studenți de la medicină l-au întrebat odată care rămâne cea mai mare descoperire a sa, răspunsul său i-a surprins pe toți: „Descoperirea mea cea mai mare este că Isus Hristos este Domnul meu și Mântuitorul meu„.

Se cuvine, într-adevăr, să se aducă recunoștință acelora care fac lucrări mari pentru omenire. Însă cu cât mai mult se cuvine să se aducă recunoștință și laudă lui Dumnezeu pentru lucrarea Domnului Isus Hristos de salvare a duhului, a trupului și a sufletului! Ai cunoscut tu, iubit cititor, această lucrare? Este ea partea ta? Dacă da, atunci fă-o cunoscut și altora!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (3) – Fundația SEER

„Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma” (Faptele Apostolilor 20:28)

Iată încă un aspect cu care liderii bisericilor se confruntă deseori: Ei știu cum să-i hrănească spiritual pe ceilalți, dar nu pe ei înșiși. Înainte de-a pleca din biserica din Efes pentru ultima oară, apostolul Pavel i-a adunat pe conducătorii ei și le-a spus: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi.”

Înainte de-a te îngriji de alții, învață să ai grijă de tine însuți. Înainte ca Dumnezeu să întărească lucrarea, El îl întărește pe lucrător; dacă nu ar fi așa, ar deveni o pradă ușoară pentru diavol. Când treburile administrative ale bisericii le-au răpit apostolilor timpul pentru rugăciunea zilnică și studiul biblic, ei și-au rearanjat prioritățile spunând: „noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” (Faptele Apostolilor 6:4). Lideri ai bisericilor, nu vă concentrați doar pe pregătirea predicilor, păstrați-vă sufletul pregătit! Și nu trasați granițe doar pentru ceilalți, stabiliți-le și pentru voi înșivă. Când crezi că o poți lua pe scurtătură, deschizi ușa unor relații greșite și unor obiceiuri distrugătoare. Drept urmare, ajungi să trăiești pe două planuri – slujirea publică și luptele private. Când se întâmplă asta, trăiești cu teama de a nu fi demascat, de a nu te simți ca un ipocrit și de a nu te mai bucura de încrederea necesară pentru ca Dumnezeu să te folosească (vezi 1 Ioan 3:21, 22). În consecință, biserica ajunge să fie jefuită în cele spirituale și să sufere.

Deci, care este lucrul de care au nevoie slujitorii lui Dumnezeu care trec prin bătălii? Ei au nevoie de părinți spirituali! Apostolul Pavel scrie: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Găsește un prieten matur și experimentat în lucrare și cere-i ajutorul înainte ca problemele să scape de sub control. Aceasta nu este doar o altă idee bună – înaintarea ta în lucrare depinde de părinții spirituali pe care îi ai. Așa că, învață să ai grijă de tine însuți apoi de „turma” peste care te-a pus Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 18:1-17; 20:4-8

Capitolele 18, 19 şi 20 se referă la războaiele lui David. Ele grupează laolaltă faptele care în 2 Samuel sunt separate de diferite evenimente din istoria împăratului. Le-am luat deja în considerare acolo şi nu există nici o diferenţă apreciabilă între cele două relatări, cu o singură excepţie: tăcerea totală care se păstrează începând cu cap. 20 referitor la teribilul păcat al lui David şi la consecinţele lui tragice. Nici scandaloasa afacere cu Urie, nici păcatul lui Amnon urmat de uciderea sa, nici conspiraţia lui Absalom, nici rolul criminal jucat de Ioab, nici una din toate acestea nu-şi găseşte loc în această carte a Cronicilor. Iată felul în care lucrează harul! Dumnezeu întinde voalul îndurării peste această perioadă sumbră a sărmanului Său slujitor. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit„, spune David în Psalmul 32.

Oare face fiecare dintre cititorii noştri parte dintre aceşti fericiţi?

David triumfă succesiv asupra filistenilor, moabiţilor, sirienilor, edomiţilor; apoi din nou asupra fiilor lui Amon (cap. 19 şi 20). Toţi vrăjmaşii tradiţionali ai lui Israel sunt subjugaţi, ilustrare a momentului când Dumnezeu Îi va supune lui Hristos toate lucrurile şi-I va pune vrăjmaşii aşternut al picioarelor Sale (Evrei 1.13; 2.8).

8 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

… când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi și să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut.

2 Tesaloniceni 1.10

La prima vedere am putea crede că acest verset nu este tradus cum trebuie. Putem înțelege ușor că Hristos va fi glorificat de către sfinții Săi la a doua Sa venire, însă versetul spune că El va fi glorificat în noi. Acest lucru nu este datorită a ceea ce noi suntem în noi înșine, ci doar datorită excelențelor pe care El le-a lucrat în noi. 1 Ioan 3.2 spune că „atunci când El Se va arăta, vom fi ca El”.

Când Hristos va veni în ziua aceea, acei tesaloniceni sărmani, persecutați și disprețuiți, cărora Pavel le scria, aveau să-i uimească pe locuitorii pământului prin faptul că împărtășeau gloria și triumful Său. La fel și noi, care am fost morți în fărădelegi, am fost înviați și așezați în locurile cerești în Hristos Isus, „ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogății ale harului Său” (Efeseni 2.7). Vom fi astfel priviți, pentru toată veșnicia, ca Adunare glorioasă, fără pată și fără zbârcitură, ci sfântă și fără defect. În glorie, Hristos va fi perfect manifestat în cei ai Săi (vedeți și Coloseni 1.27).

Dorința noastră trebuie să fie ca lucrurile să stea așa încă de pe acum. Domnul Isus S-a rugat astfel: „Toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și Eu sunt glorificat în ei” (Ioan 17.10). Acesta este un adevăr referitor la poziție, rezultat al lucrării Sale, însă este el verificat și în umblarea noastră? Această glorificare a Lui în noi devine o realitate, pe măsură ce-L contemplăm și suntem transformați după chipul Lui, din slavă în slavă. Îl putem glorifica pe Hristos doar în măsura în care reflectăm caracterul Său format în noi.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta”.

Psalmul 41.4

Mărturia medicului (2)

Cine nu a simțit pe propria piele progresele deosebite ale medicinei? Astăzi nu ne putem închipui ca un dinte să fie extras fără anestezie. Chiar și o operație de apendice fără anestezic ar fi o oroare.

Narcoza nu este altceva decât un somn provocat artificial, pentru a decupla provizoriu conștienta și simțul durerii. Numai așa se pot realiza fără durere operațiile. Anestezicul este administrat de un medic specialist. El stabilește, dozează și introduce cel mai adecvat tip de anestezie și apoi supraveghează. Prin proceduri individualizate, el crește eficiența și, mai ales, încearcă să evite efectele secundare. Dar a fost o cale lungă și dificilă până la aceste rezultate.

Dr. James Simpson a avut un rol decisiv în aceste studii. Pe când era în practică, el fugise odată plin de groază din sala în care fusese operat un bolnav de cancer. Zguduit, a exclamat: „Nu se poate face nimic pentru a realiza operații cu mai puține dureri?”. S-a gândit cu seriozitate să schimbe tema de cercetare. Totuși a rămas în domeniu. Ulterior a predat ca profesor și cercetător în medicină la Universitatea din Edinburgh. În plus, animat de dragostea creștină față de aproapele, s-a dedicat numeroșilor săi pacienți. A inventat aparate și proceduri medicale.

Dumnezeu a dăruit oamenilor înțelepciune pentru alinarea și vindecarea suferințelor trupului. Dar dacă și sufletul tău este bolnav, ce vei face? La cine te vei duce și ce metode de vindecare ai putea găsi? Urmează îndemnul psalmistului din versetul de mai sus și vei fi fericit acum și pentru veșnicie!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (1) – Fundația SEER

„În fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.” (2 Corinteni 11:28)

Dați-mi voie să vă mai spun un motiv pentru care peste 50% din liderii bisericilor părăsesc lucrarea.

Le plac adunările, dar nu pot face față presiunii. Ne place să vorbim despre puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Biserica este formată din ființe umane, iar acestea au probleme nerezolvate.

Biserica din Noul Testament se confrunta cu:

1) Probleme de moralitate. Un membru al bisericii avea relații intime cu mama sa vitregă și nimeni din biserică nu părea deranjat din cauza asta, şi a trebuit să intervină Pavel. (vezi 1 Corinteni 5:1-5).

2) Probleme de doctrină. Unii iudei, convertiți, credeau că cei ce s-au convertit dintre Neamuri ar trebui să fie tăiați împrejur. Disputa a devenit atât de aprinsă, încât aproape că a dezbinat biserica în două (vezi Faptele Apostolilor 15).

3) Probleme de imaturitate. Apostolul Pavel scrie: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi… În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti?… Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?” (1 Corinteni 3:1-4). Iar în altă parte, el scria: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” (2 Timotei 4:10). Apoi adaugă: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău.” (2 Timotei 4:14).

Iată un gând pentru toţi cei care slujiţi în biserică: dacă nu sunteţi în stare să simțiţi durerea, nu o puteți vindeca! Deși, uneori veţi fi copleşiţi de problemele zilnice și de presiunile oamenilor, cu ajutorul lui Dumnezeu veţi găsi înțelepciunea și puterea de a sluji eficient. Așa că nu vă descurajaţi şi continuați-vă slujirea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:16-27

David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dumnezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.

Să spunem mulţumesc! Când cineva omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acuzăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm…

Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le luăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem…

Când ne aşezăm să luăm masa, cei din familiile creştine avem obiceiul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adâncească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L binecuvântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noastră în frica de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai presus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţumiri pentru marea Lui mântuire, pentru măreţul Mântuitor pe care ni L-a dat.

Să repetăm împreună cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!” (2 Cor. 9.15).

7 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, la a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare.

Matei 14.25

Petru și Domnul Său (1) – Umblarea pe apă (A)

Petru și ceilalți ucenicii erau la sfârșitul unei zile lungi și obositoare. Fuseseră martori la hrănirea miraculoasă a mulțimii și ajutaseră la împărțirea hranei (Matei 14.13-21). Chiar numai acest eveniment ar fi fost de ajuns să le preocupe gândurile pe deplin, însă au urmat alte evenimente în acea noapte, la fel de remarcabile precum cele din timpul zilei.

Când seara s-a apropiat, Domnul i-a silit pe ucenici să intre într-o corabie și să treacă de partea cealaltă a lacului, în timp ce El avea să Se retragă pe munte pentru a Se ruga (versetele 22 și 23). Ucenicii au trebuit să se lupte cu un vânt potrivnic puternic și ajunseseră, cam pe la ora trei noaptea, doar la jumătatea drumului. În timp ce erau bătuți de valuri, au văzut pe cineva mergând pe apă – au crezut că era o nălucă, însă era Domnul Isus. El le-a potolit temerile cu minunatele cuvinte: „Eu sunt”. Domnul fusese pe munte în timp ce ucenicii se aflau în corabie, iar aceasta prezintă o imagine a timpului prezent: Hristos, Marele nostru Preot, este în cer, mijlocind pentru cei ai Săi, în timp ce aceștia se află în pustia acestei lumi (Evrei 4.15; 7.25). Când trecem prin furtuni aici, pe pământ, să ne aducem aminte de aceste lucruri: 1. Hristos m-a adus aici (El m-a așezat în corabie); 2. Hristos Se roagă pentru mine; 3. Hristos va veni la mine, în necazul meu.

Ceea ce a urmat după venirea Domnului s-a dovedit a fi un episod uimitor în viața lui Petru. El a dorit să părăsească siguranța oferită de corabie și să meargă pe apă la Isus. Mulți dintre noi am fost încurajați și animați de către pasul credinței lui Petru în această împrejurare. Dacă suntem ucenici ai Domnului Isus, să învățăm câteva lecții de la acest binecuvântat și preaiubit slujitor al Său!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oh! de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea.

Iov 6.2

Mărturia medicului (1)

Medicul James Simpson (1811-1870) a ajuns renumit prin descoperirile sale medicale. Pacienți din întreaga lume i-au cerut sfatul. El a devenit cunoscut în mod deosebit prin cercetările din domeniul anesteziei. În orice dicționar enciclopedic se relatează despre descoperirile sale.

Care dintre noi nu apreciază rezultatele medicinei în domeniul anesteziei moderne? Dintotdeauna s-au căutat mijloace adecvate pentru atenuarea durerilor. Deja vechii egipteni aveau o chirurgie diversificată și foloseau extracte narcotice. Medicii din China veche foloseau deja cu secole înainte mătrăguna, opiul și preparatele pe bază de alcool ca materiale anestezice.

Nu este nicidecum o poveste faptul că, în afară de droguri, se foloseau pentru atenuarea durerilor fel de fel de metode puțin obișnuite. Astfel, chiar și în perioadele mai recente s-au realizat amputări de picioare la temperaturi foarte scăzute, acestea putând fi făcute aproape fără dureri. Asemenea operații trebuiau să fie însă încheiate foarte repede, astfel că erau imposibile intervențiile care presupuneau pregătiri minuțioase.

Dr. James Simpson a fost unul care a înțeles și a simțit durerea altora și care a căutat cu toată perseverența mijloace de alinare a durerii. În ce ne privește, noi cum ne raportăm la durerea oamenilor din jurul nostru? Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a cunoscut nu numai durerea temporară a omului, ci și pe cea veșnică – dacă omul rămâne în starea lui firească. În dragostea Lui, El a venit și a oferit omului eliberarea de durerea provocată de păcat. Ne numărăm și noi printre cei care au primit oferta Lui?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (1) – Fundația SEER

„Mi-am isprăvit alergarea…” (2 Timotei 4:7)

Știai că peste jumătate din cei care intră în lucrarea creștină o părăsesc înainte de a se pensiona? De ce? Există o mulțime de motive; iată unul dintre ele: descoperirea că marea revelație vine la pachet cu un „țepuș.” Apostolul Pavel, care a scris aproape jumătate din cărțile Noului Testament, spune: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:7-10).

Lideri ai bisericilor, sunt 168 de ore într-o săptămână. Orele pe care le petreceți la amvon, duminica, vă reprezintă în domeniile în care aveți daruri și calități. Așadar, provocarea pentru voi va fi întotdeauna aceea de a nu uita că puterea lui Dumnezeu și Cuvântul Său (și nu cuvântul și puterea voastră!) sunt cele care dau viață și fac ca lucrarea fie dusă la îndeplinire. Repet cuvintele apostolului Pavel: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne.” Țepușul lui Pavel a luat forma „slăbiciunilor, defăimărilor, nevoilor, prigonirilor, strâmtorărilor.”

Care este țepușul tău? Poți să fii puternic în fața oamenilor numai dacă petreci timp înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și în studierea Bibliei. Doar așa poți să fii eficient și îți poți sfârși cu bine lucrarea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:1-15

Acest capitol reproduce aproape cuvânt cu cuvânt 2 Samuel 7, dar este plăcut să recitim această conversaţie minunată dintre Dumnezeu şi un om care a devenit subiect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumnezeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,
iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omise. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…” (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

„Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu” (v.13). Citarea acestui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a descoperit harul. Astfel, subiectul de preţ al conversaţiilor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său preaiubit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl…”, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

6 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă darul său va fi o ardere-de-tot din cireadă, să-l aducă o parte bărbătească fără cusur.

Levitic 1.3

În arderea-de-tot avem o imagine a lui Hristos, care „S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14). De aceea Duhul Sfânt o așază prima în lista jertfelor. Domnul Isus Hristos a venit să împlinească lucrarea glorioasă de ispășire, iar primul și cel mai înalt țel al Său, împlinind-o, a fost gloria lui Dumnezeu. „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” a fost motoul Său în orice scenă și împrejurare a vieții Sale, mai cu seamă în lucrarea de la cruce. Oricare ar fi fost voia lui Dumnezeu, El a venit s-o împlinească. Binecuvântat să fie Dumnezeu, noi știm că partea noastră ține de împlinirea acestei voi a Lui!

Totuși, lucrarea lui Hristos a fost făcută în primul rând pentru Dumnezeu. A fost plăcerea Lui negrăită să împlinească voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Nimeni nu mai făcuse acest lucru înainte. Unii, prin har, făcuseră „ce era bine în ochii Domnului”, însă nimeni nu făcuse voia lui Dumnezeu în mod perfect, invariabil, de la început și până la sfârșit, fără ezitare și fără abateri. Doar Domnul Isus a împlinit-o astfel. El a fost „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8). El Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim, iar din grădina Ghetsimani și până la Golgota, devotamentul intens al inimii Sale a fost exprimat prin aceste cuvinte: „Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).

A fost o mireasmă cu adevărat plăcută în tot acest devotament perfect al Său față de Dumnezeu. Un Om desăvârșit pe pământ, împlinind voia lui Dumnezeu, chiar până la moarte, a constituit o priveliște de un interes uimitor pentru cer. Cine ar putea pătrunde adâncimile profunde ale acelei inimi devotate, în suferința de la cruce? Cu siguranță, doar Dumnezeu!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unii din mulțime, când au auzit acest cuvânt, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul!” … „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”.

Ioan 7.40,46

Cuvintele Mântuitorului

Domnul Isus a rostit cuvinte de viață și de har care nu au fost rostite nici înainte și nici după aceea. Cuvintele Sale au produs efecte pe care nu le-au putut produce niciodată cuvintele altcuiva. Cuvintele Mântuitorului nostru au curs de pe buzele Sale ca un izvor nesecat al păcii, străbătând generațiile din toate timpurile. Cuvintele Mântuitorului sunt uimitoare, sunt dătătoare de speranță și de alinare sufletească, indiferent cui îi sunt adresate.

El, Domnul, este unic și prin felul în care vorbește. Cuvintele Sale sunt duh și viață. Firea pământească nu este în stare să înțeleagă cuvintele divine ale Domnului. Vorbirea Mântuitorului a fost plină de autoritate divină. Vorbirea Lui era vorbirea lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi), venit în har pentru a mântui creatura Sa pierdută. Oamenii își caută propria glorie, și aceasta o fac în principal prin vorbire. Domnul Isus Hristos a căutat doar gloria Tatălui Său. Harul era turnat pe buzele Mântuitorului. Cine altul ar fi putut rosti asemenea cuvinte de har, decât Acela care, fiind o Persoană divină, era totodată și Om desăvârșit? Cuvintele Domnului sunt cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte dătătoare de viață și de speranță. Dacă mai sunt unii care se împotrivesc cuvintelor Mântuitorului, noi să nu le urmăm exemplul. Cuvintele Domnului să fie mângâierea inimilor noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SENSIBILITATEA SPIRITUALĂ – Fundația SEER

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6)

Apostolul Pavel scria: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” (v. 5). Avioanele de pasageri se înscriu și își păstrează cursul atât prin competențele piloților, cât și prin comenzile și indicațiile pe care le primesc de la turnul de control. „A trăi după îndemnurile Duhului” înseamnă a asculta de atenționările Sale. Faci asta atunci când trăiești pe parcursul zilei conștient de prezența Sa. Supune-te atunci când simți că te atenționează ca să urmezi un anumit traseu, chiar dacă nu prea înțelegi de ce. Poate ești atenționat să renunți la o anumită conversație, să schimbi rapid de pe un anumit program de la televizor, să pleci dintr-un mediu îndoielnic sau pur și simplu s-o iei pe un alt drum. (Îți aduci aminte de călăuzirea magilor din Matei 2:12?) Orice ar fi, fă lucrul acela numaidecât.

Poate Duhul Sfânt te avertizează cu privire la o ispită la care nu vei putea rezista decât dacă asculți de șoapta Lui. Poate îți amintești de cineva pe parcursul zilei și știi că trece printr-o perioadă dificilă și i-ar prinde bine sprijinul tău. Ia legătura cu persoana aceea. Dumnezeu vrea să lucreze la acea persoană prin tine, și te va binecuvânta când vei asculta. Duhul Sfânt te poate călăuzi să faci ceva anume, sau să-ți asumi un risc pe care nu credeai că ți-l vei asuma vreodată…

Cel mai înțelept este să te supui planului Său, indiferent dacă are sens pentru tine sau nu. Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, inclusiv viitorul tău – și călăuzirea Sa este întotdeauna spre folosul tău. Deci, fii sensibil la îndemnurile Duhului Sfânt!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 16:23-43

În același fel în care prima strofă a acestei cântări (v.7-22) corespunde unei parți din Psalmul 105 (v.1-15), ceea ce urmează reunește o parte din Psalmul 96 (v.2-12) cu trei versete din Ps. 106 (v.1,47,48). O trăsătură devine însă remarcabilă: tot ceea ce nu corespunde în cei trei psalmi caracterului harului a fost lăsat deoparte. Nu sunt menționate aici nici fapte rele comise, nici judecata lor meritată.

Când cei răscumpărați vor înconjura tronul Mielului și când vor răsuna cântările cele noi, va mai putea exista atunci vreo amintire copleșitoare a păcatelor acestora (ca în Ps. 106.6,7,13-43 pentru Israel)? Imposibil, deoarece Dumnezeu a promis: „nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor” (Evrei 8.12). Păcatele vor fi menționate numai atunci când se va spune: „A Aceluia care ne iubește și care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său … a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5-6).

Această scenă se termină prin stabilirea serviciului permanent înaintea chivotului. Fiecare la locul său își va împlini, de acum înainte, serviciul sfânt, imagine a celor care aparțin deja adoratorilor adevărați.

5 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Zidul a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile. Și a fost așa: când au auzit toți vrăjmașii noștri, toate națiunile care erau în jurul nostru s-au temut; și au scăzut foarte mult în ochii lor și au cunoscut că lucrarea aceasta era făcută de la Dumnezeul nostru.

Neemia 6.15,16

Neemia (2)

Există multe lucruri care ne pot distrage și descuraja: bârfa, critica, lipsurile financiare, problemele de sănătate, conflictele, dorințele, lauda din partea altora etc. Toate acestea ne pot face să deviem de la planul desăvârșit al lui Dumnezeu. Scriptura însă ne oferă exemple de urmat, iar unul dintre ele este Neemia (Neemia 4.1-23; 5.1-19; 6.1-16). El ne învață despre valoarea:

Hotărârii. Neemia se temea de Domnul și s-a apucat conștiincios de lucrarea Lui. El nu avea o inimă împărțită. Dacă ne concentrăm atenția doar asupra lucrării lui Dumnezeu, ne vom putea preocupa cu ea, în ciuda dificultăților.

Ascultării. Domnul dorește să ne arate favoare, iar binecuvântarea Lui este întotdeauna peste noi atunci când ascultăm de El. Fiind conștienți de aprobarea Lui, putem avea încredere în momente dificile, așa cum a avut Neemia.

Responsabilității. Împăratul dorea ca Neemia să-i dea socoteală cu privire la lucrurile pe care le întreprindea. Într-o zi viitoare vom sta înaintea Domnului Isus și vom da socoteală cu privire la felul cum ne-am folosit resursele și darurile (1 Corinteni 3.12-15).

Consecvenței în viața de rugăciune. Când israeliții au fost ridiculizați, n-au putut face nimic pentru a pune capăt batjocurii din partea vrăjmașilor lor. Astfel că Neemia s-a rugat, iar poporul a primit putere pentru a continua lucrarea. Pe măsură ce complotul creștea, Neemia și cei împreună-lucrători cu el au strigat către Dumnezeu, care nu numai că le-a dat discernământ și pricepere, ci de asemenea a împiedicat planurile vrăjmașilor.

Neemia a încheiat lucrarea în doar cincizeci și două de zile. Dacă urmăm exemplul lui, Dumnezeu poate face lucruri mari și prin noi. Care dintre punctele de mai sus te va ajuta să birui tot ce te distrage de la lucrarea Domnului?

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

Iov 33.14

O întârziere binevenită

După ce a dat cale liberă unui tren sosit la ora fixată de program, șeful de gară s-a așezat liniștit, ca să-și savureze cafeaua de dimineață. Atunci s-au auzit pași grăbiți. Era un domn agitat care tocmai ajunsese în gară. Scăpase trenul de dimineață și aceasta i-a creat o stare de nervozitate profundă. Următorul tren urma să vină abia peste câteva ore. Cu amabilitatea lui bine cunoscută, șeful de gară i-a propus bărbatului care întârziase să ia loc în sala de așteptare. Fiindcă altă soluție nu era, omul a acceptat invitația. Pe o masă erau tot felul de pliante. Ca să treacă timpul mai repede, a început să le răsfoiască. Foarte curând a ajuns captivat de cele citite. Deoarece se apropia ora sosirii celuilalt tren, șeful de gară s-a simțit nevoit să-l atenționeze că mai era doar un minut până la sosirea trenului. Bărbatul a dorit să cumpere pliantul care i-a reținut așa de mult atenția. Șeful de gară i l-a oferit ca o mică amintire.

După câteva săptămâni, în aceeași gară a sosit iarăși acel bărbat. Fața lui radia de o bucurie interioară. Citind pliantul, el Îl găsise pe Mântuitorul. Ceea ce cândva fusese un mare regret pentru scăparea trenului, acum se transformase într-o mare bucurie cu urmări veșnice. Iată cum Dumnezeu, în harul Său, transformă micile noastre neîmpliniri într-o mulțumire cu urmări veșnice!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE-ȚI FRÂU GURII! – Fundația SEER

„Îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

Psalmistul are multe de spus despre pericolele pe care le poate genera limba. Se pare că el însuși trebuia să se păzească la acest capitol. „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14). Doar pentru că îți vine în minte un gând nu înseamnă că trebuie să-l și verbalizezi! „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11). Tu spui: „Dar nu am vrut să spun asta. Gândeam cu voce tare.” Poate nu ai gândit ceea ce ai vrut să spui, dar știi ce spune Domnul Isus? „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34). Ceea ce sălășluiește în inima ta, inevitabil, se face vizibil în exterior. Pune-te în locul celuilalt, ascultă ceea ce spui și întreabă-te cum ai reacționa tu. Când vorbești cu cineva, faptul de a fi acceptat și ascultat de acea persoană nu se datorează nivelului ridicat de decibeli, ci vine din abilitatea ta de a asculta, de a înțelege, de a fi preocupat, de a empatiza și de a răspunde cu înțelepciune. Și dacă niciunul din aceste lucruri nu dă rezultate, fă ceea ce a făcut Domnul Isus când a stat înaintea celor ce-L acuzau: „nu Şi-a deschis gura” (Faptele Apostolilor 8:32).

Extraordinar! El avea puterea și autoritatea de a chema douăsprezece legiuni de îngeri (aproximativ 72.000) în apărarea Sa, dar nu a făcut-o. Asta înseamnă tărie, nu slăbiciune! Încă un cuvânt pentru cei înțelepți: Nu recurgeți niciodată la un limbaj vulgar. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 16:17-22

Cântăreţii şi muzicienii fuseseră desemnaţi (indicaţi anume). În zilele noastre însă, cântarea nu mai este doar partea unora. Nu ne este tuturor plăcut să cântăm recunoştinţa noastră şi, în special în timpul mesei Domnului, să ne unim vocile în imnuri de adorare? (Efeseni 5.19; Coloseni 3.16). Acum David rânduieşte un psalm nou, „pentru întâia dată”, pentru ca, prin Asaf, „să aducă mulţumiri Domnului”. Numele Său, lucrările Sale, gloria Sa, relaţiile cu sfinţii Săi, … câte motive aveau israeliţii să-L binecuvânteze! Dar şi mai multe subiecte pentru a-L adora avem noi, cei de astăzi, care-L cunoaştem pe Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce. Da, să cântăm făcând apel şi la inteligenţa noastră: să medităm la cuvintele pe care le pronunţăm. Imnurile noastre, compuse după Scriptură, desfăşoară multiplele aspecte ale gloriilor Tatălui şi ale Fiului. Este important şi de ajutor să le distingem pe unele de altele.

Cum sunt copiii lui Dumnezeu în raport cu lumea care-i înconjoară? „Un număr mic de oameni, foarte puţini şi străini în ţara aceea” (v. 19). Sunt ei nefericiţi?  Din contră! „Glorificaţi-vă în sfântul Său Nume”, răspunde v. 10. Numele lui Isus, relaţia noastră, prin El, cu Tatăl Său, iată gloria noastră, bogăţia noastră, bucuria noastră şi, de asemeni, siguranţa noastră (1 Corinteni 1.30, 31)!

4 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Astfel m-am rugat Dumnezeului cerurilor și am zis împăratului: „Dacă este bine împăratului și dacă robul tău a căpătat bunăvoință înaintea ta, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o reconstruiesc”.

Neemia 2.4,5

Neemia (1)

Când Neemia era paharnicul împăratului, inima sa a fost adânc cercetată cu privire la starea cetății Ierusalim și a israeliților întorși în țară. Primind învoire de la împărat, el a pornit să rezidească cetatea. A întâmpinat numeroase piedici, însă n-a îngăduit ca ele să-l distragă de la misiunea sa.

Exemplul său ne oferă câteva lecții importante:

A fi preocupați cu voia lui Dumnezeu. Când Neemia s-a rugat cu privire la poporul și la țara lui (Neemia 1.4-11), Domnul i-a arătat exact ceea ce trebuia să facă. Apoi El a lucrat la inima împăratului pentru a-i împlini dorința lui Neemia și pentru a-i oferi toate lucrurile de care avea nevoie. Când știm că ne aflăm exact acolo unde Dumnezeu ne vrea, avem încredere pentru a trece prin tot felul de încercări și dificultăți, fără ca acestea să ne dea înapoi.

A ne aduce mereu aminte de ținta noastră. Neemia știa că prioritatea Domnului pentru el era să rezidească cetatea. Dumnezeu a plănuit și pentru noi lucruri pe care să le facem, iar lucrarea Lui este întotdeauna de mare preț. Nu trebuie să ne subestimăm partea, oricât de nesemnificativă ar părea.

A ne duce la îndeplinire fiecare misiune. După fiecare împotrivire, Neemia se întorcea la misiunea specifică pe care o avea. Păstrând cu grijă scopul Domnului în gândurile noastre, vom putea să rămânem în locul pe care El ni l-a desemnat și putem înainta, pas cu pas, către împlinirea misiunii noastre.

A identifica în mod precis lucrurile care ne distrag. Cei care caută să ne întrerupă lucrarea, să ne distragă atenția sau să ne atace în mod personal nu sunt de la Dumnezeu. Cu ajutorul Domnului, Neemia a putut să înțeleagă de cine să se ferească și pe cine să ignore. Să identificăm persoanele și situațiile care sunt de natură să ne distragă de la a face lucrarea lui Dumnezeu! Fiind conștienți de aceste pericole, vom putea să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încotro vei merge tu voi merge și eu, … unde vei muri tu, voi muri și eu, … numai moartea mă va despărți de tine.

Rut 1.16,17

Una în viață și în moarte

Acum, la mai bine de o sută de ani de la evenimentele petrecute atunci, se știu foarte multe relatări despre tragedia Titanicului. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela legat de domnul și doamna Straus. Isidor Straus, patronul lanțului de magazine „Macy’s”, s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu soția sa, Ida, cu menajera acesteia și cu valetul său. Povestea lor a rămas consemnată în istoria tragediei. Ida Straus a reușit să-și găsească loc într-una dintre bărcile de salvare, dar, când a aflat că Isidor nu poate să vină cu ea, s-a întors pe vapor. „Am trăit împreună mulți ani. Nu mă voi despărți de soțul meu acum. Cum am trăit, așa vom muri: împreună”, a spus Ida. Nu numai ea a dat dovadă de curaj. La rândul său, Isidor Straus a primit acceptul de a se îmbarca la bordul unei bărci, datorită vârstei, dar a spus: „Nu! Nu vreau să mi se acorde un privilegiu pe care altora nu l-ați acorda”. Singura care a supraviețuit a fost menajera, Ellen Bird, care a luat locul doamnei Straus în barca de salvare. Ida Straus îi oferise lui Ellen, înainte de a se îmbarca, haina ei de blană, spunându-i: „Eu nu voi mai avea nevoie de ea”. Era conștientă de ceea ce avea să se întâmple pentru că alegerea fusese făcută de ea. Dacă era să moară, atunci să moară lângă Isidor.

O istorisire dramatică, care are de spus ceva fiecărei familii în parte! Noi trăim în condiții diferite de ale celor doi și, cu toate acestea, neînțelegerile sau lipsa de unitate familială se văd la tot pasul. De aici vine o serie întreagă de nenorociri. Să cugetăm mai atent la cuvintele versetului de astăzi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂRUIREA ESTE ÎNSĂȘI RĂSPLATA – Fundația SEER

„Mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)

Apostolul Pavel a scris: „nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă… Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (v. 14-15). Apostolul Pavel și-a găsit împlinirea supremă în a dărui, nu în a primi. Pentru el, dărnicia reprezenta însăși răsplata, iar succesul însemna să-i ajute pe alții să aibă succes. Pentru el, bucuria însemna să aducă bucurie altora și asta datorită faptului că el nu-și căuta răsplata la oameni, ci la Dumnezeu: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8).

Cel mai greu lucru, pentru fiecare dintre noi, este lupta cu pornirea noastră firească de a ne considera cei mai buni. De aceea este important să ne analizăm mereu motivele și să avem grijă să nu cădem pradă egoismului. Dacă vrei să-ți analizezi motivele, urmează exemplul dat de Benjamin Franklin. În fiecare zi el își punea două întrebări. Dimineața când se trezea se întreba: „Ce bine pot face eu astăzi?” Iar înainte de culcare, se întreba: „Ce bine am făcut eu astăzi?” Dacă poți da un răspuns la aceste întrebări în mod dezinteresat și cu integritate, vei rămâne pe calea corectă.

Când îi vezi pe cei aflați în nevoi și dăruiești pentru împlinirea nevoilor lor, îți păstrezi prioritățile și ai o perspectivă corectă. Calitatea vieții va crește atât pentru cel care dăruiește cât și pentru cel care primește. Adevărul este că nu există o viață mai searbădă decât viața plină de sine și nu există o viață mai plină de sine decât viața „searbădă” (aparent!).

Deci, dăruiește și vei fi răsplătit!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 15:25-29; 16:1-6

Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot)… Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde…” Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gândurile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).

Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie” (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).

„Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi” (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).

Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

3 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise a răspuns și a zis: „Dar, iată, nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu, pentru că vor zice: «Nu ți Sa arătat Domnul!»”.

Exod 4.1

Am putea presupune că Moise văzuse și auzise suficiente lucruri pentru ași înlătura în întregime frica. Flacăra de foc și rugul care nu se mistuia, harul plin de bunăvoință, Numele prețioase, plăcute și atotcuprinzătoare ale lui Iahve, misiunea divină, asigurarea că Dumnezeu va fi cu el – toate acestea ar fi putut săi alunge orice temere și săi confere inimii sale o siguranță statornică. Însă, în loc să se întâmple acest lucru, Moise a ridicat diverse obiecții, dar Dumnezeu, în harul Său, le răspunde; și, așa cum am remarcat, fiecărei obiecții i se răspunde cu o proaspătă manifestare a harului.

„Și Domnul ia zis: «Ce este în mâna ta?». Și el a zis: «Un toiag»” (versetul 2). Domnul vrea săl ia pe Moise așa cum era și să folosească ceea ce el avea în mână. Toiagul cu care el condusese oile lui Ietro era gata să fie folosit pentru a elibera Israelul lui Dumnezeu, pentru a pedepsi țara Egiptului, pentru a croi un drum prin adâncul mării, astfel ca răscumpărații Domnului să poată trece pe el și pentru a face să izvorască apă din stâncă pentru a înviora oștile însetate ale lui Israel în pustie.

Dumnezeu folosește cele mai slabe instrumente pentru aȘi împlini cele mai mărețe planuri. „Un toiag”, „un corn de berbec” (Iosua 6.5), „o turtă de pâine de orz” (Judecători 7.13), „un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6), „praștia unui păstor” (1 Samuel 17.50), pe scurt, orice lucru pe care îl folosește Dumnezeu își va atinge scopul rânduit. Oamenii își imaginează că scopurile mărețe pot fi atinse doar prin mijloace mărețe, dar nu acesta este felul lui Dumnezeu de a lucra. El Se poate folosi de un vierme la fel ca de soarele arzător, de un curcubete la fel ca de vântul de la răsărit (vedeți Iona 4).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea și veți găsi odihnă …”.

Ieremia 6.16

Umblarea cu Dumnezeu (2)

A umbla cu Dumnezeu înseamnă, așadar, să ai același drum. Aceeași țintă este o premisă pentru un drum comun, dar nu este suficientă. O umblare împreună presupune și aceeași cale, calea lui Dumnezeu. În lume se spune: „Toate drumurile duc la Roma”, dar aceste cuvinte nu pot fi aplicate nici pe calea păcătosului către Dumnezeu, nici pe calea creștinului pe acest pământ spre țintă. Există o singură cale spre ținta noastră, pe care putem merge în părtășie cu Dumnezeu. Această cale ne este descrisă în Biblie, unde găsim urmele pașilor Mântuitorului nostru, care a fost acum două mii de ani pe acest pământ și care a mers înaintea noastră pe cale. Dacă vom călca pe urmele pașilor Domnului, vom avea siguranța de a merge pe o cale comună cu Dumnezeu, adică de a umbla cu El.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea și aceeași viteză de mers: Doi călători pot merge într-adevăr împreună pe același drum numai dacă au aceeași viteză de mers. Acest lucru are valabilitate și pentru umblarea spirituală cu Dumnezeu. Sunt posibile două abateri: fie mergem prea repede – și aici am putea spune că o luăm înaintea lui Dumnezeu, existând pericolul foarte mare de a cădea în greșeli care ne pot rătăci pe cale – fie mergem prea încet, iar dacă mergem mai încet decât Dumnezeu, atunci rămânem în urmă și Îl pierdem din vedere. Să veghem asupra umblării noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)

 Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș!

Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane!

Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 15:1-24

Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu” „după rânduială” (v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului„. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, văzând chivotul părăsindu-i casa. Nu pierdea el o sursă de binecuvântare odată cu plecarea acestuia? (13.14). Departe aşa ceva de gândurile lui! Binecuvântarea va fi împărtăşită cu întregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzician, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despărţi. Credincios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmuit bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit” (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14.15).

2 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintihia să aibă același gând în Domnul.

Filipeni 4.2

Nimic nu este mai dăunător pentru suflet și pentru mărturia Domnului Isus decât diferențele de gândire care există în poporul lui Dumnezeu. În Filipeni 2.3 citim: „Nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși”. Aici vedem cum apostolul Pavel arată că invidia și cearta au o singură rădăcină: gloria deșartă sau ambiția personală. A fost o ceartă și între apostoli, chiar în prezența Domnului, fiindcă fiecare dintre ei voia să fie socotit cel mai mare (Luca 22.24). În ziua de azi, diviziunile și certurile dintre copiii lui Dumnezeu izvorăsc din dorința cuiva de a fi socotit mare.

Cine dorește să fie mare va fi întotdeauna invidios. El este gelos pe oricine este considerat a fi mai spiritual sau mai dăruit decât el. Gelozia se manifestă prin răutate, iar răutatea sfârșește prin ceartă. „Dacă aveți gelozie amară și duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului! Aceasta nu este înțelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie și duh de partidă, acolo este dezordine și orice lucru rău” (Iacov 3.14-16).

Cum deci putem să avem același gând în Domnul? Apostolul ne arată că acest lucru poate avea loc doar dacă suntem caracterizați de smerenie: „Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2.5). Gândul acesta al smereniei L-a condus să Se facă pe Sine fără reputație, pentru a-i sluji pe alții în dragoste. Eului îi place să fie slujit și crede că este înălțat atunci când este slujit de alții. Dragostei îi place să slujească.

Dacă fiecare dintre noi uităm de eul nostru, dacă refuzăm să căutăm o reputație sau un loc de mărire și dacă vom dori doar să slujim altora în dragoste, potrivit gândului smereniei care este în Hristos, vom descoperi că vom avea, cu toții, „același gând în Domnul”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu.

Geneza 5.24

Umblarea cu Dumnezeu (1)

Duhul lui Dumnezeu ne descrie cu aceste scurte cuvinte un bărbat al credinței din Vechiul Testament. Enoh a fost unul dintre cei doi credincioși ai Vechiului Legământ care nu au trecut prin moarte, pentru că au fost răpiți de Dumnezeu. Astfel, Enoh este o imagine a Bisericii lui Dumnezeu din zilele noastre, care, ca și el, va fi răpită la Domnul ei înainte de venirea în curând a judecăților peste acest pământ.

Umblarea împreună cu Dumnezeu poate fi descrisă prin aceste trei lucruri: aceeași țintă, același drum și aceeași viteză.

Chiar și în lucrurile pământești, doi oameni pot merge împreună pe același drum numai dacă urmăresc aceeași țintă. Acest principiu poate fi aplicat în diverse domenii ale noastre, de exemplu în viața profesională, în căsătorie și în viața de familie. Acest principiu are însă o aplicabilitate deosebită în umblarea cu Dumnezeu. Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop ceresc cu viața copiilor Săi. Ținta finală este Casa Tatălui cu gloria Sa. Numai dacă păstrăm în fața ochilor această țintă, avem o orientare clară și putem merge cu Dumnezeu pe același drum. Dacă avem alte ținte pentru viața noastră, respectiv dacă aceste alte ținte au prioritate, atunci există pericolul mare de a merge pe drumuri proprii și de a nu umbla cu Dumnezeu. Ținta unui astfel de drum propriu este orgoliul personal; în final, aceasta ne va duce în pierzarea veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ CINE EȘTI! – Fundația SEER

„Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)

Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns.

Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești!

Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu.

El te-a creat.

El te-a răscumpărat.

El te cheamă.

El te echipează.

El îți dă putere.

El te răsplătește.

Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1).

Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 14:1-17

Gloria şi prosperitatea lui David au ajuns la urechile vecinilor săi. Unii, ca Hiram şi poporul lui, caută favoarea şi prietenia împăratului lui Israel; alţii, cum sunt filistenii, nu-şi lasă armele. Să remarcăm că, în concordanţă cu caracterul Cronicilor, nu apare aici nici o menţiune despre asocierea vinovată a lui David cu Achiş (1 Sam. 27-29), cu excepţia aluziei discrete din 1 Cronici 12.19.

Învingătorul lui Goliat declanşează apoi un atac în două reprize împotriva filistenilor, nu fără să-L fi întrebat de fiecare dată mai întâi pe Dumnezeu. Insistăm din nou asupra acestei atitudini de umilinţă. David nu are încredere în propria capacitate de conducător; nu se sprijină pe propria experienţă militară pentru a decide asupra celei mai bune tactici de adoptat. Când Vrăjmaşul „se suie să ne caute” (v.8), este oare prima noastră reacţie aceea de a-L întreba pe Dumnezeu despre modul cum am putea săl învingem pe Satan? Să nu ne încredem în propria înţelepciune şi, înainte ca să dăm piept cu Adversarul şi înainte de a lua orice decizie, să-I cerem Domnului Isus sfatul şi ajutorul Său.

Cele mai multe dintre înfrângerile noastre înaintea marelui Vrăjmaş nu au altă explicaţie decât aceea că am uitat să căutăm voia lui Dumnezeu.

1 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Să-ți pui judecători și supraveghetori în toate porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău în semințiile tale, și ei să judece poporul cu judecată dreaptă.

Deuteronom 16.18

Dumnezeu i-a poruncit lui Israel să instituie judecători și supraveghetori, pentru ca cei din popor să aibă parte de o judecată dreaptă. Dumnezeu este drept și nu va trece cu vederea nedreptatea. „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău” (Psalmul 89.14).

Trebuie să învățăm să nu ne răzbunăm noi înșine, „pentru că-L știm pe Cel care a spus: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», zice Domnul” (Evrei 10.30). În 1 Corinteni 6.1-8, Pavel îi mustră pe corinteni, fiindcă se târau în tribunale unii pe alții. El le arată care era atitudinea, întrebându-i: „De ce nu suferiți mai bine nedreptate? De ce nu, mai degrabă, să fiți păgubiți?”. Acesta este un lucru dificil pentru omul natural, însă Duhul lui Dumnezeu îl poate produce în noi, cei credincioși.

Dar dacă avem nevoie de ajutor în diferite conflicte și neînțelegeri? Noi vom judeca lumea și pe îngeri, deci ar trebui să fim în stare să judecăm cu privire la lucrurile vieții acesteia. Acest lucru însă necesită o supunere reală față de Domnul. Dacă le cerem unor frați înțelepți să judece în astfel de situații, știind că au competența necesară să facă acest lucru, trebuie să ne supunem concluziilor la care ei ajung. Dar, dacă refuzăm să ascultăm, fiindcă aceste concluzii nu sunt cele dorite de noi, acest lucru dovedește acțiunea cărnii și lipsa supunerii. Într-un astfel de caz, să nu ne mirăm că problema nu se rezolvă.

Dumnezeu este drept și dorește dreptatea în mijlocul celor ai Săi. Iar dacă suferim nedreptate, să urmăm exemplul lui Hristos, care „Se încredința în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23), și să nu căutăm dreptate pentru noi înșine.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și faraon i-a zis lui Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?”.

Geneza 47.8

„Câți ani ai?”

Această întrebare se aude mereu. Înaintea lui Dumnezeu, numărul anilor pe care i-am trăit nu este important. Pentru El este hotărâtor cum am umplut acești ani. Dacă am trăit viața pentru această lume, și nu pentru Dumnezeu, atunci ea nu are nicio valoare.

Când l-am întrebat pe un om în vârstă câți ani are, el mi-a răspuns: „Trei ani”. Și a adăugat: „Abia acum trei ani am venit la credința în Isus Hristos. Toată viața dinainte este pierdută”.

Îngăduie-mi să te întreb: „Tu câți ani ai?”. Poate spui: 17 ani. – Atunci ai viața înainte și este foarte important ca încă din tinerețe să pășești pe urmele lui Isus și să rămâi cu El (Fapte 11.23)! Atunci vei fi păzit de căi dureroase, avându-L pe Domnul ca Sfătuitor prin toate întrebările vieții. Și cât de arzătoare sunt unele dintre aceste întrebări! Dacă te vei lăsa călăuzit de El, vei avea o viață binecuvântată.

„Câți ani ai?” Poate spui: 30 de ani. – Ți-ai încheiat studiile și te afli pe culme, în toată puterea vieții. Dar este cârma ta în mâna Domnului Isus? Dacă nu, atunci îți lipsește ceea ce este cel mai important. Viața ta nu are nicio direcție, nicio țintă.

„Câți ani ai?” Poate răspunzi: 50 de ani. – Atunci ai trecut de jumătatea vieții. Probabil copiii tăi sunt deja mari și ai răzbătut prin unele greutăți. Drumul tău va deveni tot mai singuratic. Ai un sprijin, un ajutor care rămâne până la sfârșit? Sprijinul omenesc se frânge, dar există Unul despre care se spune: „Tu rămâi … și anii Tăi nu se vor sfârși” (Evrei 1.11,12).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU? – Fundația SEER

„Iacov… s-a luptat cu el [cu Dumnezeu] până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)

Unele dintre cele mai dure bătălii pe care le vei da în viață vor fi cu Dumnezeu. Iar asta se întâmplă din cauză că în fiecare om există o „fire a lui Iacov” care se împotrivește voii lui Dumnezeu și care trebuie strunită. Același Dumnezeu care l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” te va întreba și pe tine cine ești. Și până nu ești dispus să-ți faci o evaluare onestă și să dai răspunsul adecvat, realist – viața ta nu se va putea schimba în bine. Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Iacov, dislocându-i șoldul, de care depindeau mersul și statul lui în picioare. Dar Iacov și-a primit binecuvântarea în aceeași clipă în care s-a ales cu șchiopătatul.

Poate că te întrebi: „Îmi doresc oare cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu în viața mea?” Înainte de a afla răspunsul, oprește-te și pune-ți următoarele întrebări:

1) Sunt eu dispus să renunț la dorințele mele dacă nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine?

2) Râvnesc cumva la ceea ce au alții, în loc să aștept ce mi-a pregătit Dumnezeu?

3) Vorbesc mereu despre drepturile mele, pentru că nu sunt total supus Domnului?

4) Îmi iubesc cu adevărat aproapele și îl pun pe primul plan?

5) Am disciplina zilnică de a mă ruga și de a citi din Biblie?

6) Îl las eu pe Dumnezeu să se ocupe de poziția mea în societate, sau mă promovez eu însumi?

7) Îmi exprim eu bucuria în mijlocul necazurilor și cred eu că Dumnezeu va imprima în mine caracterul Domnului Isus?

8) Îmi asum eu riscuri ca să ascult de Hristos, sau cedez în fața fricii?

Răspunsurile tale la aceste întrebări nu vor determina doar ucenicia ta, direcția ta și destinul tău – ele îți vor decide și nivelul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 13:1-14

O dorinţă fericită se naşte în inima noului împărat: săi redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din nefericire, un singur detaliu (dar de mare importanţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este suficient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezultat al acestei lovituri, bucuria din inima împăratului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!

Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţionaseră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (Deut. 17.18), cât şi leviţii, răspunzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I  slujim Domnului corespunzător învăţăturii pe care ea o conţine.

Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia” acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.