4 Septembrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Astfel m-am rugat Dumnezeului cerurilor și am zis împăratului: „Dacă este bine împăratului și dacă robul tău a căpătat bunăvoință înaintea ta, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o reconstruiesc”.
Neemia 2.4,5
Neemia (1)
Când Neemia era paharnicul împăratului, inima sa a fost adânc cercetată cu privire la starea cetății Ierusalim și a israeliților întorși în țară. Primind învoire de la împărat, el a pornit să rezidească cetatea. A întâmpinat numeroase piedici, însă n-a îngăduit ca ele să-l distragă de la misiunea sa.
Exemplul său ne oferă câteva lecții importante:
A fi preocupați cu voia lui Dumnezeu. Când Neemia s-a rugat cu privire la poporul și la țara lui (Neemia 1.4-11), Domnul i-a arătat exact ceea ce trebuia să facă. Apoi El a lucrat la inima împăratului pentru a-i împlini dorința lui Neemia și pentru a-i oferi toate lucrurile de care avea nevoie. Când știm că ne aflăm exact acolo unde Dumnezeu ne vrea, avem încredere pentru a trece prin tot felul de încercări și dificultăți, fără ca acestea să ne dea înapoi.
A ne aduce mereu aminte de ținta noastră. Neemia știa că prioritatea Domnului pentru el era să rezidească cetatea. Dumnezeu a plănuit și pentru noi lucruri pe care să le facem, iar lucrarea Lui este întotdeauna de mare preț. Nu trebuie să ne subestimăm partea, oricât de nesemnificativă ar părea.
A ne duce la îndeplinire fiecare misiune. După fiecare împotrivire, Neemia se întorcea la misiunea specifică pe care o avea. Păstrând cu grijă scopul Domnului în gândurile noastre, vom putea să rămânem în locul pe care El ni l-a desemnat și putem înainta, pas cu pas, către împlinirea misiunii noastre.
A identifica în mod precis lucrurile care ne distrag. Cei care caută să ne întrerupă lucrarea, să ne distragă atenția sau să ne atace în mod personal nu sunt de la Dumnezeu. Cu ajutorul Domnului, Neemia a putut să înțeleagă de cine să se ferească și pe cine să ignore. Să identificăm persoanele și situațiile care sunt de natură să ne distragă de la a face lucrarea lui Dumnezeu! Fiind conștienți de aceste pericole, vom putea să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut.
T. Hadley, Sr.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Încotro vei merge tu voi merge și eu, … unde vei muri tu, voi muri și eu, … numai moartea mă va despărți de tine.
Rut 1.16,17
Una în viață și în moarte
Acum, la mai bine de o sută de ani de la evenimentele petrecute atunci, se știu foarte multe relatări despre tragedia Titanicului. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela legat de domnul și doamna Straus. Isidor Straus, patronul lanțului de magazine „Macy’s”, s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu soția sa, Ida, cu menajera acesteia și cu valetul său. Povestea lor a rămas consemnată în istoria tragediei. Ida Straus a reușit să-și găsească loc într-una dintre bărcile de salvare, dar, când a aflat că Isidor nu poate să vină cu ea, s-a întors pe vapor. „Am trăit împreună mulți ani. Nu mă voi despărți de soțul meu acum. Cum am trăit, așa vom muri: împreună”, a spus Ida. Nu numai ea a dat dovadă de curaj. La rândul său, Isidor Straus a primit acceptul de a se îmbarca la bordul unei bărci, datorită vârstei, dar a spus: „Nu! Nu vreau să mi se acorde un privilegiu pe care altora nu l-ați acorda”. Singura care a supraviețuit a fost menajera, Ellen Bird, care a luat locul doamnei Straus în barca de salvare. Ida Straus îi oferise lui Ellen, înainte de a se îmbarca, haina ei de blană, spunându-i: „Eu nu voi mai avea nevoie de ea”. Era conștientă de ceea ce avea să se întâmple pentru că alegerea fusese făcută de ea. Dacă era să moară, atunci să moară lângă Isidor.
O istorisire dramatică, care are de spus ceva fiecărei familii în parte! Noi trăim în condiții diferite de ale celor doi și, cu toate acestea, neînțelegerile sau lipsa de unitate familială se văd la tot pasul. De aici vine o serie întreagă de nenorociri. Să cugetăm mai atent la cuvintele versetului de astăzi!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DĂRUIREA ESTE ÎNSĂȘI RĂSPLATA – Fundația SEER
„Mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)
Apostolul Pavel a scris: „nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă… Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (v. 14-15). Apostolul Pavel și-a găsit împlinirea supremă în a dărui, nu în a primi. Pentru el, dărnicia reprezenta însăși răsplata, iar succesul însemna să-i ajute pe alții să aibă succes. Pentru el, bucuria însemna să aducă bucurie altora și asta datorită faptului că el nu-și căuta răsplata la oameni, ci la Dumnezeu: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8).
Cel mai greu lucru, pentru fiecare dintre noi, este lupta cu pornirea noastră firească de a ne considera cei mai buni. De aceea este important să ne analizăm mereu motivele și să avem grijă să nu cădem pradă egoismului. Dacă vrei să-ți analizezi motivele, urmează exemplul dat de Benjamin Franklin. În fiecare zi el își punea două întrebări. Dimineața când se trezea se întreba: „Ce bine pot face eu astăzi?” Iar înainte de culcare, se întreba: „Ce bine am făcut eu astăzi?” Dacă poți da un răspuns la aceste întrebări în mod dezinteresat și cu integritate, vei rămâne pe calea corectă.
Când îi vezi pe cei aflați în nevoi și dăruiești pentru împlinirea nevoilor lor, îți păstrezi prioritățile și ai o perspectivă corectă. Calitatea vieții va crește atât pentru cel care dăruiește cât și pentru cel care primește. Adevărul este că nu există o viață mai searbădă decât viața plină de sine și nu există o viață mai plină de sine decât viața „searbădă” (aparent!).
Deci, dăruiește și vei fi răsplătit!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 15:25-29; 16:1-6
Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot)… Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde…” Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gândurile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).
Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie” (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).
„Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi” (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).
Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.
Mana Zilnica 