2 Septembrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintihia să aibă același gând în Domnul.
Filipeni 4.2
Nimic nu este mai dăunător pentru suflet și pentru mărturia Domnului Isus decât diferențele de gândire care există în poporul lui Dumnezeu. În Filipeni 2.3 citim: „Nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși”. Aici vedem cum apostolul Pavel arată că invidia și cearta au o singură rădăcină: gloria deșartă sau ambiția personală. A fost o ceartă și între apostoli, chiar în prezența Domnului, fiindcă fiecare dintre ei voia să fie socotit cel mai mare (Luca 22.24). În ziua de azi, diviziunile și certurile dintre copiii lui Dumnezeu izvorăsc din dorința cuiva de a fi socotit mare.
Cine dorește să fie mare va fi întotdeauna invidios. El este gelos pe oricine este considerat a fi mai spiritual sau mai dăruit decât el. Gelozia se manifestă prin răutate, iar răutatea sfârșește prin ceartă. „Dacă aveți gelozie amară și duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului! Aceasta nu este înțelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie și duh de partidă, acolo este dezordine și orice lucru rău” (Iacov 3.14-16).
Cum deci putem să avem același gând în Domnul? Apostolul ne arată că acest lucru poate avea loc doar dacă suntem caracterizați de smerenie: „Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2.5). Gândul acesta al smereniei L-a condus să Se facă pe Sine fără reputație, pentru a-i sluji pe alții în dragoste. Eului îi place să fie slujit și crede că este înălțat atunci când este slujit de alții. Dragostei îi place să slujească.
Dacă fiecare dintre noi uităm de eul nostru, dacă refuzăm să căutăm o reputație sau un loc de mărire și dacă vom dori doar să slujim altora în dragoste, potrivit gândului smereniei care este în Hristos, vom descoperi că vom avea, cu toții, „același gând în Domnul”.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu.
Geneza 5.24
Umblarea cu Dumnezeu (1)
Duhul lui Dumnezeu ne descrie cu aceste scurte cuvinte un bărbat al credinței din Vechiul Testament. Enoh a fost unul dintre cei doi credincioși ai Vechiului Legământ care nu au trecut prin moarte, pentru că au fost răpiți de Dumnezeu. Astfel, Enoh este o imagine a Bisericii lui Dumnezeu din zilele noastre, care, ca și el, va fi răpită la Domnul ei înainte de venirea în curând a judecăților peste acest pământ.
Umblarea împreună cu Dumnezeu poate fi descrisă prin aceste trei lucruri: aceeași țintă, același drum și aceeași viteză.
Chiar și în lucrurile pământești, doi oameni pot merge împreună pe același drum numai dacă urmăresc aceeași țintă. Acest principiu poate fi aplicat în diverse domenii ale noastre, de exemplu în viața profesională, în căsătorie și în viața de familie. Acest principiu are însă o aplicabilitate deosebită în umblarea cu Dumnezeu. Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop ceresc cu viața copiilor Săi. Ținta finală este Casa Tatălui cu gloria Sa. Numai dacă păstrăm în fața ochilor această țintă, avem o orientare clară și putem merge cu Dumnezeu pe același drum. Dacă avem alte ținte pentru viața noastră, respectiv dacă aceste alte ținte au prioritate, atunci există pericolul mare de a merge pe drumuri proprii și de a nu umbla cu Dumnezeu. Ținta unui astfel de drum propriu este orgoliul personal; în final, aceasta ne va duce în pierzarea veșnică.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ CINE EȘTI! – Fundația SEER
„Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)
Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns.
Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești!
Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu.
El te-a creat.
El te-a răscumpărat.
El te cheamă.
El te echipează.
El îți dă putere.
El te răsplătește.
Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1).
Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 14:1-17
Gloria şi prosperitatea lui David au ajuns la urechile vecinilor săi. Unii, ca Hiram şi poporul lui, caută favoarea şi prietenia împăratului lui Israel; alţii, cum sunt filistenii, nu-şi lasă armele. Să remarcăm că, în concordanţă cu caracterul Cronicilor, nu apare aici nici o menţiune despre asocierea vinovată a lui David cu Achiş (1 Sam. 27-29), cu excepţia aluziei discrete din 1 Cronici 12.19.
Învingătorul lui Goliat declanşează apoi un atac în două reprize împotriva filistenilor, nu fără să-L fi întrebat de fiecare dată mai întâi pe Dumnezeu. Insistăm din nou asupra acestei atitudini de umilinţă. David nu are încredere în propria capacitate de conducător; nu se sprijină pe propria experienţă militară pentru a decide asupra celei mai bune tactici de adoptat. Când Vrăjmaşul „se suie să ne caute” (v.8), este oare prima noastră reacţie aceea de a-L întreba pe Dumnezeu despre modul cum am putea săl învingem pe Satan? Să nu ne încredem în propria înţelepciune şi, înainte ca să dăm piept cu Adversarul şi înainte de a lua orice decizie, să-I cerem Domnului Isus sfatul şi ajutorul Său.
Cele mai multe dintre înfrângerile noastre înaintea marelui Vrăjmaş nu au altă explicaţie decât aceea că am uitat să căutăm voia lui Dumnezeu.
Mana Zilnica 