8 Septembrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
… când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi și să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut.
2 Tesaloniceni 1.10
La prima vedere am putea crede că acest verset nu este tradus cum trebuie. Putem înțelege ușor că Hristos va fi glorificat de către sfinții Săi la a doua Sa venire, însă versetul spune că El va fi glorificat în noi. Acest lucru nu este datorită a ceea ce noi suntem în noi înșine, ci doar datorită excelențelor pe care El le-a lucrat în noi. 1 Ioan 3.2 spune că „atunci când El Se va arăta, vom fi ca El”.
Când Hristos va veni în ziua aceea, acei tesaloniceni sărmani, persecutați și disprețuiți, cărora Pavel le scria, aveau să-i uimească pe locuitorii pământului prin faptul că împărtășeau gloria și triumful Său. La fel și noi, care am fost morți în fărădelegi, am fost înviați și așezați în locurile cerești în Hristos Isus, „ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogății ale harului Său” (Efeseni 2.7). Vom fi astfel priviți, pentru toată veșnicia, ca Adunare glorioasă, fără pată și fără zbârcitură, ci sfântă și fără defect. În glorie, Hristos va fi perfect manifestat în cei ai Săi (vedeți și Coloseni 1.27).
Dorința noastră trebuie să fie ca lucrurile să stea așa încă de pe acum. Domnul Isus S-a rugat astfel: „Toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și Eu sunt glorificat în ei” (Ioan 17.10). Acesta este un adevăr referitor la poziție, rezultat al lucrării Sale, însă este el verificat și în umblarea noastră? Această glorificare a Lui în noi devine o realitate, pe măsură ce-L contemplăm și suntem transformați după chipul Lui, din slavă în slavă. Îl putem glorifica pe Hristos doar în măsura în care reflectăm caracterul Său format în noi.
T. Bouter
SĂMÂNȚA BUNĂ
Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta”.
Psalmul 41.4
Mărturia medicului (2)
Cine nu a simțit pe propria piele progresele deosebite ale medicinei? Astăzi nu ne putem închipui ca un dinte să fie extras fără anestezie. Chiar și o operație de apendice fără anestezic ar fi o oroare.
Narcoza nu este altceva decât un somn provocat artificial, pentru a decupla provizoriu conștienta și simțul durerii. Numai așa se pot realiza fără durere operațiile. Anestezicul este administrat de un medic specialist. El stabilește, dozează și introduce cel mai adecvat tip de anestezie și apoi supraveghează. Prin proceduri individualizate, el crește eficiența și, mai ales, încearcă să evite efectele secundare. Dar a fost o cale lungă și dificilă până la aceste rezultate.
Dr. James Simpson a avut un rol decisiv în aceste studii. Pe când era în practică, el fugise odată plin de groază din sala în care fusese operat un bolnav de cancer. Zguduit, a exclamat: „Nu se poate face nimic pentru a realiza operații cu mai puține dureri?”. S-a gândit cu seriozitate să schimbe tema de cercetare. Totuși a rămas în domeniu. Ulterior a predat ca profesor și cercetător în medicină la Universitatea din Edinburgh. În plus, animat de dragostea creștină față de aproapele, s-a dedicat numeroșilor săi pacienți. A inventat aparate și proceduri medicale.
Dumnezeu a dăruit oamenilor înțelepciune pentru alinarea și vindecarea suferințelor trupului. Dar dacă și sufletul tău este bolnav, ce vei face? La cine te vei duce și ce metode de vindecare ai putea găsi? Urmează îndemnul psalmistului din versetul de mai sus și vei fi fericit acum și pentru veșnicie!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (1) – Fundația SEER
„În fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.” (2 Corinteni 11:28)
Dați-mi voie să vă mai spun un motiv pentru care peste 50% din liderii bisericilor părăsesc lucrarea.
Le plac adunările, dar nu pot face față presiunii. Ne place să vorbim despre puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Biserica este formată din ființe umane, iar acestea au probleme nerezolvate.
Biserica din Noul Testament se confrunta cu:
1) Probleme de moralitate. Un membru al bisericii avea relații intime cu mama sa vitregă și nimeni din biserică nu părea deranjat din cauza asta, şi a trebuit să intervină Pavel. (vezi 1 Corinteni 5:1-5).
2) Probleme de doctrină. Unii iudei, convertiți, credeau că cei ce s-au convertit dintre Neamuri ar trebui să fie tăiați împrejur. Disputa a devenit atât de aprinsă, încât aproape că a dezbinat biserica în două (vezi Faptele Apostolilor 15).
3) Probleme de imaturitate. Apostolul Pavel scrie: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi… În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti?… Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?” (1 Corinteni 3:1-4). Iar în altă parte, el scria: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” (2 Timotei 4:10). Apoi adaugă: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău.” (2 Timotei 4:14).
Iată un gând pentru toţi cei care slujiţi în biserică: dacă nu sunteţi în stare să simțiţi durerea, nu o puteți vindeca! Deși, uneori veţi fi copleşiţi de problemele zilnice și de presiunile oamenilor, cu ajutorul lui Dumnezeu veţi găsi înțelepciunea și puterea de a sluji eficient. Așa că nu vă descurajaţi şi continuați-vă slujirea!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 17:16-27
David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dumnezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.
Să spunem mulţumesc! Când cineva omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acuzăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm…
Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le luăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem…
Când ne aşezăm să luăm masa, cei din familiile creştine avem obiceiul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adâncească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L binecuvântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noastră în frica de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai presus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţumiri pentru marea Lui mântuire, pentru măreţul Mântuitor pe care ni L-a dat.
Să repetăm împreună cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!” (2 Cor. 9.15).
Mana Zilnica 