Mana Zilnica

3 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise a răspuns și a zis: „Dar, iată, nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu, pentru că vor zice: «Nu ți Sa arătat Domnul!»”.

Exod 4.1

Am putea presupune că Moise văzuse și auzise suficiente lucruri pentru ași înlătura în întregime frica. Flacăra de foc și rugul care nu se mistuia, harul plin de bunăvoință, Numele prețioase, plăcute și atotcuprinzătoare ale lui Iahve, misiunea divină, asigurarea că Dumnezeu va fi cu el – toate acestea ar fi putut săi alunge orice temere și săi confere inimii sale o siguranță statornică. Însă, în loc să se întâmple acest lucru, Moise a ridicat diverse obiecții, dar Dumnezeu, în harul Său, le răspunde; și, așa cum am remarcat, fiecărei obiecții i se răspunde cu o proaspătă manifestare a harului.

„Și Domnul ia zis: «Ce este în mâna ta?». Și el a zis: «Un toiag»” (versetul 2). Domnul vrea săl ia pe Moise așa cum era și să folosească ceea ce el avea în mână. Toiagul cu care el condusese oile lui Ietro era gata să fie folosit pentru a elibera Israelul lui Dumnezeu, pentru a pedepsi țara Egiptului, pentru a croi un drum prin adâncul mării, astfel ca răscumpărații Domnului să poată trece pe el și pentru a face să izvorască apă din stâncă pentru a înviora oștile însetate ale lui Israel în pustie.

Dumnezeu folosește cele mai slabe instrumente pentru aȘi împlini cele mai mărețe planuri. „Un toiag”, „un corn de berbec” (Iosua 6.5), „o turtă de pâine de orz” (Judecători 7.13), „un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6), „praștia unui păstor” (1 Samuel 17.50), pe scurt, orice lucru pe care îl folosește Dumnezeu își va atinge scopul rânduit. Oamenii își imaginează că scopurile mărețe pot fi atinse doar prin mijloace mărețe, dar nu acesta este felul lui Dumnezeu de a lucra. El Se poate folosi de un vierme la fel ca de soarele arzător, de un curcubete la fel ca de vântul de la răsărit (vedeți Iona 4).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea și veți găsi odihnă …”.

Ieremia 6.16

Umblarea cu Dumnezeu (2)

A umbla cu Dumnezeu înseamnă, așadar, să ai același drum. Aceeași țintă este o premisă pentru un drum comun, dar nu este suficientă. O umblare împreună presupune și aceeași cale, calea lui Dumnezeu. În lume se spune: „Toate drumurile duc la Roma”, dar aceste cuvinte nu pot fi aplicate nici pe calea păcătosului către Dumnezeu, nici pe calea creștinului pe acest pământ spre țintă. Există o singură cale spre ținta noastră, pe care putem merge în părtășie cu Dumnezeu. Această cale ne este descrisă în Biblie, unde găsim urmele pașilor Mântuitorului nostru, care a fost acum două mii de ani pe acest pământ și care a mers înaintea noastră pe cale. Dacă vom călca pe urmele pașilor Domnului, vom avea siguranța de a merge pe o cale comună cu Dumnezeu, adică de a umbla cu El.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea și aceeași viteză de mers: Doi călători pot merge într-adevăr împreună pe același drum numai dacă au aceeași viteză de mers. Acest lucru are valabilitate și pentru umblarea spirituală cu Dumnezeu. Sunt posibile două abateri: fie mergem prea repede – și aici am putea spune că o luăm înaintea lui Dumnezeu, existând pericolul foarte mare de a cădea în greșeli care ne pot rătăci pe cale – fie mergem prea încet, iar dacă mergem mai încet decât Dumnezeu, atunci rămânem în urmă și Îl pierdem din vedere. Să veghem asupra umblării noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)

 Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș!

Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane!

Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 15:1-24

Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu” „după rânduială” (v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului„. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, văzând chivotul părăsindu-i casa. Nu pierdea el o sursă de binecuvântare odată cu plecarea acestuia? (13.14). Departe aşa ceva de gândurile lui! Binecuvântarea va fi împărtăşită cu întregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzician, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despărţi. Credincios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmuit bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit” (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14.15).