1 Septembrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Să-ți pui judecători și supraveghetori în toate porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău în semințiile tale, și ei să judece poporul cu judecată dreaptă.
Deuteronom 16.18
Dumnezeu i-a poruncit lui Israel să instituie judecători și supraveghetori, pentru ca cei din popor să aibă parte de o judecată dreaptă. Dumnezeu este drept și nu va trece cu vederea nedreptatea. „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău” (Psalmul 89.14).
Trebuie să învățăm să nu ne răzbunăm noi înșine, „pentru că-L știm pe Cel care a spus: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», zice Domnul” (Evrei 10.30). În 1 Corinteni 6.1-8, Pavel îi mustră pe corinteni, fiindcă se târau în tribunale unii pe alții. El le arată care era atitudinea, întrebându-i: „De ce nu suferiți mai bine nedreptate? De ce nu, mai degrabă, să fiți păgubiți?”. Acesta este un lucru dificil pentru omul natural, însă Duhul lui Dumnezeu îl poate produce în noi, cei credincioși.
Dar dacă avem nevoie de ajutor în diferite conflicte și neînțelegeri? Noi vom judeca lumea și pe îngeri, deci ar trebui să fim în stare să judecăm cu privire la lucrurile vieții acesteia. Acest lucru însă necesită o supunere reală față de Domnul. Dacă le cerem unor frați înțelepți să judece în astfel de situații, știind că au competența necesară să facă acest lucru, trebuie să ne supunem concluziilor la care ei ajung. Dar, dacă refuzăm să ascultăm, fiindcă aceste concluzii nu sunt cele dorite de noi, acest lucru dovedește acțiunea cărnii și lipsa supunerii. Într-un astfel de caz, să nu ne mirăm că problema nu se rezolvă.
Dumnezeu este drept și dorește dreptatea în mijlocul celor ai Săi. Iar dacă suferim nedreptate, să urmăm exemplul lui Hristos, care „Se încredința în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23), și să nu căutăm dreptate pentru noi înșine.
A. Leclerc
SĂMÂNȚA BUNĂ
Și faraon i-a zis lui Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?”.
Geneza 47.8
„Câți ani ai?”
Această întrebare se aude mereu. Înaintea lui Dumnezeu, numărul anilor pe care i-am trăit nu este important. Pentru El este hotărâtor cum am umplut acești ani. Dacă am trăit viața pentru această lume, și nu pentru Dumnezeu, atunci ea nu are nicio valoare.
Când l-am întrebat pe un om în vârstă câți ani are, el mi-a răspuns: „Trei ani”. Și a adăugat: „Abia acum trei ani am venit la credința în Isus Hristos. Toată viața dinainte este pierdută”.
Îngăduie-mi să te întreb: „Tu câți ani ai?”. Poate spui: 17 ani. – Atunci ai viața înainte și este foarte important ca încă din tinerețe să pășești pe urmele lui Isus și să rămâi cu El (Fapte 11.23)! Atunci vei fi păzit de căi dureroase, avându-L pe Domnul ca Sfătuitor prin toate întrebările vieții. Și cât de arzătoare sunt unele dintre aceste întrebări! Dacă te vei lăsa călăuzit de El, vei avea o viață binecuvântată.
„Câți ani ai?” Poate spui: 30 de ani. – Ți-ai încheiat studiile și te afli pe culme, în toată puterea vieții. Dar este cârma ta în mâna Domnului Isus? Dacă nu, atunci îți lipsește ceea ce este cel mai important. Viața ta nu are nicio direcție, nicio țintă.
„Câți ani ai?” Poate răspunzi: 50 de ani. – Atunci ai trecut de jumătatea vieții. Probabil copiii tăi sunt deja mari și ai răzbătut prin unele greutăți. Drumul tău va deveni tot mai singuratic. Ai un sprijin, un ajutor care rămâne până la sfârșit? Sprijinul omenesc se frânge, dar există Unul despre care se spune: „Tu rămâi … și anii Tăi nu se vor sfârși” (Evrei 1.11,12).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU? – Fundația SEER
„Iacov… s-a luptat cu el [cu Dumnezeu] până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)
Unele dintre cele mai dure bătălii pe care le vei da în viață vor fi cu Dumnezeu. Iar asta se întâmplă din cauză că în fiecare om există o „fire a lui Iacov” care se împotrivește voii lui Dumnezeu și care trebuie strunită. Același Dumnezeu care l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” te va întreba și pe tine cine ești. Și până nu ești dispus să-ți faci o evaluare onestă și să dai răspunsul adecvat, realist – viața ta nu se va putea schimba în bine. Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Iacov, dislocându-i șoldul, de care depindeau mersul și statul lui în picioare. Dar Iacov și-a primit binecuvântarea în aceeași clipă în care s-a ales cu șchiopătatul.
Poate că te întrebi: „Îmi doresc oare cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu în viața mea?” Înainte de a afla răspunsul, oprește-te și pune-ți următoarele întrebări:
1) Sunt eu dispus să renunț la dorințele mele dacă nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine?
2) Râvnesc cumva la ceea ce au alții, în loc să aștept ce mi-a pregătit Dumnezeu?
3) Vorbesc mereu despre drepturile mele, pentru că nu sunt total supus Domnului?
4) Îmi iubesc cu adevărat aproapele și îl pun pe primul plan?
5) Am disciplina zilnică de a mă ruga și de a citi din Biblie?
6) Îl las eu pe Dumnezeu să se ocupe de poziția mea în societate, sau mă promovez eu însumi?
7) Îmi exprim eu bucuria în mijlocul necazurilor și cred eu că Dumnezeu va imprima în mine caracterul Domnului Isus?
8) Îmi asum eu riscuri ca să ascult de Hristos, sau cedez în fața fricii?
Răspunsurile tale la aceste întrebări nu vor determina doar ucenicia ta, direcția ta și destinul tău – ele îți vor decide și nivelul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 13:1-14
O dorinţă fericită se naşte în inima noului împărat: săi redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din nefericire, un singur detaliu (dar de mare importanţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este suficient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezultat al acestei lovituri, bucuria din inima împăratului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!
Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţionaseră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (Deut. 17.18), cât şi leviţii, răspunzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I slujim Domnului corespunzător învăţăturii pe care ea o conţine.
Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia” acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.
Mana Zilnica 