Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Iunie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit.

Psalmul 46.1



Pare că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, îngrijorările vieții acesteia nu se împuținează, ci devin tot mai multe și mai apăsătoare. Știm că putem merge cu ele înaintea Domnului, însă nu facem așa. De ce? Nu-L credem pe cuvânt? N-avem încredere că El ne înțelege? Sau credem că nu are putere? Câteodată ne simțim copleșiți de probleme și de dificultăți sau suntem sub apăsarea luării unor decizii importante. Ori poate ne stau înainte multe lucruri pe care trebuie să le rezolvăm într-un fel sau altul. Prin urmare, ne simțim copleșiți, neajutorați și lipsiți de putere. Să mergem înaintea Domnului, în rugăciune, cu toate aceste probleme, având o încredere deplină, și să-I cerem să ne călăuzească în rezolvarea fiecăreia dintre ele! Apoi, plini de recunoștință, să așteptăm cu răbdare! Știm că ne adresăm Dumnezeului universului, care ne iubește și care L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a ne răscumpăra.

Domnul Isus a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11.29,30). Cred că suntem cu toții de acord că nu există nimeni altul care să ne poată ajuta mai bine în toate aceste lucruri. Iar El nu numai că poate, ci și dorește s-o facă. Ce bucurie să știm că, dacă aducem toate la El și apoi așteptăm cu răbdare, El ne va ajuta, ne va călăuzi, ne va oferi mijloacele și răspunsurile necesare. Când problemele se înmulțesc, să ne formăm obiceiul de a le aduce înaintea Lui, după care, plini de răbdare, de bucurie și de încredere, să găsim odihnă pentru sufletele noastre trudite și împovărate!

D. L. Moody a spus: «Adu-ți cererile înaintea lui Dumnezeu, apoi spune-I: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta!”. Cea mai binecuvântată lecție pe care am învățat-o în școala lui Dumnezeu a fost să-L las pe El să aleagă pentru mine».

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, cine știe să facă bine și nu-l face păcătuiește.

Iacov 4.17



Exemplul unui tânăr

În călătoria pe mare spre India, un tânăr marinar ședea într-o seară întunecoasă în cabina lui; îi era foarte rău. Marea era tot mai agitată, furtuna vuia și vâjâia asurzitor. Deodată, tânărul a fost speriat de strigătul: „Un om a căzut peste bord!”. În aceeași clipă a auzit zgomot deasupra lui, produs de marinarii grăbiți să acorde ajutor. N-ar fi trebuit oare să dea și el o mână de ajutor? Dar era într-o stare așa de jalnică, încât nu avea niciun sens să meargă pe punte. Nu ar fi putut ajuta la salvarea acelui om, poate doar ar fi stat în calea celorlalți. Totuși, s-a întrebat: „Aș putea oare să fac și eu ceva?”. A desprins repede lampa sa și a ținut-o aproape de fereastra cabinei, astfel încât razele lămpii să cadă pe mare. Și ce s-a întâmplat? Câteva minute mai târziu a răsunat strigătul de bucurie: „Este în siguranță; totul este în ordine!”.

Dimineața, tânărul marinar a aflat că lampa sa fusese singurul mijloc de salvare a acelui om aflat în primejdie. Lumina lămpii căzuse în clipa potrivită peste cel ce se zbătea în valuri, astfel că frânghia a fost aruncată în direcția lui, iar el a prins-o. Exemplul acestui tânăr să ne însuflețească pe toți pentru a le fi de ajutor semenilor noștri. „Adevărat este cuvântul acesta și vreau să stărui cu tărie asupra acestor lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni” (Tit 3.8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CINEVA TE VEDE – Fundația SEER

„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbele 22:29)


Omul iscusit despre care vreau să vă vorbesc a început ca muncitor la compania de căi ferate. Când i s-a oferit ocazia să lucreze în biroul de livrări, timp de câteva zile, a profitat de ocazie. În acest timp, superiorul său i-a cerut câteva rezultate și cifre vitale. „Vreau să le am pe birou când mă întorc peste trei zile,” a spus acesta. Tânărul nu știa nimic despre contabilitate, dar a muncit trei zile și trei nopți fără să doarmă și, când șeful său s-a întors, avea rezultatele și cifrele pregătite. Prin asta a câștigat respectul și admirația superiorului său și de îndată ce s-a ivit un post permanent, l-a recomandat pe acest tânăr.

Cu timpul, tânărul a fost promovat de multe ori și de fiecare dată a fost aplaudat pentru meticulozitatea sa și pentru că era demn de încredere. În cele din urmă, a ajuns vicepreședintele uneia dintre cele mai mari companii producătoare de hrană pentru animale din lume.

Biblia ne spune: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.”

În varianta sa „The Message” a Bibliei, Eugene Peterson parafrazează astfel: „Uită-te la oamenii care sunt buni în meseria lor – muncitorii iscusiți sunt mereu căutați și admirați; ei nu lasă pe nimeni să le-o ia înainte.” Reține așadar: fie că știi, fie că nu, la locul de muncă ești privit. Caracterul tău, etica muncii și atitudinea ta sunt observate. Și vei fi răsplătit nu numai după sarcinile pe care le îndeplinești, ci și pentru atitudinea și modul în care le duci la bun sfârșit! Deci, fii un om iscusit!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 20:30-43


Este trist să nu găsim la Ahab nici un sentiment de recunoştinţă pentru dubla victorie pe care Domnul i-a acordat-o. Din nefericire, cei mai mulţi oameni se comportă la fel! Harul lui Dumnezeu îi lasă indiferenţi. Dispreţuindu-L, ei Îl insultă pe Dumnezeu şi-şi construiesc propria nefericire. Hristos a învins pentru noi un adversar infinit mai puternic şi mai crud decât Ben-Hadad cu armata lui. Oare I-am mulţumit noi toţi pentru această glorioasă eliberare?

Nu numai că nu-l vedem pe Ahab întorcându-se spre Domnul, dar el manifestă şi o indulgenţă culpabilă, cruţându-l pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al poporului Său. Mai rău decât atât, îl numeşte fratele său! Dumnezeu intervine, trimiţându-i un alt profet, însă de data aceasta vocea harului lasă loc celei a judecăţii.

Ca şi Ahab, ajungem să uităm că lumea se află în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu poporul Lui. Dar omenirea este împărţită numai în două familii: cea a lui Dumnezeu şi cea a diavolului (Ioan 8.41-44). Ele nu se pot amesteca. Dacă avem binecuvântarea să facem parte din marea familie care-L are pe Dumnezeu ca Tată, atunci toţi copiii lui Dumnezeu şi numai ei sunt fraţii şi surorile noastre.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: