7 Iunie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.
1 Petru 3.18
Lucrarea lui Hristos a fost necesară nu pentru a întoarce inima lui Dumnezeu către păcătos, ci pentru a întoarce inima păcătosului către Dumnezeu. Întreaga Scriptură descoperă acest binecuvântat adevăr. A fost revelat pentru prima dată în grădina Eden, după ce omul a căzut. El a căutat o ascunzătoare, ca să fugă de prezența lui Dumnezeu. Însă glasul Celui care a venit să caute și să mântuiască pe cei pierduți a răsunat cu accente de har: „Unde ești?”. Omul este acum un păcătos pierdut și Dumnezeu îl caută. Primele cuvinte ale dragostei răscumpărătoare caracterizează întreaga lucrare de răscumpărare.
Descoperirea dragostei lui Dumnezeu prin vestirea faptului că Sămânța femeii avea să zdrobească în viitor capul șarpelui a câștigat încrederea omului și l-a scos din ascunzătoare, aducându-l în prezența lui Dumnezeu. De atunci încoace, ori de câte ori păcătosul, prin har, crede în dragostea perfectă a lui Dumnezeu, în darul și în lucrarea Fiului Său, este adus la Dumnezeu prin credință, beneficiind de creditul deplin al morții, învierii și glorificării Domnului Isus. Astfel, el este iertat și acceptat în Cel Preaiubit, iar dorințele inimii lui Dumnezeu cu privire la el sunt pe deplin satisfăcute.
Însă, deși dragostea lui Dumnezeu față de noi a fost mereu aceeași, au existat în noi multe piedici în calea revărsării ei depline. Dumnezeu este plin de dragoste, însă este și drept. El este întotdeauna perfect consecvent cu natura Sa. Însă, ceea ce dragostea a dorit, înțelepciunea a plănuit și puterea a împlinit. Îndepărtarea piedicilor dovedește măreția dragostei. Isus a venit să facă voia lui Dumnezeu, a împlinit lucrarea și a îndepărtat păcatul prin jertfa Sa. Dragostea, divină și eternă, nu putea face mai mult și nu a vrut să facă mai puțin. Apostolul spune: „Ca să ne aducă la Dumnezeu”. Nu doar ca să ne aducă în cer, ci să ne aducă înapoi la Dumnezeu Însuși!
A. Miller
SĂMÂNȚA BUNĂ
Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna.
Ioan 14.16
Nu vă voi lăsa orfani
Era foarte aproape momentul când Domnul Isus urma să Se înalțe la cer, lăsându-i pe ucenici întristați aici jos pe pământ. Erau momente solemne, pe care numai cei care au trecut prin diferite despărțiri le pot înțelege la adevărata lor profunzime. Dar acolo, împreună cu ucenicii, era încă Domnul și Învățătorul lor ceresc. El știa tot ce urma să se întâmple cu ei și cu toți cei care vor crede prin mărturia lor. De aceea, inima iubitoare a Domnului le-a îndreptat atenția spre Duhul Sfânt, spunându-le: „Nu vă voi lăsa orfani”. Duhul Sfânt avea să umple acest gol pe care absența Învățătorului ceresc urma să-l producă. Ce Domn minunat, ce purtare de grijă față de cei ai Săi! De îndată ce porțile cerului s-au închis, după ce L-au primit pe Domnul cel înălțat care Își încheiase lucrarea de împlinire a planului lui Dumnezeu, a fost formată Biserica, prin botezul cu Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii.
Înțelegem noi ce privilegiu măreț avem, de a trăi în perioada harului, în care lucrează Duhul Sfânt? Realizăm noi că nu poate exista nicio aspirație cerească, nicio privire înălțată a credinței fără influența plină de har a Duhului Sfânt? Credincios slujbei Sale și Numelui Domnului, Mângâietorul prezintă caracterul și lucrarea Mântuitorului nostru Isus Hristos cu o frumusețe și o înțelegere plină de prospețime duhovnicească. Ce fericiți sunt creștinii care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal! Ei au în cer un Mângâietor, dar care locuiește și în inima lor.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ NE REZOLVĂM PROBLEMELE (2) – Fundația SEER
„Domnul este tăria mea şi scutul meu” (Psalmul 28:7)
Dacă am recunoscut că întotdeauna există probleme, în al doilea rând: trebuie să identifici adevărata problemă. Uneori medicii te pot vindeca, alteori ei îți prescriu medicamente care te ajută să duci o viață mai ușoară cu problema ta. Dar mai întâi, ei trebuie să-ți pună un diagnostic. Filozoful Abraham Kaplan face următoarea distincție între probleme și neplăceri: „Problema este ceva ce poți rezolva. Dacă nu poți face nimic, atunci nu ai de-a face cu o problemă, ci cu o situație neplăcută. Asta înseamnă că e ceva cu care trebuie să trăiești, ceva ce trebuie să înduri. Când tratezi neplăcerea ca pe o problemă, poți ajunge să fii frustrat, mânios și deprimat. Îți irosești energia și iei decizii proaste. Apoi toate încercările tale dau greș, renunți și te vezi ca pe o victimă.”
Iată un exemplu: dacă ești căsătorit, și dacă ești „o persoană matinală” iar soțul sau soția ta este o „persoană nocturnă” sau viceversa… Asta este o neplăcere și nu o problemă. E ceva ce nu poți schimba. Nu poți schimba felul în care sunt construiți oamenii în interior. Iar dacă încerci, veți experimenta o mulțime de conflicte și nu veți ajunge la nicio rezolvare. Cu toate acestea, dificultatea de a găsi căi prin care să vă petreceți timpul împreună, din cauza înclinațiilor voastre diferite, este o problemă – și asta se poate rezolva. Și încă un gând: uneori Dumnezeu te va scăpa dintr-o situație dificilă, alteori o va folosi pentru a-ți dezvolta caracterul și pentru a te face să semeni mai mult cu Hristos. Da, El poate face ca suspinul tău să devină o cântare!
David a spus (Ps. 28:7): „Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.”
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Imparati 11:14-25
Când este vorba de om şi de responsabilitatea lui, constatăm din nou şi întotdeauna un faliment total. Istoria lui Solomon demonstrează faptul acesta probabil mai bine decât toate celelalte. El a fost cel mai înţelept, cel mai bogat şi cel mai puternic dintre cei care au trăit sub soare. El a construit pentru Dumnezeu un templu maiestuos, lucrare fără seamăn. Dar cu cât cineva a fost pus într-o poziţie mai înaltă, cu atât mai răsunătoare îi este căderea. O scăpare permisă în viaţa unui om evlavios ia cu sine întreaga greutate a evlaviei lui. Ce trist exemplu a dat acest împărat slab întregului Israel! Când umblarea noastră nu este în conformitate cu poziţia pe care o avem, constituim o piatră de poticnire pentru alţii.
Dumnezeu îi ridică vrăjmaşi lui Solomon, pe când acesta era la o vârstă înaintată. Întâi din afara împărăţiei: pe Hadad şi pe Rezon. Apoi chiar din interior: pe Ieroboam. Dar nu-l vedem deloc pe împărat venindu-şi în fire şi întorcându-se spre Domnul din toată inima potrivit propriilor sale expresii din cap.8, v. 47 şi 48. El nu se îndreaptă spre Domnul ca să-I spună: „ascultă şi iartă” (8.49, 50). Şi totuşi, nu fusese aceasta calea schiţată în rugăciunea lui pentru cei care aveau să se confrunte cu vrăjmaşi, drept consecinţă a păcatelor lor?
Mana Zilnica 