1 Iunie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
El le-a zis: „O, nepricepuților și înceți cu inima ca să credeți toate câte au spus profeții! Nu trebuia să pătimească Hristosul acestea și să intre în gloria Sa?”
Luca 24.25,26
Hristos a intrat în gloria Sa. Ce gând simplu, profund și minunat! Această glorie este gloria Sa esențială, care a fost dintotdeauna a Sa în Dumnezeire, dar faptul de a intra în ea acum ca Fiu al Omului înviat era ceva cu totul nou.
Cineva ar putea întreba: «Cum și când a intrat El în gloria Sa?». Ucenicii aveau și ei multe întrebări, însă n-a fost necesar să aștepte mult pentru un răspuns. În același capitol (Luca 24.50,51) Îl vedem pe Domnul Isus conducându-Și ucenicii înspre Betania, ridicându-Și mâinile și binecuvântându-i. „Și a fost că, pe când îi binecuvânta El, a fost despărțit de ei și a fost ridicat la cer.” Ucenicii au fost martori la acest eveniment minunat, iar inimile lor au fost umplute de bucurie și de închinare. Acest lucru este confirmat din nou în Fapte 1.9, unde vedem că, în timp ce ucenicii priveau, „a fost înălțat și un nor L-a luat dinaintea ochilor lor”. Aceste realități indubitabile au fost înregistrate pe paginile Bibliei, relatând ceea ce ucenicii au văzut cu propriii lor ochi.
Inimile oamenilor necredincioși n-au văzut nicio frumusețe în acest Mântuitor minunat. Ei L-au disprețuit, L-au lepădat și L-au așezat pe cruce, însă Tatăl L-a înviat dintre cei morți și I-a dat slavă. Acum El stă triumfător pe tronul lui Dumnezeu. „Dumnezeu L-a făcut și Domn și Hristos pe acest Isus, pe care voi L-ați răstignit” (Fapte 2.36).
Când Simon Petru a întrebat: „Doamne, unde Te duci?” (Ioan 13.36), Isus i-a mângâiat pe ucenici cu adevărul minunat despre casa Tatălui. El cunoștea casa Tatălui și dragostea Tatălui, fiindcă era în sânul Tatălui. Domnul a răspuns cu aceste cuvinte mișcătoare: „Mă duc să vă pregătesc un loc; și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, vin din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14.2,3). Această promisiune este și pentru noi.
J. Redekop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.
2 Corinteni 5.17
Barca peticită
Un cunoscut de-al meu este constructor de bărci. Este un meseriaș foarte bun. Când descoperă la o barcă veche o zonă slabă, nu doar că o chituiește, ci o și decupează cu grijă, înlocuind bucata de lemn putredă cu una nouă. Odinioară, el credea că Îl poate mulțumi pe Dumnezeu prin faptele sale bune. În ochii semenilor săi, totul era „în ordine”. Într-o zi am mers la el când tocmai stătea în fața unei bărci proaspăt vopsite. „O barcă nouă?”, am întrebat. „Nu, doar reparată”, a răspuns el. „Dar arată ca nouă; vopseaua este proaspătă și nu văd niciun petic.” — „Da”, a spus el, „doar eu cunosc locurile, pentru că eu am făcut lucrarea. Pentru tine pare, probabil, totul foarte bine, și totuși nu poți numi o barcă reparată ca fiind o barcă nouă”. — „Corect”, i-am răspuns eu, „și tot așa de puțin ai putea numi un om păcătos ca fiind un om nou, oricât de bună este aparența formată din fapte bune. Trebuie să te naști din nou. Niciun om nu-și poate schimba sau îmbunătăți caracterul, natura sa. Doar Dumnezeu poate crea ceva nou”.
În acea zi s-au deschis ochii constructorului de bărci. De atunci n-a mai încercat să ajungă la pacea cu Dumnezeu prin fapte bune, ci a recunoscut în fața lui Dumnezeu că este un păcătos. Apoi a aflat că „în Isus Hristos” nu există nicio lucrare cu petice, ci că totul este nou. Și acest adevăr îți este și ție amintit astăzi: „În Hristos, … toate s-au făcut noi”.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Imparati 8:54-66
În ciuda bogăţiei şi a măreţiei casei, în ciuda numărului foarte mare al celor adunaţi, în inima lui Solomon nu se naşte nici o dorinţă de dominare; el se aşază în genunchi, într-o atitudine de dependenţă faţă de Dumnezeu (v.54). Sperăm să-i fie familiară această poziţie fiecăruia dintre cititorii noştri. Să-I vorbim astfel Domnului, în fiecare zi, în mod deschis, de preferat cu voce tare, când este posibil, pentru a evita să fim distraşi. Şi chiar dacă, după aceea, vom uita ce ne-am rugat, cuvintele noastre vor sta „ziua şi noaptea… înaintea Domnului Dumnezeului nostru”. În final se spune că El face dreptate în fiecare zi potrivit cu cazul solicitat. Putem conta astăzi pe răspunsul de astăzi, nu pe cel de mâine. Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a ne odihni pe ceea ce ne dă El, mai degrabă decât pe El, şi, din acest motiv, El reglează chestiunile fiecărei zile în ziua ei. Iar Isus ne învaţă la fel: „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6.34).
Această ceremonie de „dedicare” (sau de inaugurare) a templului avea loc la momentul marii sărbători anuale a Corturilor, în luna a şaptea. Ea se sfârşea prin aducerea de sacrificii şi cu bucurie, potrivit cu Deuteronom 16.15.
Mana Zilnica 