Mana Zilnica

30 Iunie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avram a plecat, cum îi spusese Domnul. Și Lot a mers cu el. Și Avram era de șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Și Avram a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, și toate averile lor pe care le agonisiseră și sufletele pe care le căpătaseră în Haran și au ieșit ca să meargă în țara Canaanului.

Geneza 12.4,5

Lot (1) – Prioritățile lui

Haran, tatăl lui Lot și fratele mai în vârstă al lui Avram, a murit de tânăr. Se pare că Lot, fiul lui, a intrat mai întâi în grija bunicului său, Terah, iar după moartea acestuia a intrat în grija unchiului său, Avram. În 2 Petru 2.7,8 ni se spune că Lot era un om drept. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această precizare, fiindcă, în ce privește detaliile din Geneza, n-am fi putut ajunge la o astfel de concluzie.

Lui Lot i-au lipsit anumite lucruri, pe care cu siguranță le-a văzut la unchiul său Avram, dar pe care nu le-a obținut niciodată. Nu găsim menționat că Lot ar fi zidit vreodată un altar. Poate că s-a închinat la altarele zidite de Avram; nu știm sigur. Tatăl caută închinători, așa cum ne spune Domnul Isus în Ioan 4.23. Ne închinăm noi lui Dumnezeu, atât din punct de vedere individual, cât și colectiv? Îi aducem laudă și adorare, ca preoți sfinți? Sau doar ne mulțumim să mergem la adunare?

Avraam, Isaac și Iacov au locuit în corturi, arătând astfel că erau străini și călători pe pământ. Ei căutau o cetate al cărei arhitect și ziditor este Dumnezeu. Lot a locuit și el în corturi, însă, la scurt timp după ce l-a părăsit pe Avram, a abandonat acest obicei și a locuit într-o cetate ai cărei locuitori erau nespus de nelegiuiți și de păcătoși înaintea Domnului. Averile sale, atât de mari și de importante pentru el, s-au risipit înainte ca viața să i se încheie. Care sunt prioritățile noastre în viață?

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7,8

Data (1)

Cuvântul „dată” își are originea într-o veche expresie romană, „tempus datum est„, ceea ce, tradus în limba română, înseamnă: „timpul ne este dat”. Dumnezeu ți-a dat ție, cel care acum citești aceste rânduri, timpul, clipa de acum. Și tot El ți-a dat puterea să înțelegi acest adevăr important pentru viață – și, mai presus de toate, să-l pui la inimă. Ziua de astăzi îți este încredințată ție. Este un împrumut al lui Dumnezeu către tine, nu numai ca să trăiești, ci ca să primești viață adevărată prin Domnul Isus.

Nu știi însă cât de mult îți mai stă la dispoziție acest timp. De aceea, psalmistul se roagă lui Dumnezeu: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90.12). Noi numărăm multe în viață: banii, cât mai este până la vacanță, zilele de concediu, tot felul de lucruri. Ne facem adesea planuri mari, dar Dumnezeu ne cheamă la un astăzi al nostru.

Așa cum l-a chemat odinioară pe Zacheu, Domnul Isus te cheamă acum pe tine: Grăbește-te, „căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19.5). Zacheu L-a primit și curând a auzit din gura Fiului lui Dumnezeu: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta” (Luca 19.9). De aceea, nu-L lăsa pe Domnul Isus să treacă pe lângă tine, astăzi, în această zi dată ție, în „data” ta! Arătătoarele ceasului de har al lui Dumnezeu se află pe Astăzi, pe Acum!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BUCURĂ-TE DE VIAȚĂ! – Fundația SEER

„Toate îşi au vremea lor… râsul îşi are vremea lui… jucatul îşi are vremea lui… iubitul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:1-8)

Îți mai amintești cum a fost ultima oară când ți-ai pus timp deoparte ca să râzi, să te joci și să iubești? Măcar îți mai aduci aminte când a fost? Iată cum arată viața noastră, după un poet anonim: „E epoca paginilor pe jumătate citite; a bârfei rapide și a conflictelor nebune. A cavalerului strălucitor cu nervii încordați; a saltului întins și-a opririi bruște. A „bronzului la lampă” într-un timp record, și a „loviturii” în afaceri. A gândului deștept și-a inimii frânte; a picotelii mărunte ca să treacă vremea… și distracția e asigurată!” Cuvinte care ne trezesc, nu-i așa? Dar oare așa trebuie să fie?

Nu! Dar dacă așa este viața ta astăzi, probabil că ai contribuit serios la asta! Și tu ești singurul care poate schimba ceva! Spui că ești ocupat? Toți suntem ocupați. Cine spune că nu te poți bucura de viață chiar și când ritmul este alert? Cu siguranță, nu Dumnezeu!

Chuck Swindoll scria: „Nu voi tolera ca bucuria să ocupe locul din spate de fiecare dată când responsabilitatea preia controlul. Dacă veselia a dispărut, înseamnă că noi nu ne-am dorit-o în preajmă – și nu pentru că nu era potrivită. Nu-mi pasă dacă lista datoriilor tale este cât linia orizontului de lungă, trebuie să-ți regăsești echilibrul și să-ți faci timp să râzi, să te joci și să iubești. De ce? Pentru că Biblia spune așa! În plus, familia ta și prietenii tăi se vor bucura de tine mult mai mult când vei face așa.”

Psalmistul a spus: „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” (Psalmul 16:11). Așa că, bucură-te de viață, așa cum a intenționat Dumnezeu, căci se va sfârși înainte să-ți dai seama!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:1-18

Ben-Hadad nu şi-a ţinut cuvântul (20.34). A păstrat Ramotul din Galaad. Ahab îşi propune să-l ia înapoi şi îşi împărtăşeşte gândul său unui ilustru vizitator: Iosafat, împăratul lui Iuda. Şi care ar putea fi primul gând referitor la această vizită? Nu este oare îmbucurător să vedem stabilindu-se o prietenie între suveranii acestor două împărăţii aflate în conflict de atâta timp? Este un pas spre unificare, astăzi la modă în lumea creştină. În realitate, în ochii lui Dumnezeu ea semnifică necredincioşie din partea lui Iosafat. El era împărat la Ierusalim, unde se găsea templul Domnului. Ahab, dimpotrivă, era un idolatru. Şi „ce înţelegere”, întreabă apostolul, „are templul lui Dumnezeu cu idolii?„ (2 Cor. 6.16). Cum putea împăratul lui Iuda să se uite atâta pe sine, încât să spună: „Eu sunt ca tine…”?

Priviţi în ce angrenaj se lasă prins sărmanul Iosafat! Stingherit, îi face câteva remarci timide lui Ahab, dar nu are energia necesară să se opună planurilor acestuia. I-ar fi fost necesar pentru aceasta mai mult curaj decât pentru a merge la război împotriva sirienilor. Cu siguranţă, şi fiecare dintre noi cunoaşte din experienţă că cea mai dificilă acţiune, implicând cel mai mult curaj, este adesea un simplu refuz, un refuz de asociere cu răul (Ps. 1.1).