Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și, când stați în rugăciune, să iertați, dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.
Marcu 11.25


Două lucruri sunt necesare pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate și împlinite: credința cu referire la Dumnezeu și iertarea cu referire la alții. Domnul Însuși a pus aceste două lucruri împreună, iar ceea ce El a pus împreună omul nu trebuie să despartă. Alte locuri din Scriptură ne învață același lucru, ca de pildă 1 Timotei 2.8: „fără mânie”, fără resentimente față de alții, „fără îndoieli”, însă cu credință în Dumnezeu. Aici poate fi secretul pentru multe rugăciuni neascultate. Doi frați îngenunchează în aceeași strângere pentru rugăciune; faptul că sunt acolo arată că au ceva credință în Dumnezeu, însă au gânduri rele și neiertătoare unul față de celălalt – în consecință, rugăciunile lor sunt cuvinte deșarte și goale.

Trebuie să ne cercetăm inimile, fiindcă nu putem abandona rugăciunea; este nevoie de ea, atât personal, cât și colectiv. Trebuie să ne rugăm cu credință, crezând că El este și că îi răsplătește pe cei care Îl caută cu stăruință, însă El nu ne va asculta dacă nu ne iertăm unii pe alții. El Însuși ne-a iertat pe fiecare pe deplin, ștergându-ne orice datorie, iar noi trebuie să manifestăm acest caracter al Lui către toți, fie către cei credincioși, fie către cei necredincioși. Dacă nu iertăm, nici noi nu suntem iertați ca și copii ai lui Dumnezeu, iar comuniunea noastră cu Tatăl este întreruptă și Duhul Său în noi este întristat.

Resentimentele trebuie judecate, greșelile trebuie iertate, rupturile trebuie vindecate, iar părtășia trebuie restabilită, astfel ca rugăciunea în unitate și eficientă să se ridice, din inimi sincere și aflate în armonie, către Dumnezeu. El este plin de milă și de îndurare față de toți sfinții Săi preaiubiți.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și Eu de asemenea îți spun: Tu ești Petru … Tu ești o piatră de poticnire, … gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.
Matei 16.18,23


O piatră de poticnire

În Cuvântul Său, Domnul Isus nu ascunde greșelile marilor bărbați ai lui Dumnezeu, de aceea nu o va face nici în cazul lui Petru. În ciuda ascultării sale, a curajului său și a afirmațiilor sale, a venit ziua în care Petru a privit la sine și a devenit slab în credință. Scopul acestor prezentări despre Petru este de a vedea lucrurile și persoanele așa cum le vede Dumnezeu în Cuvântul Său și de a învăța atât din aspectele pozitive, cât și din cele negative.

Când Domnul a spus: „Tu ești Petru”, știm ce mesaj a dorit să-i transmită, adică: Tu, ucenicul Meu, vei fi în stare chiar să te lepezi de Mine, sau: „Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine” etc. Dar pe adevărul descoperit de către Dumnezeu lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”, Domnul Isus putea zidi Biserica Sa.

Este cunoscut că, în anumite cercuri ale creștinătății, lui Petru îi este dată o mare cinste, spunându-se că el este piatra pe care s-a zidit Biserica. Dar Domnul și Mântuitorul nostru a dorit să ne facă conștienți că El este Stânca și că lui Petru i-a dăruit locul unei pietre în legătură cu acest Templu viu, Biserica lui Dumnezeu. „Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care este pusă și care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3.11).

Clădirea este întemeiată pe Stânca veacurilor, iar această Stâncă nu este Petru, care poate să greșească, să se poticnească, să se rătăcească, ci Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu; și fiecare piatră din această clădire are parte de viața Stâncii.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘADRAC, MEȘAC ȘI ABED-NEGO (1)

 „Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego” (Daniel 2:49)


Ce oameni! Știau că dacă refuză să se închine înaintea statuii înalte de șaizeci de coți a împăratului Nebucadnețar, vor fi executați. Însă Șadrac, Meșac și Abed-Nego au luat hotărârea de-a sta în picioare pentru ceea ce este drept, și de-a nu se pleca în fața a ceea ce este nedrept. Majoritatea dintre noi am fi născocit nenumărate scuze: „Mă închin pe dinafară, dar rămân în picioare în mintea și duhul meu!”, ori „Îmi voi cere iertare imediat ce mă voi ridica în picioare”, sau „La ce i-aș mai folosi lui Dumnezeu dacă aș muri?” Însă deseori tocmai scuzele noastre sunt cele care anulează revelația Lui.

Când ne compromitem integritatea, nu mai lăsăm loc intervenției divine. Când luăm lucrurile în propriile noastre mâini, Îl scoatem pe Dumnezeu din ecuație. Când încercăm să manipulăm o situație, pierdem miracolul.

Dacă Șadrac, Meșac și Abed-Nego și-ar fi compromis integritatea și s-ar fi închinat înaintea statuii, ar fi fost salvați de cuptorul aprins… însă ar fi fost prin mâna lui Nebucadnețar, nu a lui Dumnezeu! Și ar fi fost salvați de foc, și nu din foc. Ei și-ar fi sacrificat mărturia picând testul… și în timp ce și-ar fi salvat viețile, și-ar fi sacrificat integritatea.

Integritatea lor a fost cea care a atras minunea. Integritatea a fost cea care I-a permis lui Dumnezeu să-Și facă simțită prezența și puterea. Iar integritatea lor a fost răsplătită: „Împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.” (Daniel 3:30).

Concluzie: când faci ceea ce-ți cere Dumnezeu să faci, El va face ceea ce trebuie prin și pentru tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 48:8-22


„Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif” (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greutăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păstorului al Cărui subiect fusese.

Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său” (1 Samuel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel” (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu”. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Domnul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun” (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justificat dându-Şi viaţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fiecare, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu”?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: