Mana Zilnica

În aceeași zi au venit câțiva farisei și I-au zis: „Pleacă și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare”.
Luca 13.31

Calea ascultării

Mântuitorul nu S-a ocupat de intențiile rele ale lui Irod. Domnul Isus Hristos Și-a săvârșit slujba primită de la Dumnezeu în mijlocul poporului care urma să-L răstignească, deși știa că nu va avea mai mult succes la inima împietrită a acelor oameni, decât au avut prorocii dinaintea Lui. Slujba Domnului s-a încheiat prin moartea Sa la Ierusalim, nu mai înainte. Irod nu a putut să-L omoare; nici Pilat nu ar fi reușit să-L condamne, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat stăpânirea. În cursul întregii Sale vieți, Domnul Isus a fost un Model desăvârșit. Și în această împrejurare potrivnică Îl putem vedea pe Mântuitorul cum Și-a continuat lucrarea fără să Se neliniștească de împotrivirea care I se arăta și de urmările credincioșiei Sale.

Găsim aici o importantă învățătură pentru noi! Trebuie să urmăm drumul pe care Dumnezeu ni-l trasează, fără să ne ocupăm de împotrivirea pe care putem s-o întâmpinăm. Trebuie să fim pătrunși de astfel de principii într-un veac ca acesta în care trăim, când există atât de puțină putere pentru bine și când părerile unuia sau altuia au atâta influență pentru a ne abate de la ținta credinței. Trebuie să avem siguranța că suntem pe drumul lui Dumnezeu, cunoscând gândul Său, înflăcărați de dorința neclintită de a face voia Sa; atunci se poate conta pe binecuvântarea divină în biruirea dificultăților care se ivesc întotdeauna pe calea ascultării de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ABORDAREA CORECTĂ

„Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa” (Proverbe 17:27)

Nu este suficient să ai răspunsul corect; trebuie să ai și abordarea corectă. Ideile bune și sfaturile sănătoase sunt irosite când folosești o abordare prin care impui ceva cu de-a sila. Înțelepciunea înseamnă să spui lucrul potrivit, la timpul potrivit, în modul potrivit.

„Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput.”

Eforturile tale de a ajuta pe cineva să se schimbe vor da greș sau mai rău, îl va îndepărta dacă nu te apropii de acea persoană cu dragoste și smerenie.

Majoritatea oamenilor știu deja care este problema lor. E posibil să se lupte cu ea de mai mult timp și în adâncul lor ar vrea să se descurce mai bine. Dacă nu ești pregătit să primești răspunsul „cine ești tu să-mi spui”, trebuie să te apropii de ei pe calea potrivită.

„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24).

Domnul Isus a spus: „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32). Deci, dacă oamenii nu vor primi adevărul așa cum îl spui tu, poate că parțial problema îți aparține.

Fostul președinte al senatului american Richard Halverson scrie: „Le poți oferi oamenilor ideile tale sub formă de gloanțe sau sub formă de semințe. Le poți împușca sau le poți semăna. Ideile folosite ca gloanțe ucid inspirația și motivația. Ideile folosite ca semințe prind rădăcină, cresc și aduc rod în viața în care sunt semănate. Dar există un risc: odată ce devin parte din cei în care le-ai semănat, probabil că nu vei primi nici o laudă că de la tine a pornit ideea. Dar dacă ești dispus să trăiești și fără merite, vei avea parte de o recoltă bogată.”

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Adoptă abordarea corectă.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 29:1:14

„Te voi păzi oriunde vei merge … nu te voi părăsi”, îi promisese Domnul lui Iacov în timpul nopţii sale la Betel (28.15). Ce mângâietor este să ne gândim că ochii lui Dumnezeu îi urmăresc neîncetat pe ai Săi, chiar şi când ei neglijează să privească spre El (Psalmul 32.8). Grija Lui providenţială îl conduce pe Iacov în familia mamei sale, lângă unchiul său Laban. Asistăm din nou la o întâlnire lângă o fântână, poate aceeaşi cu cea din cap. 24. Dar de astă dată nu auzim nici o rugăciune din gura călătorului, nici pentru a-I cere lui Dumnezeu să-i facă parte de o întâlnire fericită, nici mai apoi pentru a-I mulţumi pentru că îi făcuse călătoria plină de succes. Şi, în plus, nici pe tânăra fată nu o vedem dând apă drumeţului ostenit.

Ce diferenţe de asemenea în casa lui Laban! Iacov i-a istorisit „toate aceste lucruri” (v. 13), dar nu auzim în relatarea sa niciodată menţionat numele Domnului, nici amintit felul în care El a binecuvântat familia lui (de comparat cu cap. 24.35); nici măcar de întâlnirea lui de la Betel nu spune nimic. Care sunt subiectele conversaţiei noastre când ne întâlnim cu unul din părinţii noştri sau cu vreun prieten creştin? Profităm noi de astfel de ocazii pentru a aborda subiecte care zidesc? Ca să fie aşa, trebuie ca inimile noastre să fie în mod obişnuit preocupate cu El.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 feb. 2019

16 Februarie 2019

Cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii.
Isaia 40.31

„Dacă îți pierzi curajul în ziua necazului, puterea ta este mică” (Proverbe 24.10). Vrăjmașul sufletelor noastre caută încontinuu să ne descurajeze, fiindcă știe că, odată descurajați, ne pierdem toată puterea. Descurajarea vine atunci când privim la noi înșine, la alții sau la dificultăți; atunci când nădăjduim că lucrurile se vor îmbunătăți și vedem că nimic nu se schimbă, în ciuda eforturilor și a așteptării noastre. Apoi ne descurajăm, fiindcă nu privim unde ar trebui; și, odată descurajați, pierdem puterea de a înainta.

Există însă un secret, nu numai pentru a fi încurajați în momente dificile, ci și pentru ca puterea să ne fie reînnoită, ca să putem merge înainte cu pace și cu bucurie în Domnul. Secretul este să ne sprijinim pe Domnul. Vorbesc însă despre o sprijinire reală, atunci când realizezi că El este Dumnezeul atotputernic, desăvârșit de înțelept și care cunoaște toate detaliile problemei tale. A te sprijini cu adevărat pe El înseamnă a înțelege că El este pe deplin la cârma tuturor lucrurilor și că ele lucrează spre binele tău.

Iosafat este un exemplu pentru noi în această privință, atunci când moabiții veneau împotriva lui, iar el, în minunata sa rugăciune, a spus: „Noi nu avem nicio putere … și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine„. Și care a fost răspunsul imediat al Domnului? „Nu vă temeți!” (2 Cronici 20.12-15).

Ești descurajat? „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7). În loc să cauți să-ți schimbi împrejurările dificile, privește mai degrabă la Cel care lucrează toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc (Romani 8.28)! El cu siguranță te va ridica deasupra dificultăților, „pe aripi ca vulturii”, va înnoi puterea ta și va face să te bucuri de pacea Sa.

A. Leclerc

Mai bine este să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om. Mai bine să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.
Psalmul 118.8,9

În cine să ne încredem?

Oamenii sunt foarte capricioși și nestatornici. Iată doar câteva exemple din șirul lor fără sfârșit:

Regele Italiei și cel al Boemiei i-au promis lui Jan Hus protecția lor. Însă și-au călcat cuvântul și Hus a fost martirizat.

Regele Carol I i-a trimis unui om de stat englez, Thomas Wentworth, un document în care a scris: „Pe cuvântul regelui că nu vei avea nimic de suferit în ceea ce privește viața, onoarea sau averea”. La scurt timp însă, același rege a semnat un decret în care se hotăra moartea acelui om.

Celebrul general George Washington a fost trădat de omul său de încredere, generalul Benedict Arnold. Cel mai bun prieten al său s-a dovedit ca fiind cel mai mare dușman al său.

În cine ne încredem? – Iată marea întrebare de care depind multe lucruri în viață! Singurul care nu Se schimbă este Dumnezeu. El nu Își ia cuvântul înapoi. Promisiunile lui Dumnezeu sunt minunate, ele dau viață celui trudit de atâta nestatornicie care se găsește în inima oamenilor. Promisiunile lui Dumnezeu sunt veșnic valabile. Acest Dumnezeu atotputernic și neschimbător dorește să devină Tatăl tău, prin credința în Fiul Său, care a adus o mântuire așa de măreață, încât poate schimba instabilitatea inimii omului! Fără o relație personală cu Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos, este greu de înțeles cum cineva poate avea curajul să înfrunte atâtea descurajări care vin din partea oamenilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (4)

„Am trecut pe lângă ogorul unui leneş” (Proverbe 24:30)

Mai bine să nu ai mână de lucru decât să angajezi un leneș; mai bine să nu ai pe nimeni decât să ai un leneș.

Evident, Solomon a suferit din pricina câtorva leneși care munceau pentru el: „Cum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimite” (Proverbe 10:26). Știm cu toții cât de tare irită oțetul dacă este înghițit ca atare sau cât de dăunător este fumul când îți intră în ochi! La fel de dăunător este leneșul pentru cel care îl angajează. Orice face va dura de două ori mai mult pentru a fi terminat și fie va trebui refăcut, fie va trebui aruncat – cu un cost dublu. Prezența lui la locul de muncă este mai rea decât absența sa. El își irosește propriile resurse dar și pe ale altora.

În Proverbe 24:30-31 ni se zugrăvește un tablou tragic: „Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, şi pe lângă via unui om fără minte. Şi era numai spini, acoperit de mărăcini, şi zidul din piatră era prăbuşit.”

Acum să o spunem clar: Trebuie să arătăm compasiune față de cei nevoiași din motive legitime, însă ei au nevoie de mai mult decât de o mână de ajutor; ei au nevoie de cineva care să-i ridice! Ei au nevoie de mai mult decât de mâncare și îmbrăcăminte; ei au nevoie de scop, de demnitate și de stimă de sine. Și asta dorește Dumnezeu să le ofere.

Abraham Lincoln nu a fost renumit pentru că s-a născut într-o colibă; el a fost renumit pentru că a ieșit din ea. Poate nu vei ajunge la Casa Albă, dar dacă nu vrei să ajungi la casa săracilor, nu fi leneș! Cere-I lui Dumnezeu să-ți dea o motivație proaspătă la locul de muncă și nu-ți căuta scuze ca să renunți.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 28:1:22

Iacov părăseşte casa tatălui său, dar Dumnezeu îl va face să cunoască însăşi Casa Lui (Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu”). Singurătatea – lipsa ocrotirii din adăpostul familiei – este uneori ocazia de a-L întâlni pe Domnul. Într-o zi sau alta, această întâlnire trebuie să aibă loc şi Dumnezeul părinţilor noştri trebuie să devină şi Dumnezeul nostru.

Ce vis ciudat are Iacov! Care este semnificaţia acestei scări pe care urcă şi coboară îngeri? Înfăţişează relaţiile dintre cer şi pământ şi ne gândim la Cel care le-a stabilit pentru noi coborând aici jos şi apoi întorcându-Se în glorie (Ioan 3.13, 31; Efeseni 4.10). Harul lui Dumnezeu îi arată sărmanului păcătos obosit poarta cerurilor şi îi dă promisiuni glorioase. „Cât de înfricoşător este locul acesta!” strigă călătorul când se trezeşte. O conştiinţă vinovată nu poate avea pace în prezenţa Dumnezeului harului (comparaţi cu Luca 5.8). În acest târg ciudat pe care îndrăzneşte să I-l propună Domnului, Iacov transformă în condiţii (dacă …) promisiunile categorice pe care i le dăduse Dumnezeu şi se oferă să-I slujească în schimbul binefacerilor pe care le va primi.

Mulţi, asemenea lui, ezită să ia prin credinţă darul fără plată al lui Dumnezeu şi gândesc că prin eforturile lor trebuie să se facă vrednici de favoarea Lui.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 feb. 2019

15 Februarie 2019

Și Moise a apropiat pe fiii lui Aaron și i-a îmbrăcat cu cămășile și i-a încins cu brâiele și le-a legat tichiile, cum poruncise Domnul lui Moise.
Levitic 8.13

Deși Dumnezeu îi eliberase pe cei ai Săi din robia lui Satan, în ei exista încă natura păcătoasă. Ei aveau nevoie să fie pregătiți de Dumnezeu pentru a-I sluji într-un fel plăcut Lui, cu respectul datorat Persoanei Sale sfinte. Doar Dumnezeu poate stabili ceea ce Îi este plăcut. Noi suntem făpturi limitate; El este Dumnezeul infinit (Isaia 55.8,9). La fel cum noi avem nevoie să fim pregătiți de El pentru a-I sluji, așa au avut și ei în acel timp.

Prin urmare, Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni detaliate cu privire la pregătirea celor ai Săi pentru a-I sluji (Exod 19.3-7). Fiindcă Dumnezeu este sfânt, cei care Îi slujesc trebuie să fie și ei sfinți, astfel că poporul trebuia pregătit pentru a manifesta sfințenie în purtarea lui înaintea lui Dumnezeu (Exod 19.9-25; Levitic 20.7). Dumnezeu le-a dat legi de natură să pună frâu manifestării naturii păcătoase și care să-i facă să se supună autorității lui Dumnezeu (Exod 20–23). El le-a dat instrucțiuni cu privire la construirea cortului, ca loc potrivit pentru locuirea Lui în mijlocul lor (Exod 24–27). Dumnezeu n-a lăsat nimic la latitudinea imaginației celor ai Săi. El a rânduit, de asemenea, calea prin care ei se puteau apropia de El. În cele din urmă, în cartea Levitic, El le-a arătat ceea ce ei trebuiau să aducă atunci când veneau înaintea Lui (Levitic 1–24). Toată această pregătire era absolut necesară.

Cât de instructive sunt aceste lucruri pentru noi, cei care dorim să-I slujim lui Dumnezeu! Doar El ne poate spune ceea ce se potrivește sfințeniei Lui, de aceea trebuie să învățăm de la El. Omul, așa cum este el, nu ne poate învăța nimic în această privință (1 Ioan 2.27). Duhul Sfânt cunoaște gândul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11). El este în noi și este cu noi (Ioan 14.16,17). El lucrează în noi, pregătindu-ne pentru lucrarea lui Dumnezeu și folosindu-ne pentru slava Lui.

H. Hall

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

După ce a dat drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase și El era singur acolo.
Matei 14.23

Lecția morală

Domnul Isus săturase cu pâine pe săracii poporului Israel, potrivit profeției din Psalmul 132, împlinindu-Și rolul de Mesia în mijlocul unui popor care nu L-a primit. După ce le-a făcut bine, El a dat drumul mulțimii, despărțindu-Se de poporul Israel pe care l-a părăsit pentru un timp. Se înnoptase; Domnul S-a urcat singur pe munte, deoparte, să Se roage. Venise noaptea pentru cei doisprezece, pe care Domnul Isus i-a obligat să urce în corabie. El Își încheiase relațiile cu poporul Său, dar avea pentru El o rămășiță care naviga spre celălalt țărm.

Ucenicii erau plini de teamă, singuri în timpul acelor ceasuri întunecate, pe o mare bătută de furtună, când, la a patra strajă din noapte, spre ora trei dimineața, Domnul a pornit spre ei. Venirea Sa este semnalul reluării relațiilor Sale cu cei pe care îi va numi din nou poporul Său. A venit la ei în mijlocul dificultăților, pe o mare agitată, care pentru picioarele Sale divine nu a însemnat o piedică, dar care pentru ei va fi calea lor pentru a-L cunoaște. Scena este mișcătoare; ea se derulează între Domnul Isus și Petru, dar de aici noi putem învăța o prețioasă lecție morală. Prima acțiune a lui Petru a fost să se arunce la picioarele Domnului Isus, recunoscându-și starea de om păcătos; a doua a fost de a umbla pentru a ajunge înaintea Lui. Ceea ce trebuie să urmeze convertirii noastre este umblarea pentru a veni înaintea Mântuitorului.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (3)

„Toamna, leneşul nu ară” (Proverbe 20:4)

Leneșul vede un obstacol în orice oportunitate. Deși nu poate sta la un loc de muncă prea mult, mereu găsește o scuză bună. Programul e prea lung, salariul e prea mic, munca e prea grea, oamenii sunt prea pretențioși iar șeful insuportabil. Și nu-ți fă griji, dacă nu te încântă nici una din aceste scuze, leneșul are mult mai multe.

Ai auzit de scuza cu leul? Solomon scrie: „Leneşul zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!” (Proverbe 22:13).

Thomas Edison, întruchiparea omului muncitor și antiteza leneșului, a spus: „Oportunitățile sunt ratate de majoritatea oamenilor pentru că apar îmbrăcate în salopetă și seamănă cu munca.”

Leneșul nu rămâne niciodată fără scuze. Întotdeauna e prea cald sau prea frig, prea umed sau prea uscat pentru a munci. „Toamna, leneşul nu ară.” Dacă leneșii și-ar face rău numai lor înșiși nu ar fi nimic, dar ei le fac rău și celorlalți. ” Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte” (Proverbe 18:9).

Chuck Swindoll spune: „Acest cuvânt „a nimici” pulsează de responsabilitate. Un angajat leneș nu ține pe loc organizația; el îi distruge motivația și pornirea. Un jucător leneș nu numai că slăbește echipa; îi distruge spiritul și îi diminuează dorința de a câștiga. Un pastor leneș nu numai că își limitează biserica, dar îi nimicește entuziasmul, pasiunea de a câștiga suflete și de a împlini nevoi. Nu va trece mult și ceilalți vor fi nevoiți să facă mai mult pentru a compensa influența negativă a leneșului.”

Așadar, din nou, cuvântul pentru tine astăzi este: Nu fi leneș!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 27:30:46

Evrei 12.16, 17 leagă această scenă de cea din capitolul 25. Esau cel lumesc doreşte cu ardoare să moştenească binecuvântarea, dar, cu toate lacrimile lui, este respins; cândva şi-a dispreţuit moştenirea, iar acum este prea târziu (Proverbe 1.28-31). Scena lumii este plină de oameni care, asemeni acestuia, îşi vând sufletul preţios în schimbul unor plăceri trecătoare. Dumnezeul lor „este pântecele şi … gândesc cele pământeşti” (Filipeni 3.19). Ei sunt oameni din lume şi îşi au răsplata în lumea aceasta (Psalmul 17.14). O deşteptare înspăimântătoare îi aşteaptă când, «mai târziu», îşi vor recunoaşte nebunia. Toate lacrimile vărsate în locul înfiorător caracterizat de „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” vor fi la fel de inutile ca şi cele ale lui Esau aici, care nu-i pot reda binecuvântarea pierdută numai din vina lui.

Pentru Iacov greutăţile abia încep. Ura fratelui său, stârnită din invidie şi gelozie, îl obligă să plece de acasă. El nu-şi va mai vedea mama, deşi ea prevedea o despărţire doar pentru câteva zile (v. 44). Prin urmare, Rebeca va suferi şi ea consecinţele înşelăciunii puse la cale împreună.

Dând o asemenea importanţă istoriei vieţii lui Iacov, Scriptura ne va permite să admirăm îndelungata şi răbdătoarea lucrare a harului lui Dumnezeu pentru ai Săi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 feb. 2019

14 Februarie 2018

Limba este un foc: lumea nedreptății.

Iacov 3.6

Există oare cineva care, măcar o dată în viață, să nu fi dorit să-și retragă cuvintele? Iacov ne spune că, „dacă cineva nu greșește în cuvânt, este un om desăvârșit, capabil să-și înfrâneze, de asemenea, tot trupul” (Iacov 3.2). Tot el însă afirmă foarte clar: „Limba este un mădular mic și se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde! Și limba este un foc: lumea nedreptății; limba este așezată printre mădularele noastre; ea întinează tot trupul și aprinde roata vieții și este aprinsă de gheenă”. Ce avertisment solemn pentru noi! Să nu fim ca cei care își folosesc limba pentru a-i vorbi de rău pe alții sau pur și simplu pentru a vorbi lucruri nefolositoare, fără nicio valoare și care nu zidesc! „Dar vă spun că de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12.36).

Coloseni 4.6 ne oferă un sfat bun în această privință: „Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia”. Harul lui Dumnezeu și sfințenia practică trebuie să caracterizeze limbajul nostru. Doar astfel vom putea fi de ajutor celor din jurul nostru, oferind mângâiere, învățătură și îndemn. Trebuie ca Psalmul 141.3 să fie rugăciunea inimilor noastre: „Pune, Doamne, o strajă gurii mele, păzește ușa buzelor mele”. La aceasta am putea adăuga Psalmul 19.14: „Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!”.

L. M. Grant

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

„Cum putem să știm calea?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.5,6

Calea mântuirii

Un turc s-a convertit la creștinism. Înfuriați peste măsură, toți ai lui s-au năpustit să-l tragă la răspundere pentru actul săvârșit. Fiind întrebat ce l-a determinat să facă acest lucru, el a răspuns: „Închipuiți-vă că eram într-o călătorie. Drumul nu-mi era cunoscut; deodată am ajuns la o răscruce. Mi-am zis: Acum chiar nu mai știu care este calea cea bună. Dar iată că la răscruce văd doi oameni: unul mort, iar celălalt viu. Ce ziceți voi: Pe care dintre ei l-am întrebat și pe care l-am rugat să-mi arate calea cea bună?” — „Bineînțeles, pe cel viu”, au zis ei, „n-ai cum să te adresezi unui mort!” — „Exact așa am făcut. Eu mă aflam cu viața la o răscruce și deodată mi-au apărut în față doi oameni: Mahomed al religiei voastre și Mântuitorul Isus. Mortul – Mahomed – oricât am insistat, n-a putut să-mi spună nimic. Dar Isus – Cel care este viu – mi-a zis: Eu sunt Calea! Numaidecât am pornit pe această cale care duce la mântuire, și El mi-a dat viața și adevărul.”

Calea mântuirii este o Persoană, este Fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru noi. Dumnezeu ne arată o cale sigură: Fiul Său. El este calea mântuirii. Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană, care este Calea, Adevărul și Viața și care S-a dat pe Sine pentru noi. A-L cunoaște pe Mântuitorul și a încredința toate în mâna Sa – acesta este secretul unei vieți fericite, chiar dacă împrejurările exterioare nu sunt întotdeauna cele pe care le dorim.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (2)

„Până când vei sta culcat, leneşule?” (Proverbe 6:9)

Leneșul nu face niciodată astăzi ceea ce poate amâna pe mâine și nu face niciodată mâine ceea ce poate amâna pentru totdeauna. Ziua lui preferată de muncă este mâine.

De aceea Dumnezeu întreabă: „Până când vei sta culcat, leneşule?” Când cineva este apt de muncă și există locuri de muncă, probabil vorbești cu un leneș dacă trebuie să-l întrebi mereu: „Cât timp mai stai până te reangajezi?” Sau: „Când îți cauți un alt loc de muncă?”

Se spune că un student încerca să se hotărască dacă să studieze sau nu. A luat o monedă, a aruncat-o și înainte să cadă a zis: „Dacă e cap, merg la film. Dacă e pajură, o să mă uit la televizor. Și dacă va sta pe muchie – voi învăța!” În paranteză fie spus, unii leneși sunt prea leneși să arunce moneda!

Leneșul este persoana care ocolește mereu treaba, dar care nu se hotărăște niciodată să ia o decizie.

Părinților, învățați-i pe copiii voștri că este la fel de important să începi un lucru cum este să-l termini. Răspunsul preferat al copiilor la o rugăminte este deseori: „imediat.” Nu cumva să crezi lucrul acesta, căci altfel vei plăti de fiecare dată. Învață-i pe copii că „acum” înseamnă acum și că „oprește” înseamnă nu te uiți la televizor până nu ai terminat treaba.

Acesta e un adevăr important pentru că, după cum a spus un lider: „Când faci ceea ce trebuie și când trebuie, ajungi să faci ce vrei să faci atunci când vrei să faci.”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 27:1:29

Iată o familie în care, deşi este cunoscut Dumnezeu, se manifestă, în mod trist, poftele, înşelătoriile şi minciunile. Isaac a orbit şi este orb şi din punct de vedere spiritual. Şi-a pierdut într-atât discernământul spiritual, încât o mâncare gustoasă este mai importantă pentru el decât starea morală a copiilor săi. Fără să caute gândul lui Dumnezeu, el se pregăteşte să-l binecuvânteze pe fiul preferat. Rebeca, de parte ei, îl sfătuieşte pe Iacov să-şi „jefuiască” fratele de această binecuvântare şi să-şi înşele tatăl. Numai Esau ne-ar putea părea plăcut în această familie. Dar Dumnezeu îi cunoştea inima firească şi, prin această aparentă nedreptate, se împlineşte voia Lui. Isaac trebuie să recunoască aceasta (sf. v. 33).

Iacov îşi atinge scopul. Cu complicitatea mamei sale, el obţine binecuvântarea pe care o preţuia atât de mult. Dar, dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu că i-o va da, în loc să intervină cu vicleşug, oare nu ar fi primit-o? Dumnezeu, care declarase înainte de naşterea lui: „Cel mai mare va sluji celui mai mic” (25.23), nu-Şi putea abandona cuvântul, nici nu putea permite vreo eroare. Astfel Iacov ar fi fost cruţat de durere şi de timp pierdut. Calea Domnului pentru noi este întotdeauna simplă, dar de câte ori noi o complicăm prin intervenţiile noastre nefericite (Ps. 27.11)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 feb. 2019

13 Februarie 2019

Petru era păzit în închisoare; dar adunarea făcea rugăciuni stăruitoare la Dumnezeu pentru el.

Fapte 12.5

Gânduri asupra rugăciunii colective (2)

Nu sunt conștient de existența vreunui loc din Scriptură care să sugereze că rugăciunile colective ar fi mai puternice decât cele individuale, în sensul de a face ca mâna lui Dumnezeu să acționeze. Foarte mulți creștini consideră rugăciunea doar ca o formă de a cere lucruri de la Dumnezeu și astfel rugăciunile colective devin doar ocazii de a prezenta liste cu nevoi. Adevărata rugăciune are însă mai multe fațete. Ea înseamnă și a pătrundere într-o părtășie intimă cu Tatăl. Acest lucru produce laudă și adorare (Psalmul 27.4; 63.1-8), produce o pocăință adevărată și mărturisire (Psalmul 51; Luca 18.9-14), generează o revărsare de recunoștință și de mulțumiri (Filipeni 4.6; Coloseni 1.12) și creează o mijlocire sinceră pentru alții (2 Tesaloniceni 1.11; 2.16,17).

Ideea că rugăciunile colective sunt mai eficiente decât cele individuale vine și dintr-o interpretare greșită a versetului 19 din Matei 18: „Din nou vă spun că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri”. Acest verset face parte dintr-un pasaj care vorbește despre felul cum trebuie procedat într-un caz de disciplină în adunare. A-l interpreta ca și cum ar fi o promisiune pentru un cec în alb acordat celor credincioși, pentru orice lucru pe care ei s-ar învoi să-l ceară, indiferent de natura lui, nu numai că nu se potrivește contextului, dar contravine și suveranității lui Dumnezeu.

Domnul Isus este prezent atunci când adunarea se roagă, însă El este alături și de fiecare credincios în parte, atunci când el se roagă în cămăruța lui. Rugăciunea colectivă este importantă, fiindcă ea creează unitate și constituie un mijloc prin care cei credincioși se pot încuraja reciproc (1 Tesaloniceni 5.11) și se pot îndemna la dragoste și la fapte bune (Evrei 10.24).

T. Hadley, Sr.

Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă … știm că dobândim lucrurile pe care I le-am cerut. 1 Ioan 5.14,15

Dumnezeu ascultă rugăciunea

Pentru a se putea întreține, evanghelistul englez Charles Stanley avea un mic magazin. Iată ce a spus evanghelistul: „Am experimentat că Dumnezeu Se preocupă într-un mod deosebit de cei care se încred în El. Odată am fost mult timp plecat și jumătate din acel timp l-am folosit să vestesc evanghelia. Lunea următoare trebuia să plătesc o factură și nu aveam banii necesari și nici nu știam de unde să-i iau. Deoarece eram și sunt convins că un creștin trebuie să plătească întotdeauna la termenul stabilit, am adus problema în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Deodată mi-am adus aminte de un stoc mare de șmirghel, pe care nu l-am putut vinde. Și acest lucru I l-am spus Domnului.

«Aruncă năvodul în partea dreaptă», a fost răspunsul. «Doamne, ce înseamnă partea dreaptă?», am întrebat eu. Mi-am dat seama imediat că El este partea dreaptă. Apoi L-am rugat pe Domnul să vândă șmirghelul în locul meu, pentru că eu nu vedeam nicio posibilitate și cu siguranță nu la un preț cu care să pot plăti factura. În timp ce mă rugam, a venit un domn în magazin și a întrebat: «Mai aveți șmirghel?». I-am zis că mai am și i-am și arătat marfa. «Da», a spus el, «este tocmai ce ne trebuie. Cât aveți?». I-am spus cantitatea; era de 20 de ori mai mult decât vândusem vreodată în viața mea. El a răspuns: «Luăm totul la prețul pe care îl spuneți dumneavoastră. Plătim Luni, dimineața»”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (1)

„Du-te la furnică, leneşule” (Proverbe 6:6)

Ce înseamnă mai exact să fii leneș? Robert Hicks spune: „Sentimentul că avem dreptul la lucruri fără să fim dispuși să depunem munca necesară pentru a le obține ne face o societate de leneși.”

Nu vom putea niciodată să-l convingem pe leneș de următorul lucru: că este leneș.

„Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată” (Proverbe 26:16). Chiar dacă șapte înțelepți îi spun că este leneș, el nu va recunoaște – chiar dacă raportul numeric este de șapte la unu. Îi poți spune că este leneș, dar nu-i poți spune prea mult.

„Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile” (Proverbe 21:25).

Două cuvinte preferate ale leneșului sunt „într-o zi.” Îl putem auzi: „Într-o zi, o să dau lovitura.” Sau: „Într-o zi voi avea propria mea afacere.” Sau: „Într-o zi, o să… (completează tu spațiul liber).

Leneșul găsește întotdeauna o scuză pentru care nu poate munci. Acesta este sensul afirmației lui Solomon: „Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită” (Proverbe 15:19).

Când leneșul se uită prin ușa propriei sale vieți, el nu vede un drum netezit de oportunități, el vede doar un mare hățiș.

Benjamin Franklin a avut dreptate când a zis: „Nu am cunoscut niciodată pe cineva care se pricepea să-și caute scuze dar care se pricepea și la altceva.” Concluzie: Leneșul preferă să-și caute o scuză decât să-și câștige pâinea.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu fi leneș!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 26:17:35

Una câte una, Isaac sapă din nou fântânile lui Avraam astupate de filisteni. Să cerem Domnului aceeaşi energie şi aceeaşi perseverenţă pentru a ne însuşi adevărurile prin care au trăit predecesorii noştri, pentru ca, printr-un efort personal, ele să devină, să spunem aşa, proprietatea noastră.

La fiecare efort al vrăjmaşului de a-l lipsi de roadele muncii sale, Isaac răspunde săpând în altă parte, fără să se descurajeze. Dar el nu se ceartă cu ei, ilustrând îndemnul din 2 Timotei 2.24: „un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi”. Blândeţea lui poate fi „cunoscută de toţi oamenii” (Filipeni 4.5). Suferind nedreptate, el nu ameninţă, ci lasă aceasta în seama Celui care „judecă drept” (1 Petru 2.23). În acelaşi timp el poartă şi mărturia credinţei sale. Moştenirea îi aparţine; la ce bun s-o ia prin forţă? Domnul promisese seminţei lui „toate ţările acestea” (v. 4). Isaac se bizuie pe El că le va primi la timpul potrivit.

Versetele 34 şi 35 ni-l arată din nou pe Esau nesocotind voia lui Dumnezeu, luându-şi neveste dintre fetele lui Canaan, de care Domnul îi despărţise complet familia (24.3, 37). Prin aceasta produce suferinţe profunde lui Isaac şi Rebecăi. Ce contrast între istoria lui Esau şi cea a părinţilor lui, care au trăit încrezându-se în Dumnezeu şi depinzând de El!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 feb. 2019

12 Februarie 2019

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Gânduri asupra rugăciunii colective (1)

Sunt multe exemple care arată că rugăciunea colectivă este o parte importantă a vieții adunării, împreună cu închinarea, cu învățătura curată și cu părtășia. La început, creștinii se adunau în mod regulat pentru a fi instruiți în învățătura apostolilor, pentru a frânge pâinea și pentru a se ruga împreună. Când ne rugăm împreună cu alți credincioși, căpătăm încurajare. Rugăciunea colectivă ne unește și ne zidește. Același Duh Sfânt care locuiește în fiecare credincios face ca inimile noastre să se bucure atunci când auzim rugăciuni și laude îndreptate către Domnul și Mântuitorul nostru, legându-ne împreună cu o legătură unică de părtășie, legătură care nu se găsește nicăieri în altă parte.

Rugăciunea colectivă nu este altceva decât o reflecție a stării inimilor celor care sunt adunați pentru a se ruga. Trebuie să venim la Dumnezeu cu umilință (Iacov 4.10), cu adevăr (Psalmul 145.18), cu ascultare (1 Ioan 3.21,22), cu recunoștință (Filipeni 4.6) și cu încredere (Evrei 4.16). Este trist să vedem însă cum rugăciunea colectivă se poate transforma în ocazii în care cei care se roagă să vorbească de fapt celor prezenți. Domnul Isus ne-a avertizat cu privire la o astfel de practică în Matei 6.5-8, unde ne îndeamnă ca rugăciunile noastre să nu fie făcute ca înaintea oamenilor.

Rugăciunea, fie în public, fie în particular, înseamnă a ne pune în acord cu planurile pe care Dumnezeu le are, nu a încerca să-L determinăm să facă ceea ce vrem noi. Pe măsură ce abandonăm propriile noastre dorințe, supunându-ne Celui care cunoaște împrejurările noastre cu mult mai bine decât le-am cunoaște noi vreodată și care știe de ce avem nevoie înainte de a-I cere (Matei 6.8), rugăciunile noastre vor fi cu adevărat eficiente. Acele rugăciuni aduse cu supunere față de voia divină primesc întotdeauna răspuns, fie că sunt înălțate de o singură persoană sau de mai multe.

T. Hadley, Sr.

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat. Mai bine puțin, cu frică de Domnul.
Proverbe 15.15,16

Resentimentele

Într-un accident de automobil, o femeie a suferit o fractură la gât și o ruptură de nerv, de aici rezultând paralizia ambelor picioare. Era condamnată de acum să se deplaseze într-un cărucior cu rotile. Dar femeia a înfruntat toată tragedia cu un spirit de credință, de încredere și de mulțumire. De aceea este și acum voioasă, în ciuda tragediei. De la pupitrul din instituția unde lucrează, ea prezidează ca o regină – și face lucrul acesta dintr-un cărucior cu rotile! De multe ori organizează întruniri cu pacienții deprimați, pentru ca aceștia să-și recapete curajul prin exemplul ei.

Soțul femeii a reacționat însă cu totul altfel. El nu a suferit nicio leziune corporală în accident, dar a fost rănit în suflet. S-a amărât și nu l-a putut ierta pe omul care a comis accidentul. Resentimentele i-au erodat viața și i-au compromis și profesia.

Aceeași tragedie a fost pentru amândoi, dar atitudinea lor a fost cu totul diferită. Femeia a rămas cu gâtul fracturat, dar cu spiritul neatins; soțul a scăpat cu trupul intact, dar a avut sufletul frânt! Sentimentele de dușmănie au fost cele care l-au distrus.

Întotdeauna, ura este asemenea nisipului în mecanismul vieții, iar mulțumirea este ca un balsam. Iertarea îl eliberează pe cel care iartă și îl scoate din coșmarul în care celălalt se complace. Două cazuri, două lecții de viață pentru fiecare dintre noi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI TU MAI PLIN DE HAR?

„Creşteţi în har” (2 Petru 3:18)

În fiecare zi a vieții tale te vei întâlni cu oportunități de a „crește în har.” Trebuie să fii mereu deschis și receptiv la ele. O bunică ce sărbătorea cincizeci de ani de la căsătorie a împărtășit secretul îndelungatei și fericitei ei relații: „În ziua nunții, m-am hotărât să fac o listă cu zece dintre defectele soțului meu, pe care, de dragul căsniciei, aveam să le trec cu vederea. Nu am ajuns niciodată să fac acea listă. De fiecare dată când făcea ceva ce nu-mi plăcea, îmi spuneam: „Are noroc că e unul din acele zece lucruri!” Iată, deci, o femeie înțeleaptă! Intimitatea fizică ne poate apropia unul de celălalt, dar creșterea în har ne va ține împreună.

Așadar, când cineva te supără, în loc să răspunzi cu vorbe pline de mânie sau cu o mânie tăcută, adu-ți aminte că Dumnezeu îți oferă încă o oportunitate de a „crește în har.” Și dacă nu te descurci prea bine cu oportunitățile pe care El le trimite, nu te îngrijora, El îți va trimite și altele, până când înțelegi! Resentimentul este unul din cele mai scumpe luxuri în care te poți adânci.

O dușmănie adânc înrădăcinată îți roade pacea minții ca un cancer care distruge un organ vital. De fapt, sunt puține lucruri la fel de triste ca și o persoană care a nutrit o dușmănie ani de zile. Fără iertare, viața devine un ciclu nesfârșit de resentimente și răzbunare. Unul din secretele unei vieți lungi și rodnice este să ierți pe toți și totul în fiecare seară înainte de a merge la culcare. E cheia păcii personale. Așadar, pune în practică îndemnul din Biblie: „creșteți în har.”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 26:1-16

Isaac n-a avut nici un folos din experienţele triste ale tatălui său din capitolele 12 şi 20. Pus la încercare prin foamete, şi el se aşază în Gherar şi, fiindu-i teamă, îşi reneagă soţia, înşelându-l pe Abimelec.

Relaţiile cu lumea ne expun şi pe noi aceloraşi consecinţe: lipsa de curaj în a ne mărturisi legătura noastră cu Hristos, teama de dispreţ şi falsa mărturie înaintea lumii. Dar imediat după aceasta citim un frumos episod din istoria patriarhului. Pentru a se pune pe el şi familia lui la adăpost de foamete, seamănă şi recoltează, Dumnezeu binecuvântându-i munca. Prosperitatea lui stârneşte invidia filistenilor (v. 14).

Ca şi în timpul lui Avraam, aceştia încearcă să-l lipsească pe omul lui Dumnezeu de apa necesară vieţii (21.25). Apa este furnizată de vechile fântâni, imagine a Cuvântului şi a surselor de împrospătare spirituală de care generaţiile precedente s-au bucurat înaintea noastră şi din care noi va trebui să ne adăpăm pentru noi înşine. Aceşti filisteni răutăcioşi care astupă cu pământ fântânile ne fac să ne gândim la vrăjmaşul sufletelor noastre.

El se străduieşte cu toată puterea să ne umple vieţile cu lucruri pământeşti şi să creeze permanent noi nevoi în inimile noastre pentru a ne lipsi de Cuvântul cel viu, indispensabil pentru prosperitatea noastră spirituală.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 feb. 2019

11 Februarie 2019

Și s-a ridicat, ea și nurorile ei, și s-a întors din câmpiile Moabului, pentru că auzise în câmpia Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său, dându-le pâine. Și a ieșit din locul unde fusese, și cele două nurori ale sale cu ea; și au pornit la drum, ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Și Naomi le-a zis celor două nurori ale sale: „Duceți-vă, întoarceți-vă fiecare în casa mamei sale! Domnul să Se poarte cu bunătate față de voi, cum v-ați purtat voi cu cei morți și cu mine! Să vă dea Domnul să găsiți odihnă fiecare în casa soțului ei!”. Și le-a sărutat; și ele și-au înălțat glasurile și au plâns.
Rut 1.6-9

Cu mai bine de zece ani în urmă, Elimelec, Naomi și cei doi fii ai lor se mutaseră în Moab, din cauza foametei care bântuia în Israel. Ei intenționau să stea acolo pentru un timp, până avea să treacă foametea, însă Elimelec a murit acolo și la fel și cei doi fii ai săi, care își luaseră soții moabite, pe Orpa și pe Rut.

Aflând că era din nou pâine în țara lui Israel, Naomi s-a hotărât să se întoarcă în Betleemul lui Iuda. Orpa și Rut au dorit să meargă și ele împreună cu ea, însă Naomi le-a îndemnat să rămână în Moab, cu dorința ca Domnul să le facă să găsească fiecare odihnă în casa soțului ei. Ea le iubea, fără îndoială, și dorea tot ce era mai bun pentru ele, însă anii petrecuți în Moab, în mijlocul acelui popor idolatru, îi afectase sensibilitatea spirituală.

Orpa a hotărât să facă după cuvântul lui Naomi și, după ce toate trei au plâns împreună, a mers la poporul ei. Atunci Naomi a îndemnat-o din nou pe Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta”. Iată cum Naomi continuă să dea sfaturi nepotrivite! Sau poate că dorea s-o pună pe Rut la încercare? Oricum, Rut refuză să se întoarcă și afirmă cu hotărâre că avea să meargă cu Naomi: „Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău, Dumnezeul meu”. Cu credință, ea s-a întors la Dumnezeu de la idoli, pentru a-I sluji Dumnezeului viu și adevărat. O astfel de cale n-avea să fie ușoară, însă Rut era hotărâtă. Dumnezeu a răsplătit-o cu un soț evlavios și cu un loc în genealogia lui Hristos. Un jug nepotrivit nu reprezintă o opțiune pentru cel credincios!

E. P. Vedder, Jr.

Cât de nepătrunse îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Psalmul 139.17,18

Intervenția lui Dumnezeu

Pe 11 februarie 1847, într-o familie modestă din SUA, se năștea un copil căruia părinții i-au pus numele Thomas. Când a sosit timpul să meargă la școală, învățătorii au constatat că Thomas nu era suficient de inteligent pentru a putea rămâne într-o clasă obișnuită împreună cu ceilalți copii de vârsta lui. Deoarece învățătorii estimaseră că Thomas nu va reuși niciodată să învețe ceva, părinții l-au luat acasă, încercând să-i dea o bună educație în familie. Când lucrurile păreau să meargă într-o direcție bună, Thomas a suferit un accident, în urma căruia și-a pierdut în mare parte auzul. Copilul avea doar 12 ani. După această întâmplare, părinții nu mai aveau nicio speranță, ajungând tot mai îngrijorați cu privire la viitorul copilului lor, căruia nu-i mai vedeau nicio șansă.

Dar când orice speranță omenească este spulberată, când nu se mai vede niciun sprijin omenesc, atunci intervine Dumnezeu. Cine Îi cere ajutor lui Dumnezeu va experimenta realitatea cuvintelor: „Când gânduri negre se frământă … înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul” (Psalmul 94.19). Așa s-a întâmplat și cu părinții lui Thomas. Când băiatul a crescut, a început să descopere tot felul de lucruri, ajungând apoi cel mai vestit inventator al Americii. Lista invențiilor lui Thomas Edison este lungă și se întinde de la becul electric până la efectul Edison.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ-LE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Vezi tu pe femeia aceasta?” (Luca 7:44)

Luca scrie: „iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” (v. 37-39).Această scenă a avut loc acasă la Simon, lider religios care era mai preocupat de „bine și rău” decât de oamenii care suferă. Poate avea dreptate din punct de vedere teologic, dar ducea lipsă de compasiune. Domnul Isus l-a confruntat în această privință! „Vezi femeia aceasta?”

Simon o vedea ca pe o păcătoasă și o ratată. Dar nu și Domnul Isus. El a răspuns la darul pe care I l-a adus femeia și la inima plină de dragoste din spatele darului. Pentru a-i stabili viitorul în Împărăția lui Dumnezeu, Domnul Isus nu a ținut cont de trecutul ei sordid și nu a făcut nici o referire la el. Domnul Isus i-a văzut lacrimile, i-a înțeles nevoia și a șocat mulțimea de oameni religioși adunată în acea zi, spunând: „Iertate îţi sunt păcatele!” (v. 48). Ai grijă: când ești în biserică de mai multă vreme și ai uitat cum e să fii afară, poți să ai inima împietrită și să nu manifești dragostea lui Dumnezeu față de cei ce au nevoie de ea. Deci, arată-le dragostea lui Dumnezeu oamenilor.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 25:19-34

Credinţa lui Isaac şi a Rebecăi este pusă la încercare în acelaşi fel cu cea a lui Avraam şi a Sarei: prin sterilitate – nu puteau să aibă copii. Este ocazia pentru Isaac să se roage stăruitor către Domnul. „Şi Domnul a ascultat rugăciunea” (v. 21; comparaţi cu 1 Cronici 5.20). Se nasc doi fraţi gemeni, la fel de deosebiţi la înfăţişare ca şi în starea inimii lor. Scena care se va desfăşura mai târziu între cei doi fraţi va demonstra această stare. Iacov, în ciuda felului supărător în care acţionează, arată că preţuieşte locul de întâi-născut în familie, partea de moştenire care decurge din această poziţie şi în special promisiunile divine date lui Avraam şi seminţei lui. Nimic din toate acestea nu are preţ pentru Esau. El încheie o afacere, mănâncă, bea, se ridică şi pleacă (v. 34), inconştient de pierderea incalculabilă pe care o suferise într-o singură clipă. Nu numai că se poartă necugetat, sacrificându-şi viitorul pentru o îmbucătură de mâncare (Evrei 12.16), ci, prin aceasta, în primul rând Îl jigneşte pe Dumnezeu; este ca şi cum I-ar spune: cel mai preţios dar al Tău nu-mi poate potoli foamea, ca lintea aceasta.

Tineri prieteni crescuţi într-o familie creştină, dreptul de întâi-născut este un simbol al privilegiului vostru. Nici unul dintre voi să nu dispreţuiască moştenirea cerească.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 feb. 2019

10 Februarie 2019

Pentru că El a crescut înaintea Lui ca o odraslă fragedă și ca o rădăcină dintr-un pământ uscat. Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca să-L dorim.
Isaia 53.2

Iată Robul Meu (4)

În istoria omenirii, lucrurile au tendința să meargă în jos și să se înrăutățească. Primii noștri părinți și familia lor au demonstrat această tendință (Geneza 3 și 4), care s-a tot repetat de atunci încoace. Odată cu venirea lui Mesia însă, vedem totuși ceva diferit. Indiferent de cât de rele sau de dificile au fost împrejurările Sale și indiferent de cât de mare a fost împotrivirea pe care a întâlnit-o, El a mers întotdeauna în sus sau „a crescut”. Cuvântul ebraic pentru „a crește” are aceeași rădăcină cu „arderea-de-tot” – întotdeauna „ridicându-se” către Dumnezeu.

Cealaltă expresie, „odraslă fragedă”, aparent arată cât de „vulnerabil” era El, omenește vorbind. El însă întruchipa puterea și tăria lui Dumnezeu! Acest lucru ne reamintește de aparenta contradicție exprimată prin „slăbiciunea” și prin „nebunia” lui Dumnezeu, pe de o parte, și „puterea” și „înțelepciunea” Sa, manifestate în Domnul nostru Isus Hristos pe pământ, pe de altă parte. Slujirea lui Pavel de asemenea a manifestat această putere în slăbiciune (1 Corinteni 1.17–2.8; 2 Corinteni 12.9). Mulți caută semne impresionante, minuni și dovezi de putere, însă nu sunt gata să accepte că Dumnezeu Se folosește de „slăbiciune”. Trebuie să acceptăm însă calea lui Dumnezeu așa cum este ea, nu după dorințele noastre. Cuvintele „rădăcină dintr-un pământ uscat” arată anumite calități care L-au caracterizat pe Domnul Isus venit în această lume. Împrejurările Sale nu I-au putut oferi nimic în beneficiul Său; dimpotrivă, El Și-a tras toate resursele de sus, nu de pe pământ. El nu a manifestat nimic care să placă ochiului omenesc sau care să impresioneze inima naturală.

Isaia 53.2,3 descrie rămășița iudaică din viitor, care, cu o pocăință reală, va privi la Cel pe care L-au străpuns (Zaharia 12.10). Astăzi, toți cei care se întorc la Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele cu o pocăință reală, pot împrumuta cuvintele mărturisirii din acest capitol, recunoscându-și partea în lepădarea lui Mesia.

A. E. Bouter

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”.
Ioan 11.25,26

Învierea și Viața

Venind în lumea noastră, oamenii nu L-au cunoscut pe Mântuitorul și deseori au întrebat: „Cine este Acesta?”. Timp de mii de ani, toate speculațiile care s-au făcut cu privire la înviere și la starea veșnică n-au fost decât licăriri pâlpâitoare și nesigure. Însă când Isus Hristos a coborât aici, pe pământ, tot misterul a fost dezvăluit. Atunci ni s-a descoperit că acest înveliș muritor, supus putrezirii și menit să se transforme în țărână, va fi remodelat și transformat într-un trup nesupus putrezirii și nemuritor. Dumnezeu ne-a descoperit ceea ce mintea omenească, cu imaginația ei plină de mândrie și de aroganță, n-a putut niciodată să cuprindă.

Domnul și Mântuitorul nostru, prin propria Lui înviere, ne oferă promisiunea și garanția învierii noastre. Isus Hristos este Cel Dintâi Rod al secerișului nemuritor care va fi strâns atunci când trupurile noastre vor fi transformate în trupuri asemenea Lui. Moartea nu va mai avea nicio putere asupra copilului lui Dumnezeu, căci moartea va fi prădată de boldul ei atunci când țărâna din care a fost creat trupul nostru va fi răscumpărată. Domnul Isus Însuși Se va întoarce, nu cum a venit odată, în smerenie și ca Om al durerii, ci în slavă, ca să-i ia înapoi cu El în cer pe toți răscumpărații Lui. Credinciosul încercat și întristat se poate bucura printre lacrimi. Iar necredinciosul să mediteze la această realitate și să nu întârzie a primi, chiar acum, harul mântuirii adus în dar de Mântuitorul Isus Hristos!

coordonatori Bob & Debby Gass

FII MULȚUMITOR PENTRU HARUL LUI DUMNEZEU!

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta” (Efeseni 3:8)

Într-o zi, fariseii au prins o femeie în timp ce săvârșea adulter. Legea lui Moise era clară; trebuia să fie ucisă cu pietre. Și fariseii erau gata s-o facă. Această femeie s-a gândit probabil că Domnul Isus, fiind fără păcat, va fi de acord. Nu avea nici un avocat care s-o apere, nici măcar un martor! Dar Domnul Isus s-a aplecat și a început să scrie pe nisip. Unii farisei s-au gândit probabil că scrie păcatele lor, inclusiv data și ora, etc. Când și-a ridicat privirea, acuzatorii femeii dispăruseră. El i-a spus femeii: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11). În acea zi, Domnul Isus a ridicat-o de la starea de vinovăție evidentă la cea de iertare necondiționată. Nu merita iertarea; nici măcar nu știa că este posibil să fie iertată.

Și noi avem aceeași istorie, nu-i așa?

Într-o zi, Abraham Lincoln se uita cum un proprietar al unei plantații licita pentru o tânără sclavă. Gândindu-se că urma s-o cumpere și să abuzeze de ea, Lincoln a plătit suma necesară pentru a o elibera. „Asta înseamnă că pot merge oriunde vreau?” a întrebat ea. Lincoln i-a spus: „Da, ești liberă!” Cu lacrimile șiroindu-i pe obraz, ea a răspuns: „Atunci domnule, voi merge cu dumneavoastră.”

Cuvântul „har” este atât de important încât Pavel îl pomenește de trei ori mai des decât oricare alt autor. Amintindu-și de viața plină de violență pe care a dus-o, el scrie: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta.” Cuvântul „har” vine de la grecescul charis, care înseamnă „bucurie pură.”

Deși nu merităm, Dumnezeu consideră mântuirea noastră o „bucurie pură.”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 25:1-18

Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:
– cap. 21: naşterea Fiului;
– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;
– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);
– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.
– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu … Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire …” (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8.56).

El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le” (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam”. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 feb. 2019

9 Februarie 2019

Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri. Psalmul 85.10,11

Când a privit Dumnezeu din ceruri, în dreptate, și a văzut adevărul răsărind din pământ? Peste tot în istoria omului căzut vedem exact contrariul. În mod repetat, Dumnezeu a căutat un om drept, însă n-a găsit niciunul (Romani 3.10-12).

Deja înainte de potop, aceasta era starea de pe pământ: „Răutatea omului era mare pe pământ și orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua” (Geneza 6.5). După potop, deși inima omului nu se schimbase, Dumnezeu a spus că nu va mai distruge din nou orice făptură vie. De ce a luat El o astfel de hotărâre? Vedem că, după ce Noe și familia lui au coborât din corabie, și toate animalele împreună cu ei, Noe a zidit un altar Domnului și a adus arderi-de-tot din toate animalele și păsările curate. Mireasma acestor jertfe s-a ridicat la cer „și Domnul a zis în inima Sa: «Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, căci gândul inimii omului este rău din tinerețea lui»” (Geneza 8.18-21).

Ceea ce a mișcat inima lui Dumnezeu a fost dragostea și aprecierea Sa cu privire la jertfirea Mielului lui Dumnezeu. Inima omului este caracterizată de dorința după plăceri și pofte și de groaza ca Dumnezeu să nu cumva să Se amestece în viața sa. Însă Dumnezeu privește dincolo de ceea ce este în inima omului și acționează potrivit cu plăcerea propriei Lui inimi, mișcate de parfumul minunat al jertfei lui Hristos. La cruce vedem că îndurarea și adevărul s-au întâlnit și că dreptatea și pacea s-au sărutat. Acum Dumnezeu Își găsește plăcerea și completa satisfacție în Hristos și, privind din cer în dreptate, Își găsește de asemenea plăcerea în toți cei care sunt acceptați în Cel Preaiubit.

J. Redekop

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

1 Ioan 4.9

Ultima călătorie (5)

În Cuvântul lui Dumnezeu citim că Mântuitorul a fost trimis de Dumnezeu și a venit în lume pentru a ne aduce viața și împăcarea. Dacă încă nu ești mântuit, dacă Duhul lui Dumnezeu și Cuvântul Său încă nu-ți dau certitudinea și dovada că ești iertat prin Domnul Isus Hristos și pus în siguranță pentru veșnicie, atunci întoarce-te astăzi la Mântuitorul! O spunem cu toată solemnitatea! Zilele trec repede!

Pasagerilor de pe „Stella” le-au fost acordate doar douăsprezece minute, timp în care trebuiau să caute salvarea – sau să piară. Și ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre timpul care ne-a fost dat spre mântuirea sufletului? Citim: „La timpul potrivit te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Deci „acum” și „astăzi” – așa vorbește Dumnezeu despre timpul nostru de har. Aceasta poate fi ultima chemare. Vrăjmașul sufletului tău spune: „Mai ai suficient timp. Viața este înaintea ta. Nu-ți distruge plăcerile prin gânduri serioase”. Mulți au mers în pierzarea veșnică sub pretext că mai au timp. Pasagerii și echipajul de pe „Stella” nu au mai avut timp să se gândească la mântuirea sufletului lor. Nu trece mai departe, cititorule, ci ia decizia de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu acum în viața ta și vei trăi veșnic prin El!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CINE ȘTIE? DUMNEZEU ȘTIE!

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

Biblia spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbe 3:5). E ușor să spunem acest verset, dar e greu să-l trăim, mai ales atunci când tragedia și pierderea ne afectează viețile și nu înțelegem de ce. Vine o vreme în care ne rugăm și Dumnezeu ne dă răspunsuri și vine o vreme când ne rugăm și El ne dă pace. „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7).

În vremuri de suferință și de pierdere, iată două versete pe care te poți baza:

1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre.” Când trebuie să înțelegem anumite lucruri – noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru este limitat de ceea ce El decide să ne descopere. Pavel, care a scris jumătate din Noul Testament prin descoperire divină, a recunoscut: „Căci cunoaştem în parte” (1 Corinteni 13:9). În cel mai bun caz, noi vom fi mereu limitați de propria noastră înțelegere.

2) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Uneori Dumnezeu ne dă explicații, iar alteori EL dă verdictul „voi explica mai târziu.” Așadar, când ești tentat să ridici mâinile de disperare și să spui: „Cine știe?” adu-ți aminte: „Dumnezeu știe!” Adu-ți aminte că El rezolvă lucrurile spre binele tău și spre slava Sa.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:50-67

Cuvintele cu care slujitorul lui Avraam şi-a descris stăpânul, cât şi bogăţiile din care el a dat câteva mostre au mişcat inima Rebecăi. Ea este hotărâtă, va merge (v. 58).

Voi, care aţi auzit vorbindu-se atâta despre Domnul, care aţi avut ocazia să vă bucuraţi în casa părinţilor voştri de bogăţiile harului Său, sunteţi voi decişi să-L urmaţi? Întrebarea vi se pune astăzi: Vei merge? Nu mai târziu, nici mâine, ci astăzi – vă cere Duhul lui Dumnezeu s-o faceţi.

De acum începe pentru Rebeca lunga călătorie de traversare a pustiului. Ea a lăsat totul la cuvântul slujitorului care acum o conduce. Tot astfel Biserica, Mireasa lui Hristos, îşi urmează în această lume, care este un deşert pentru ea, calea de suferinţă şi de trudă, dar şi de bucurie, pentru că Duhul Sfânt îi ocupă inima cu Preaiubitul pe care ea nu L-a văzut, dar care vine în întâmpinarea ei. «Ce moment solemn va fi pentru Adunarea Ta sfântă, când o vei introduce în locurile cereşti …», spune un imn creştin.

Ce moment va fi şi pentru El! Rebeca a devenit soţia lui Isaac şi el a iubit-o. Hristos, de partea Sa, Îşi iubeşte deja Adunarea. Şi inima Sa, mult mai mult decât a noastră, aşteaptă acel moment binecuvântat, pentru eterna satisfacţie a dragostei Lui divine.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 feb. 2019

8 Februarie 2019

Omul care fusese creat pentru a-L sluji pe Dumnezeu se găsea acum în robia păcatului și a lui Satan, ca sclav în Egipt (Exod 1).

Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie.
Exod 7.16

Totuși, planul lui Dumnezeu nu poate fi împiedicat de nimeni (Isaia 46.10). Prin urmare, El proclamă eliberarea pentru poporul Său înrobit, pentru ca astfel ei să poată fi liberi pentru a-I sluji Lui (Exod 5.1; 7.16; 8.1,20; 9.1,13; 10.3).

Prin intermediul lui Moise și al lui Aaron și prin sângele mielului, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robie și l-a adus la Sine în pustie. Acolo, israeliții au trebuit să învețe să depindă doar de El pentru hrana și apa de fiecare zi, fiindcă pustia nu putea în niciun fel să le împlinească nevoile.

Dumnezeu a făcut ca apele amare să devină dulci, i-a adus la izvoare de apă sau le-a dat apă din stâncă, pentru a le potoli setea. De asemenea, El le-a dat să mănânce mană, pentru a le potoli foamea (Exod 15–17). Mai mult, Dumnezeu i-a călăuzit ziua printr-un stâlp de nor și noaptea printr-un stâlp de foc, purtându-le de grijă și protejându-i (Exod 13). Dumnezeu, care i-a eliberat pentru ca ei să-I slujească, le-a împlinit absolut orice nevoie.

Toate aceste lucruri sunt valabile și pentru noi, cei credincioși din ziua de astăzi. Fiind răscumpărați prin sângele scump al Domnului Isus (1 Petru 1.18,19), am fost aduși la Dumnezeu (1 Petru 3.18). Dumnezeu a pregătit orice resursă pentru nevoile noastre (Filipeni 4.19). Pustia în care și noi ne aflăm nu oferă nimic celor care Îi aparțin lui Dumnezeu. El însă ne dă mângâiere, călăuzire și protecție prin prezența Duhului Său Sfânt în noi și cu noi. Prin credință cunoaștem că am fost eliberați pentru a-I sluji lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoaștem că orice nevoie a noastră este împlinită în Hristos Isus.

H. Hall

Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”.
Luca 5.8

Recunoașterea lui Petru

Petru s-a văzut ca fiind păcătos și nevrednic de prezența Domnului; el a tremurat înaintea sfințeniei și a dreptății lui Dumnezeu. Încă nu putea să știe ce este harul decât într-un mod instinctiv. Petru nu știa atunci că Dumnezeu poate să rămână drept îndreptățind pe cel care L-a primit prin credință pe Isus Hristos. Petru s-a aruncat la picioarele Domnului, pentru că, dacă mai exista vreo speranță, aceasta era acolo, numai acolo. Atât timp cât s-a ocupat să spele plasele de pescuit, Petru nu L-a cunoscut nici pe Dumnezeu, nici pe sine însuși. La picioarele Domnului, Petru L-a cunoscut și pe Dumnezeu și s-a cunoscut și pe sine. Un lucru este remarcabil: Petru nu a condamnat ce a făcut, ci ceea ce era.

Multe suflete recunosc faptul că trebuie să se pocăiască de faptele vinovate și le condamnă, dar nu ajung să vadă sursa acestor fapte. Dincolo de păcate se află natura păcătoasă. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu ne deschide ochii, ne arată ceea ce suntem și ne face să vedem că nu există niciun refugiu decât la Cel care ar putea să ne condamne.

Pe Petru „îl cuprinsese spaima”; dar Domnul nu lasă niciodată ca teama să rămână în prezența Sa. Când Domnul vorbește, teama este alungată, pentru că El este Domnul harului. Domnul nu micșorează cu nimic efectele lucrării produse în suflet, dar îndepărtează teama. Domnul a spus: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Domnul l-a făcut pe Petru mai mult decât fericit, dându-i o nouă binecuvântare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXPERIMENTÂND TEAMA ȘI CREDINȚA

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Deuteronom 31:6)

De fiecare dată când încerci un lucru pentru prima oară sau ceva la care ai eșuat mai demult ori ceva ce e prea mare pentru tine, vei trăi atât sentimente de teamă, cât și de credință. Ele merg mână-n mână. Unul va avea câștig de cauză asupra celuilalt, dar nu vor dispărea niciodată. Pentru că poporul Israel nu avea nici cea mai mică idee despre ce îi aștepta în Țara Promisă sau despre cum avea să le fie viața acolo, Dumnezeu le-a zis: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă… căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”

Aceasta e o promisiune și pentru tine astăzi! Teama de eșec devine o piedică de cele mai multe ori. Cu toate acestea, când privești în urmă, îți dai seama că cel mai adesea eșecul nu aduce deloc daune permanente; ci te ajută să crești. Dr. Joan Borysenko scrie: „Când am fost admis la Harvard, am fost sigur că a fost o greșeală de computer și că voi fi demascat că am trișat. Un prieten de-al meu avocat se oprește cu groază de fiecare dată când trebuie să aducă pledoaria finală înaintea juriului.

Chiar și când ești un expert, teama nu dispare neapărat. Acceptarea fricii ca făcând parte din călătorie, și nu fuga de ea, iată ce te ajută s-o învingi.” Pentru a merge oriunde, trebuie să pornești de undeva sau nu vei ajunge nicăieri. Eseistul american Hamilton Wright Mabie a spus: „Întrebarea la care orice om trebuie să aibă un răspuns este nu ce ar face dacă ar avea mijloacele necesare, timpul, influența și avantajele educaționale, ci ce face cu lucrurile pe care le are.” Așadar, înfruntă-ți teama, mergi prin credință și crede că Dumnezeu îți va da izbândă.