Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 19, 2019”

20 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim ca cele dintâi roade ale făpturilor Sale.
Iacov 1.18

Viața ne este comunicată prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt, Duhul fiind agentul divin prin care Cuvântul este făcut eficace pentru suflet (Ioan 3.5; 5.24,25; 1 Petru 1.23). Omul se află într-o stare de moarte, iar dacă este să aibă viață, Dumnezeu trebuie să acționeze în mod suveran. Dumnezeu începe această lucrare. Omul este la fel de lipsit de putere ca Lazăr în mormânt, până când este rostit cuvântul care aduce la viață. Puterea lui Dumnezeu acționează prin Cuvânt asupra sufletului mort și Dumnezeu dă credința care primește acest Cuvânt.

O astfel de lucrare este în întregime deasupra putinței omenești de înțelegere. Nimeni nu o poate înțelege, nici explica. Omenește vorbind, un om mort nu poate auzi, nici crede; niciun om, nici chiar un înger, nu-l poate face să audă sau să creadă. Însă Dumnezeu acționează în această scenă a morții și totul se schimbă. Cel care a creat atunci când numai El Însuși exista și la al Cărui cuvânt au apărut lumile poate să-Și facă auzit cuvântul în sufletul unui păcătos mort. Lazăr cel mort a auzit glasul Fiului lui Dumnezeu și a ieșit din moarte; și astăzi oameni morți aud glasul Lui și trăiesc. Cuvântul însoțit de puterea lui Dumnezeu își produce efectul în sufletul omului, iar acest lucru este valabil până la sfârșit. Dumnezeu acționează în noi prin Cuvântul Său, fie că suntem păcătoși morți care avem nevoie de viață, fie că suntem credincioși cu nevoia de a fi instruiți și atenționați. Noi suntem vase ale îndurării. Dar, dacă El a lucrat în noi prin Cuvântul Său, acest Cuvânt a fost primit în suflet. A fost crezut. Dacă Dumnezeu oferă, noi primim, credem, măcar că și aceasta vine tot de la El, prin har (Efeseni 2.8). Omul însă nu poate explica cum se întâmplă aceste lucruri, tot așa cum nu poate explica taina vieții naturale (Ioan 3.18; Eclesiastul 11.5).

H. Rule

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci cel care mă găsește găsește viața.
Proverbe 8.35

Sensul vieții

Unii oameni par să caute cu disperare împlinirea vieții. Se avântă dintr-un eveniment în altul, dintr-o relație în alta, crezând că odată vor reuși să fie cu adevărat fericiți și împliniți.

Ralph Barton (1891-1931) a fost un astfel de om. Fusese unul dintre cei mai recunoscuți desenatori de caricatură din SUA, dar la vârsta de patruzeci de ani și-a luat viața, lăsând pe pernă un bilețel:

„Am avut puține greutăți, mulți prieteni, mare succes, multe femei, nenumărate case și lungi călătorii. Acum îmi ajunge să tot inventez ceva nou pentru a umple cele douăzeci și patru de ore din fiecare zi”.

Viața constă din mai mult, nu numai din a trăi pe cât posibil multe evenimente sau din a te vedea plin de succes. Creatorul nostru are pentru fiecare om un plan. El dorește ca printr-o legătură personală cu El să ducem o viață împlinită și fericită. Cu toate că noi ne-am dezis de Dumnezeu și L-am părăsit, El dorește să facă din noi copiii Săi. Dragostea Lui este mai mare decât refuzul nostru sau decât indiferența noastră.

Prin Fiul Său Isus Hristos, Dumnezeu ne întinde mâna Sa îndurătoare și împăciuitoare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAEBEȚ (1)

„Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel” (1 Cronici 4:10)

În prima carte a Cronicilor, Biblia ne relatează despre un om pe nume Iaebeț. Primele nouă capitole conțin genealogii, enumerând peste șase sute de nume. Și chiar în mijlocul acelor nume, Dumnezeu evidențiază un singur om pentru merite speciale și numele său este Iaebeț. În întreaga Biblie există numai două versete despre acest bărbat și cu toate acestea i se face o deosebită onoare să fie pomenit mai presus de alți șase sute de oameni care apar în acest capitol. De ce l-a scos Dumnezeu în evidență?

Ce a făcut Iaebeț pentru ca numele lui să se păstreze peste patru mii de ani? Ce l-a ridicat deasupra oamenilor de rând?

În următoarele câteva zile vom vedea ce putem învăța de la el. „Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi” (v. 9). Așadar, ce l-a pus deoparte? El a îndrăznit să ceară și să creadă că Dumnezeu poate face lucruri mărețe: „Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.”

Dumnezeu dorește să îi ceri lucruri mari! El i-a spus lui Ieremia: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). Pavel ne spune că Dumnezeu „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Nu se poate să-I ceri prea mult lui Dumnezeu sau să ai vise prea îndrăzneţe și El să nu le poată onora.

Așa că, cere-I ceea ce dorești – și crede că El îți va da!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 30:25-43

Sărmanul Iacov se agită, speculează, rivalizează cu Laban în şiretenie şi viclenie, încercând să se îmbogăţească prin inteligenţa şi eforturile sale. Este trist să vedem un credincios în luptă cu oamenii lumeşti pentru bunuri pământeşti. Isaac îi dăduse un cu totul alt exemplu fiului său Iacov (26.15-22).
În 1 Timotei 6.6-10, apostolul pune în contrast cu dorinţa de îmbogăţire, sfinţenia, care, însoţită de mulţumire, este un mare câştig. Iată deci dublul câştig, adevăratele bogăţii pe care merită să le căutăm:

1) sfinţenia, adică legătura cu Dumnezeu, despre care ne vorbeşte altarul. În exilul său însă Iacov n-a avut altar, nici legătură conştientă cu Dumnezeu.

2) mulţumirea, pe care patriarhii au deprins-o trăind în corturi şi pe care Iacov însuşi avea şi el s-o experimenteze (25.27). Apostolul Pavel învăţase personal să fie mulţumit în împrejurările în care se găsea (Filipeni 4.11). Cât de greu este să fii mulţumit întotdeauna! Totuşi mărturia cea mai bună pe care o putem da celor din preajma noastră este aceea de a le arăta că suntem mulţumiţi cu ceea ce ne dă Dumnezeu. Iar El ni L-a dat pe propriul Său Fiu şi, împreună cu El, toate lucrurile (Romani 8.32).

19 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii.
Galateni 5.16

A umbla prin Duhul înseamnă a-ți lua ochii de la tine însuți, de la interesele și de la scopurile tale și a-i fixa asupra lui Hristos, cu care Duhul lui Dumnezeu dorește să ne preocupe. Acest lucru nu poate fi realizat prin energia cărnii; în măsura în care ne supunem Duhului lui Dumnezeu, care locuiește în noi, El va prelua conducerea vieții noastre, iar carnea nu va mai avea ocazii pentru a acționa.

Acesta este un adevăr foarte simplu, însă care prezintă multe dificultăți pentru noi, din cauză că, fiind mândri din fire, dorim ca meritele pentru ceea ce este bine să fie ale noastre, nu ale lui Dumnezeu. Carnea și Duhul sunt în contrast total și într-un conflict continuu. Dumnezeu nu-Și va da gloria Lui altuia, iar carnea nu va renunța niciodată la egoismul ei.

Unii credincioși sunt de părere că a umbla prin Duhul este o cerință asemănătoare poruncilor legii, de aceea se ostenesc mult pentru a atinge o astfel de experiență. De fapt este nevoie de o răbdare a credinței și de încredere în prezența lui Dumnezeu. Duhul Sfânt niciodată nu ne conduce să stabilim standarde legaliste, ci, pe măsură ce inima și mintea noastră sunt preocupate cu Hristos, avem un standard cu mult mai înalt decât tot ceea ce ar putea propune legea. Ce minunat este acest loc de odihnă și cât de perfect este el ca temelie a unei vieți devotate Domnului! Caracterul roadei Duhului, așa cum o găsim în Galateni 5.22,23, este rezultatul unei umblări călăuzite de Duhul: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și stăpânirea de sine. Nicio lucrare măreață exterioară nu este menționată aici, ci găsim mai degrabă orice virtute interioară și plină de frumusețe. Duhul lui Dumnezeu Îl așază întotdeauna pe Hristos ca Obiect unic înaintea inimilor noastre.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Psalmul 27.9,10

Doctorul și orfanii (2)

Drumul vieții majorității acelor copii se sfârșea în închisoare. Barnardo și-a dat seama că misiunea vieții sale, prin harul lui Dumnezeu, este să facă o lucrare de salvare a acestor copii. Astfel, fără mijloace, dar cu încredere în Dumnezeu, Barnardo a început o lucrare deosebită. În cei 40 de ani ai slujbei sale binecuvântate, Dumnezeu l-a făcut să trăiască minuni pe care el nu le-ar fi bănuit niciodată. În septembrie 1905, când acest slujitor devotat a adormit în odihna poporului lui Dumnezeu, 8.000 de copii se bucurau, în 400 de case, de un cămin sănătos și de o prețioasă educație creștină. Cu toți aceștia s-a împlinit, cuvânt cu cuvânt, ce este scris în versetul de astăzi.

Barnardo însuși mărturisea despre această lucrare: „În toată munca mea printre tinerii măcinați de atâtea ispite, printre bolnavi și suferinzi, printre săracii atât de apăsați de griji și atât de sătui de viață, a căror luptă zilnică era epuizantă, noi am ținut sus Cuvântul vieții și, pe deasupra, am țintit ca ei să prindă o încredere sinceră în lucrarea Răscumpărătorului, ea fiind singura salvare, singura putere, singura mângâiere, pentru timp și pentru veșnicie.

Dorința inimii mele și stăruința mea către Dumnezeu pentru acești copii a fost ca ei să poată fi salvați nu numai pentru viața aceasta, ci și pentru cea viitoare”. Iată o frumoasă lucrare și un fericit sfârșit al alergării, prin harul lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT LA LOCUL DE MUNCĂ

„Domnul va face ca binecuvântarea să fie … în toate lucrurile pe care vei pune mâna.” (Deuteronom 28:8)

Cuvântul vocație vine de la cuvântul latin vocare, care semnifică o „chemare spirituală.” Orice vocație, indiferent care ar fi, este o chemare de la Dumnezeu. Și odată ce începi să-ți vezi locul de muncă în această lumină, ți se va părea mai ușor să crezi că Dumnezeu dorește să te binecuvânteze la locul de muncă. Având lucrul acesta în minte, iată ce trebuie să faci:

1) Urmărește o activitate compatibilă cu darurile tale. „Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 4:11).

2) Învață tot ce este de învățat despre locul de muncă. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5).

3) Recunoaște-L pe Dumnezeu ca pe adevăratul tău angajator. „Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:7-8).

4) Consideră munca un dar de la Dumnezeu, nu o pedeapsă. „Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui: acesta este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19).

5) Folosește critica în avantajul tău. De fapt, fă-o să funcționeze pentru tine. Cere sugestii și corectări. „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” (Proverbe 13:18).

6) Fă mai mult decât se așteaptă de la tine. „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două” (Matei 5:41).

7) Consideră-L pe Domnul colegul tău de muncă. Gândește-te la Isus pe tot parcursul zilei în timp ce-ți îndeplinești sarcinile de serviciu și „Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 30:1:24

Aceste versete ne prezintă familia lui Iacov. Pagină importantă a Vechiului Testament, din vreme ce aceşti doisprezece fii ai patriarhului vor deveni ei înşişi, la rândul lor, „doisprezece patriarhi” (Fapte 7.8) şi îşi vor da numele seminţiilor lui Israel! Prin ei se vor împlini promisiunile făcute lui Avraam şi lui Isaac, precum şi cele date lui Iacov în noaptea sa la Betel. Din Levi vor descinde preoţii, din Iuda regii, apoi Mesia Însuşi.

Membrii acestei familii sunt, cu excepţia lui Iosif, asemenea conducătorului lor: proiecte, rivalităţi, acţiuni dubioase – acestea îi caracterizează. În ciuda acestor rătăciri, Dumnezeu are ochii îndreptaţi spre această familie şi vrea s-o binecuvânteze. Tot astfel şi astăzi, familiile celor credincioşi sunt preţioase inimii Domnului. El ne cunoşte pe fiecare pe nume şi chiar de la primii noştri paşi ne pregăteşte pentru serviciul pe care ni l-a destinat. Şi care este chemarea glorioasă a celor credincioşi astăzi? Oare nu aceea de a fi „o împărăţie,preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său”? (Apocalipsa 1.6).

Naşterea lui Iosif, simbol al lui Hristos, anunţă pentru familia lui Iacov sfârşitul robiei şi întoarcerea în ţara promisă (v. 25). Din punct de vedere spiritual, şi astăzi este la fel: din clipa în care Hristos Şi-a ocupat locul ce I se cuvine în casele şi în inimile noastre, suntem în măsură să gustăm eliberarea şi binecuvântarea cerească.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: