Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 5, 2019”

5 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Acestea sunt numele vitejilor pe care-i avea David: … Naharai din Beerot, purtătorul armelor lui Ioab, fiul Țeruiei.
2 Samuel 23.8,37

Ostenelile sfinților (1) – Vitejii lui David

Există câteva locuri în Biblie unde ne sunt oferite liste cu numele celor implicați în lucrarea lui Dumnezeu, într-un fel sau altul. Dumnezeu a făcut ca ostenelile sfinților să fie scrise în Biblie, pentru învățătura noastră.

Împăratul David, la sfârșitul vieții sale, îi enumeră pe vitejii săi. Aceștia erau cu toții oameni de război viteji, însă unii dintre ei au excelat. Citind lista, vedem că un nume nu este menționat – Ioab, comandantul armatei lui David, nu se află pe listă! Acest lucru devine și mai izbitor când vedem că ceilalți doi frați ai lui, Abișai și Asael, își au locul lor în această listă (versetele 18 și 24). Ioab a fost cu siguranță un luptător important, implicat în multe bătălii și victorii. De fapt, aproape toate biruințele împăratului David îl au ca protagonist pe Ioab. Nu este deci nicio îndoială că el a fost un adevărat conducător militar. Totuși, dacă citim istoria vieții lui Ioab, vedem că au existat grave probleme în viața și în purtarea lui. El a fost foarte preocupat cu gloria sa personală și cu menținerea poziției sale de comandant. Pentru atingerea acestor scopuri, Ioab a folosit mijloace murdare, precum asasinarea lui Amasa (2 Samuel 20.4-13) și a lui Abner (2 Samuel 3.27). William Kelly a scris cu privire la el: „Ioab apare întotdeauna fie atunci când este ceva rău de făcut, fie atunci când este ceva măreț de câștigat”.

David îi menționează printre vitejii săi nu numai pe frații lui Ioab, ci și pe purtătorul lui de arme. Un lucru pe care îl putem învăța de aici este că Naharai și-a împlinit slujba pentru gloria împăratului. Poate că rolul său, în ochii oamenilor, era unul nesemnificativ, însă el i-a slujit lui David din inimă. La scaunul de judecată al lui Hristos, toate ostenelile noastre vor fi supuse testului, pentru a se vedea de ce fel sunt (1 Corinteni 3.13). Vom fi răsplătiți nu pentru mărimea lucrării, ci pentru felul în care am împlinit-o.

B. Reynolds

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Eclesiastul 1.8


Ultima călătorie (2)

Dintr-o dată a apărut o umbră mare pe partea dreaptă. Bărbatul de la postul de observație de pe punte urla cât îl ținea gura: „Izbire înainte!”. Marinarii și ofițerii s-au năpustit în partea din față a vaporului.

Căpitanul striga: „Cu toată viteza înapoi!”. Prea târziu! O ciocnire, un trosnet, un scrâșnet – și vârfurile de stâncă au răzuit și despicat lateralele blindate cu oțel ale vaporului. Din cauza ceții, majoritatea pasagerilor se retrăseseră în salon. Ciocnirea îngrozitoare i-a aruncat pe toți de-a valma, iar fețele îngălbenite arătau că toți erau conștienți de primejdie. S-au repezit pe punte; deja răsuna comanda: „Bărcile jos!”.

Marinarii, în frunte cu ofițerii de marină, munceau cu încordare. Se luptau cu timpul. Vaporul se culcase pe o parte și se scufunda văzând cu ochii. Pasagerii au fost trimiși în mare grabă în partea din față a navei. Femeile și copiii stăteau pe rândul întâi, cam treizeci. A doua comandă: „Dați drumul bărcilor! Întâi femeile și copiii!”. Au fost duși în bărci în cea mai mare ordine, de multe ori după o despărțire sfâșietoare. Cine poate să descrie acele momente?

Un bărbat și-a împins cu blândețe de lângă el soția – care se agățase de el – și i-a spus: „De dragul copiilor, pleacă!”. Ea a fost salvată, bărbatul a pierit. Cine s-ar fi gândit în orele acelei dimineți că se aflau în ultima călătorie? Încă o dată auzim ce este viața noastră: un abur care se arată puțintel și apoi piere.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (3)

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)


În Scriptură sunt multe versete în care apare cuvântul „totul.” Astăzi vom face referire la două dintre ele. Ambele includ expresia „tot ce faceți.” Primul verset spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Scopul tău în viață ar trebui să fie: Iubește ceea ce faci și lucrează la ceea ce iubești. Dar nu aceasta este realitatea în toate aspectele vieții.

Uneori va trebui să faci un lucru bun pentru o companie care nu-ți place, pentru un șef arogant sau pentru un salariu minim. Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai un serviciu care îți asigură traiul de zi cu zi; există oameni fără loc de muncă care ar face oricând schimb cu tine. Al doilea verset spune: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Cum mâncăm și bem spre slava lui Dumnezeu? Pavel folosește ritualurile noastre zilnice pentru a ne transmite o idee cuprinzătoare. Chiar și activitățile cele mai lumești sunt absolut miraculoase. În fiecare zi respirăm de aproximativ douăzeci și trei de mii de ori, dar când a fost ultima dată când ai mulțumit măcar pentru una dintre ele? Avem tendința să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru lucruri care ne taie respirația. Și e bine. Dar poate ar trebui să-i mulțumim și pentru celelalte respirații! Viața condusă de scopuri este descrisă în următoarele cuvinte în Catehismul cel scurt de la Westminster: „Scopul primordial al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El pe vecie.”

Mai bine spus nu se poate. Noi existăm cu un singur scop: să-L slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de El pentru totdeauna. Și tu ești chemat să faci lucrul acesta în orice împrejurare te-ai afla, pe orice cale, în orice loc, în orice mod, și peste tot.   


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 23:1-20


Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.

La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.

Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: