Mana Zilnica

Mândrie și necredință

„Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”
Proverbe 29.23

Căpitanul a continuat: „Ne aflăm acum exact în punctul respectiv. În trei minute vom trece de pericolul imaginar.” Între pasageri era tăcere și tensiune, în timp ce căpitanul urmărea minutarul ceasului său. Toți așteptau cu sufletul la gură. Căpitanul exclamă cu mândrie: „Ne aflăm acum exact în punctul respectiv. Acum îl traversăm. Mi-am dovedit punctul meu de vedere: aici nu există nicio stâncă submarină.”

Dar abia rostise aceste cuvinte, când pasagerii și echipajul tresăriră, căci vaporul se frecă de o stâncă, după care se auzi un bubuit groaznic. A urmat panica. Curând, vaporul a început să se scufunde. Căpitanul cel mândru s-a trezit prea târziu, ca să repare efectul necredinței sale. Dacă n-ar fi fost calmul și curajul echipajului împreună cu faptul că nu erau prea departe de țărm, toți ar fi pierit datorită neascultării și necredinței căpitanului în existența acelei stânci. Atât pasagerii, cât și echipajul au fost salvați. Căpitanul a refuzat să părăsească nava. Scufundându-se în apele mării, el a fost văzut cu fața întunecată ținându-se strâns de grilajul punții, alegând să stea în fața morții decât în fața consecințelor necredinței sale în existența acelei stânci submarine. Mândria căpitanului a fost așa de mare, încât l-a coborât în locuința morților pentru totdeauna. Şi tot mândria oamenilor de a nu se lăsa atenționați de chemarea Mântuitorului la adevărata viață, îi va duce pe mulți în pierzarea veșnică.

coordonatori Bob & Debby Gass

LEGĂMÂNTUL CĂSĂTORIEI (3)

„…Vor moşteni împreună cu voi harul vieţii.” (1 Petru 3:7)

O căsnicie trainică se clădește pe sacrificiu reciproc. Adam a trebuit să sacrifice ceva ce era aproape de el și care îi era foarte scump, pentru a o avea pe Eva – și anume: o coastă. Și soția ta va ști că o iubești când ești dispus să renunți la lucrurile importante pentru tine, pentru a-i împlini nevoile și pentru a-i ușura viața. Prea mulți bărbați vor să fie căsătoriți, dar cu toate acestea să-și ducă viața ca și cum ar fi necăsătoriți. Ei nu-și doresc să sacrifice timp, atenție sau resurse spre folosul soțiilor lor. Ei nu-și doresc o soție; ei își doresc o fată în casă. Ei vor să se căsătorească pentru a fi slujiți. Nu, tu trebuie să faci exact opusul! Biblia spune că tu și soția ta sunteți „împreună moștenitori.” Asta înseamnă că ea este un partener egal. Așadar, părerile ei, gândurile ei și punctele ei de vedere contează. Da, în calitate de lider al familiei, poate că tu iei deciziile finale, dar când nu ții cont de reacțiile ei și nu iei în considerare punctul ei de vedere, sfânta căsătorie se poate transforma într-o căsnicie lipsită de sfințenie. Soția ta îți va răspunde atunci când se simte prețuită și apreciată (vezi Efeseni 5:29). Tu spui: „Dar soția mea este rece ca gheața!” Cum a ajuns să fie așa? Gheața rămâne înghețată numai într-un mediu rece. Așa că în loc să te plângi, schimbă-ți mediul înconjurător. Soții sunt termostate, iar femeile sunt termometre. Soții determină climatul, iar soțiile înfloresc sau se ofilesc. Există un motiv pentru care soția ta este „rece,” iar tu-l cunoști. Și există o soluție: încălzește-o și vei vedea cum se va topi! Când începi s-o iubești, s-o hrănești și s-o ocrotești așa cum a făcut Hristos cu biserica, vei avea în brațele tale aceeași femeie, dar o cu totul alta! Încearcă, și ai să vezi!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Ioan
1.1-10

„Şi mărturisiţi şi voi” le spusese Domnul celor doisprezece „pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan 15.27). Aceasta face aici apostolul Ioan, subiectul lui fiind viaţa veşnică, mai întâi „auzită”, apoi „văzută” şi „pipăită” în Fiul, acum transmisă celor care, prin credinţă, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1.12).

Trebuie să facem distincţie între relaţia propriu-zisă cu bucuria şi relaţia numită comuniune.

Prima este partea tuturor copiilor Tatălui.

Cea de-a doua, numai partea acelora care umblă în lumină (v. 7).

De la versetul 6 până la capitolul 2.2 ni se explică în ce fel poate fi întreţinută comuniunea şi cum poate fi restabilită dacă a fost întreruptă. Din partea lui Dumnezeu, o provizie inepuizabilă răspunde la toate nelegiuirile: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui. Nu există păcat atât de mare, încât acest sânge scump să nu-l poată şterge. El curăţă orice păcat (v. 7b), orice nelegiuire (v. 9).

Din partea noastră, un singur lucru ni se cere: mărturisirea completă a fiecărei greşeli pentru a obţine o iertare deplină (v. 9; Psalmul 32.5). Datoria mea cea mare a fost plătită de Altul şi Dumnezeu nu ar fi drept faţă de Înlocuitorul meu dacă ar cere să I se plătească din nou.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 nov. 2018

19 Noiembrie 2018

David s-a ridicat și a mers spre Baale-Iuda cu tot poporul care era cu el, ca să aducă de acolo chivotul lui Dumnezeu, chemat pe nume după Numele Domnului oștirilor care șade între heruvimi.
2 Samuel 6.2

Dorința lui David de a aduce chivotul lui Dumnezeu a fost foarte bună. Chivotul este o imagine a lui Hristos. Dorim noi, ca și David, prezența Domnului și apropierea de El?

Chivotul nu era un lucru obișnuit; el era „chemat pe nume după Numele Domnului oștirilor care șade între heruvimi”. Exista un fel anume în care chivotul trebuia adus, pentru ca David și poporul să se poată bucura de binecuvântarea prezenței lui. Din nefericire, David a fost influențat de modul în care filistenii transportaseră chivotul (1 Samuel 6.10,11). Ei nu știuseră cum să procedeze, însă David n-ar fi trebuit să fie ignorant cu privire la modul de purtare a chivotului. Greșeala sa a condus la moartea lui Uza, la confuzie, la teamă și rușine. David însă a învățat din greșeala sa și, încurajat de binecuvântarea care venise asupra casei lui Obed-Edom, a adus chivotul în felul prescris de Dumnezeu.

Cu toții ne dorim prezența lui Hristos în viețile, în căminele și în adunările noastre, însă trebuie să învățăm că El este sfânt și, de asemenea, că El este Domn. Nu putem trăi așa cum trăiește lumea, nici folosi mijloacele pe care ea le folosește. Există un anume fel în care trebuie să purtăm Numele Lui, iar acest fel îl găsim descris în Scriptură. Nu putem purta acest Nume prin metodele lumii și conform standardelor ei. Așa ceva n-ar aduce decât moarte spirituală, teamă și confuzie, din cauza unei purtări dirijate de împrejurări în care nici măcar n-ar trebui să ne aflăm.

Însă, dacă procedăm conform Cuvântului lui Dumnezeu, vom beneficia de binecuvântarea îmbelșugată care decurge din prezența lui Hristos.

A Leclerc

Mândrie și necredință

„Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: «Iată ceva nou!», de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.”
Eclesiastul 1.10

Cu mulți ani în urmă, nava britanică de război „Thetis” brăzda apele Mării Mediterane îndreptându-se spre Italia. La bord se afla și ambasadorul englez împreună cu personalul său. Într-o după-amiază, căpitanul vasului era în camera cu hărți, preocupat cu urmărirea mersului navei. Pasagerii erau în salonul navei, angajați în diverse discuții. Nimeni nu bănuia ce avea să se întâmple peste câteva minute. „Ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere” (Iacov 4.14). O, dacă ar lua aminte toți cititorii la acest adevăr biblic!

Deodată a apărut căpitanul vasului cu o busolă în mână. Emoționat, căpitanul întrerupse conversațiile celorlalți, spunând: „Doamnelor și domnilor, am să vă spun ceva care probabil vă interesează pe toți. Cu doi ani în urmă, traversam Mediterana cu această navă. Am fost trimis de amiralul marinei militare să localizez o presupusă stâncă submarină și să raportez. Unul dintre ofițerii mei totuși nua fost de acord cu mine când am raportat: Nu există nicio stâncă submarină. El a reușit să convingă conducerea să-l trimită în aceeași misiune. Mai târziu a raportat că a localizat stânca și acest lucru a fost crezut. Acum presupusa stâncă submarină este marcată pe hartă. Eu nu cred că există. Totul nu este altceva decât o presupunere. Am jurat că dacă vreodată datoria mă va conduce pe această cale maritimă din nou, voi trece peste punctul respectiv.”

coordonatori Bob & Debby Gass

LEGĂMÂNTUL CĂSĂTORIEI (2)

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele” (Efeseni 5:25)

Cuvântul „dragoste” este pronunțat cu prea mare ușurință, lăsând posibilitatea de a fi înțeles în multe feluri și aspecte. Oamenii spun: „Iubesc prăjitura cu ciocolată”, „Iubesc fotbalul” sau „Iubesc această emisiune”… Ce doresc ei să spună este că le „place” și „se bucură” de acestea.

Definiția biblică a dragostei este mai profundă decât ceea ce reprezintă pentru noi plăcerea și divertismentul, și decât ceea ce ne face să ne simțim atașați unii față de alții din punct de vedere emoțional. A iubi pe cineva înseamnă a urmări binele acelei persoane și a face din el o prioritate. Prima grijă a dragostei trebuie să fie întotdeauna: „Cum contribuie fapta mea la binele partenerului meu?” Dacă nu contribuie – sau dacă determină exact opusul – atunci nu este dragoste.

Biblia spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea…Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…” (Efeseni 5:25-29).

Ca soț, poți învăța două lucruri din aceste versete:

1) Cu toții avem un egoism înnăscut. Deci, cea mai mare provocare pentru tine va fi să pui interesele soției mai presus de ale tale și să fii dispus să-ți sacrifici propriul program pentru a le împlini.

2) Trebuie să exersăm capacitatea de a fi sensibili. Gândește-te cât de sensibil ești față de durerile și nevoile propriului tău trup și aplică același principiu preocupării tale pentru soția ta. Poate că spui: „E o sarcină prea mare!” Da, dar Dumnezeul care îți poruncește s-o faci îți va da harul de-a reuși zi de zi. Așadar, bazează-te pe harul Său!

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 3.11-18

Aceste ultime îndemnuri nu se întemeiază, ca cele anterioare, pe „promisiunile Lui nespus de mari şi de scumpe” (cap. 1.4), ci pe nesiguranţa a tot ce umple scena prezentă. Să facem din când în când un inventar mental al bunurilor pământeşti la care noi ţinem mai mult, scriind dedesubt: „toate acestea deci urmând să fie descompuse” (v. 11). Astfel vom fi puşi în gardă de a nu ne lega inima de ele. Cum ar trebui să ne stimuleze faptul că noi cunoaştem aceste lucruri mai dinainte, la o purtare sfântă (încă un cuvânt caracteristic lui Petru: vezi prima epistolă 1.15,17,18; 2.12; 3.1,2,16) şi la evlavie! Nimic nu ne împinge mai mult la despărţirea de lume şi de rău decât gândul la întoarcerea iminentă a Domnului. Nimic mai mult nu incită atâta la evanghelizare, cât aceasta, că venirea Lui va marca sfârşitul răbdării pentru mântuire (v. 15). Să ne cercetăm, astfel ca venirea lui Hristos (v. 14; Filipeni 1.10) să ne găsească înaintaţi în har şi în cunoştinţa Lui (v. 18), aşa cum doreşte El.

Apostolul şi-a încheiat lucrarea; este gata acum să-şi „dezbrace cortul”. El ne dă întâlnire în ziua veşniciei, pe care credinţa noastră o anticipează şi o salută, glorificându-L chiar de acum pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 nov. 2018

18 Noiembrie 2018

După cum păcatul a domnit în moarte, tot așa și harul să domnească prin dreptate spre viață eternă, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 5.21

Să nu întunecăm cu nimic gloriosul adevăr că harul domnește astăzi! Toți cei care cred în Domnul Isus Hristos trebuie să știe că nu sunt sub lege, ci sub har. Harul stă pe tron! Cei timizi și temători, precum Timotei, trebuie să se întărească în harul care este în Hristos Isus! Cei suferinzi și încercați trebuie să se apropie cu îndrăzneală de tronul harului și să găsească ajutor pentru timpul de nevoie! Toate strângerile laolaltă să știe că răspunsul pentru toate nevoile lor stă în harul și în pacea care vin de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

Domnul nostru șade pe tronul Tatălui în ceruri, după ce, într-un har desăvârșit, a coborât în cele mai profunde adâncimi ale durerii, iar acum este uns cu un untdelemn de bucurie, pe tronul Măreției divine. Aici jos însă El S-a născut într-un staul, a suferit de foame și de sete, a îndurat lepădarea, disprețul, batjocura, loviturile, cununa de spini și întunericul abandonului de pe cruce.

Acum însă este înălțat în cel mai de sus loc – pe tronul lui Dumnezeu – încununat cu glorie și cu cinste, mai presus de toate cerurile. După ce L-a glorificat pe Dumnezeu pe pământ a fost El Însuși glorificat în Dumnezeu în cer. Isus, Cel care a murit odinioară pentru păcatele noastre, este acum viu pentru totdeauna și înălțat la dreapta Tatălui. Prin urmare, harul domnește prin dreptate, spre viață eternă. Harul este triumfător!

H J Vine

” …nu cu lucruri pieritoare… ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” 1 Petru 1.18,19

Adâncimi tainice

Trăim într-o lume unde domnesc păcatul și moartea, acestea fiind urmările triste ale neascultării primilor oameni: Adam și Eva. Toți avem parte de această stare, deoarece toți am păcătuit și moartea a trecut asupra tuturor. Însă în această scenă a intrat al doilea Om, Mielul lui Dumnezeu, Omul durerii, Domnul din cer, luând parte la sânge și carne, dar fără păcat. Prin moartea Sa, Mântuitorul a nimicit pe cel ce avea puterea morții, pe diavolul, și, prin sângele Lui, a făcut ispășire pentru păcat. Prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru toți, pentru ca noi să avem parte în gloria pe care Domnul Isus a dobândit-o prin lucrarea Lui încheiată. Gloria va veni cu siguranță și toți cei care cred în Mântuitorul vor avea parte de ea.

Deși nu putem înțelege niciodată adâncimile tainice ale suferințelor Mântuitorului, ar trebui cel puțin să căutăm să medităm mai mult la jertfa de pe cruce și la suferințele Domnului Isus și astfel să avem o înțelegere mult mai adâncă a grozăviei păcatului înaintea lui Dumnezeu. O astfel de meditare la suferințele Mântuitorului îl va ajuta pe cititorul credincios să înțeleagă prețul dat pentru salvarea sa. Iar pe cititorul care încă nu și-a pus încrederea în Isus Hristos, aceste meditații cu privire la Mielul lui Dumnezeu dorim să-i fie de folos veșnic prin acceptarea Mântuitorului în viața sa.

coordonatori Bob & Debby Gass

LEGĂMÂNTUL CĂSĂTORIEI (1)

„Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul” (1 Corinteni 7:10)

Binecuvântarea lui Dumnezeu în căsnicia ta este condiționată de trăirea după legile Sale. Pentru a te bucura de ocrotirea sa, de pacea și de belșugul pe care ți le dă El, trebuie să respecți poruncile sale. De exemplu, te poți certa ore în șir și cu toate acestea să nu rezolvi problema, pe câtă vreme dacă ai fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, cearta s-ar fi terminat în câteva minute, iar ambele părți ar fi fost mulțumite după tot acest proces. Când ți se strică mașina, o duci la reprezentanță. De ce? Pentru că ei ți-au vândut-o și ei știu s-o repare! Dumnezeu a oficiat prima căsătorie. Așadar, când relația ta devine șubredă, dacă ești înțelept, vei vorbi cu El despre asta înainte de a discuta cu partenerul sau partenera.

În plus, dacă te căsătorești având atitudinea „dacă nu merge, pot oricând să divorțez”, alergi în direcția opusă adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel scrie: „Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.” (1 Corinteni 7:10-11). Da, există anumite motive acceptate pentru divorț, însă acestea sunt excepția și nu regula! Recent, o personalitate de la Hollywood a cheltuit milioane de dolari pe nunta sa, iar după două luni a divorțat pe motiv de „nepotrivire de caracter”. Când spui „până când moartea ne va despărți”, o spui înaintea lui Dumnezeu, și crezi cu adevărat lucrul acesta. Așa că, DA-ul vostru să fie DA până la capăt!

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 3.1-10

Petru nu se teme de repetiţii. El nu încetează să le reamintească aceleaşi adevăruri copiilor lui Dumnezeu (v. 1; cap. 1.12,13; Filipeni 3.1; Iuda 17). Nici noi să nu încetăm să le recitim şi să medităm asupra lor. Exemplul potopului a revenit pentru a treia oară sub pana apostolului. Spre deosebire de aceia care ignoră în mod voit tot avertismentul (Efeseni 4.18), preaiubiţii Domnului nu trebuie să ignore intenţiile Sale.

„Sfârşitul lumii”, despre care mulţi vorbesc fie cu teamă, fie cu uşurătate, nu va veni decât la momentul hotărât de El. Cerul şi pământul de acum vor fi distruse atunci. Numai răbdarea lui Dumnezeu, care are în vedere mântuirea păcătoşilor, a suspendat până acum judecata. El vrea ca niciunul să nu piară (Ezechiel 33.11). Şi această răbdare este şi în favoarea batjocoritorilor care o contestă şi care Îl insultă. Însă omenirea este angajată într-o numărătoare inversă implacabilă şi va veni clipa din urmă când promisiunile auzite de atâtea ori vor deveni dintr-o dată realităţi. Evenimentele se vor încheia îndreptăţind speranţele copiilor lui Dumnezeu, spre confuzia batjocoritorilor şi a celor necredincioşi. Atunci va fi prea târziu ca „să vină la pocăinţă” (v. 9b). Acum trebuie să o facă.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 nov. 2018

17 Noiembrie 2018

Să faci și o masă de lemn de salcâm … s-o îmbraci cu aur curat … să-i faci patru verigi de aur.
Exod 25.23,24,26

Asemeni chivotului și altarului pentru tămâiere, masa de aur avea și ea verigi de aur, în care intrau drugii din lemn de salcâm, acoperiți cu aur, pentru ca ea să poată fi purtată în călătoria prin pustie. Aceste verigi, aflate aproape de chenarul mesei, ne sugerează poate faptul că sfințenia mesei lui Dumnezeu nu trebuia să-i priveze pe cei din poporul Său de savurarea comuniunii cu El, în pustie. Oriunde El îi conducea, masa Lui îi însoțea, fiindcă doar întinarea este aceea care întrerupe comuniunea, și nu încercarea. Orice drum pe care picioarele ostenite ale sfinților trebuie să-l calce a fost deja străbătut de Domnul Isus, masa fiind o imagine a Lui.

Această masă deci vorbește despre mâncarea lui Dumnezeu – Persoana lui Hristos – aceasta constituind subiectul comuniunii Sale cu cei ai Săi. Omul nu-I poate aduce lui Dumnezeu ceva în care sufletul Său să-și poată găsi plăcerea. Orice lucru adus de el nu este altceva decât jertfa lui Cain, rod al pământului blestemat din pricina păcatului omului. Hristos însă a instituit o masă la care Dumnezeu găsește totul ca fiind potrivit sfințeniei Sale. Cel Binecuvântat, Domnul nostru Isus, după ce a purtat judecata care ni se cuvenea, ne-a oferit un loc la masa lui Dumnezeu, unde ne putem bucura împreună cu Tatăl de Fiul Său preaiubit. Iată minunea pe care harul a făcut-o pentru noi: „Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos” (1 Ioan 1.3).

Pe măsură ce medităm la această părtășie și vedem starea divizată a creștinătății, înțelegem că motivul pentru această stare este că Hristos nu reprezintă unicul Obiect al sufletelor celor credincioși. Acest neajuns face loc părtășiei cu lumea, în locul celei cu Dumnezeu. Fie ca binecuvântatul nostru Domn și Mântuitor să constituie Obiectul sufletelor noastre, iar rezultatul va fi părtășia binecuvântată cu El și cu Dumnezeu!

S Ridout

„Slavă, cinste și pace vor veni însă peste oricine face binele… Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.”
Romani 2.10,11

Plata strâmbătăţii

Următoarea întâmplare s-a petrecut într-un avion care zbura de la Johannesburg la Londra. O femeie albă avea locul lângă un pasager de culoare. Intrigată, a chemat stewardesa.

Vă pot fi de folos cu ceva, doamnă?

În mod sigur n-ați observat. M-ați așezat lângă un negrotei. Vreau un alt loc!

Vă rog să vă calmați. Aproape toate locurile cursei sunt ocupate. Merg să caut un loc.

După câteva minute, stewardesa s-a întors:

După cum am bănuit, la clasa economic nu mai sunt locuri. Am vorbit cu căpitanul și mi-a spus că mai există un loc la clasa întâi. Însă înainte ca femeia să poată spune ceva, stewardesa a continuat: Este neobișnuit pentru compania noastră să permită vreunui pasager de la clasa economic să călătorească la un standard superior. Date fiind împrejurările, căpitanul consideră că ar fi scandalos ca cineva să stea lângă cineva atât de respingător. Apoi s-a întors spre bărbat și a zis: Stimate domn, vă rog să vă luați bagajul de mână și să poftiți la clasa întâi.

Toți ceilalți pasageri s-au ridicat și au aplaudat.

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂT DE MULT ÎL IUBEȘTI PE ISUS?

„Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.” (Matei 13:46)

În timpul uneia dintre cele mai mari asimilări corporatiste, Stanley Tam a transferat pe cale legală 51% din acțiunile companiei sale lui Dumnezeu. El era fondatorul companiei United States Plastic Corporation, care începuse cu un capital de treizeci și șapte de dolari. Când i-a dat lui Dumnezeu o parte din afacerea sa, veniturile anuale erau sub două sute de mii de dolari. Dar Stanley Tam a crezut că Dumnezeu îi va binecuvânta afacerea și a vrut să-L onoreze pe Dumnezeu de la început. În acel moment, majoritatea dintre noi ne-am fi consolat singuri. Nu și Stanley! S-a simțit vinovat pentru că a păstrat 49% pentru el. După ce a citit pilda negustorului care a vândut totul pentru a obține un mărgăritar de mare preț, a luat hotărârea de a se descotorosi de toate acțiunile pe care le mai avea.

El și-a spus: „E de-ajuns și să mănânci o singură masă pe zi, să porți un singur rând de haine, să conduci o singură mașină. Eu am toate acestea. Nu-i destul?” Așa că în 15 ianuarie 1955, toate acțiunile I-au fost transferate lui Dumnezeu, iar Stanley a devenit salariat al companiei pe care el o fondase. Iar înainte de asta, Stanley a donat 120 de milioane cauzei lui Hristos.

Dacă dorești să măsori adâncimea dragostei tale pentru Hristos, uită-te la agenda ta și la extrasul tău de cont. Ele nu mint. Modul în care îți cheltuiești timpul și banii reprezintă cele mai bune barometre ale adevăratelor tale priorități. Este Hristos pentru tine mărgăritarul de mare preț? El dorește să fie și merită să fie!

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 2.11-22

Pentru a răsturna adevărul stabilit în capitolul 1, Satan foloseşte mereu aceleaşi două mijloace: se înverşunează să corupă capitolul 2 sau să nege deschis, cum vedem în capitolul 3. Instrumentele pe care le foloseşte pentru a rătăci sufletele sunt prezentate aici în adevărata lor înfăţişare. Şi ce groaznic portret au conducătorii religioşi, la care răul moral se împleteşte cu răul doctrinar (v. 12-17; Matei 7.15)!

Aceşti oameni care le promit altora libertatea sunt ei înşişi robi ai poftelor lor celor mai josnice (v. 19), pentru că, lucru serios şi pentru cel credincios, „fiecare este robul lucrului de care este biruit”.

Este fiecare dintre noi liber, eliberat de Domnul? (Ioan 8.34-36; Isaia 49.24,25). Sau este încă legat cu un lanţ nemărturisit? Lumea este captivantă în sensul literal al cuvântului, ea reţinând, ca un noroi (v. 22b), piciorul imprudent care se aventurează în ea şi murdărind, în acelaşi timp, şi sufletul (v. 20 spune de întinăciunile lumii).

Sfârşitul capitolului denunţă iluzia celor pe care un creştinism social sau intelectual i-a făcut să iasă momentan de pe calea păcatului.

O reformă morală nu este o convertire.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 nov. 2018

16 Noiembrie 2018

El le-a spus: „De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic pentru Împărăția cerurilor este asemenea unui stăpân al casei care scoate din comoara lui lucruri noi și vechi”.
Matei 13.52

Împărăția cerurilor

Această Împărăție, deja formată pe pământ, nu are un împărat vizibil. În împărățiile lui David, Solomon, Nebucadnețar, Darius, Alexandru sau Cezar, nu a existat o astfel de taină. Deși Împăratul acestei Împărății nu este văzut, totuși mulțimi de oameni de pe pământ mărturisesc că Îi sunt supuși. Împărăția în forma ei prezentă îi cuprinde pe toți aceștia. Doar în Matei întâlnim expresia „Împărăția cerurilor”, care îi desemnează pe cei de pe pământ care recunosc cârmuirea venită din ceruri. În Luca, unde avem parabole asemănătoare, schimbarea se face de la loc la Persoană: „Împărăția lui Dumnezeu”. În Matei este vorba de locul de unde vine cârmuirea; în Luca, de Persoana a cărei cârmuire este recunoscută.

Există o altă expresie în Romani 14.17: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”. Adevărul cuprins în acest pasaj este de ordin individual și moral. Când un copil al lui Dumnezeu umblă într-o supunere adevărată, el nu va insista asupra diferențelor cu privire la mâncăruri și la băuturi, așa cum sunt ele descrise în capitolul acesta, ci va fi mai degrabă caracterizat de trăsăturile Împărăției lui Dumnezeu: dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

O astfel de viață este o ilustrare în miniatură a trăsăturilor Împărăției lui Dumnezeu. Astfel de oameni au inimile mișcate și guvernate de Dumnezeu Însuși. Iată o linie de învățătură pe care trebuie să o promovăm, în special în zilele noastre, când principiile dreptății sunt în mare măsură abandonate! Principiul dreptății este primul menționat între trăsăturile Împărăției lui Dumnezeu.

A E Booth

„Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? Suflarea omului este o lumină a Domnului…”
Proverbe 20.24,27

Doi frați – două căi

Nu cunoaștem sfârșitul felului de viețuire a celor doi frați. Dar cu siguranță putem spune că cel care și-a încredințat viața în mâinile atotputernice ale Mântuitorului va ajunge în fericirea veșnică. Un astfel de credincios nu este un om părăsit. Un astfel de om și-a găsit familia între cei credincioși. Dar mai important este faptul că el are un Tată în ceruri.

Cititorule, probabil cunoști astfel de cazuri asemănătoare chiar în familia ta! Te-ai simțit vreodată părăsit? Dacă da, atunci, te rog, nu reacționa ca al doilea dintre cei doi frați. Nu te teme să-L primești pe Isus ca Mântuitor, pe motiv că nu înțelegi de ce ți s-au întâmplat anumite lucruri. Probabil, chiar acele întâmplări au fost semnalul de alarmă că nu mergi pe calea bună, pe calea dorită de Dumnezeu. Nu căuta pretexte care să justifice decizia de a nu-L accepta pe Hristos și dea trăi mai departe în păcat. Uneori ne simțim nedreptățiți sau chiar părăsiți. De aceea să nu uităm că Domnul îndreaptă pașii celui care se încrede în atotputernicia Mântuitorului. Cine Îl urmează pe Mântuitorul va fi binecuvântat. Dacă încă nu L-ai primit pe Mântuitorul, o poți face chiar acum. Nu uita că există doar două căi în viață: de partea Mântuitorului sau departe de El. Dumnezeu dorește să-ți îndrepte pașii, chiar astăzi, spre o nădejde cu temelii tari, al cărei Autor este El Însuși.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCETA SĂ TE ROGI!

„Stăruiţi în rugăciune.” (Coloseni 4:2)

În 1964, rebelii comuniști Simba au asediat orașul Bunia din Zair. Au arestat și au executat numeroși cetățeni. Un pastor, pe numele său Zebedayo Idu a fost una dintre victimele lor. El a fost condamnat la moarte prin împușcare, de către un pluton de execuție și a fost aruncat în închisoare până a doua zi. Dimineața, împreună cu un mare număr de prizonieri, a fost îngrămădit într-un camion care i-a dus spre o piață publică de execuție. Fără nici o explicație, oficialul le-a spus deținuților să se „alinieze și să numere – unu, doi, unu, doi, unu, doi.” Cei care au rostit „unu” au fost aduși în fața plutonului de execuție, iar cei care au spus „doi” au fost duși înapoi în închisoare. Pastorul Idu s-a numărat printre cei care au fost cruțați. Întorși în celulele din închisoare, deținuții au auzit sunetul împușcăturilor. Pastorul a profitat de momentul dramatic și le-a relatat despre Domnul Isus și despre nădejdea vieții veșnice. Opt dintre deținuți și-au predat viețile lui Hristos în acea zi. Pe când Pastorul Idu și-a încheiat povestirea, un mesager nerăbdător a sosit la poarta închisorii cu un ordin de eliberare. Pastorul fusese arestat din greșeală – așa că a fost eliberat! Și-a luat rămas bun de la deținuți și s-a grăbit spre casa lui care se afla în apropierea capelei. Acolo, a descoperit o mulțime de credincioși care se rugau pentru eliberarea sa. Când au văzut că răspunsul la rugăciunile lor a pășit pe ușă, întâlnirea lor de rugăciune s-a transformat într-o întâlnire de laudă. Același Dumnezeu care a auzit rugăciunile bisericii Noului Testament din Ierusalim și l-a salvat pe Petru de la moarte (vezi Faptele Apostolilor 12:5), a auzit rugăciunile din Zair și l-a scăpat pe pastor. Dumnezeu ascultă și astăzi, așa că nu înceta să te rogi!

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 2.1-11

Sectele pierzării sunt înfloritoare în prezent. Apariţia lor ne-a fost anunţată cu mult înainte, pentru ca astăzi să nu fim nici miraţi, nici descurajaţi (v. 1). Ele fac negoţ cu suflete (v. 3; Apocalipsa 18.13b).

În capitolul 1, perspectiva gloriei viitoare a fost afirmată de o triplă mărturie: viziunea anticipată de pe munte, profeţia, în sfârşit, luceafărul splendid răsărit în inimile noastre. Tot aşa şi siguranţa judecăţii care se va abate asupra lumii este întărită prin trei exemple: soarta îngerilor căzuţi (Iuda 6), potopul (Matei 24.36) şi sfârşitul Sodomei şi Gomorei (Iuda 7). Dar, din mijlocul unei generaţii necredincioase, Domnul deosebeşte şi eliberează pe cel care se teme de El (v. 9). În pofida mondenităţii sale, Lot era un om drept. Paranteza din versetul 8 arată că Dumnezeu înregistrează fiecare suspin al celor ai Săi. Dar Lot s-ar fi cruţat de toate aceste frământări dacă ar fi ştiut, ca Avraam, să aprecieze ţara promisiunii.

O poziţie falsă şi îndoielnică înaintea oamenilor este întotdeauna o sursă de mizerie pentru copilul lui Dumnezeu. Lot este imaginea unui credincios mântuit „ca prin foc” (1 Corinteni 3.15). El nu va avea „din belşug intrarea în Împărăţia” Sa (cap. 1.11). Să ne ajute Domnul să nu ne asemănăm cu el!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 nov. 2018

15 Noiembrie 2018

Mulțumind Tatălui … care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.
Coloseni 1.13

Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor.
Matei 13.11

Împărăția cerurilor

Instaurarea Împărăției a fost amânată până când Domnul Se va întoarce, atunci când rămășița lui Israel Îl va primi cu bucurie, iar domnia Lui asupra pământului va fi stabilită în putere și în glorie. Însă, în acest interval de timp în care noi trăim, deși Împăratul este absent, Împărăția există în formă tainică.

Apostolul Îl predica pe Isus, „un alt Împărat” (Fapte 17.7), iar noi suntem în Împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. El este Împăratul nostru, iar noi suntem supușii Lui. El nu este Împărat al Adunării, ci este Capul ei; însă, atunci când este vorba de Împărăție, noi Îi dăm locul cuvenit de Împărat. De fapt, noi aparținem celor trei sfere distincte: Adunarea, Familia și Împărăția.

Pentru înțelegerea subiectului despre Împărăție în forma ei prezentă, ne va fi de ajutor să vedem că există două aspecte ale ei. Când privim la aspectul ei pământesc, vedem bineînțeles falimentul, fiindcă există neghină amestecată cu grâul (Matei 13.38). Există însă și un al doilea aspect al ei, cel ceresc sau divin, iar din acest punct de vedere, Împărăția este formată doar din cei născuți din Dumnezeu. Acesta este aspectul menționat în Coloseni 1.13. Nu există contradicție între aceste două aspecte, fiindcă unul prezintă partea pământească, iar celălalt, partea divină.

Datorită mărturisirii noastre de credință, noi suntem recunoscuți ca supuși ai Domnului pe pământ și deci ne aflăm în Împărăția Lui aici. Există pericolul ca mărturisirea să fie lipsită de viață din Dumnezeu, însă, dacă suntem născuți din nou, aparținem lui Dumnezeu și Fiului Său, iar prin aceasta aparținem Împărăției, în aspectul ei divin și ceresc.

A E Booth

„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.”
Ieremia 10.23

Doi frați – două căi

Într-un oraș din sudul statului Ontario (Canada) au venit pe lume doi frați. Curând după naștere au fost abandonați de mama lor și după aceea și de tata. În decurs de câteva săptămâni au ajuns la un orfelinat. Apoi au avut mult de suferit din partea mai multor familii în grija cărora au fost dați. Ulterior au fost amândoi adoptați de o familie iubitoare, dar aceasta nu a șters trecutul lor. Răul fusese deja făcut, iar efectele abandonului îi marcaseră pentru totdeauna. Plecând de acasă la vârste fragede, fiecare dintre cei doi băieți a pornit pe drumul lui. Amândoi au trăit vieți asemănătoare, încercând să găsească împlinirea în droguri, alcool și imoralitate. Dar dorința adâncă de a fi iubiți și dea avea un cămin căruia să-i aparțină a rămas tot neîmplinită. Într-o zi, unul din ei a auzit Evanghelia și L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al său. Şi când cineva Îl primește pe Mântuitorul, totul în viață se schimbă, omul primește un orizont nou pentru a-și trăi viața. Entuziasmat de această veste bună, s-a dus să i-o spună și fratelui său. Dar acesta, în loc s-o accepte, a respins-o. Acesta a spus vechea poveste care o spun mulți oameni, poveste care ține mulțimile departe de fericirea și bucuria salvării din starea de păcat: „De ce a permis Dumnezeu să ni se întâmple ceea ce ni s-a întâmplat?” Astfel de întrebări nu sunt altceva decât o manevră a diavolului pentru a duce pe oameni în pierzare.

coordonatori Bob & Debby Gass

LAUDĂ-L PE DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava…” (Apocalipsa 4:11)

Un fermier creștin și-a dresat calul să pornească și să se oprească folosind cuvinte din Biblie. Când dorea ca bidiviul să pornească, îi striga: „Slavă Domnului!” Iar când dorea ca acesta să se oprească, striga: „Aleluia!” Totul mergea bine, până într-o zi când un fulger l-a speriat și calul a pornit în galop nebun… Dându-și seama că l-a scăpat de sub control, fermierul a intrat în panică și nu-și mai amintea cuvintele la care răspundea animalul. Chiar în fața lor se căsca o prăpastie către care se îndreptau cu toată viteza. Disperat, fermierul încerca să-și reamintească fiecare cuvânt religios pe care-l auzise vreodată… A strigat: „Amin! Doamne! Isus mântuiește! Vrednic! Sfânt!” Nici unul nu a funcționat. Când mai erau câțiva metri până la prăpastie, el a strigat și „Aleluia!” Și calul s-a oprit chiar pe marginea ei. Ușurat, și-a șters broboanele de sudoare de pe frunte și a zis: „Uau, slavă Domnului!”

Serios vorbind, slăvirea lui Dumnezeu nu este o activitate religioasă care se desfășoară numai duminica dimineața la biserică. „De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.” (Psalmul 113:3). Asta înseamnă să faci ca primele tale cuvinte de dimineață și ultimele tale cuvinte de la sfârșitul zilei să fie cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu. „De ce trebuie să-L laud pe Dumnezeu în fiecare zi?” întrebi tu. Pentru că El este vrednic de laudă! „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava…”

Și încă un gând: cuvintele de dragoste și de apreciere pe care le rostim îi aduc pe oameni laolaltă și crează apropiere. Vrei să te apropii mai mult de Dumnezeu? Începe să-L lauzi mai mult!

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 1.12-21

Adevărurile dezvoltate în întâia epistolă aminteau de descoperirile din Matei 16: suferinţele lui Hristos, întemeierea Adunării, casa spirituală zidită pe Stâncă. Cea de-a doua epistolă se bazează pe Matei 17, anunţând gloriile ce vor veni. Încă de la transfigurare, Petru, Iacov şi Ioan Îl contemplă pe Isus în „gloria minunată”. Ei primesc însă porunca să nu spună nimănui despre aceasta înainte de învierea Lui. Acum a venit timpul pentru această revelaţie. Şi Petru, care atunci fusese copleşit de somn (Luca 9.32), îi trezeşte pe sfinţi, amintindu-le această scenă (v. 13; cap. 3.1). El, care în mod nechibzuit propusese să se facă trei corturi, primeşte în prezent „să dezbrace cortul lui” pământesc, în speranţa că se va bucura, pentru totdeauna de data aceasta, de prezenţa lui Hristos, într-un trup glorios (v. 14). Domnul îi arătase când şi cu ce moarte avea să-L glorifice pe Dumnezeu (v. 14; Ioan 21.18,19). Fraţi şi surori, curând vom fi şi noi, la rândul nostru, „martori oculari ai măreţiei Sale”!

Pe tot parcursul Scripturilor, lampa profeţiei şi-a îndreptat raza spre gloria viitoare. Copilul lui Dumnezeu însă are o lumină şi mai strălucitoare. Obiectul speranţei lui trăieşte în el: Hristos este Steaua (Luceafărul) de dimineaţă, care deja a răsărit în inima lui (v. 19; Coloseni 1.27b).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 nov. 2018

14 Noiembrie 2018

În zilele acelea va fi necaz așa cum n-a mai fost de la începutul creației pe care a creat-o Dumnezeu, până acum, și niciodată nu va mai fi.
Marcu 13.19

Distrugerea Ierusalimului începută în anul 69 d.Hr., cu toate ororile ei, nu constituie împlinirea deplină a profeției despre necazul cel mare. Învățăm din pasajul din Marcu faptul că, imediat după acel necaz, Domnul va veni pe pământ. Este evident că Domnul nu a venit după distrugerea Ierusalimului. Mai mult, nu pot fi două timpuri de necaz „așa cum n-a mai fost” și „niciodată nu va mai fi”. În plus, acest timp de încercare pentru iudei va avea loc în timpul domniei lui Antihrist, care va fi primit de poporul care L-a lepădat pe adevăratul lor Mesia (Ioan 5.43). În timpul domniei acestui om nelegiuit va fi instaurată cea mai cumplită formă de idolatrie, pe care Domnul o numește „urâciunea pustiirii”.

Instaurarea acestei urâciuni va însemna apogeul împotrivirii omului față de Dumnezeu. Nu a existat nimic înainte și nici nu va exista după aceea care să egaleze teribilul necaz din zilele acelea. El va fi atât de mare, atât pentru națiune, cât și pentru rămășița credincioasă, încât, dacă Domnul n-ar scurta acele zile, nicio făptură nu ar supraviețui. Însă, de dragul celor aleși, acele zile vor fi scurtate.

„În zilele acelea”, imediat următoare necazului celui mare, orice autoritate în mijlocul națiunilor va fi răsturnată. Ordinea pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru guvernarea lumii va dispărea. Această dispensație, în ciuda progresului cu care oamenii se laudă, se va încheia cu un necaz și cu o anarhie fără pereche. Știm din alte Scripturi că Adunarea va fi fost deja răpită de Hristos și va fi împreună cu El la a doua Lui venire, însă Domnul nu face nicio referire la acest lucru în pasajul de care ne ocupăm. El vorbește ucenicilor iudei și are ca subiect nădejdile iudaice, nefăcând referire la adevărul despre Adunare.

H Smith

” …Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său…”
Romani 3.22-24

Nicio deosebire

După o predică a cunoscutului evanghelist Moody, o femeie cu o înaltă educație și cu o bogată activitate bisericească a spus:

Cum poți dumneata afirma că eu, o femeie cu o așa educație și cu atâta activitate pentru biserică, pot să am mântuirea și să intru în cer exact în același fel cum intră cel mai ordinar păcătos?

Doamnă, zise evanghelistul, nu Moody, ci Dumnezeu spune așa. În Biblie este scris: „Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”

Doamna dorea ca Dumnezeu să aibă față de ea anumite considerente și s-o mântuiască altfel, fiindcă ea nu se vedea o mare păcătoasă. Aceasta este părerea majoriții oamenilor. Să nu uităm că în apă te îneci tot așa la un deget sub apă sau la un metru sub apă. Ești tot așa de pierdut cu un singur păcat ca și cu un milion de păcate, căci plata păcatului este moartea. Toți „oamenii buni”, când au ajuns sub reflectorul lui Dumnezeu și s-au văzut așa cum îi vede Dumnezeu, au recunoscut că merită pedeapsa veșnică. Ei au trecut prin experiența șocantă prin care a trecut și Iov: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42.5). Cine a înțeles aceste adevăruri și le-a luat ca pentru sine însuși, va fi beneficiarul harului adus de Mântuitorul prin jertfa Sa de pe cruce.

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂRILE MICI POT PRODUCE MODIFICĂRI MAJORE

„Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” (Zaharia 4:10)

Să ne imaginăm că Templul era în ruine și că trebuia reconstruit din temelie. Așa stăteau lucrurile când Zaharia și-a împărtășit viziunea cu poporul Israel. Unii au crezut că e greu de realizat, iar alții au crezut că prin contribuția lor nu se va produce nici o schimbare. Așa că Zaharia i-a provocat cu aceste cuvinte (ale lui Dumnezeu): „Cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?”

În 1963, meteorologul Edward Lorenz și-a prezentat ipoteza care a devenit cunoscută ca „efectul de fluture”. Teoria lui era că un eveniment minor precum bătaia aripilor unui fluture din Brazilia ar putea transforma curenții de aer atât de tare încât să creeze o tornadă în Texas. Lorenz a ajuns la concluzia simplă, dar profundă: „Schimbările minuscule în materie de impuls pot determina diferențe macroscopice în materie de efect.” Această descoperire simplă are puterea de a-ți schimba viața. Poate transforma în mod radical previziunile tale spirituale, emoționale, relaționale sau financiare. Poate schimba atmosfera din compania ta sau din căsnicia ta. O singură decizie. O singură schimbare. Un singur risc. O singură idee. E tot ce trebuie. Nu trebuie să faci o sută de schimbări. Așa nu vei face decât să-ți împarți energia la o sută și să ai drept rezultat, un procent, șansă de reușită. Trebuie să fii 100% dedicat unei singure schimbări. Va fi nevoie de un efort total. Probabil va fi cel mai greu lucru pe care l-ai făcut vreodată. Însă acea schimbare are potențialul de a aduce 100% schimbarea în viața ta.

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 1.111

Petru începe această a doua epistolă amintindule creştinilor ce au primit împreună: „o credinţă de acelaşi preţ” (v. 1), „tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (v. 3) şi „promisiunile cele mai mari şi preţioase” (v. 4). Credinţa noastră, careşi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole).

În acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrânarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest „climat moral” se vor dezvolta relaţiile noastre

1. cu Domnul: evlavia;

2. cu fraţii: dragostea de fraţi;

3. cu toţi: dragostea.

Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13). Porţile veşnice sau ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.79). Fie ca El Însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în Împărăţia” Lui eternă!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 nov. 2018

13 Noiembrie 2018

Genealogiile – Importante pentru Dumnezeu

Aceștia sunt cei care s-au suit de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub-Adon și Imer; dar ei nu și-au putut arăta casa părintească, nici seminția, dacă erau din Israel … Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care și-a luat o soție dintre fiicele lui Barzilai galaaditul și s-a numit după numele lor. Aceștia și-au căutat înregistrarea genealogică, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție ca întinați. Și Tirșata le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu se va ridica preotul cu Urim și Tumim.
Neemia 7.61,63-65

În aceste genealogii, în care cei care se întorseseră din Babilon sunt listați după nume, cetăți și ocupații, găsim câteva familii care nu au putut să arate cu claritate că sunt din Israel. Câteva alte familii nu au putut demonstra că erau din neamul preoțesc. Una dintre acestea chiar luase numele unei rude renumite, Barzilai, cel care se distinsese prin ajutorul acordat lui David, atunci când acesta fugea dinaintea fiului său Absalom.

Pentru a stabili dacă aceste familii erau cu adevărat din neamul preoțesc, trebuia dovedit faptul că se trăgeau din Aaron, primul mare preot al lui Israel. Relația cu Barzilai, oricât de binecuvântat fusese acesta, nu îi putea face preoți pentru Dumnezeu. Fără o dovadă clară că erau cu adevărat preoți, guvernatorul a stabilit că ei erau întinați și că nu puteau mânca din lucrurile preasfinte până nu era totul lămurit prin Umim și Tumim, lumini și perfecțiuni, care se aflau în pieptarul marelui preot.

Pentru a funcționa ca preot astăzi este necesară mântuirea. Apartenența la o denominațiune sau grupare religioasă nu poate înlocui în vreun fel viața cea nouă, de care cineva are nevoie pentru a fi preot al lui Dumnezeu.

E P Vedder, Jr

„Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
Romani 10.17

Cinci realităţi

Pentru că credința vine din vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, cităm astăzi câteva texte biblice, care ne prezintă cinci realități importante:

Hotărârea judecătorească a lui Dumnezeu: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.10, 23).

Sentința judecătorească a lui Dumnezeu: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă” (Galateni 3.10). „Dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3.18).

Prevederea lui Dumnezeu: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn»” (Galateni 3.13). „Hristos a murit pentru păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3). „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Prilejul dumneavoastră: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

Singura dumneavoastră speranță: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele Apostolilor 4.12). Este Numele Isus Hristos!

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT ÎN FIECARE DOMENIU AL VIEȚII

„Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti…” (Efeseni 1:3)

Un oarecare Brown era fermier pe timpul Marii Recesiuni economice și a avut probleme cu plata ipotecii pe care o avea asupra fermei. În cele din urmă, banca i-a dat treizeci de zile ca să ajungă la zi cu plata; în caz contrar se trecea la executare silită. Atunci s-a întâmplat un miracol. Cineva de la o companie petrolieră a apărut în pragul ușii, cerându-i terenul său în arendă pentru a putea face forări pentru țiței. Pentru că oricum avea să-și piardă ferma, Brown s-a gândit că nu are ce să i se întâmple mai rău. Ei bine, acea companie a venit să foreze și a dat de un filon gigantic, cu jet de erupție de 82.000 de barili de țiței pe zi. Peste noapte, fermierul Brown a devenit milionar. Se pune întrebarea – când a devenit el milionar? Când s-a descoperit țițeiul pe terenul său, ori când a cumpărat terenul? El a fost milionar din clipa în care a cumpărat ferma, însă a trăit în sărăcie pentru că nu a știut ce există sub solul pe care calcă.

Biblia spune că Dumnezeu „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti.” Unii cred că singurul lucru pe care îl va face Dumnezeu pentru tine este să te binecuvânteze cu mântuire, după care te lasă să te lupți tot restul vieții până ajungi în ceruri. Câtă vreme crezi lucrul acesta, trăiești în propria ta versiune spirituală a Marii Recesiuni. Viața ta duhovnicească este săracă, lipsită de putere și fără rod, pentru că nu știi ce ai la dispoziție în Hristos sau cum să beneficiezi de lucrul acesta și să-l folosești în viața ta. Refuză să trăiești astfel! În schimb, citește Biblia și începe să invoci promisiunile lui Dumnezeu în fiecare domeniu din viața ta.

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 5.1-14

„Paşte mieluşeii Mei”, „păstoreşte oile Mele!”, îi spusese Domnul lui Petru (Ioan 21.15-17). Apostolul, departe de a se ridica deasupra celorlalţi creştini (poziţie care i-a fost atribuită în creştinătate), atunci când le face recomandări bătrânilor, el se desemnează simplu, ca un bătrân cu alţi bătrâni. Astfel, el le recomandă bătrânilor să nu domine turma Păstorului celui bun, ci să fie modele (v. 3). Oile nu le aparţineau; ei erau doar responsabili înaintea marelui Păstor. Nu mai puţin, se cuvine ca tinerii să fie supuşi bătrânilor şi tuturor li se cade să fie împodobiţi cu smerenie, ceea ce s-ar putea traduce prin: „încingeţi-vă ştergarul pentru slujire” (v. 5; comp. cu cap. 3.8). „Dumnezeul oricărui har” (v. 10) dă har celor smeriţi.

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (v. 7). Această încredere şi această predare în mâna lui Dumnezeu nu ne scutesc de vigilenţă, deoarece Satan, vrăjmaşul care ameninţă mereu, pândeşte cea mai mică neglijenţă, iar împotrivirea faţă de Satan aduce tot suferinţă (v. 8, 9). Scriptura dă încă o dată mărturie pentru creştin, în măsura lui, dar mai ales pentru Modelul divin, despre suferinţele care pentru „puţină vreme” sunt partea sa şi de gloriile care vor urma (v. 10; cap. 1.11b).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 nov. 2018

12 Noiembrie 2018

Să faci mantia efodului, toată din material albastru … Și pe marginile ei să faci … un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe marginile mantiei, de jur-împrejur. Și ea să fie pe Aaron când va face slujbă.
Exod 28.31,33-35

Mantia albastră era purtată pe sub efod. Ea se întindea de la umeri până sub genunchi. Pe marginile ei erau cusuți clopoței de aur și rodii. Această mantie albastră subliniază faptul că Preotul nostru este ceresc și Se înfățișează acum înaintea lui Dumnezeu pentru noi. „Pentru că un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, despărțit de păcătoși și făcut mai presus decât cerurile” (Evrei 7.26).

Clopoțeii și rodiile vorbesc despre mărturie și despre rod. Cusute pe marginile mantiei, ele arată echilibrul perfect dintre mărturie și roadă, așa cum este văzut el în Persoana Marelui nostru Preot. După ce Hristos S-a înălțat la cer, Duhul Sfânt a coborât pe acest pământ și astfel clopoțeii de aur ai mărturiei au început să sune în această lume întunecată. În Fapte 2, credincioșii au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vestească lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Rodul a apărut imediat și trei mii de suflete au fost mântuite în acea zi. Și astăzi – lăudat fie Dumnezeu! – clopoțeii evangheliei sună și rodul este strâns.

Adevărurile Scripturii nu ne sunt date pentru a ne mări cunoștința, fiindcă simpla cunoștință îngâmfă, ci, așa cum cineva a spus, «măsura mărturiei mele de creștin (sunetul clopoțeilor) este egală cu rodul cu care mă hrănesc (rodiile)». Hristos va fi auzit în mărturia noastră doar dacă ne hrănim cu El; și atunci mărturia noastră va aduce mult rod pentru Dumnezeu. „Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5).

J Redekop

O încredere neclintită

„Şi credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11.1
Evrei 11.1

Mii de oameni s-au adunat pe țărmul fluviului Niagara într-o zi a lunii mai 1859 să-l vadă pe Charles Blondin mergând pe frânghia bine întinsă de 400 m. și la 50 m. deasupra apei, aproape de cascadă. Blondin a părăsit țărmul american al fluviului, purtând o prăjină de vreo 20 kg. ca balans. La mijlocul frânghiei s-a așezat jos, apoi s-a ridicat și a mers mai departe. Blondin a mers pe frânghia bine întinsă peste fluviul Niagara de multe ori în timpul următorilor doi ani. De fiecare dată, el prezenta noi isprăvi. Blondin a făcut cunoscut că o mare sumă de bani va fi dată acelui care va urca pe spatele său, ca să fie trecut pe frânghie. Unii oameni s-au prezentat în fața lui Blondin. Îl vedeau ca pe un om al curajului deosebit; toți au crezut că Blondin îi poate trece dincolo de fluviu. Dar când Blondin a întrebat pe fiecare în parte dacă vrea să urce pe spatele său, atunci s-au retras toți.

Credința înseamnă încredere. A te încrede în Domnul ISUS HRISTOS este mai mult decât un accept mental sau verbal. Cine crede cu adevărat își încredințează în totalitate viața sa în mâinile Mântuitorului. Numai Domnul Isus Hristos ne poate duce dincolo în veșnicia fericită, unde a pregătit un loc pentru toți care și-au pus această încredere neclintită în Salvatorul ceresc.

FIECARE COPIL ESTE UNIC

coordonatori Bob & Debby Gass

„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)

Ce răspuns ai da tu la următoarea întrebare: Copilul care urmează să vină pe lume se naște cu o personalitate complexă, sau este o pagină albă pe care se va scrie experiența? În trecut, oamenii de știință behavioriști credeau că noul născut nu are nicio trăsătură temperamentală sau emoțională în clipa venirii lui pe lume. Se presupunea că mica lui personalitate se formează în întregime prin experiențele pe care avea să le întâmpine în anii care urmau. Însă majoritatea părinților știau mai bine decât oamenii de știință. Fiecare mamă care avea doi sau mai mulți copii era convinsă că fiecare dintre aceștia are o personalitate diferită și sentimente diferite, încă din momentul în care era luat în brațe pentru prima oară.

Acum, în urma unor cercetări îndelungate, numeroase autorități în materie de dezvoltare a copilului recunosc faptul că mamele au avut dreptate. Un studiu important a identificat nouă trăsături care variau la bebeluși, referitoare la starea de spirit, nivelul de activitate și capacitatea de a reacționa. S-a descoperit totodată că diferențele de la un copil la altul persistau în anii care urmau. Firește, bebelușii diferă din multe puncte de vedere care ne definesc umanitatea și individualitatea.

Dacă fiecare fulg de nea ce cade din cer are modelul său unic și dacă fiecare fir de nisip de pe malul mării este unic, nu are sens să presupunem despre copii că sunt produse în serie ale unui patiser cosmic!

Nu există dubiu că mediul înconjurător și experiența umană sunt importante în modelarea a ceea ce suntem și a modului în care gândim. Însă fără îndoială că fiecare persoană este o făptură unică din primele clipe ale vieții sale pe pământ. Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ieremia: „Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântece… Eu te pusesem deoparte”, este valabil și pentru copiii tăi.

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 4.12-19

În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El Însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale.

Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El şi comuniunea suferinţelor Lui” (Filipeni 3.10).

Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de „consecinţele inconsecvenţelor noastre”. Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 nov. 2018

11 Noiembrie 2018

Slujitorii deci au venit la preoții de seamă și la farisei, și aceștia le-au spus: „De ce nu L-ați adus?”. Slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om așa, ca Omul acesta”.
Ioan 7.45,46

Când Domnul Isus a trăit pe acest pământ, oamenii au trebuit mereu să recunoască faptul că tot ceea ce El spunea era adevărat. Nimeni niciodată nu mai rostise astfel de cuvinte pline de putere și de semnificație.

Manifestând o compasiune reală, Domnul a știut întotdeauna să încurajeze și să spună „un cuvânt pentru cel obosit” (Isaia 50.4). El i-a instruit pe ucenicii Săi cu multă dragoste și răbdare. Când învăța mulțimile, ele erau uimite, fiindcă El dădea învățătură „ca având autoritate”, în contrast cu cărturarii. Era întotdeauna evident că El vorbea „cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3.34). Orice cuvânt al Fiului lui Dumnezeu era „cuvântul lui Dumnezeu”, fiindcă El Însuși era „Cuvântul făcut trup”, prin care Dumnezeu vorbea și Se descoperea oamenilor (Ioan 1.14).

Cuvintele Domnului au dat mărturie despre înțelepciunea Sa divină, mai ales în conversațiile Lui cu împotrivitorii Săi. Nici măcar cei mai învățați dintre conducătorii poporului nu au putut să-I stea împotrivă, ci au fost expuși luminii divine, care le-a dat la iveală gândurile și motivațiile. Domnul a găsit întotdeauna cuvintele care se potriveau perfect situației în care Se găsea și ascultătorilor pe care îi avea în jur. Cu ce autoritate divină a liniștit El furtuna, a alungat demonii, i-a curățit pe leproși, a vindecat pe șchiopi și pe orbi și chiar i-a înviat pe cei morți! Inima noastră se bucură nespus când Îl vedem astfel prezentat în Evanghelii.

„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.”
1 Corinteni 2.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului înseamnă ispășirea păcatelor noastre, în urma căreia ne putem apropia de Dumnezeu. Pe de altă parte, moartea lui Isus Hristos are o asemenea valoare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, ca să spunem astfel, un nou temei de arătare a dragostei infinite a Tatălui pentru Fiul Său: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau… Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși…” (Ioan 10.17-18).

Moartea Domnului pe cruce a arătat în chip absolut devotamentul Lui pentru slava Tatălui. Prin cruce, tot răul venit în lume prin satan și odată cu el mizeria, moartea, judecata au dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu: dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea personală a Domnului Isus Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Şi ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte ca toți care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos cel răstignit.

coordonatori Bob & Debby Gass

INSULA BINECUVÂNTĂRII

„Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2:10)

În cartea sa „Îndrăznește să trăiești”, autorul Max Lucado spune că în limba greacă cuvântul pentru „binecuvântat”, makarios, era numele unei insule din apropierea Greciei. Era cunoscută drept „insula binecuvântată”, întrucât era o insulă autonomă. Locuitorii ei nu trebuiau să plece de acolo pentru a-și împlini nevoile. Resursele naturale ale acelei insule erau atât de bogate, încât toate cele necesare vieții se aflau deja acolo. Ce putem învăța noi din această relatare? În momentul în care te încrezi în Domnul Isus și Îl faci Mântuitorul tău, El devine Regele tău și tu începi să trăiești în Împărăția Sa.

Nu trebuie s-o părăsești sau să mergi în altă parte ca să găsești ceea ce îți trebuie, pentru că totul îți stă la dispoziție pe această „insulă a binecuvântării”. Nu trebuie să depui efort pentru a obține binecuvântarea lui Dumnezeu; trebuie doar să rămâi conectat și s-o primești. E ca la radio; în aparat nu există orchestră sau crainici, există numai un conductor și un punct de contact. Chiar și când aparatul de radio nu mai funcționează, în aer tot mai există semnal. Radioul nu face decât să primească semnalul care vine de la o altă sursă și să-l redea pentru a putea fi auzit. Dacă pierzi lucrul acesta din vedere, îi acorzi aparatului tău de radio mai mult credit decât merită.

Unul din motivele pentru care nu recunoaștem binecuvântările lui Dumnezeu în viața noastră este acela că noi confundăm mijlocul (prin care se transmite) cu sursa. Dacă nu-ți cade „din cer” ceva în mod miraculos, te gândești că nu a venit de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu te va binecuvânta în perioade diferite, prin mijloace diferite, în moduri diferite. Tu trebuie doar să nu uiți niciodată că aceștia sunt doar mesagerii binecuvântării, iar sursa este El! (vezi Psalmul 31:19).