Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 12, 2018”

12 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să faci mantia efodului, toată din material albastru … Și pe marginile ei să faci … un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe marginile mantiei, de jur-împrejur. Și ea să fie pe Aaron când va face slujbă.
Exod 28.31,33-35

Mantia albastră era purtată pe sub efod. Ea se întindea de la umeri până sub genunchi. Pe marginile ei erau cusuți clopoței de aur și rodii. Această mantie albastră subliniază faptul că Preotul nostru este ceresc și Se înfățișează acum înaintea lui Dumnezeu pentru noi. „Pentru că un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, despărțit de păcătoși și făcut mai presus decât cerurile” (Evrei 7.26).

Clopoțeii și rodiile vorbesc despre mărturie și despre rod. Cusute pe marginile mantiei, ele arată echilibrul perfect dintre mărturie și roadă, așa cum este văzut el în Persoana Marelui nostru Preot. După ce Hristos S-a înălțat la cer, Duhul Sfânt a coborât pe acest pământ și astfel clopoțeii de aur ai mărturiei au început să sune în această lume întunecată. În Fapte 2, credincioșii au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vestească lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Rodul a apărut imediat și trei mii de suflete au fost mântuite în acea zi. Și astăzi – lăudat fie Dumnezeu! – clopoțeii evangheliei sună și rodul este strâns.

Adevărurile Scripturii nu ne sunt date pentru a ne mări cunoștința, fiindcă simpla cunoștință îngâmfă, ci, așa cum cineva a spus, «măsura mărturiei mele de creștin (sunetul clopoțeilor) este egală cu rodul cu care mă hrănesc (rodiile)». Hristos va fi auzit în mărturia noastră doar dacă ne hrănim cu El; și atunci mărturia noastră va aduce mult rod pentru Dumnezeu. „Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5).

J Redekop


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11.1
Evrei 11.1

O încredere neclintită

Mii de oameni s-au adunat pe țărmul fluviului Niagara într-o zi a lunii mai 1859 să-l vadă pe Charles Blondin mergând pe frânghia bine întinsă de 400 m. și la 50 m. deasupra apei, aproape de cascadă. Blondin a părăsit țărmul american al fluviului, purtând o prăjină de vreo 20 kg. ca balans. La mijlocul frânghiei s-a așezat jos, apoi s-a ridicat și a mers mai departe. Blondin a mers pe frânghia bine întinsă peste fluviul Niagara de multe ori în timpul următorilor doi ani. De fiecare dată, el prezenta noi isprăvi. Blondin a făcut cunoscut că o mare sumă de bani va fi dată acelui care va urca pe spatele său, ca să fie trecut pe frânghie. Unii oameni s-au prezentat în fața lui Blondin. Îl vedeau ca pe un om al curajului deosebit; toți au crezut că Blondin îi poate trece dincolo de fluviu. Dar când Blondin a întrebat pe fiecare în parte dacă vrea să urce pe spatele său, atunci s-au retras toți.

Credința  înseamnă  încredere.  A  te  încrede  în Domnul ISUS HRISTOS este mai mult decât un accept mental sau verbal. Cine crede cu adevărat își încredințează în totalitate viața sa în mâinile Mântuitorului. Numai Domnul Isus Hristos ne poate duce dincolo în veșnicia fericită, unde a pregătit un loc pentru toți care și-au pus această încredere neclintită în Salvatorul ceresc.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FIECARE COPIL ESTE UNIC

„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)

     Ce răspuns ai da tu la următoarea întrebare: Copilul care urmează să vină pe lume se naște cu o personalitate complexă, sau este o pagină albă pe care se va scrie experiența? În trecut, oamenii de știință behavioriști credeau că noul născut nu are nicio trăsătură temperamentală sau emoțională în clipa venirii lui pe lume. Se presupunea că mica lui personalitate se formează în întregime prin experiențele pe care avea să le întâmpine în anii care urmau. Însă majoritatea părinților știau mai bine decât oamenii de știință. Fiecare mamă care avea doi sau mai mulți copii era convinsă că fiecare dintre aceștia are o personalitate diferită și sentimente diferite, încă din momentul în care era luat în brațe pentru prima oară.

Acum, în urma unor cercetări îndelungate, numeroase autorități în materie de dezvoltare a copilului recunosc faptul că mamele au avut dreptate. Un studiu important a identificat nouă trăsături care variau la bebeluși, referitoare la starea de spirit, nivelul de activitate și capacitatea de a reacționa. S-a descoperit totodată că diferențele de la un copil la altul persistau în anii care urmau. Firește, bebelușii diferă din multe puncte de vedere care ne definesc umanitatea și individualitatea.

Dacă fiecare fulg de nea ce cade din cer are modelul său unic și dacă fiecare fir de nisip de pe malul mării este unic, nu are sens să presupunem despre copii că sunt produse în serie ale unui patiser cosmic!

Nu există dubiu că mediul înconjurător și experiența umană sunt importante în modelarea a ceea ce suntem și a modului în care gândim. Însă fără îndoială că fiecare persoană este o făptură unică din primele clipe ale vieții sale pe pământ. Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ieremia: „Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântece… Eu te pusesem deoparte”, este valabil și pentru copiii tăi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 4.12-19

În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El Însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale.

Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El şi comuniunea suferinţelor Lui” (Filipeni 3.10).

Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de „consecinţele inconsecvenţelor noastre”. Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

11 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Slujitorii deci au venit la preoții de seamă și la farisei, și aceștia le-au spus: „De ce nu L-ați adus?”. Slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om așa, ca Omul acesta”.
Ioan 7.45,46

Când Domnul Isus a trăit pe acest pământ, oamenii au trebuit mereu să recunoască faptul că tot ceea ce El spunea era adevărat. Nimeni niciodată nu mai rostise astfel de cuvinte pline de putere și de semnificație.

Manifestând o compasiune reală, Domnul a știut întotdeauna să încurajeze și să spună „un cuvânt pentru cel obosit” (Isaia 50.4). El i-a instruit pe ucenicii Săi cu multă dragoste și răbdare. Când învăța mulțimile, ele erau uimite, fiindcă El dădea învățătură „ca având autoritate”, în contrast cu cărturarii. Era întotdeauna evident că El vorbea „cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3.34). Orice cuvânt al Fiului lui Dumnezeu era „cuvântul lui Dumnezeu”, fiindcă El Însuși era „Cuvântul făcut trup”, prin care Dumnezeu vorbea și Se descoperea oamenilor (Ioan 1.14).

Cuvintele Domnului au dat mărturie despre înțelepciunea Sa divină, mai ales în conversațiile Lui cu împotrivitorii Săi. Nici măcar cei mai învățați dintre conducătorii poporului nu au putut să-I stea împotrivă, ci au fost expuși luminii divine, care le-a dat la iveală gândurile și motivațiile. Domnul a găsit întotdeauna cuvintele care se potriveau perfect situației în care Se găsea și ascultătorilor pe care îi avea în jur. Cu ce autoritate divină a liniștit El furtuna, a alungat demonii, i-a curățit pe leproși, a vindecat pe șchiopi și pe orbi și chiar i-a înviat pe cei morți! Inima noastră se bucură nespus când Îl vedem astfel prezentat în Evanghelii.


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.”
1 Corinteni 2.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului înseamnă ispășirea păcatelor noastre, în urma căreia ne putem apropia de Dumnezeu. Pe de altă parte, moartea lui Isus Hristos are o asemenea valoare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, ca să spunem astfel, un nou temei de arătare a dragostei infinite a Tatălui pentru Fiul Său: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau… Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși…” (Ioan 10.17-18).

Moartea Domnului pe cruce a arătat în chip absolut devotamentul Lui pentru slava Tatălui. Prin cruce, tot răul venit în lume prin satan și odată cu el mizeria, moartea, judecata au dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu: dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea personală a Domnului Isus Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Şi ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte ca toți care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos cel răstignit.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INSULA BINECUVÂNTĂRII

„Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2:10)

     În cartea sa „Îndrăznește să trăiești”, autorul Max Lucado spune că în limba greacă cuvântul pentru „binecuvântat”, makarios, era numele unei insule din apropierea Greciei. Era cunoscută drept „insula binecuvântată”, întrucât era o insulă autonomă. Locuitorii ei nu trebuiau să plece de acolo pentru a-și împlini nevoile. Resursele naturale ale acelei insule erau atât de bogate, încât toate cele necesare vieții se aflau deja acolo. Ce putem învăța noi din această relatare? În momentul în care te încrezi în Domnul Isus și Îl faci Mântuitorul tău, El devine Regele tău și tu începi să trăiești în Împărăția Sa.

Nu trebuie s-o părăsești sau să mergi în altă parte ca să găsești ceea ce îți trebuie, pentru că totul îți stă la dispoziție pe această „insulă a binecuvântării”. Nu trebuie să depui efort pentru a obține binecuvântarea lui Dumnezeu; trebuie doar să rămâi conectat și s-o primești. E ca la radio; în aparat nu există orchestră sau crainici, există numai un conductor și un punct de contact. Chiar și când aparatul de radio nu mai funcționează, în aer tot mai există semnal. Radioul nu face decât să primească semnalul care vine de la o altă sursă și să-l redea pentru a putea fi auzit. Dacă pierzi lucrul acesta din vedere, îi acorzi aparatului tău de radio mai mult credit decât merită.

Unul din motivele pentru care nu recunoaștem binecuvântările lui Dumnezeu în viața noastră este acela că noi confundăm mijlocul (prin care se transmite) cu sursa. Dacă nu-ți cade „din cer” ceva în mod miraculos, te gândești că nu a venit de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu te va binecuvânta în perioade diferite, prin mijloace diferite, în moduri diferite. Tu trebuie doar să nu uiți niciodată că aceștia sunt doar mesagerii binecuvântării, iar sursa este El! (vezi Psalmul 31:19).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 4.1-11

Cât L-a obosit pe Domnul Isus păcatul de care a trebuit să Se ocupe! Acum El Se odihneşte, după ce l-a desfiinţat prin moarte. Tot aşa şi creştinul ar trebui să fi terminat cu poftele omeneşti. Dragi prieteni, nu ne ajunge oare că, înainte de întoarcerea la Dumnezeu, am pierdut timp preţios mergând nebuneşte spre moarte? Să trăim restul timpului nostru „pentru voia lui Dumnezeu”. Fără-ndoială că noua noastră purtare va contrasta cu cea a lumii din jurul nostru. Şi aceasta va fi mirată că ne abţinem să luăm parte la bucuriile ei tulburate şi înşelătoare. Va face poate glume pe seama noastră şi ne va insulta. De ce? Pentru că lumea se va simţi condamnată prin despărţirea noastră de ea, aşteptând să fie judecată de marele Judecător (v. 5). Tocmai iminenţa acestei judecăţi ne dictează comportamentul: seriozitate, vigilenţă, rugăciune, dragoste fierbinte (cap. 1.22b).

Aceasta se traduce în mai multe moduri: în căutarea restabilirii fraţilor noştri (v. 8b), în practicarea cu bucurie a ospitalităţii şi în folosirea darurilor felurite ale harului lui Dumnezeu în folosul altora. Astfel Isus din cer continuă pe pământ să-L glorifice pe Tatăl (acesta este măreţul Său gând) în viaţa răscumpăraţilor Lui (v. 11; Ioan 17.4,11; 15.8).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: