Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 1, 2018”

1 Noiembrie 2018

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Ochii tăi să fie pe ogorul care se seceră și mergi pe urma lor. N-am poruncit eu slujitorilor să nu te atingă? Și, dacă-ți este sete, du-te la vase și bea din ce scot slujitorii.
Rut 2.9

Tineri din Scriptură – Tinerii slujitori ai lui Boaz

Citim că Rut a fost îndemnată de Boaz să meargă la vase și să bea din ce aveau să scoată slujitorii (tinerii). În această scenă deosebit de frumoasă vedem că tinerii scoteau apă din fântână și o turnau în vase. Acești tineri slujitori sunt o imagine a celor care au primit de la Domnul darul de a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu pentru înviorarea celor sfinți. Acest lucru s-a întâmplat chiar și literal în istoria Adunării. Apostolii erau aproape toți tineri atunci când Domnul i-a chemat. De asemenea, în timpul marilor treziri, oamenii care au jucat un rol important în aceste mișcări au fost în marea lor majoritate tineri.

Totuși, spiritual vorbind, vârsta naturală nu are importanță, iar tinerii slujitori de aici îi desemnează pe toți aceia care, indiferent de vârstă, fac eforturi pentru a înviora poporul lui Dumnezeu. Ei și-au dedicat viețile rugăciunii și slujirii Cuvântului (Fapte 6.4). Apostolul Ioan descrie ceea ce este caracteristic tinerilor: „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, și l-ați învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14).

Boaz este stăpânul ogorului și îi distribuie pe tinerii săi în slujire așa cum dorește el. Ce imagine a Domnului nostru înălțat, care a dat oameni ca daruri pentru instruirea și echiparea sfinților (Efeseni 4.12)! Boaz le poruncește tinerilor să n-o înfrunte pe Rut și să n-o certe pentru că strângea spice în urma secerătorilor (versetele 9 și 15). Cât de grijulii și de atenți trebuie să fim atunci când slujim sfinților și când îngrijim de sufletele lor, pentru ca astfel să dăm o bună mărturie despre Stăpânul ogorului!

B Reynolds

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta. Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi…”
Proverbe 23.4,5

Tunelul fără capăt

Aristoteles Onassis a fost un armator grec renumit, unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului său. Fără îndoială, a fost invidiat de mulți. Dar ce i-a rămas din bogăție? În 15 martie 1975, Onassis a murit la 69 de ani în urma unei aprinderi la plămâni. El a rostit propoziția: „Cine afirmă că banii ar fi totul, acela dovedește că nu a avut niciodată bani!” Pe patul de moarte i-a recunoscut unui prieten: „Am fost doar o mașină de bani. Mi-am petrecut viața într-un tunel de aur, cu privirea îndreptată spre ieșire unde am sperat deplină mulțumire și fericire. Dar tunelul nu ia sfârșit. Nimic nu-mi mai rămâne după moarte.”

Un tunel fără capăt! Intri în el – poate entuziasmat și plin de speranță – dar fără Dumnezeu. Cu cât mergi mai departe, cu atât devine mai întunecos. Cândva se observă că din tunel nu mai este nicio ieșire. Şi atunci? Trebuie să recunoști calea greșită, să te întorci cu 180 de grade, să recunoști înaintea lui Dumnezeu păcatele tale și să te întorci la El. Atunci îți apare lumina de la crucea de la Golgota, unde Isus Hristos a ispășit păcatele acelora care cred în El. Cine se întoarce așa la Dumnezeu, devine într-adevăr bogat, pentru că posedă acum bogății veșnice. Calea sa prin viață este rezumată în Proverbe 4.18: „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OFERĂ-I LUI DUMNEZEU PRIMELE TALE ROADE

„Cinsteşte pe Domnul… cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9)

Solomon ne învață: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3:9-10).

Oamenii care au auzit aceste cuvinte se întrețineau din munca pământului și din turmele de care aveau grijă. La fiecare recoltă sau de fiecare dată când fătau animalele, ei duceau la Templu primul snop sau vițelul întâi-născut și le ofereau Domnului. Acestea se numeau „cele dintâi roade”. Astfel ei recunoșteau că „tot ce am vine de la Dumnezeu și îi aparține lui Dumnezeu. Și tot ce voi avea nevoie în viitor depinde de bunătatea lui Dumnezeu față de mine.”

Niciodată nu vei auzi un principiu de gestionare a banilor mai important decât acesta: dă-i lui Dumnezeu „cele dintâi roade”, nu resturile! Omul de afaceri Arthur DeMoss a fost un titan al credinței și un om generos care a donat milioane lucrării lui Dumnezeu și a lăsat în urma sa o fundație caritabilă care să-i ducă mai departe moștenirea. Domnul DeMoss a spus că pentru a avea succes trebuie să-i oferi lui Dumnezeu primul cent din fiecare dolar, prima oră din fiecare zi și prima zi din fiecare săptămână. Poate întrebi: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește, dacă nu dau zeciuială?” Nu! Tu nu poți face nimic pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu; cu toate acestea, faptul că dai zeciuială de bună voie demonstrează ascultarea și dragostea ta față de Dumnezeu.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 3.1-18

După cum credinţa, dacă există, se manifestă în mod necesar prin lucrări, tot aşa întinarea se exteriorizează, mai devreme sau mai târziu, prin cuvinte. Orice maşină cu aburi are o supapă prin care suprapresiunea răbufneşte irezistibil. Dacă lăsăm să crească această „presiune” fără s-o judecăm, ea se va trăda inevitabil prin cuvinte pe care nu le vom putea stăpâni. Astfel Domnul ne face să constatăm necurăţia buzelor noastre (Isaia 6.5) şi ne arată sursa interioară: prisosul inimii (Matei 12.34; 15.19; Proverbe 10.20). Prin judecata de sine însă, ne invită să despărţim „ce este de preţ de ce este fără preţ”, pentru a fi precum gura Lui (Ieremia 15.19).

Există înţelepciune şi înţelepciune. Cea de sus, ca orice dar desăvârşit, coboară de la Tatăl luminilor (cap. 1.17). Trăsăturile ei ne vor face s-o recunoaştem: este mereu curată, fără voinţă proprie, activă în bine.

Ar trebui să recitim aceste versete ori de câte ori suntem pe cale să ne întrebuinţăm rău limba: pentru ceartă, minciună (v. 14), vorbire de rău (cap. 4.11), lăudăroşenie (cap. 4.16), cârtire (cap. 5.9), jurăminte sau vorbe uşuratice (cap. 5.12; Efeseni 4.29; 5.4). Cu alte cuvinte, de cât de multe ori pe zi!

31 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Voi deci vă rătăciți mult.
Marcu 12.27

Saducheii au crezut că-L pot pune pe Domnul în dificultate, însă n-au făcut altceva decât să-și arate ignoranța. Ei erau materialiștii din zilele acelea și reprezentau raționalismul cărnii. «Tactica raționalismului stă în prezentarea unor cazuri dificile, cazuri imaginare care nu au nicio aplicație la chestiunea în speță, raționând dinspre lucrurile oamenilor înspre lucrurile lui Dumnezeu» (W. Kelly). Prin urmare, acești oameni nelegiuiți au căutat să se împotrivească adevărului, ridiculizându-l. Au invocat un caz imaginar, care, credeau ei, demonstra absurditatea învierii. Dacă Scriptura ar fi spus că oamenii se vor căsători în starea de înviere, atunci poate că acest caz imaginar ar fi prezentat o dificultate. Dacă Dumnezeu n-ar avea putere, atunci învierea însăși ar fi imposibilă.

Nu există niciun indiciu în Scriptură că relațiile de pe pământ vor continua în cer. Nu vom învia ca soți sau soții, nici ca părinți sau copii, ci, în această privință, vom fi ca îngerii. Nu vom fi îngeri, așa cum unii își imaginează, ci vom fi ca îngerii, adică în afara oricărei relații pământești. Credincioșii se vor bucura de privilegii și de relații cerești cu mult superioare relațiilor trecătoare de pe pământ.

Cu privire la înviere, Domnul le demonstrează ignoranța cu privire la Scriptură. Ei îl citaseră pe Moise, ca să arate că învățătura Domnului era în contradicție cu cea a lui Moise. Prin urmare, Domnul face și El referire la Moise, pentru a le demonstra cât de ignoranți erau. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov.” Când au fost rostite aceste cuvinte, Avraam, Isaac și Iacov erau demult morți, însă Dumnezeu vorbește despre Sine ca fiind Dumnezeul lor. El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deși ei erau morți pentru această scenă, totuși trăiau și urmau să fie înviați. Astfel, Domnul a spus necredincioșilor din acea zi și continuă să spună și celor din zilele noastre: „Voi deci vă rătăciți mult”.

H Smith

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”
Psalmul 90.12

Clepsidra vieţii noastre

Timpul vieții noastre pe pământ se poate compara cu o clepsidră, a cărei jumătate de sus este invizibilă. În jumătatea de jos poți vedea câți ani au trecut deja: 20, 30, poate chiar 60 sau mai mulți ani. Dar nu știi cât „nisip” se mai află în jumătatea de sus. Nimeni nu știe câți ani, câte luni sau zile i-au mai rămas. Dar ceva este sigur: odată, viața noastră pământească ajunge la capăt. Odată, timpul nostru aici este terminat.

După terminarea „timpului de viață” începe ceva foarte nou: veșnicia, un „timp” fără sfârșit. Existența noastră nu se încheie cu moartea fizică. Sufletul nostru nemuritor și duhul nostru trăiesc după moarte mai departe. Întrebarea este: Unde și cum?

Alegerea  pentru  veșnicie  se  stabilește  în  timpul  vieții noastre pe pământ. De aceea Dumnezeu ne cere să ne pocăim de păcatele noastre și să credem în Isus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cine se conformează în această viață invitației lui Dumnezeu, se decide pentru Domnul Isus și își predă viața sa Lui, pe acela îl așteaptă o veșnicie la Dumnezeu, o fericire veșnică în cer la Mântuitorul Său.

Cine nu vrea să-L asculte pe Dumnezeu, nu ia această hotărâre, trăiește mai departe indiferent și moare neîmpăcat cu Dumnezeu, acela va trebui în veșnicie, departe de Dumnezeu, să sufere în locul de chinuri.

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIRTUTEA SÂRGUINȚEI

„Mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbe 10:4)

     Cuvântul „sârguincios” înseamnă „harnic și activ”. El descrie un muncitor determinat, perseverent, harnic și energic. El dorește să muncească, să aducă o schimbare și să contribuie la bunul mers al familiei și al societății. Viața nu-ți datorează altceva decât șanse de a reuși. Într-o zi, doi adolescenți se plimbau, când unul i-a spus celuilalt: „Sunt foarte îngrijorat! Tata muncește ca un rob ca eu să nu duc lipsă niciodată. El îmi plătește facturile și mă trimite la facultate. Mama se spetește și ea cu spălatul, călcatul, curăță după mine și chiar mă îngrijește când sunt bolnav.” Uluit, prietenul îl întreabă: „Și atunci de ce ești îngrijorat?” El i-a răspuns: „Mă îngrijorez că ei s-ar putea sustrage din robie!”

Dacă ești părinte, învață-l pe copil să se deprindă cu virtutea hărniciei. Nu o predica doar – trăiește-o! Vei ști că ești pe drumul bun când copilul tău nu se mai simte „îndreptățit” să-ți ceară alocația „lui”, și va înceta să te mai vadă ca pe un bancomat uman pe fruntea căruia scrie „Poftim!” Copiii tăi trebuie să-și petreacă o parte din timpul lor muncind, și ei trebuie să știe că munca a fost ideea lui Dumnezeu, și nu o formă de pedeapsă…

Unii cred că munca a fost consecința blestemului din Eden, dar nu a fost așa. Dumnezeu i-a dat lui Adam sarcina de a îngriji grădina înainte să vină păcatul pe scenă (vezi Genesa 2:15). Domnul Isus a fost tâmplar (vezi Marcu 6.3). Și Pavel, unul din cei mai mari creștini ai istoriei, făcea corturi (vezi Faptele Apostolilor 18:1-3). Nu există nimic înjositor referitor la munca ce merită făcută și la munca bine făcută! Gândește la asta, azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 2.14-26

Unii au crezut că este o contradicţie între învăţătura lui Iacov şi cea a lui Pavel (de exemplu în Romani 4). În realitate, fiecare prezintă aspecte diferite ale adevărului. Pavel demonstrează că, pentru ca cineva să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, este suficientă credinţa, iar Iacov explică că, pentru a fi îndreptăţit în ochii oamenilor, sunt necesare fapte (v. 24; 1 Ioan 3.10). Nu rădăcina, ci rodul ne permite să apreciem calitatea unui pom (Luca 6.43,44). Credinţa lăuntrică nu se poate arăta oamenilor decât prin fapte. Eu nu văd curentul electric, dar funcţionarea unei lămpi sau a unui motor îmi permite să afirm prezenţa lui într-un fir conductor. Credinţa este un principiu activ (v. 22), o energie internă care mişcă angrenajele inimii. Pavel şi Iacov îşi ilustrează învăţătura prin acelaşi exemplu: cel al lui Avraam, la care se adaugă aici exemplul Rahavei. După morala omenească, primul este un tată criminal, iar cea de-a doua o persoană cu o purtare rea, care-şi trădează poporul. Dar faptele lor nu sunt altceva decât manifestările cele mai înalte ale consecinţei credinţei lor; aceasta i-a determinat să facă cele mai mari sacrificii pentru Dumnezeu.

Prietene, poate că într-o zi ai spus că ai credinţă. Ai arătat tu aceasta?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: