Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “octombrie, 2018”

30 Octombrie 2018

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și voi v-ați făcut imitatori ai noștri și ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi ați devenit modele tuturor credincioșilor din Macedonia și din Ahaia. 1 Tesaloniceni 1.6,7

Tesalonicenii au devenit imitatori ai lui Pavel, Silvan și Timotei, care lucraseră și se osteniseră în mijlocul lor, având o purtare evlavioasă, dreaptă și cuviincioasă cu privire la ei. Tesalonicenii erau de asemenea imitatori ai Domnului, „care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea; … care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine” (Evrei 12.2,3). Ei erau imitatori și ai adunărilor lui Dumnezeu din Iudeea, care suferiseră același lucru din partea celor de același neam cu ei.

Astfel, tesalonicenii era imitatori ai lui Hristos într-o așa măsură, încât, atunci când credincioșii din orice loc auzeau despre credința lor și despre felul cum primiseră Cuvântul lui Dumnezeu, se bucurau mult pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Când auzeau cum tesalonicenii stăruiau în lucrarea credinței, în osteneala dragostei și în răbdarea nădejdii în Domnul Isus Hristos – iar toate acestea, în mijlocul multor necazuri – erau mișcați și încurajați profund. Și nu numai atât, dar, când auzeau că toate aceste necazuri erau îndurate cu bucuria Duhului Sfânt, vedeau în tesaloniceni modele de urmat cu privire la cum trebuiau să trăiască creștinii.

Care era secretul lor, astfel ca și noi să devenim astfel de modele, atât individual, cât și la nivel de adunare? Tesalonicenii aveau înaintea ochilor venirea Domnului Isus și astfel puteau fi răbdători în necazuri. Animați de dragostea pentru Domnul, știind cât de mult erau iubiți de El și cât de mult suferise El pentru ei, tesalonicenii se osteneau mult, fiindcă erau iubiți mult. Astfel, lucrarea credinței lor era abundentă. Această așteptare a venirii Domnului îi transformase în modele ale credinței, dragostei și nădejdii.

Când Îl auzim cu adevărat pe Domnul Isus spunând: „Da, Eu vin curând!”, inimile noastre nu pot face altceva decât să păzească Cuvântul Său și să nu tăgăduiască Numele Său, chiar în mijlocul necazurilor. „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).

A Leclerc

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră…”
Ezechiel 36.26

O schimbare fundamentală

Un călugăr, care trăia într-o mănăstire și era violent din fire, se hotărî să trăiască în singurătate, căci, își zicea el, dacă nu voi avea pe nimeni să mă necăjească și cu cine să mă cert, poate se va potoli și patima mea. Dar, pe când locuia în pustietate într-o peșteră, se întâmplă într-o zi că ulciorul cu apă se răsturnă. Îl umplu din nou, dar ulciorul se răsturnă din nou. Atunci luă ulciorul cu apă și, în mânia sa, îl trânti la pământ spărgându-l. După ce își reveni în fire, recunoscu că mânia îl orbise și zise: „Iată, acum sunt singur și, totuși, mânia m-a biruit.”

Comportamentul acelui călugăr este asemenea multor oameni, care doresc să se înfrâneze prin propriile eforturi. Dar în ciuda strădaniilor lor, iese totul la iveală și se vede că lucrurile nu sunt tocmai așa cum par a fi. Dumnezeu cunoaște neputința oamenilor de a-și schimba natura păcătoasă. Față de o astfel de stare a omului, Dumnezeu propune o schimbare fundamentală. Aceasta se numește naștere din nou. Prin pocăință și credință în Mântuitorul, omul primește o natură nouă. Şi această natură nouă nu se mânie, nu invidiază, nu clevetește, nu face rău aproapelui etc. Cel care a primit din partea Domnului natura cea nouă, este un creștin adevărat cu o gândire și o inimă schimbate în mod fundamental. Viața cea nouă nu reprezintă o îmbunătățire a celei vechi, ci este una cu totul nouă. Cu siguranță, se va vedea schimbarea, pentru că viața cea nouă ne face să dorim să-i fim plăcuți lui Dumnezeu.

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DEFINIȚIA LUI DUMNEZEU PENTRU CUVÂNTUL „BOGAT”

„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbe 10:22)

Când William Randolph Hearst, celebrul director de ziar a citit despre un tablou anume, a devenit foarte interesat să-l achiziționeze pentru colecția sa… așa că a trimis oameni în toată lumea ca să caute tabloul… dar nu l-au găsit nicăieri. După un an, din senin, unul dintre angajații săi a venit la el și i-a zis că tabloul a fost găsit. Entuziasmat de această descoperire, Hearst a întrebat unde a fost tabloul în tot acest timp. Angajatul i-a zis: „Era la dumneavoastră în colecție. Ați fost proprietarul lui în tot acest timp.” Problema lui Hearst era că nu citise niciodată registrul de inventar în care se găsea evidența tuturor lucrurilor aflate în posesia lui.

Biblia este un registru de evidență a tuturor binecuvântărilor pe care Dumnezeu dorește să le experimentezi.

Niciuna dintre acestea nu este mai mare decât mântuirea, dar mântuirea nu este singura binecuvântare. „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.”

John D. Rockefeller a spus cândva că și-ar da averea în schimbul șansei de a se întoarce la munca lui de funcționar din vechiul său birou din Cleveland, Ohio. De ce? Pentru că stresul îi provocase nenumărate episoade de insomnie, ulcere și depresie. Binecuvântarea lui Dumnezeu aduce biruință – fără stres! Dumnezeu promite acest lucru în Cuvântul Său. El dorește să fii „bogat” în relațiile tale, în sănătatea ta, în pacea minții, în carieră și în toate lucrurile care te privesc.

Așa că, străduiește-te să cunoști ce ți-a promis Dumnezeu, apoi începe să te rogi și să crezi că El va împlini aceste promisiuni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 2.1-13

Suntem influenţaţi mai mult decât credem de falsa scară de valori de care se foloseşte lumea, precum averea, rangul social

Până şi un Samuel avea nevoie să înveţe că: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16.7b). Şi ştiţi până unde a ajuns lumea „privind după înfăţişare”? Până într-acolo încât a dispreţuit şi a respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că venise ca sărac pe pământ (2 Corinteni 8.9). Şi astăzi, frumosul nume al lui Hristos, cu care sunt numiţi creştinii, este obiectul batjocorii şi al hulelor. Aceia care-l poartă, aceşti săraci pe care lumea îi dispreţuieşte, sunt numiţi de Domnul moştenitori ai împărăţiei (v. 5; Matei 5.3). Lor li se impune deci legea imperială, adică cea a împăratului (v. 8).

A nu împlini porunca dragostei înseamnă a încălca toată legea, aşa cum pentru a rupe un lanţ este suficient să fie ruptă o singură verigă. Astfel, noi suntem toţi vinovaţi, convinşi de păcat. Dumnezeu însă a găsit o glorie mai mare în îndurare decât în judecată. Această îndurare ne plasează definitiv sub o cu totul altă lege: cea a libertăţii.

Libertatea unei firi noi, care-şi găseşte plăcerea în ascultarea de Dumnezeu (1 Petru 2.16).

29 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.
Efeseni 6.18

Fiecare dintre noi ne-am rugat pentru anumite situații și pentru anumite persoane fără să vedem însă rezultate. Când se întâmplă așa, este ușor să ne descurajăm. În loc să renunțăm, ar trebui mai degrabă să ne examinăm viața și să vedem dacă este necesar să schimbăm ceva. Rugăciunile noastre trebuie să izvorască dintr-o inimă care este la unison cu Dumnezeu. Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie eficace, trebuie să fim deschiși pentru călăuzirea Duhului, plini de compasiune, iertători și sinceri în mijlocirile noastre (Efeseni 4.32).

Rugăciunea este veriga dintre nevoile noastre și resursele inepuizabile ale lui Dumnezeu. Pentru a fi cu adevărat plini de compasiune în mijlocirile noastre, trebuie să-i privim pe ceilalți cu ochii lui Isus Însuși. Când realizăm că ei suferă înăuntrul lor, se deschid zăgazurile îndurării noastre și putem mijloci pentru ei cu o mai mare râvnă, înțelegere și sensibilitate. Trebuie să ne rugăm să rămânem în cursul voii lui Dumnezeu, atât noi, cât și cei pentru care mijlocim. Tatăl ceresc știe care sunt lucrurile cele mai bune pentru noi și de ce avem nevoie pentru a fi aduși mai aproape de El. Suntem noi gata să fim folosiți de El pentru nevoile altor persoane? Îl lăsăm să Se glorifice prin noi? Domnul Isus nu i-a ocolit pe cei care sufereau și nici noi nu trebuie să facem aceasta. Suntem chemați să urmăm exemplul Lui și să ne aducem întotdeauna aminte că Dumnezeu ne binecuvântează pentru ca noi, la rândul nostru, să putem fi o binecuvântare pentru alții.

Trebuie de asemenea să perseverăm în rugăciune, chiar dacă nu vedem rezultate imediat, deoarece cu cât ne rugăm mai mult pentru ceva sau pentru cineva, cu atât inimile noastre vor fi mai legate de Dumnezeu. Rugăciunea ne pune în comuniune intimă cu Tatăl și cu cei credincioși și se va dovedi cu siguranță a fi o binecuvântare pentru noi și pentru cei cu privire la care ne rugăm.

T Hadley, Sr

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”
Ioan 8.31,32

Libertate în cutii

28 octombrie 1886. Orașul milionar New York celebra o sărbătoare deosebită. Președintele Cleveland dezvelea o statuie, care demonstrează până astăzi vizibil libertatea SUA.

Ideea acestui monument impunător a avut-o un jurnalist francez. După acesta, figura trebuia să simbolizeze prietenia francezo-americană. Sculptorul însărcinat cu planificarea a conceput pentru originalul de 46 de metri înălțime un model miniatură. Monumentul – fabricat din plăci de cupru prelucrate cu ciocanul – cântărește 225 tone. S-a compus mai întâi în Franța prin probe, pentru ca apoi în iunie 1885 să fie transportat în 224 cutii la bordul unui vapor de război spre New York.

Pe mica insulă „Liberty Island”, femeia din cupru ține în sus o făclie în mâna dreaptă. Ea stă pe lanțuri rupte și ține în mâna stângă o carte de legi cu titlul „4 iulie 1776” – ziua când a intrat în vigoare declarația drepturilor omului.

Dar un monument făcut de mâna omului nu reprezintă o garanție pentru libertate. El vorbește despre dorința adâncă după libertate din inima omenească. Libertatea adevărată, permanentă nu se poate obține prin revoluții politice, ci doar prin credința personală în lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos.

„Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11.6).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU PUNE OAMENILOR ETICHETE – IUBEȘTE-I!

„Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10)

     Daca ai tendința să petreci timpul numai cu persoane de credința ta, gândește-te la următoarele: Domnul Isus S-a abătut zeci de kilometri de la drumul Său pentru a se întâlni cu femeia samariteană la fântână. Din punct de vedere cultural și religios, a fost o mișcare greșită. Mai întâi, femeia avea cinci divorțuri la activ, așa că reputația ei era pătată. În al doilea rând, făcea parte dintre neamuri. În acele vremuri, iudeii nu aveau voie să bea apa scoasă din fântână de o persoană dintre neamuri, nici să mănânce din mâncarea lor.

Doctorii iudei nu puteau consulta pacienți ne-iudei. Iudeii considerau neamurile ca fiind „necurate”, și aveau convingerea că interacționând cu ei, ar deveni și ei necurați. Dar Domnul Isus dorea să-i includă pe oameni, nu să-i excludă! „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…” (Ioan 1:14). Domnul Isus a atins leproși, i-a iubit pe străini și a petrecut atât de mult timp cu petrecăreții, încât marii preoți l-au numit „om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11:19).

Domnul Isus nu le-a pus etichete oamenilor; El i-a iubit. Când Îl urmezi pe Isus, El pune degetul pe prejudecățile tale și te face să te confrunți cu ele. Isus dorește să schimbe felul în care îi privești pe oameni și să nu-i mai consideri iudei sau neamuri, oameni dinăuntru sau oameni din afară, liberali sau conservatori, deoarece: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” Astăzi, poți avea de-a face cu persoane pierdute, la fel ca femeia de la fântână. Poate au fost dați afară din biserică sau poate biserica le-a întors spatele… Tu vei avea posibilitatea fie să le pui o etichetă, fie să-i iubești. Onorează-L pe Dumnezeu – și iubește-i!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 1.13-27

În versetele 2 şi 12, cuvântul ispită are semnificaţia unei încercări din afară, pe care Dumnezeu o trimite spre binele nostru şi, în final, pentru bucuria noastră. În versetul 13, a fi ispitit are un alt sens: implică răul; acesta este declanşat din interior prin pofte. Cum ar putea fi Dumnezeu cauza unor asemenea lucruri? Nimic întunecos nu poate veni de la „Tatăl luminilor” (v. 17; comp. cu 1 Ioan 1.5). Cel care ni L-a dat pe propriul Lui Fiu, împreună cu El ne dă „orice dar desăvârşit” (v. 17; vezi şi Romani 8.32). Sursa răului este în noi: gânduri rele, din care decurg cuvinte rele şi fapte rele. Dar nu este de ajuns să fim conştienţi. Riscăm să fim ca o persoană care, privind în oglindă, constată că este murdar, dar care nu se duce apoi să se spele. Cuvântul lui Dumnezeu este această oglindă. Îi arată omului ceea ce este; îl învaţă ce înseamnă să facă bine (cap. 4.17), dar nu poate face binele în locul lui.

Care este singura „slujbă religioasă” recunoscută de Dumnezeu Tatăl? Nu ceremoniile deşarte pe care oamenii le numesc religie. Ea decurge din dubla poziţie în care Domnul i-a pus pe ai Săi. În lume, şi aceasta este devoţiunea dragostei. Nu din lume, este deci pentru a ne păstra curaţi (v. 27; Ioan 17.11,14,16).

28 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Deci, când le-a spus: „Eu sunt!”, s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Ioan 18.6

Ioan ne prezintă aspectul divin al Persoanei Sale. Ar fi putut să părăsească acel loc din Ghetsimani, însă nu pentru aceasta venise. Putem vedea puterea divină și perfecțiunea dumnezeiască a dragostei Sale, totuși neexercitându-Și puterea, ci așezându-Se în spărtură, ca ucenicii să poată scăpa. Iar pe cruce, El este Acela care-Și dă duhul, la momentul hotărât de El. În Luca, găsim durerea și suferința Lui ca Om în Ghetsimani mai mult ca în oricare altă Evanghelie; iar pe cruce, aflat deasupra a tot ceea ce se întâmpla, El Își încredințează duhul în mâinile Tatălui. În Matei, El este oaia dusă la tăiere.

Cu cât privim mai mult drumul binecuvântatului nostru Domn pe acest pământ, cu atât mai mult ni se atașează inimile de El prin legături adevărate de afecțiune. El a fost singur mereu; ca Om aici jos a fost perfect singur și nimic nu încearcă inima mai mult ca acest lucru. A căutat milă și n-a găsit-o; a căutat pe unii care să vegheze împreună cu El, iar ei au adormit; a căutat pe unii care să stea alături de El, dar toți L-au părăsit și au fugit. Este trădat cu un sărut. A simțit acest lucru pe deplin. Urmăriți-L peste tot! Aceasta doboară mândria inimii, ne așază ca oameni foarte jos, însă Îl așază pe El ca Om într-o perfecțiune minunată; nu Om în slavă, ci un Om care trece prin orice lucru de natură să încerce inima în cel mai adânc fel; un Om pus la probă în orice chip, care Și-a plecat capul ca Jertfă, simțind aceasta atât de adânc, încât sudoarea I s-a făcut ca picăturile mari de sânge; care a trecut prin toate ca Om, pentru ca inimile noastre să-L poată urma; a trecut prin toate adâncurile, iar nouă nu ne-a rămas decât să stăm deoparte și să-L contemplăm. Este bine să nu fim și noi adormiți, precum ucenicii odinioară! Acesta este punctul care ne atrage afecțiunile și care ne cerne voința. Voința și afecțiunile nu merg niciodată împreună; voința reprezintă eul, afecțiunile însă se sprijină în mod necesar pe altul. El este Obiectul perfect – „De aceea Mă iubește Tatăl Meu, fiindcă Îmi dau viața ca iarăși s-o iau”. Dacă-L privim în smerenia umblării Sale, oferindu-Se pe Sine Însuși pentru noi, niciodată dând înapoi, perfect în toată înaintarea Lui și liniștit de parcă nimic nu se întâmpla – dacă privim la Hristos astfel prezentat nouă în Ghetsimani, vom mai putea oare să căutăm să ne satisfacem propria voință?

J N Darby

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea.”
Matei 3.17

Cerurile deschise

Găsim în Scriptură patru ocazii însemnate în care cerurile s-au deschis, și Isus Hristos a fost Subiectul fiecăreia din acele dezvăluiri. În aceea de care ne ocupăm aici, Duhul Sfânt coboară asupra Domnului Isus și El este recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Ce har minunat! Dumnezeu nu a trimis pe pământ un sistem filozofic, o religie, un înger, un heruvim, ci a trimis pe Însuși Fiul Său, Omul sfaturilor Sale. Când Hristos a luat în smerenie acest loc în mijlocul oamenilor, atunci pentru prima dată Dumnezeirea a fost pe deplin descoperită. Prin legătura lui Hristos cu omul, Dumnezeirea S-a descoperit în plinătatea ei. Natura Lui omenească a permis manifestarea Dumnezeirii. El era într-adevăr Om; însă Omul în care urmau să fie împlinite planurile lui Dumnezeu cu privire la oameni.

Isus Hristos și numai El singur S-a dovedit capabil să acționeze  asupra  tuturor  vârstelor,  națiunilor,  temperamentelor și condițiilor. El nu a fost numai Modelul cel mai înalt de virtute, dar și Dăruitorul puterii pentru practicarea ei, exercitând o influență atât de profundă, încât pe drept cuvânt se poate spune că simpla amintire a anilor Săi de viață pe pământ a făcut mai mult pentru transformarea omenirii decât toate expunerile filozofice. Isus Hristos este Izvorul vieții veșnice. Pe acest glorios Mântuitor, care S-a smerit așa de mult, să dorim să-L vedem mai presus de orice!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ABANDONEAZĂ LUCRURILE INUTILE!

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea” (Coloseni 3:16)

Se spune că doi tineri căsătoriți s-au hotărât să meargă împreună la vânătoare de rațe. Au auzit că le trebuie un câine bun pentru vânătoarea de rațe, așa că s-au dus la un adăpost pentru animale și și-au luat un astfel de câine. Au auzit că au nevoie și de o pușcă bună, așa că s-au dus la magazin și și-au cumpărat una. Apoi s-au dus la vânătoare. La sfârșitul zilei, nu vânaseră nici măcar o rață. Soțul i-a zis soției: „Dragă, cred că am făcut ceva greșit în toată treaba asta.” Soția i-a răspuns: „Dacă am arunca câinele puțin mai sus, poate că ar reuși până la urmă să prindă o rață!”

Zâmbim poate când auzim asemenea întâmplări, dar când vorbim de viața creștină cam la fel încercăm și noi să facem anumite lucruri: folosindu-ne de unelte nepotrivite sau care nu au nici un rost. Câinele nu este arma potrivită pentru vânătoarea de rațe – ai nevoie de praf de pușcă pentru a doborî rața.

De ce a scris Pavel: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”? Pentru că atunci când Cuvântul lui Hristos locuiește din belșug în inima ta, ești echipat cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Problema nu se rezolvă prin folosirea elementelor care au cauzat-o. Ai nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu, și aceasta se găsește în Cuvântul Său. Mai puțini de 30% dintre creștini citesc Biblia zilnic. Să ne gândim puțin: 70% dintre creștini caută răspunsuri în locuri greșite. Când ai o problemă, prima întrebare pe care trebuie s-o pui este următoarea: „Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta?” „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130).

În loc să faci lucruri care nu funcționează – întoarce-te la Cuvântul lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 1.1-12

Iacov se adresează fraţilor lui, creştini ieşiţi din iudaism, care nu au abandonat încă toate legăturile. Îi invită să privească încercarea ca o bucurie perfectă: două cuvinte care la prima vedere nu se potrivesc împreună. Totuşi, printre creştinii evrei, unii realizaseră aceasta (Evrei 10.34). Şi această experienţă se alătură declaraţiei lui Pavel: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce (cultivă) răbdare” (Romani 5.3; comp. cu Coloseni 1.11). Altă contradicţie aparentă este că, în timp ce răbdarea implică aşteptarea a ceea ce nu ai, Iacov adaugă: „neducând lipsă de nimic” (v. 4). Ceea ce vă poate lipsi cu adevărat nu sunt bunurile pământeşti, ci înţelepciunea. Atunci s-o cerem Domnului, cum a făcut tânărul Solomon (1 Împăraţi 3.9).

Chiar dacă este sărac, un creştin nu duce lipsă de nimic, pentru că Îl are pe Isus. Şi bogatul se poate bucura în smerenie în comuniune cu Cel care S-a făcut nimic şi S-a coborât până la moartea de cruce. Să-i invidiem pe cei care vor trece ca floarea ierbii? Să avem în vedere cununa vieţii. Aceasta îi va răsplăti pe cei care vor fi îndurat încercarea cu răbdare, altfel spus, a celor care-L iubesc pe Domnul (v. 12).

27 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Deoarece socotesc că suferințele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu gloria viitoare, care va fi descoperită față de noi.
Romani 8.18

Socoteala pe care Pavel o face aici este în contrast cu gândirea omenească, așa cum s-a întâmplat în viața lui Iacov. Inima lui a fost zdrobită de pierderea fiului său, Iosif; apoi a venit o foamete cumplită în țară; Simeon a fost luat ostatic în Egipt; iar acum guvernatorul Egiptului cerea ca Beniamin să fie și el dus acolo. În urma tuturor acestor lucruri, Iacov s-a plâns fiilor săi: „Voi m-ați lipsit de copii! Iosif nu este și Simeon nu este și vreți să luați pe Beniamin? Toate acestea sunt împotriva mea” (Geneza 42.36).

Cât de puțin înțelegea el că toate aceste necazuri care se abătuseră ca un șuvoi asupra lui aveau să facă loc celor mai mari binecuvântări, la care el nici măcar nu visa! Toate încercările s-au dovedit a fi spre binele lui, fiindcă în curând a descoperit că Iosif trăia; că Dumnezeu, în căile Sale providențiale, îl înălțase în țara Egiptului, pentru a-i scăpa viața patriarhului și a fiilor săi; și că urma să-și petreacă restul zilelor în prezența lui Iosif și beneficiind de grija lui.

Ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Iacov va face și pentru noi, fiindcă suntem obiecte ale grijii Lui constante, și de aceea putem arunca asupra Lui toată îngrijorarea noastră, pentru că El Însuși are grijă de noi (1 Petru 5.7). Poate că unii care citesc aceste rânduri se confruntă chiar acum cu un munte de probleme. Îmbărbătați-vă, fiindcă toate acestea nu sunt rodul întâmplării, ci au fost îngăduite de un Tată plin de dragoste, de bunătate și de înțelepciune! El știe ce face și va folosi toate aceste probleme și încercări pentru binele vostru!

R A Barnett

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă. Bogăția este o cunună pentru cei înțelepți…”
Proverbe 14.23,24

Roadele muncii

Henry Ford s-a născut în America anului 1863, într-o familie de emigranți irlandezi. Ca adolescent, la început nu prea i-a plăcut școala, nici să muncească în ferma unde se născuse, așa că de la 16 ani a plecat la Detroit, unde s-a angajat ucenic la un atelier auto. Câțiva zeci de ani mai târziu, acest fost ucenic devenise milionar și era celebrat ca unul din fondatorii industriei americane de automobile.

Cum s-a petrecut această evoluție a băiatului de la fermă? Henry Ford a spus că „nu există om care să nu fie capabil să facă mai mult decât crede că este în stare”. Aceasta a cerut multă muncă. Așadar, el a evoluat învățând, experimentând și muncind. Ca ucenic, a învățat totul despre motorul cu ardere internă. După câțiva ani, s-a întors la fermă deschizându-și propriul atelier auto, unde a început să repare motoare și mașini. În 1890 s-a întors în Detroit pentru a lucra ca mecanic și inginer la o mare firmă. Am fi putut spune că era un om împlinit. Dar Ford avea un vis, așa că a continuat să lucreze în timpul său liber la propriul automobil până „a pus America pe roate”. Roadele muncii lui Henry Ford se văd și astăzi. Cuvintele biblice: „oriunde se muncește este și câștig” s-au văzut și în activitatea acestui om dedicat muncii. Şi rezultatele muncii noastre se pot vedea în viața fiecăruia dintre noi, a familiilor noastre, și uneori chiar în viața semenilor noștri.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ TE ELIBEREZE

„Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36)

     Unui prizonier de război, dușmanul îi controlează toate mișcările și-i impune ce să facă în fiecare zi a vieții sale. La fel este și în domeniul spiritual… Te simți captiv, azi? Poate ai încercat de mai multe ori să te eliberezi de anumite dependențe, dar ești încă prizonierul lor. Avem o veste bună: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Fie că este vorba de droguri, de pofte, de alcool, de jocuri de noroc, de mâncare sau de orice altceva, răspunsul la problema ta nu este unul natural – ci supranatural. Dependența este un „simptom” al unei boli spirituale profunde, pe care Domnul Isus, Marele Doctor dorește s-o vindece.

În esență, toate programele pentru persoanele cu dependențe au un adevăr comun: numai întorcându-ne spre o putere mai mare decât noi înșine și dezvoltând o relație cu El putem fi eliberați și vom reuși să ne păstrăm libertatea. Și noi știm la cine găsim această „putere” – la Domnul Isus! Când te simți „neliniștit, agitat și nemulțumit”, prezența Sa îți aduce pacea și seninătatea. Când ești tentat să te întorci la o dependență pentru a te liniști, prezența Sa umple golul din tine și îți dă putere să spui NU! Când simți „o chemare euforică” și începi să te gândești la clipele frumoase din timpul dependenței, și nu la cele mai rele, Cuvântul Său îți înnoiește mintea și îți remodelează atitudinea, arătându-ți calea cea bună pe care să pășești în acele clipe: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).

Petru a spus: „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9). Astăzi, Dumnezeu dorește să te elibereze, indiferent cu ce te confrunți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 13.17-25

Am avut conducători credincioşi. Să le cinstim memoria, să le imităm credinţa şi să le citim scrierile (v. 7). Dumnezeu însă ne dă şi astăzi conducători (v. 17, 24). Care este datoria noastră faţă de ei? Să-i ascultăm, să ne rugăm pentru ei (v. 18), să facem în aşa fel încât să-şi poată împlini slujba cu bucurie caci ei veghează pentru propriile noastre suflete.

Şi în aceeaşi măsură să primim cuvintele de îndemn când ne sunt adresate de ei (v. 22). Totuşi, niciun lucrător al Domnului nu trebuie să ne facă să-L pierdem din vedere pe marele Păstor al oilor. Numai El Şi-a dat viaţa pentru ele şi acum le duce cu El „afară din tabăra” religiei omeneşti (Exod 33.7). De atunci, toţi creştinii constituie o singură turmă, având drept cap un singur Păstor (Ioan 10.4,16).

Unul după altul, elementele iudaismului au fost înlocuite de-a lungul epistolei cu glorioasele adevăruri creştine. Toate aceste adevăruri sunt rezumate în Isus Hristos. Şi în final, Dumnezeu Îşi împlineşte lucrarea în noi (v. 21): ne eliberează de orice legătură, ne dezbracă de orice formă, pentru a ne lega de Fiul Său înviat şi glorificat. În aşteptarea apropiatei Lui apariţii, această epistolă să ne înveţe de acum ca, prin credinţă, să ne aţintim privirile spre El (cap. 12.2).

26 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cel încet la mânie este mai de preț decât cel viteaz, și cel care își stăpânește duhul, decât cel care ia o cetate.
Proverbe 16.32

Dumnezeu are cele mai întemeiate motive pentru a fi mânios pe continua neascultare a oamenilor; și totuși El Se arată a fi uimitor de încet la mânie. Dacă mânia Lui s-ar manifesta potrivit cu adevărul și cu dreptatea Sa, atunci orice om ar fi nimicit de pe fața pământului. El nu ignoră păcatele oamenilor, însă demonstrează o răbdare minunată. Va veni însă ziua când Dumnezeu va trebui să-Și reverse mânia prin judecăți cumplite.

Între timp, El urmărește cea mai profundă și mai minunată binecuvântare pentru făpturile Sale. Prin îndrumări și exemple, El îi învață pe oameni cele mai importante principii, care sunt de fapt atributele naturii Lui Însuși. Adevărul și dreptatea își au locul în această învățătură, însă răbdarea este la fel de importantă și constituie un lucru pe care noi trebuie să-l apreciem și să-l cultivăm cu sârguință. De vreme ce Dumnezeu a fost atât de răbdător cu noi, nu trebuie ca, la rândul nostru, să fim și noi înceți la mânie atunci când alții ne tratează cu răutate și cu nedreptate?

Dumnezeu Însuși Se așteaptă să avem un deplin control asupra duhului și sufletului nostru, la fel cum trebuie să avem control asupra acțiunilor noastre. Când ni se face o nedreptate, prima noastră reacție este să răspundem la fel. Dacă alegem să facem cum ni s-a făcut, demonstrăm că suntem la fel de răi ca cel care ne-a nedreptățit. Trebuie să înțelegem că, atunci când cineva ne nedreptățește, el își face lui însuși mai rău decât ne-a făcut nouă.

A ne controla reacțiile este mai de preț decât a cuceri o cetate. Domnul să ne dea harul să fim înceți la mânie, însă grabnici la ascultarea de Cuvântul Său!

L M Grant


SĂMÂNȚA BUNĂ

…Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
Evrei 3.15

Ultimul mesaj

Femeia aviator, Amelia Earhart, era aproape de casă. Ea zburase deja 35.398 km. în călătoria ei în jurul globului, făcând treizeci de opriri în nouăsprezece țări. Acum, ea se afla în Noua Guinee și, de îndată ce vremea urma să se îmbunătățească, femeia aviator urma să se îndrepte spre casă, în Statele Unite, cu o scurtă escală pe insula Howland. În curând, ea va fi salutată de mulțimea veselă, onorând-o ca pe prima femeie care a zburat în jurul lumii. În primele ore ale dimineții zilei de 2 iunie 1937, Amelia a decolat din Noua Guinee. La ora 2 și 45 de minute, ea a luat legătura cu un vas de pază al coastei Statelor Unite. La 6:15, ea cerea ajutor privind orientarea. La 7:42, ea spunea: „Nu vă pot vedea. Benzina scade încet. Nu pot să iau legătura cu dumneavoastră prin radio. Zbor la o înălțime de peste 300 de metri.”

Vremea a devenit mai rea, vizibilitatea era zero. La ora 8:45, Amelia a transmis ultimul mesaj: „Alerg spre nord și spre  sud.”  Amelia  Earhart  era  aproape  acasă; totuși,

„aproape” nu era îndeajuns spre a-și salva viața. Ea era aproape acasă, dar pierdută, pierdută pentru totdeauna.

Așa este și în privința credinței. Omul aleargă în toate direcțiile dezorientat de necredința și răutatea lumii. Versetul de astăzi poate fi ultimul mesaj pentru salvarea ta veșnică. De aceea sfatul divin pentru fiecare este: nu vă împietriții inimile prin necredință!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ RĂMÂNEM ÎN EL!

„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi” (Ioan 15:4)

     Să faci un ceai bun este o artă. Poți introduce pliculețul de ceai în apă, mișcându-l apoi în sus și-n jos, iar după aceea să-l scoți din ceașcă. Sau îl poți lăsa în apa fierbinte timp de câteva minute pentru a experimenta apoi tăria și savoarea deplină a ceaiului. Domnul Isus a zis: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi (Locuiți în Mine și Eu voi locui în voi.) După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4-5). Secretul vieții creștine pline de izbândă nu este să te „cufunzi” în prezența lui Dumnezeu mergând la biserică o dată pe săptămână, ci să „trăiești” în prezența lui Dumnezeu în fiecare zi.

De aceea chiar și această rubrică poate fi un instrument extrem de util pentru creșterea ta spirituală: pentru că te face să intri în Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, să meditezi la el și să întrebi: „Doamne, ce vrei să-mi spui?” Când te adâncești, trebuie să pui lucrurile în mișcare prin propriile eforturi. Trebuie să miști pliculețul de ceai în sus și în jos, să înfășori ața în jurul linguriței, să tragi plicul afară etc. E un efort… or, Dumnezeu nu dorește să-ți trăiești viața de creștin în felul acesta. Nu, El dorește să trăiești în El. Profunzimea și durata rămânerii tale în Hristos determină forța și bogăția vieții tale spirituale. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Rămâi în El!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 13.1-16

Dragostea frăţească se poate manifesta sub multe forme: ospitalitatea, care este în folosul celui care o practică (v. 2), simpatia care se identifică cu cei care suferă (v. 3; cap. 10.34), binefacerea, în care nu numai cei ajutaţi, ci Însuşi Dumnezeu găseşte plăcere (v. 16).

Avariţia are de asemenea multe feţe. Putem iubi banul pe care-l avem, dar şi pe acela pe care dorim să-l avem. Să ştim să ne mulţumim cu ceea ce avem în prezent. Iar pentru nevoile sau pericolele de mâine, să ştim să ne bizuim „plini de încredere” pe credincioşia Domnului (v. 6; Matei 6.31-34). Cel care este ajutorul nostru nu Se va schimba. „Tu eşti Acelaşi”, proclama versetul 12 din capitolul 1. Acum, versetul 8 completează prin această afirmaţie de o deschidere de nemăsurat: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”. Dacă El este de ajuns, atunci diferitele „învăţături străine” (v. 9) nu vor avea nicio atracţie pentru noi şi vom fi gata să ieşim din tabăra religioasă formalistă (comp. cu Exod 33.7), pentru a merge numai spre Isus, în locul unde El a promis că va fi.

El a oferit sacrificiul suprem. Privilegiul nostru este de a-I oferi în schimb lui Dumnezeu nu numai duminicile, ci neîncetat o jertfă de laudă, acest rod al buzelor care se coace mai întâi în inimile noastre (Psalmul 45.1).

25 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: „Dă-Mi să beau!”, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Ioan 4.10

Femeia nu-L cunoștea; abia dacă știa ceva despre Legea lui Dumnezeu, deși mai târziu a făcut referire la ea; însă, în ce privește darul lui Dumnezeu, cine s-ar fi gândit la așa ceva? Cine, chiar din Israel, din acel popor favorizat, realizase vreodată adevărul că Dumnezeu dăruiește? Lucrul de care femeia era momentan atașată, anume religia omenească, are o imagine exact contrară despre Dumnezeu – ea Îl privește întotdeauna ca pe Unul care trebuie să primească. Este adevărat că samariteana nu era decât o femeie păcătoasă și pierdută, însă mândria și gelozia religioasă se îngemănează bine chiar și cu o astfel de stare. Pentru ea, ba chiar și pentru aceia care ar fi trebuit să știe mult mai multe decât ea, Dumnezeu este întotdeauna Unul care cere, nu care dăruiește, așa cum numai El poate s-o facă. Mintea omului, și cu atât mai puțin instinctul său religios, nu se poate ridica niciodată la înălțimea revelației pe care Domnul o face aici acestei biete femei. Omul poate constata efectele înțelepciunii și ale puterii divine, însă Dumnezeu Însuși îi rămâne necunoscut, căci El nu poate fi cunoscut decât în Hristos, Fiul Său. Acest lucru femeia încă nu-l învățase; nu avea nici cea mai mică bănuială despre cine putea fi Cel care îi zisese: „Dă-Mi să beau”. Dacă ar fi știut cine era, atunci adevărul despre Dumnezeu ca Dătător ar fi strălucit în mod clar și glorios înaintea sufletului ei.

Harul însă era departe de gândurile ei. Ea nu vedea decât un iudeu care-i cerea puțină apă de băut. Nu știa nimic despre demnitatea Celui care acum era un Om printre oameni; nu știa că El era Fiul, unicul Fiu; nu cunoștea slava Aceluia care niciodată nu Și-a dovedit-o mai mult ca atunci când a binevoit să Se aplece către păcătoși și către nevoile lor. Căci ce este mai profund, din partea lui Dumnezeu, sau a Fiului Său, decât această expresie a harului, această coborâre în dragoste – nu în condescendență, ci într-o reală bunătate? Condescendența este o atitudine de superioritate, care catadicsește să se coboare către cei inferiori – o atitudine omenească și lumească – însă așa ceva nu se putea găsi în Acela care este Adevărul și care singur a manifestat dragostea divină, o dragoste care nu a avut nicio motivație în afara ei, ci doar în ea însăși. Și această dragoste era Isus, care acum Se afla pe pământ pentru a o manifesta.

W Kelly


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1.9

Mărturisire

Predica pe care o ascultam a fost simplă. Ni s-a vorbit cât de mult ne-a iubit Dumnezeu. S-a amintit că noi nu avem nimic ce să-i dăm lui Dumnezeu pentru a câștiga dragostea Sa. Asta nu era ceva nou pentru mine, ținând cont de faptul că mă aflam acolo tocmai pentru că nu aveam nimic. Dar ideea că dragostea lui Dumnezeu susține viața îmi făcea inima să asculte mai departe. Predicatorul a continuat să vorbească despre iertarea pe care o dă Dumnezeu prin Fiul Său. Mântuitorul Isus Hristos a murit pe cruce, pentru ca  noi  să  putem  intra  într-o  relație  cu  Dumnezeu. Acea seară s-a încheiat cu o rugăciune simplă. Predicatorul a spus:  „Nu  vreau  să  te  rogi  și  să-i  promiți  lui  Dumnezeu nimic. Vreau doar să-ți deschizi inima pentru El și să-i spui:

«Doamne, aici sunt și eu.»” Am fost de acord cu ce a spus el. Nu aveam nimic de oferit. Aveam o inimă sfâșiată, o carieră academică ratată și aveam grijă de oameni în  vârstă. Eram ca un bun deteriorat, dar doream să mă fac disponibilă pentru Dumnezeu și să văd ce poate face El cu dezordinea pe care am produs-o eu însămi în viața mea. Am spus acea rugăciune simplă: „Doamne, iată-mă. Fă cu mine ce vrei.” Şi Dumnezeu a lucrat în viața mea și a făcut totul nou.

Această mărturisire simplă a dus la pacea cu Dumnezeu; și tot așa se poate întâmpla cu cititorul care urmează un astfel de exemplu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NE APROPIEM MAI MULT DE DUMNEZEU

„Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:7-8)

Planeta Mercur este un corp ceresc fierbinte, în timp ce Pluto este o planetă rece. De ce? Pentru că Mercur este aproape de soare, iar Pluto este cu mult mai departe. Temperatura și clima unei planete sunt determinate de distanța față de soare. Putem extrage un principiu spiritual de aici. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, temperatura ta spirituală este determinată de apropierea ta de Domnul Isus.

Tu spui: „Mi-aș dori să fiu mai aproape de Domnul!”

Realitatea este că depinde de dorința ta, de hotărârea ta și de disciplinarea ta de a fi aproape de El. Căutarea ta de Dumnezeu este dovada pasiunii tale pentru Dumnezeu – sau arată lipsa ei. Pentru a experimenta o relație cu adevărat intimă cu cineva, trebuie să fii dispus să sacrifici alte lucruri și să te dăruiești în întregime acelei persoane. Psalmistul a scris: „Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8).

Putem observa că psalmistul nu a spus că trebuie să căutăm darurile lui Dumnezeu, ci fața Sa! Nu darurile, ci pe Dătătorul darurilor! Când faci astfel, un lucru uimitor se întâmplă: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului (sprijinește-te pe El, bazează-te pe El și fii încrezător), încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalmul 37:4-5). Așadar, apropie-te mai mult de Domnul decât de alte lucruri!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 12.18-29

Aici este prezentat încă un contrast între ceea ce oferea legea şi ceea ce posedă de acum creştinul în Hristos. În locul Sinaiului îngrozitor, Dumnezeu va da harul în Sion în timpul domniei viitoare a lui Mesia (Psalmul 2.6). Copilul lui Dumnezeu vine deja spre binecuvântări de un ordin şi mai înalt. El este invitat să escaladeze versanţii acestui munte al harului, să intre prin credinţă în „cetatea Dumnezeului celui viu”, Ierusalimul ceresc (v. 22), şi să-i salute pe locuitorii ei. El întâlneşte miriadele de îngeri, apoi adunarea întâilor-născuţi, adică Biserica. În vârf este Însuşi Dumnezeu, „Judecătorul tuturor”, însă care îl primeşte ca un răscumpărat al Fiului Său. Coborând la poale, la temelia divină a tuturor acestor glorii, el găseşte „duhurile celor neprihăniţi făcuţi desăvârşiţi” (v. 23) ale celor din capitolul 11 şi pe Isus, Mijlocitorul unui nou legământ, pecetluit cu propriul Lui sânge.

„Acolo-i casa mea”, spune o cântare. Dacă toate lucrurile schimbătoare vor trece curând, eu voi căpăta o împărăţie neclătinată; numele meu este scris în ceruri (Luca 10.20). Şi acelaşi har îmi dă acces acolo şi îmi permite să slujesc acestui Dumnezeu sfânt, nu în felul în care mi-ar place mie, ci cum îi este plăcut Lui. Respectul şi teama de a nu-I plăcea Lui mă vor ţine pe calea voii Sale!

24 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
Ioan 17.17

Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, dar acționează oare Duhul independent de Cuvânt? Călăuzind umblarea individuală, Duhul acționează prezentând Cuvântul pentru a fi priceput și aplicându-l conștiinței. Cuvântul este singurul standard, iar orice purtare neconformă cu el este îndată judecată de mintea spirituală și categorisită ca lucrare a cărnii, nu a Duhului Sfânt. Dacă acesta este standardul pentru purtarea individuală, nu este el și pentru acțiunea adunării? Nu călăuzește Duhul Sfânt lucrurile la fel și acolo? Iar dacă sunt făcute reguli și orânduieli fără autoritatea Cuvântului, n-ar trebui ca cei care gândesc duhovnicește să le dea la o parte și pe acestea ca pe lucrări ale inimii naturale, în loc de a le primi ca pe acțiuni ale Duhului lui Dumnezeu?

Este imposibil ca o duzină de moduri diferite de cârmuire și de reglementare a Bisericii să fie toate în conformitate cu Cuvântul. Și atunci cum se mai poate spune că ele sunt lucrarea Duhului? Iar dacă nu sunt, cum pot creștinii beneficia de călăuzirea Lui în a le aplica? Nu pun la îndoială nicio clipă binecuvântarea lui Dumnezeu rezultată în urma propovăduirii cu credincioșie a adevărului Său în orice sistem. Însă acest har nu dă aprobare sistemului care nu este potrivit Cuvântului Său, nici nu micșorează responsabilitatea celor credincioși cu privire la legătura lor cu un astfel de sistem. Sau Dumnezeu a stabilit o rânduială pentru Adunarea Sa, sau a lăsat ca voința omului să facă așa ceva! Dacă El a stabilit o rânduială, ea este clar obligatorie pentru toți, iar orice depărtare de la ea constituie un act de neascultare. Iar dacă El a lăsat rânduiala la latitudinea voinței și a înțelepciunii omului, ce poate ieși de aici decât confuzie și diviziuni?

T B Baines


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat și m-a scos la loc larg.”
Psalmul 118.5

Clipa prezentă

După cutremurul și tsunamiul din Japonia din martie 2011, un japonez a fost găsit la circa două mile în larg după ce, timp de două zile, a stat agățat de rămășițele locuinței sale. „Am crezut că astăzi va fi ultima zi din viața mea”, le-a răspuns bărbatul cu durere celor care l-au salvat. El a povestit echipei de salvare că împreună cu soția s-au întors acasă la scurt timp după ce cutremurul de 8,9 grade a lovit insula, pentru a lua câteva bunuri personale, dar în acel moment, orașul a fost lovit de tsunami. „Eu am supraviețuit, pentru că m-am prins de acoperișul casei, dar soția mea a fost luată de ape”, a spus japonezul cu durere în suflet.

Nu știm dacă acel japonez L-a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu și dacă a strigat la El după ajutor. Dar noi, care ne găsim într-o țară creștină și suntem înștiințați de astfel de pericole în care ne putem pierde pentru veșnicie, să ne folosim de clipa prezentă și să chemăm pe Dumnezeu chiar acum să salveze sufletele noastre! Orice amânare poate fi un veșnic „prea târziu”. Dumnezeu a pregătit totul pentru salvarea noastră: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). În mijlocul strâmtorărilor de pe acest pământ, să-L chemăm pe Mântuitorul, care Şi-a dat viața pe cruce pentru salvarea noastră, și El ne va salva din păcat și din pierzarea veșnică!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IDEI PENTRU STUDIEREA SCRIPTURII (3)

„Orişicine aude aceste cuvinte ale Mele…” (Matei 7:24)

Anumite produse au o etichetă pe care scrie: „Atenție! Acest produs poate dăuna grav sănătății.” În loc să te ajute, anumite studii biblice pot de fapt să te răscolească. Biblia spune: „Cunoştinţa îngâmfă…” (1 Corinteni 8:1). Cuvântul grecesc original conține ideea de a se umfla, ca un balon cu aer cald. După ce fariseul era ordinat, el putea recita pe de rost legea Vechiului Testament, ore în șir… Cu toate acestea, Domnul Isus a spus că fariseii sunt ca niște morminte – văruite, dar pline de oasele celor decedați…

Satan cunoaște Scripturile atât de bine, încât a putut cita din ele când L-a ispitit pe Domnul Isus în pustie. Care este principala caracteristică a lui Satan? Mândria. Este păcatul care l-a făcut să fie alungat din cer. Scopul principal al studierii Scripturii este să ne ofere o abordare corectă a vieții și să devenim mai dependenți de Dumnezeu.

În principal, oamenii citesc Biblia din trei motive:

1) Ca să găsească texte doveditoare care să vină în sprijinul concepțiilor lor.

2) Ca să găsească promisiuni care se aplică nevoilor lor specifice.

3) Ca să descopere principii după care să trăiască.

Dacă ești un om înțelept, vei fi membrul celui de-al treilea grup. Domnul Isus a zis: „pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.” Când au venit furtunile vieții, casa înțeleptului a rămas în picioare, în timp ce casa nebunului – cel care nu a pus în practică ceea ce a știut – s-a prăbușit la pământ. Cu cât a știut mai mult, cu atât a avut o responsabilitate mai mare. Așadar, dacă nu intenționezi să aplici cunoștințele pe care le-ai dobândit în urma studierii Scripturii, mai bine nu mai studia deloc!

Îndemnul pentru azi este: studiază Scriptura pentru a-ți schimba viața!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 12.4-17

Un copil este supus în familia lui educaţiei părinţilor. Aceasta îl va face să verse câteva lacrimi, dar, ajuns mare, va fi un lucru pentru care el le va putea mulţumi părinţilor. Dacă suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, este imposibil să nu avem de-a face cu disciplina Lui (v. 8), pentru că Dumnezeul sfânt doreşte să-Şi formeze copiii după imaginea Lui (v. 10).

Totuşi, această disciplină ne-ar putea conduce la două reacţii opuse: Mai întâi s-o dispreţuim, nesocotind-o; dar trebuie să fim „exersaţi de ea”, adică să ne judecăm înaintea Domnului, cercetând pentru ce motiv ne-a trimis El această încercare (Iov 5.17). Celălalt pericol este ca noi să pierdem curajul (v. 5; Efeseni 3.13). Să ne amintim atunci de numele dat credinciosului sub disciplină: „acela pe care-l iubeşte Domnul” (v. 6).

Să urmărim pacea cu toţi, însă fără ca aceasta să fie în dauna sfinţeniei (v. 14). Să nu uităm că noi înşine suntem obiecte ale harului şi să alungăm din inimile noastre rădăcinile de amărăciune (literal: germenii de otravă). La început ascunse, acestea se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt imediat judecate (Deuteronom 29.18).

Esau, care n-a putut fi numit în capitolul precedent alături de membrii familiei lui, este pomenit aici spre ruşinea lui veşnică. Fie ca niciunul dintre noi să nu-i semene!

23 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Mărturisiți-vă deci unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are cererea fierbinte a celui drept.
Iacov 5.16

Cât de important este să ne mărturisim greșelile unii altora și să ne rugăm unii pentru alții! Este interesant că afirmația „mare putere are cererea fierbinte a celui drept” apare în contextul mărturisirii. Trebuie să avem o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea fratelui meu; trebuie să-mi mărturisesc greșeala față de el și să mă pun în rânduială cu el, dacă doresc ca rugăciunile mele să fie ascultate. Adesea ne rugăm pentru frații noștri fiindcă credem că au nevoie, fără să înțelegem însă cu adevărat care este starea noastră proprie. A mărturisi și a ne ruga unii pentru alții aduce vindecare, nu numai pentru cel pentru care ne rugăm, ci și pentru noi înșine.

Vedem acest adevăr în istoria lui Iov. Dumnezeu l-a corectat pe Iov, iar el și-a mărturisit greșeala înaintea lui Dumnezeu. După aceea, Dumnezeu i-a mustrat pe cei trei prieteni ai lui Iov. Vedem apoi un lucru foarte important. Cei trei oameni au trebuit să ia șapte tauri și șapte berbeci pe care i-au adus la Iov și pe care i-au jertfit lui Dumnezeu, după care Iov s-a rugat pentru ei. După ce ei au făcut aceasta și după ce Iov s-a rugat pentru ei – mărturisirea și rugăciunea – a urmat vindecarea; iar Domnul l-a readus pe Iov în starea dintâi, după ce el s-a rugat pentru prietenii săi.

Noi ne gândim uneori că, dacă un frate are ceva împotriva noastră, el trebuie să vină la noi. Matei 5.23,24 ne spune că dacă ne aducem darul la altar și ne amintim că fratele nostru are ceva împotriva noastră, trebuie să ne lăsăm darul acolo și să mergem mai întâi să ne împăcăm cu fratele nostru, după care putem să ne aducem darul. Acest lucru este valabil nu numai în cazul în care un frate are ceva împotriva noastră, ci și în cazul în care noi avem ceva împotriva unui frate. Cu siguranță înțelegem cu toții că este o ipocrizie să luăm Cina Domnului – care este o manifestare a unității – cu cineva cu care suntem în conflict. Domnul nu poate aproba așa ceva.

A Blok


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea și nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!”
Psalmul 66.20

Căile Domnului cu omul

Doamna de la recepție i-a spus că pe domnul Hanover nu-l poate vedea, în schimb doamna Hanover era acolo. Un pic derutat de toate acestea, Roger a fost condus spre un birou încântător unde s-a văzut față în față cu o doamnă; era soția domnului Hanover. Doamna i-a întins mâna și l-a întrebat: „Îl cunoșteați pe soțul meu?” Roger i-a spus că după război, soțul ei îl luase cu mașina până acasă. „Îmi puteți spune când s-a petrecut aceasta?” „Pe 7 mai, în urmă cu cinci ani, ziua în care am fost lăsat la vatră.” „S-a întâmplat ceva special în ziua aceea?” întrebă doamna. Roger a ezitat. Să-i spună despre mărturia dată de domnul Hanover pentru Mântuitorul? Acum, dacă tot ajunsese aici, va merge până la capăt. „Doamnă, i-am vorbit despre Evanghelie. Soțul dumneavoastră a tras mașina pe dreapta și a plâns pe volan. În ziua aceea și-a predat viața lui Hristos.” Femeia a izbucnit în hohote de plâns. „Ani de-a rândul m-am rugat pentru mântuirea soțului meu. Am crezut că Dumnezeu are să-l mântuiască.” „Şi unde este soțul dumneavoastră, doamnă?” Printre lacrimi, femeia a spus: „A murit. După ce ați coborât dumneavoastră, a avut un accident de mașină. Soțul meu nu a mai ajuns acasă. Vedeți, eu credeam că Dumnezeu nu Şi-a ținut făgăduința. De mult timp, am fost descurajată. Acum văd că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele.”


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IDEI PENTRU STUDIEREA SCRIPTURII (2)

„Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18)

     Iată câteva idei care te vor ajuta să beneficiezi de mai multe lucruri prin studierea Scripturii:

1) Pune întrebări. Cu cât vei pune mai multe întrebări, cu atât mai mult vei înțelege. Cui i se adresează textul? Care era situația cu care se confrunta autorul cărții? Care a fost mesajul principal pe care a încercat autorul să-l transmită? Pe măsură ce pui aceste întrebări, vei începe să descoperi lucruri pe care le-ai trecut cu vederea sau pe care nu le-ai observat niciodată. Psalmistul a fost o persoană care medita și care studia în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea el s-a rugat: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!”

2) Scrie răspunsurile. Scopul întrebărilor este acela de a obține răspunsuri. Dawson Trotman, fondatorul organizației internaționale și interconfesionale Navigatorii, obișnuia să spună: „Gândurile se limpezesc pe măsură ce ajung pe buze și pe hârtie.” Așa că pregătește-ți un carnețel și scrie esența adevărului pe care ți-l descoperă Dumnezeu. Dacă nu faci asta, îl vei uita!

3) Nu te limita la descoperirea adevărului, ci pune-l în practică. Evanghelistul D.L. Moody a spus: „Biblia nu ne-a fost dată ca să ne mărească știința, ci ca să ne schimbe viața.” Iacov a scris: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22). Întreabă-te: „Care sunt atitudinile pe care trebuie să le schimb? Ce trebuie să nu mai fac, și ce trebuie să încep să fac? Ce trebuie să cred și ce trebuie să încetez să mai cred? Ce relații trebuie să dezvolt? Care este lucrarea în care trebuie să mă implic?”

Nu te duce la Biblie cu gândul să descoperi un adevăr pe care nimeni nu l-a mai descoperit, sau ceva cu care să-i impresionezi pe alții… Descoperă ce vrea Dumnezeu să-ți spună ție personal!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 11.32-40; 12.1-3

Începând cu versetul 32 ne aflăm în ţara Canaan. Şi îi găsim acolo pe judecători, pe împăraţi, pe profeţi, un mare nor de martori care ne înconjoară, care au fost înaintea noastră şi care ne aşteaptă pentru a intra în posesia lucrurilor promise (v. 39, 40). Traversând timpurile cele mai întunecate, flacăra credinţei, trecută din mână în mână, nu se stinge niciodată. Numai Dumnezeu cunoaşte lista acestor martiri uitaţi şi o ţine la zi. „Fiecare are propria lui pagină în volumul credincioşiei” (T.A.P.).

Armata credinţei numără cercetaşi (cap. 11), un Comandant renumit (ca.p. 12); noi suntem ariergarda. Acum este rândul nostru să ne angajăm în această „cursă-ştafetă”. Ce ne trebuie ca să alergăm bine? Să nu fim încărcaţi, nici împiedicaţi. Să începem prin a ne debarasa de orice povară sau bagaj inutil. Să aruncăm de asemenea păcatul, această plasă care ne împiedică atât de uşor! Dar aceasta nu este totul. Trebuie ca un obiect, ca un magnet irezistibil, să ne atragă înainte.

Să ne aţintim ochii asupra lui Isus, Călăuza şi Modelul vieţii de credinţă, Căpetenia şi Împlinitorul ei. Şi El a avut un obiect înaintea Lui, mai puternic decât crucea, decât ruşinea, decât toată suferinţa. Aceasta era „plinătatea bucuriei” care trebuia să încununeze viaţa omului credinţei, potrivit Psalmului 16 (v. 11).

22 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul său. Și se întorcea în tabără; dar slujitorul său, Iosua, fiul lui Nun, un tânăr, nu ieșea dinăuntrul cortului.
Exod 33.11

Tineri din Scriptură – Iosua

Iosua a trăit o viață lungă de slujire față de Dumnezeu și față de poporul Israel. Cei o sută zece ani ai vieții sale s-au întins de la eliberarea lui Israel din Egipt și până la cucerirea Canaanului. Ca și conducător militar, el a dobândit multe biruințe, iar dintre cele douăsprezece iscoade, doar el și Caleb au adus o bună relatare despre țară. După moartea lui Moise, Iosua a devenit unul dintre cei mai venerați conducători din istoria lui Israel.

Cum putem explica această viață plină de reușite și de biruințe spirituale? Răspunsul nu stă în aptitudinile lui naturale, nici într-un concurs de împrejurări favorabile, ci în faptul că a fost „plin de Duhul”. Aceasta a fost cheia succesului pentru Iosua și aceasta este cheia succesului și pentru noi. Dumnezeu Însuși a vorbit despre această trăsătură importantă a lui Iosua: „Ia pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul” (Numeri 27.18). Din nou, la sfârșitul vieții lui Moise, găsim aceeași mărturie despre el: „Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înțelepciunii, pentru că Moise își pusese mâinile peste el” (Deuteronom 34.9).

Două lucruri ne explică de ce era Iosua atât de plin de Duhul Sfânt: legătura apropiată cu Moise și rămânerea constantă în prezența Domnului. Aceste două trăsături l-au caracterizat pe Iosua încă din tinerețea sa. Vedem cum el „nu ieșea dinăuntrul cortului” și stătea mereu lângă Moise, omul lui Dumnezeu (Exod 33.11). Contactul cu Hristos și comuniunea zilnică cu Dumnezeu sunt absolut necesare pentru o viață creștină de biruință. Iosua a cultivat aceste obiceiuri evlavioase de când era tânăr și acesta trebuie să fie modelul și pentru noi.

B Reynolds


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului și El vede toate cărările lui.”
Proverbe 5.21

Căile Domnului cu omul

Cu mulți ani în urmă, tânărul Roger se îndrepta spre casă. Valiza grea îl obosise. Deabia aștepta să-și dezbrace uniforma de armată pentru totdeauna! Se apropia o mașină și Roger îi făcu semn cu mâna. Când s-a apropiat suficient, și-a pierdut orice speranță că va opri: era un Cadillac negru. Spre surpriza lui, mașina a oprit, portiera s-a deschis, iar Roger a urcat fericit în mașină și i-a mulțumit domnului bine îmbrăcat de la volan. Domnul respectiv mergea tocmai la Chicago, unde avea niște afaceri. După ce au vorbit despre multe și diverse lucruri, Roger, creștin fiind, a simțit îndemnul să dea mărturie despre Mântuitorul acestui om de afaceri realizat, amabil, în jur de vreo 50 de ani. Şi-a dres glasul și a spus: „Domnule Hanover, aș vrea să vă vorbesc despre ceva extrem de important.” Şi i-a vorbit domnului Hanover despre mărețul plan de mântuire al lui Dumnezeu. Iar la sfârșit l-a întrebat pe omul de afaceri, dacă nu ar vrea să-L primească pe Isus ca Mântuitor al său personal. Spre mirarea lui Roger, Cadillacul a tras pe dreapta. Roger s-a gândit că în clipa următoare avea să fie dat afară din mașină. Omul de afaceri, însă, și-a plecat capul și L-a primit pe Isus ca Mântuitor al său, apoi i-a mulțumit lui Roger spunând: „Acesta este lucrul cel mai însemnat care mi s-a întâmplat în toată viața!” Anii au trecut. Roger s-a căsătorit și acum avea un băiețel de doi anișori și propria lui afacere. În timp ce-și pregătea geamantanul pentru o călătorie la Chicago, a dat peste cartea de vizită a domnului Hanover. În Chicago, Roger a căutat clădirea firmei „Hanover Enterprises”.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IDEI PENTRU STUDIEREA SCRIPTURII (1)

„Poruncile Tale însă sunt fără margini” (Psalmul 119:96)

Psalmistul a scris: „Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.” Ce înseamnă asta? Înseamnă că de fiecare dată când citim un verset, vom descoperi în el ceva nou. E ca lumina răspândită de un diamant: pe măsură ce îl rotim, vedem o altă fațetă a frumuseții lui. De aceea Biblia este diferită de orice altă carte pe care o vom citi vreodată. Vom afla lucruri despre Dumnezeu din experiența personală și din gândurile și experiențele altora, dar pe El vom ajunge să-L cunoaștem prin citirea Cuvântului Său mai mult decât pe orice altă cale.

Putem studia același verset iar și iar, putem pătrunde în profunzimile lui, îl putem lăsa deoparte trei sau patru luni, și când ne întoarcem la el vom descoperi mult mai multe lucruri.

Iată cheia: stăruința, perseverența! Putem pune întrebări fără număr, putem face observații nesfârșite și putem găsi aplicații nenumărate. Așa că, nu te da bătut! Cea mai bună atitudine pe care o putem avea referitoare la studiul biblic este cea pe care a avut-o Iacov când s-a luptat cu îngerul Domnului: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32:26). Prin urmare, Dumnezeu i-a dat un nume nou, o natură nouă, o umblare nouă și un viitor nou.

Studiul biblic nu are scurtături; el cere efort. Dar dacă suntem sârguincioși și avem răbdare, vom culege cele mai mari binecuvântări. Odată ce am simțit bucuria și mulțumirea atunci când am descoperit un mare adevăr spiritual de unii singuri și l-am aplicat în viața noastră, nu ne vom mai raporta la studiul biblic la


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 11.1731

Jertfirea lui Isaac dovedeşte că Avraam credea în înviere (comp. cu Romani 4.17) şi căL iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe unicul lui fiu. Lunga istorie a lui Iacov este relatată prin toiagul lui, rând pe rând instrument de păstor, sprijin al călătorului, al şchiopului şi în final al adoratorului (v. 21). Despre Isaac am putea gândi că discernământul lui a fost prea târziu, iar despre Iosif, că ar fi fost mult mai multe lucruri de spus despre el decât această simplă cerere legată de osemintele lui. Fiecare însă dintre aceşti patriarhi îşi proclamă întrun mod propriu siguranţa în lucrurile viitoare pe care le aşteptau. Moise refuză, alege, socoteşte, pentru că priveşte spre răsplătire (vezi cap. 10.35). Părăseşte, nu se teme, rămâne neclintit, pentru că Îl vede pe Cel care este nevăzut.

Credinţa este singura piatră de încercare care permite aprecierea justei valori şi durata relativă a oricărui lucru. În acelaşi timp, este energia lăuntrică prin care pot fi învinse atâtea piedici, mânia lui Faraon, Marea Roşie, Ierihonul, dar şi pofte: plăcerile păcatului sau bogăţiile Egiptului. Da, credinţa este energică şi îndrăzneaţă. Iar dacă exemplul lui Moise near părea prea înalt, să fim încurajaţi de cel al Rahavei. Oricare ar fi împrejurările, Dumnezeu aşteaptă un rod vizibil al credinţei noastre.

21 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Desfătează-te în Domnul și El îți va împlini cererile inimii tale!
Psalmul 37.4

Singurul lucru din această lume care face cu adevărat plăcere inimii lui Dumnezeu este credința care se sprijină în mod simplu pe El. Putem fi siguri de acest lucru: credința care se sprijină în mod simplu pe El este de asemenea credința care Îl poate iubi, sluji și lăuda. Dumnezeu Își găsește plăcerea în Hristos, iar scopul nostru ar trebui să fie întotdeauna acela de a-L prezenta lui Dumnezeu pe Acela în care El Își găsește plăcerea.

Hristos trebuie să fie întotdeauna subiectul închinării noastre; iar El va fi așa în măsura în care suntem călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, lucrurile stau adesea altfel; fie în adunare, fie în viața privată, starea este joasă, iar duhurile ne sunt insensibile și apăsate! Suntem preocupați cu noi înșine, nu cu Hristos. Apoi Duhul Sfânt, în loc să-Și facă adevărata lucrare, aceea de a lua din lucrurile lui Hristos și de a ni le arăta, este obligat să Se ocupe cu noi înșine, făcându-ne să ne judecăm, din cauza căilor noastre abătute.

De ce starea din strângerile noastre laolaltă este adesea atât de joasă? De ce există atâta slăbiciune și atâta sterilitate? De ce sunt cântările și rugăciunile atât de lipsite de inspirație? De ce există atât de puțină închinare adevărată? De ce atât de multă agitație și activitate fără sens? De ce sunt atât de puține lucruri în mijlocul nostru care să învioreze inima lui Dumnezeu? atât de puține lucruri pe care El le numește: „Darul Meu, pâinea Mea, pentru jertfele Mele prin foc, de mireasmă plăcută Mie”? Pentru că suntem preocupați cu eul și cu lucrurile care țin de el – nevoile noastre, slăbiciunile noastre, încercările și greutățile noastre – și Îl lipsim astfel pe Dumnezeu de pâinea jertfei Sale. Nu facem altceva decât să-L lăsăm fără ceea ce I se cuvine, fără acele lucruri pe care inima Lui plină de dragoste le dorește.

J N Darby


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Plini de spaimă și de mirare, ei au zis unii către alții: «Cine este Acesta de poruncește chiar și vânturilor și apei și-L ascultă?»”
Luca 8.25

Acesta este Domnul Isus!

El este Creatorul, care poruncește și ia ființă. În același timp, El a fost smerit în viața Sa pe pământ.

El este Împăratul lui Israel de drept, anunțat de către profeți. Totuși, El nu a luptat pentru Împărăția Sa, ci S-a lăsat prins și condamnat la moartea de cruce.

El este Fiul lui Dumnezeu, care este la Tatăl în cer. Totuși, El S-a născut ca un copil în sărăcie și a fost pus într-o iesle.

El nu S-a considerat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci a fost gata să ia chip de rob și să devină Om ascultător.

El poartă întreaga creație prin cuvântul puterii Sale. Dar în Ghetsimani a venit un înger și L-a întărit.

El este Alesul din zece mii și totul la El este plăcut. Dar când oamenii L-au văzut, El nu avea o înfățișare care să-L facă de dorit.

El este imaginea Dumnezeului nevăzut. Totuși, fața Saa fost desfigurată mai mult ca a oricărui om.

El este Leul din Iuda, care are putere de neînvins. În același timp, El este Mielul care a fost înjunghiat.

El este stânca veacurilor. Totuși, El a trebuit să treacă prin ape adânci.

El este Prințul vieții. Cu toate acestea, El a murit la cruce, pentru că a vrut să mântuiască oameni păcătoși.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CĂLĂUZIREA DIVINĂ

„Înţelegeam că Domnul ne cheamă…” (Faptele Apostolilor 16:10)

Biblia spune: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia şi s-au pogorât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” (Fapte 16:6-10).

Dumnezeu are o metodă a ușii deschise. Când deschide El o ușă, tu trebuie să intri pe ea. Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că atunci când Dumnezeu l-a împiedicat pe Pavel să meargă în Asia, el nu a întrebat: „De ce, Doamne?”, ci și-a continuat călătoria. Pentru Pavel, faptul că a încercat ceva și nu a funcționat nu a fost mare lucru. El a crezut că darul său pentru Dumnezeu era inima lui deschisă și disponibilitatea de a călători, iar darul lui Dumnezeu pentru el era că îl va călăuzi mereu spre locurile în care trebuia să ajungă. Lucrul pe care Dumnezeu îl împiedică poate fi la fel de bine „călăuzire divină” precum lucrul pe care El îl îngăduie.

Fiecare ușă ce nu s-a deschis, fiecare ocazie de care n-ai profitat, fiecare telefon pe care nu l-ai dat sau primit – au fost poate și acestea călăuziri din partea lui Dumnezeu, la fel ca acelea care s-au întâmplat. Așadar, faptul că știi că nu poți rămâne unde ești acum poate fi punctul de pornire al călăuzirilor lui Dumnezeu în viața ta. Și călăuzirea Lui poate începe deseori cu o neliniște, cu un neastâmpăr profund în sufletul tău. Deci, spre ce te îndeamnă Domnul astăzi?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 11.8-16

Încă o dată în Biblie, Avraam şi ai lui sunt aleşi de Dumnezeu pentru a ne învăţa ce este credinţa. „Avraam, când a fost chemat, a ascultat”. Când asculţi de cineva fără a-i cunoaşte intenţiile înseamnă că ai încredere deplină în el. Atunci când Dumnezeu porunceşte, credinţa ştie să meargă (v. 8) şi, de asemenea, ştie să locuiască (v. 9). Patriarhului i s-a întâmplat să locuiască în Haran, când el trebuia să meargă până în Canaan (Fapte 7.4) şi, de asemenea, i s-a întâmplat să meargă în Egipt, când ar fi trebuit să locuiască în ţară (Geneza 12.10). Aici însă, Dumnezeu găseşte plăcerea să acopere paşii greşiţi, aşa cum şi trece sub tăcere râsul Sarei, tristul sfârşit al istoriei lui Isaac şi tristul început al celei a lui Iacov; El reţine din viaţa alor Săi numai ceea ce-L glorifică şi singură credinţa Îl poate glorifica.

În principiu nu este posibil să ai în acelaşi timp două patrii. Promisiunea unei cetăţi cereşti făcuse din Avraam şi din ai lui nişte străini pe pământ, lucru pe care ei nu s-au temut să-l proclame (v. 13; Geneza 23.4) şi pe care l-au şi arătat în mod clar locuind în corturi (2 Corinteni 4.18; 5.1). Pentru că lor nu le-a fost ruşine de Dumnezeul lor, de aceea nici Lui nu-i este ruşine de ei. El Îşi revendică acest nume de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov. Poate fiecare dintre noi să-L numească „Dumnezeul meu”?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: