Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 24, 2018”

24 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
Ioan 17.17

Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, dar acționează oare Duhul independent de Cuvânt? Călăuzind umblarea individuală, Duhul acționează prezentând Cuvântul pentru a fi priceput și aplicându-l conștiinței. Cuvântul este singurul standard, iar orice purtare neconformă cu el este îndată judecată de mintea spirituală și categorisită ca lucrare a cărnii, nu a Duhului Sfânt. Dacă acesta este standardul pentru purtarea individuală, nu este el și pentru acțiunea adunării? Nu călăuzește Duhul Sfânt lucrurile la fel și acolo? Iar dacă sunt făcute reguli și orânduieli fără autoritatea Cuvântului, n-ar trebui ca cei care gândesc duhovnicește să le dea la o parte și pe acestea ca pe lucrări ale inimii naturale, în loc de a le primi ca pe acțiuni ale Duhului lui Dumnezeu?

Este imposibil ca o duzină de moduri diferite de cârmuire și de reglementare a Bisericii să fie toate în conformitate cu Cuvântul. Și atunci cum se mai poate spune că ele sunt lucrarea Duhului? Iar dacă nu sunt, cum pot creștinii beneficia de călăuzirea Lui în a le aplica? Nu pun la îndoială nicio clipă binecuvântarea lui Dumnezeu rezultată în urma propovăduirii cu credincioșie a adevărului Său în orice sistem. Însă acest har nu dă aprobare sistemului care nu este potrivit Cuvântului Său, nici nu micșorează responsabilitatea celor credincioși cu privire la legătura lor cu un astfel de sistem. Sau Dumnezeu a stabilit o rânduială pentru Adunarea Sa, sau a lăsat ca voința omului să facă așa ceva! Dacă El a stabilit o rânduială, ea este clar obligatorie pentru toți, iar orice depărtare de la ea constituie un act de neascultare. Iar dacă El a lăsat rânduiala la latitudinea voinței și a înțelepciunii omului, ce poate ieși de aici decât confuzie și diviziuni?

T B Baines


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat și m-a scos la loc larg.”
Psalmul 118.5

Clipa prezentă

După cutremurul și tsunamiul din Japonia din martie 2011, un japonez a fost găsit la circa două mile în larg după ce, timp de două zile, a stat agățat de rămășițele locuinței sale. „Am crezut că astăzi va fi ultima zi din viața mea”, le-a răspuns bărbatul cu durere celor care l-au salvat. El a povestit echipei de salvare că împreună cu soția s-au întors acasă la scurt timp după ce cutremurul de 8,9 grade a lovit insula, pentru a lua câteva bunuri personale, dar în acel moment, orașul a fost lovit de tsunami. „Eu am supraviețuit, pentru că m-am prins de acoperișul casei, dar soția mea a fost luată de ape”, a spus japonezul cu durere în suflet.

Nu știm dacă acel japonez L-a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu și dacă a strigat la El după ajutor. Dar noi, care ne găsim într-o țară creștină și suntem înștiințați de astfel de pericole în care ne putem pierde pentru veșnicie, să ne folosim de clipa prezentă și să chemăm pe Dumnezeu chiar acum să salveze sufletele noastre! Orice amânare poate fi un veșnic „prea târziu”. Dumnezeu a pregătit totul pentru salvarea noastră: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). În mijlocul strâmtorărilor de pe acest pământ, să-L chemăm pe Mântuitorul, care Şi-a dat viața pe cruce pentru salvarea noastră, și El ne va salva din păcat și din pierzarea veșnică!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IDEI PENTRU STUDIEREA SCRIPTURII (3)

„Orişicine aude aceste cuvinte ale Mele…” (Matei 7:24)

Anumite produse au o etichetă pe care scrie: „Atenție! Acest produs poate dăuna grav sănătății.” În loc să te ajute, anumite studii biblice pot de fapt să te răscolească. Biblia spune: „Cunoştinţa îngâmfă…” (1 Corinteni 8:1). Cuvântul grecesc original conține ideea de a se umfla, ca un balon cu aer cald. După ce fariseul era ordinat, el putea recita pe de rost legea Vechiului Testament, ore în șir… Cu toate acestea, Domnul Isus a spus că fariseii sunt ca niște morminte – văruite, dar pline de oasele celor decedați…

Satan cunoaște Scripturile atât de bine, încât a putut cita din ele când L-a ispitit pe Domnul Isus în pustie. Care este principala caracteristică a lui Satan? Mândria. Este păcatul care l-a făcut să fie alungat din cer. Scopul principal al studierii Scripturii este să ne ofere o abordare corectă a vieții și să devenim mai dependenți de Dumnezeu.

În principal, oamenii citesc Biblia din trei motive:

1) Ca să găsească texte doveditoare care să vină în sprijinul concepțiilor lor.

2) Ca să găsească promisiuni care se aplică nevoilor lor specifice.

3) Ca să descopere principii după care să trăiască.

Dacă ești un om înțelept, vei fi membrul celui de-al treilea grup. Domnul Isus a zis: „pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.” Când au venit furtunile vieții, casa înțeleptului a rămas în picioare, în timp ce casa nebunului – cel care nu a pus în practică ceea ce a știut – s-a prăbușit la pământ. Cu cât a știut mai mult, cu atât a avut o responsabilitate mai mare. Așadar, dacă nu intenționezi să aplici cunoștințele pe care le-ai dobândit în urma studierii Scripturii, mai bine nu mai studia deloc!

Îndemnul pentru azi este: studiază Scriptura pentru a-ți schimba viața!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 12.4-17

Un copil este supus în familia lui educaţiei părinţilor. Aceasta îl va face să verse câteva lacrimi, dar, ajuns mare, va fi un lucru pentru care el le va putea mulţumi părinţilor. Dacă suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, este imposibil să nu avem de-a face cu disciplina Lui (v. 8), pentru că Dumnezeul sfânt doreşte să-Şi formeze copiii după imaginea Lui (v. 10).

Totuşi, această disciplină ne-ar putea conduce la două reacţii opuse: Mai întâi s-o dispreţuim, nesocotind-o; dar trebuie să fim „exersaţi de ea”, adică să ne judecăm înaintea Domnului, cercetând pentru ce motiv ne-a trimis El această încercare (Iov 5.17). Celălalt pericol este ca noi să pierdem curajul (v. 5; Efeseni 3.13). Să ne amintim atunci de numele dat credinciosului sub disciplină: „acela pe care-l iubeşte Domnul” (v. 6).

Să urmărim pacea cu toţi, însă fără ca aceasta să fie în dauna sfinţeniei (v. 14). Să nu uităm că noi înşine suntem obiecte ale harului şi să alungăm din inimile noastre rădăcinile de amărăciune (literal: germenii de otravă). La început ascunse, acestea se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt imediat judecate (Deuteronom 29.18).

Esau, care n-a putut fi numit în capitolul precedent alături de membrii familiei lui, este pomenit aici spre ruşinea lui veşnică. Fie ca niciunul dintre noi să nu-i semene!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: