Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Deci, când le-a spus: „Eu sunt!”, s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Ioan 18.6

Ioan ne prezintă aspectul divin al Persoanei Sale. Ar fi putut să părăsească acel loc din Ghetsimani, însă nu pentru aceasta venise. Putem vedea puterea divină și perfecțiunea dumnezeiască a dragostei Sale, totuși neexercitându-Și puterea, ci așezându-Se în spărtură, ca ucenicii să poată scăpa. Iar pe cruce, El este Acela care-Și dă duhul, la momentul hotărât de El. În Luca, găsim durerea și suferința Lui ca Om în Ghetsimani mai mult ca în oricare altă Evanghelie; iar pe cruce, aflat deasupra a tot ceea ce se întâmpla, El Își încredințează duhul în mâinile Tatălui. În Matei, El este oaia dusă la tăiere.

Cu cât privim mai mult drumul binecuvântatului nostru Domn pe acest pământ, cu atât mai mult ni se atașează inimile de El prin legături adevărate de afecțiune. El a fost singur mereu; ca Om aici jos a fost perfect singur și nimic nu încearcă inima mai mult ca acest lucru. A căutat milă și n-a găsit-o; a căutat pe unii care să vegheze împreună cu El, iar ei au adormit; a căutat pe unii care să stea alături de El, dar toți L-au părăsit și au fugit. Este trădat cu un sărut. A simțit acest lucru pe deplin. Urmăriți-L peste tot! Aceasta doboară mândria inimii, ne așază ca oameni foarte jos, însă Îl așază pe El ca Om într-o perfecțiune minunată; nu Om în slavă, ci un Om care trece prin orice lucru de natură să încerce inima în cel mai adânc fel; un Om pus la probă în orice chip, care Și-a plecat capul ca Jertfă, simțind aceasta atât de adânc, încât sudoarea I s-a făcut ca picăturile mari de sânge; care a trecut prin toate ca Om, pentru ca inimile noastre să-L poată urma; a trecut prin toate adâncurile, iar nouă nu ne-a rămas decât să stăm deoparte și să-L contemplăm. Este bine să nu fim și noi adormiți, precum ucenicii odinioară! Acesta este punctul care ne atrage afecțiunile și care ne cerne voința. Voința și afecțiunile nu merg niciodată împreună; voința reprezintă eul, afecțiunile însă se sprijină în mod necesar pe altul. El este Obiectul perfect – „De aceea Mă iubește Tatăl Meu, fiindcă Îmi dau viața ca iarăși s-o iau”. Dacă-L privim în smerenia umblării Sale, oferindu-Se pe Sine Însuși pentru noi, niciodată dând înapoi, perfect în toată înaintarea Lui și liniștit de parcă nimic nu se întâmpla – dacă privim la Hristos astfel prezentat nouă în Ghetsimani, vom mai putea oare să căutăm să ne satisfacem propria voință?

J N Darby

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea.”
Matei 3.17

Cerurile deschise

Găsim în Scriptură patru ocazii însemnate în care cerurile s-au deschis, și Isus Hristos a fost Subiectul fiecăreia din acele dezvăluiri. În aceea de care ne ocupăm aici, Duhul Sfânt coboară asupra Domnului Isus și El este recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Ce har minunat! Dumnezeu nu a trimis pe pământ un sistem filozofic, o religie, un înger, un heruvim, ci a trimis pe Însuși Fiul Său, Omul sfaturilor Sale. Când Hristos a luat în smerenie acest loc în mijlocul oamenilor, atunci pentru prima dată Dumnezeirea a fost pe deplin descoperită. Prin legătura lui Hristos cu omul, Dumnezeirea S-a descoperit în plinătatea ei. Natura Lui omenească a permis manifestarea Dumnezeirii. El era într-adevăr Om; însă Omul în care urmau să fie împlinite planurile lui Dumnezeu cu privire la oameni.

Isus Hristos și numai El singur S-a dovedit capabil să acționeze  asupra  tuturor  vârstelor,  națiunilor,  temperamentelor și condițiilor. El nu a fost numai Modelul cel mai înalt de virtute, dar și Dăruitorul puterii pentru practicarea ei, exercitând o influență atât de profundă, încât pe drept cuvânt se poate spune că simpla amintire a anilor Săi de viață pe pământ a făcut mai mult pentru transformarea omenirii decât toate expunerile filozofice. Isus Hristos este Izvorul vieții veșnice. Pe acest glorios Mântuitor, care S-a smerit așa de mult, să dorim să-L vedem mai presus de orice!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ABANDONEAZĂ LUCRURILE INUTILE!

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea” (Coloseni 3:16)

Se spune că doi tineri căsătoriți s-au hotărât să meargă împreună la vânătoare de rațe. Au auzit că le trebuie un câine bun pentru vânătoarea de rațe, așa că s-au dus la un adăpost pentru animale și și-au luat un astfel de câine. Au auzit că au nevoie și de o pușcă bună, așa că s-au dus la magazin și și-au cumpărat una. Apoi s-au dus la vânătoare. La sfârșitul zilei, nu vânaseră nici măcar o rață. Soțul i-a zis soției: „Dragă, cred că am făcut ceva greșit în toată treaba asta.” Soția i-a răspuns: „Dacă am arunca câinele puțin mai sus, poate că ar reuși până la urmă să prindă o rață!”

Zâmbim poate când auzim asemenea întâmplări, dar când vorbim de viața creștină cam la fel încercăm și noi să facem anumite lucruri: folosindu-ne de unelte nepotrivite sau care nu au nici un rost. Câinele nu este arma potrivită pentru vânătoarea de rațe – ai nevoie de praf de pușcă pentru a doborî rața.

De ce a scris Pavel: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”? Pentru că atunci când Cuvântul lui Hristos locuiește din belșug în inima ta, ești echipat cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Problema nu se rezolvă prin folosirea elementelor care au cauzat-o. Ai nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu, și aceasta se găsește în Cuvântul Său. Mai puțini de 30% dintre creștini citesc Biblia zilnic. Să ne gândim puțin: 70% dintre creștini caută răspunsuri în locuri greșite. Când ai o problemă, prima întrebare pe care trebuie s-o pui este următoarea: „Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta?” „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130).

În loc să faci lucruri care nu funcționează – întoarce-te la Cuvântul lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 1.1-12

Iacov se adresează fraţilor lui, creştini ieşiţi din iudaism, care nu au abandonat încă toate legăturile. Îi invită să privească încercarea ca o bucurie perfectă: două cuvinte care la prima vedere nu se potrivesc împreună. Totuşi, printre creştinii evrei, unii realizaseră aceasta (Evrei 10.34). Şi această experienţă se alătură declaraţiei lui Pavel: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce (cultivă) răbdare” (Romani 5.3; comp. cu Coloseni 1.11). Altă contradicţie aparentă este că, în timp ce răbdarea implică aşteptarea a ceea ce nu ai, Iacov adaugă: „neducând lipsă de nimic” (v. 4). Ceea ce vă poate lipsi cu adevărat nu sunt bunurile pământeşti, ci înţelepciunea. Atunci s-o cerem Domnului, cum a făcut tânărul Solomon (1 Împăraţi 3.9).

Chiar dacă este sărac, un creştin nu duce lipsă de nimic, pentru că Îl are pe Isus. Şi bogatul se poate bucura în smerenie în comuniune cu Cel care S-a făcut nimic şi S-a coborât până la moartea de cruce. Să-i invidiem pe cei care vor trece ca floarea ierbii? Să avem în vedere cununa vieţii. Aceasta îi va răsplăti pe cei care vor fi îndurat încercarea cu răbdare, altfel spus, a celor care-L iubesc pe Domnul (v. 12).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: