2 Noiembrie 2018
Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Evrei 13.13
Vedem că, după aproximativ treizeci de ani de la începuturile creștinismului, creștinii evrei erau în continuare conectați cu Ierusalimul și cu iudaismul, încă frecventând templul și aprobând jertfele care erau aduse aici. Poate că veți spune: «Acesta este un lucru foarte ciudat!». Este într-adevăr ciudat, și probabil că dacă noi am fi trăit în acea vreme, nu am fi avut răbdarea de care Dumnezeu a dat dovadă. Însă El i-a îngăduit. Trecuseră în jur de treizeci de ani și ei, iată, continuau să mențină o doctrină a harului și a faptelor. Aceste două lucruri nu se amestecă mai mult decât apa cu uleiul. Deci acești credincioși sunt îndemnați să iasă „la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”.
Caracteristicile taberei sunt patru la număr. În primul rând, ea avea un loc de închinare pământesc (în primă instanță, cortul întâlnirii; apoi, templul). În al doilea rând, ea avea o castă preoțească stabilită interpusă între închinători și Dumnezeu. În al treilea rând, avea o congregație de închinători compusă atât din persoane mântuite, cât și din cele nemântuite. În al patrulea rând, cu toții, individual și colectiv, erau sub lege în ce privește îndreptățirea.
Aceste patru lucruri au aplicație și astăzi și, prin urmare, zugrăvesc înaintea noastră ceea ce înseamnă tabăra, în forma pe care ea o are în creștinătate. Cuvântul lui Dumnezeu este: „Să ieșim deci la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”. Nu trebuie să ne închipuim că această ieșire este întotdeauna o chestiune ușoară pentru cei aflați în tabără. Te costă ceva ca să ieși din tabără. Cam după treizeci de ani de la primirea creștinismului, vedem că acești creștini evrei erau chemați să părăsească tabăra. E clar că aceasta însemna un preț de plătit – ruperea multor legături și a multor prietenii. Totuși, oricât de dificil ar fi fost, Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei era: „Să ieșim deci la El, afară din tabără”. Să căutăm să simțim împreună cu cei care o fac acum. Pentru unii este ușor; pentru alții, dimpotrivă, este un drum dificil și plin de încercări. Afecțiunile naturale și legăturile vechi îi țin pe mulți în denominațiuni.
„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.”
Psalmul 119.11,14
Cineva a comparat Biblia cu un oraș mare. Mulți oameni nu doresc să intre în acest oraș, pentru că le este teamă că se rătăcesc. Dar ei se înșală! În acest „oraș” se găsesc „alei” frumoase, largi, ca de exemplu Psalmii. Cine nu știe să se roage, se poate opri acolo. Găsim de asemeneastrăzile” Evangheliilor, care conduc la cruce. Cine vrea să pășească și să-și recunoască păcatele, va găsi mântuire veșnică pentru sufletul său și poate să-și continue calea sa bucuros și fără griji.
Orașul Bibliei numără 66 de alei, străzi și drumuri (cărți). Locuitorii ei nenumărați se numesc versete. Toate îl ajută pe străinul care vizitează orașul. La fiecare etaj al multor case locuiește un verset. Cea mai mare casă se găsește în interiorul orașului și adăpostește 176 de versete. Se află pe aleea Psalmi, Nr. 119.
Nu uita să vizitezi strada Ioan, la Nr. 3, etajul 16. Acolo vei face cunoștință cu primul verset, de a cărui adresă îmi aduc aminte. Îmi place mult.
Poate la început îți vine greu să găsești strada dorită. Dar poți studia planul orașului așezat chiar la intrarea în el (cuprinsul). Ia-ți timp să vizitezi toate versetele. Dacă te afli la adresa corectă, la numărul corect și cauți etajul corect, îl găsești desigur. Şi curând vei avea în acest mare oraș mulți prieteni buni!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
JURNALUL CĂLĂTORIEI SPIRITUALE
„Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar…” (Exod 24:4)
Unul din secretele succesului extraordinar din viața lui Moise a fost acesta: a petrecut timp cu Dumnezeu în fiecare zi și a scris tot ce i-a spus Dumnezeu.
Și tu ar trebui să faci la fel, deoarece scrisul:
1) îți limpezește gândurile;
2) îți oferă o evidență permanentă la care poți apela oricând;
3) te ajută să-ți măsori progresul. Noi ținem minte numai lucrurile pentru care punem timp deoparte să le consemnăm.
Unul dintre cei mai cunoscuți misionari americani a fost Jim Elliot, care a devenit martir pentru Hristos în 1956 în Ecuador. El avea un jurnal spiritual în care și-a notat un lucru interesant: „Tiparul meu de lectură devoțională a fost distrus. Nu l-am mai redobândit niciodată. Rugăciunea de unul singur era dificilă. Acum îmi e prea greu să cobor din pat dimineața. Am luat hotărâri în această privință mai demult, dar nu le-am respectat.” Astfel de scrieri devin oglinzi care reflectă adevărata stare spirituală – o stare este ușor de uitat dacă nu te privește în față în fiecare zi.
Elliot, la fel ca noi toți, s-a luptat cu disciplinele spirituale. Dar spre deosebire de majoritatea dintre noi, el a ținut o evidență scrisă a eșecurilor sale spirituale, precum și a victoriilor sale spirituale. Faptul de a ține un astfel de jurnal te obligă să reflectezi la adevărata stare a inimii tale, să consemnezi progresul, să-ți recapeți avântul, să respingi obiceiurile rele, să le întărești pe cele bune… și te ajută să-ți împlinești scopurile spirituale. Mai cunoști o altă disciplină care îți oferă astfel de beneficii? Nu? Atunci, începe un jurnal al călătoriei tale spirituale, astăzi!
Volumul V de Jean Koechlin
Iacov 4.1-12
O ceartă între copii ai lui Dumnezeu arată negreşit că voinţa fiecăruia dintre ei nu a fost zdrobită. Domnul ne arată că aceasta este încă un obstacol care împiedică rugăciunile noastre să fie ascultate (citiţi Marcu 1.25). Pot fi două motive pentru care nu primim răspuns. Primul este că nu cerem, deoarece „oricine cere, capătă” (Matei 7.8). Al doilea, pentru că cerem rău. Aici nu este vorba de forma stângace a rugăciunilor noastre (oricum, nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui Romani 8.26), ci de scopul lor. Avem în vedere gloria Domnului, sau satisfacerea poftelor? Aceste două principii nu se pot împăca.
Iubind lumea, trădăm cauza Dumnezeului nostru, pentru că lumea I-a declarat război, răstignindu-L pe Fiul Lui, iar neutralitatea este imposibilă (Matei 12.30).
Invidia şi pofta sunt lucrurile cu care ne atrage lumea, dar Dumnezeu ne dă infinit mai mult decât ne poate oferi lumea: un har mai mare (v. 6; Matei 13.12). Fie ca aceia care au învăţat de la Mântuitorul blândeţea şi smerenia (Matei 11.29) să poată gusta acest har. Dar, pentru a experimenta virtuţile harului, trebuie mai întâi să fi ajuns conştient de propria mizerie (v. 8, 9; comp. cu Ioel 2.12,13).
Mana Zilnica 