7 Mai 2021
Și Iosif a căpătat favoare în ochii lui și-i slujea. Și l-a pus peste casa lui și a dat în mâna lui tot ce avea.
Geneza 39.4
Ne putem gândi la Iosif ca la un tânăr care purta o haină multicoloră și care a fost aruncat într-o groapă. Ne putem de asemenea gândi la el ca la un interpret de vise sau ca la un mare conducător, însă viața lui Iosif ne oferă una dintre cele mai complete imagini ale slujirii evlavioase. Viața lui este o frumoasă ilustrare a vieții Slujitorului perfect – Domnul Isus. Iosif a trecut de la fiu al tatălui său la slujitor al altora, iar apoi la suveran al țării. El n-a trecut de la fiu la suveran fără să fie mai întâi un slujitor. Ce imagine minunată a Celui care a părăsit tronul din ceruri, a devenit slujitorul tuturor, după care a suferit și a murit în locul nostru pe cruce. Ca rezultat al unei asemenea lucrări, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult.
Iosif a fost scos din groapă pentru a fi vândut ca rob, însă citim că a găsit favoare înaintea căpeteniei gărzii lui faraon. Iosif avea o adevărată inimă de slujitor, iar Dumnezeu l-a făcut să prospere. A fost supus la multe teste și încercări, însă nu s-a oprit din a-i sluji pe ceilalți. Cum a putut el să păstreze această linie? Privind doar la Cel pe care, dincolo de oameni, Îl slujea cu adevărat. Chiar și atunci când soția lui Potifar a încercat să-l ademenească, Iosif a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”. Iosif L-a onorat pe Dumnezeu în orice împrejurare.
A-i sluji pe alții nu a însemnat pentru Iosif nici o corvoadă și nici doar o simplă datorie, ci el și-a găsit plăcerea să o facă. Acest lucru nu poate fi posibil decât în măsura în care ne dedicăm principiilor sacrificiului în slujire și în care lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să ne transforme în slujitori care-L onorează pe Hristos. O lecție importantă din viața lui Iosif – și, cu mult mai mult, din viața Domnului nostru Însuși – este că a fi slujitori nu este ceva ce facem, ci ceva ce suntem.
T. Hadley, Sr.
Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei care se tem de El.
Psalmul 103.13
Cum se îndură un tată
Un tată trebuie să le interzică copiilor săi anumite lucruri care sunt periculoase pentru ei. Copiii nu înțeleg adesea de ce nu se pot cățăra în acel copac… sau de ce nu pot sări de pe acel zid… Deseori ei încalcă, în secret, interdicția și se rănesc.
Cum se comportă un tată bun? În inima sa, el este plin de îndurare față de copilul neascultător. Totuși, își va disciplina copilul, pentru ca acesta să învețe să respecte limitele stabilite.
Tatăl ceresc procedează la fel cu noi. El ne dă în Cuvântul Său indicatoare de avertizare, pentru că dorește să ne binecuvânteze și să ne protejeze de pericole. Totuși, câteodată avem impresia că noi știm mai bine și nu dăm ascultare poruncilor Lui. Atunci nu este de mirare că avem parte de pagube spirituale.
Dumnezeul și Tatăl nostru vede necazul în care ajungem din cauza voinței proprii și este plin de îndurare față de noi. Deși nu L-am ascultat, El nu ne părăsește, ci ne ajută să revenim pe cale. El nu ne va scuti de urmările unui pas greșit sau ale unei căi greșite, dar, în harul Său, ne ajută să le suportăm.
S-ar putea să ajungem în dificultăți fără să fim vinovați. Dumnezeul și Tatăl nostru știe cât de mult suferim din cauza acestor dificultăți. El are milă de noi și ne poartă de grijă cu îndurare, ca să putem suporta situația dificilă.
„Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea și adevărul Tău mă vor păzi totdeauna” (Psalmul 40.11).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 4.12-22 · Efeseni 5.22-33
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ROAGĂ-TE PENTRU O PERSPECTIVĂ SPIRITUALĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele” (Proverbele 20:5)
Cei ce-l cunoșteau pe Simon Petru știau că era un om impulsiv și tentat să „dea cu bâta-n baltă”. Dar Domnul Isus a văzut altceva la Simon; de aceea i-a schimbat numele în Petru, ceea ce însemna că el era o piatră potrivită pentru o temelie. Oare îți poți imagina uimirea de pe fețele ucenicilor când Isus i-a zis (Matei 16:18): „tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”? Dar Petru a devenit într-adevăr un stâlp, un lider respectat și un fondator al bisericii. Și toate astea, datorită capacității și disponibilității Domnului Hristos de a privi dincolo de suprafață și de a vedea ce se află înăuntru. Faptul că suntem creați după chipul lui Dumnezeu ne dă un potențial imens, însă uneori e nevoie ca „un om cu pricepere” să recunoască acest fapt și să-l pună în valoare. Prea mulți dintre noi vedem numai ce se află la suprafață. Așa că ne grăbim să etichetăm pe cineva ca fiind arogant, iute la mânie, slab etc. Însă când ai o perspectivă spirituală, vezi dincolo de toate acestea, vezi speranțele și fricile din spatele comportamentului unei persoane.
Noi nu avem nevoie de critici autodeclarați, ci avem nevoie de:
1) Părinți care se roagă pentru copiii lor, care văd dincolo de slăbiciunile lor și care scot la iveală unicitatea lor;
2) Soți și soții care caută comorile ascunse în partenerii lor;
3) Oameni de afaceri care își tratează angajații cu respect și care știu să combine responsabilitățile lor cu talentele lor.
4) Credincioși care îi iartă pe creștinii imaturi, și care trudesc și lucrează să-i ajute pe aceștia să se dezvolte.
5) Câștigători de suflete care îi văd pe cei pierduți prin ochii Domnului Isus, și care sunt conștienți de ceea ce poate face puterea Sa transformatoare. Așadar, roagă-te pentru a avea o perspectivă spirituală asupra lucrurilor!
de Jean Koechlin
Isaia 11:1-16; 12:1-6
Versetele 18, 19, 33 şi 34 din cap. 10 îl compară pe Israel cu o pădure semeaţă în care securea şi ferăstrăul (Asiria, instrument în mâna Domnului, v. 15) vor face mari defrişări. Arborele regal al lui Iuda va fi şi el doborât, pentru că în curând nu va mai fi niciun descendent din David pe tron. Dar, după cum în natură se întâmplă ca dintr-un buştean proaspăt tăiat să prindă viaţă lăstari tineri, plini de sevă, tot astfel, din „tulpina lui Isai” (11.1), aparent moartă, a apărut un Vlăstar cu totul nou: „o Odraslă”, care a crescut înaintea lui Dumnezeu şi a adus rod bogat în Duhul (11.2).
Vlăstarul, Rădăcina şi Urmaşul lui David (v. 1,10; Apocalipsa 22.16) sunt nume pe care Domnul Isus le poartă în raport cu binecuvântarea lui Israel şi a lumii. Atunci vor domni pe pământ dreptatea şi pacea, chiar şi între animale. Ce contrast între acest tablou încântător al împărăţiei milenare şi starea de azi a creaţiei care încă „suspină”
şi este în „dureri de naştere”, aşteptând odihna şi gloria viitoare! (Romani 8.1922). Toţi surghiuniţii (exilaţii) lui Israel vor avea parte de această împărăţie: ei se vor întoarce de unde sunt răspândiţi (în diaspora), precum altădată poporul din robia sa în Egipt. Iar cap. 12 le va pune pe buze lauda finală, laudă care aduce aminte de cea dintâi cântare a lui Israel (comp. v. 2 cu Exod 15.2).
Mana Zilnica 