Mana Zilnica

Mana Zilnica

3 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței.

Evrei 12.2


S-a spus că Evrei 11 este ca o galerie de artă a credinței și că versetul 2 din capitolul 12 ne prezintă marea Capodoperă. Pe măsură ce vizităm această galerie, putem admira portretele prezentate, însă Capodopera le pune pe toate în umbră. Doar Isus este Căpetenia (Originea) și Desăvârșitorul credinței. Toți ceilalți au manifestat diferite trăsături ale credinței; sclipiri ale ei au fost văzute în diverse etape ale vieții lor. În El însă, întreaga întindere a credinței a fost văzută, în tot timpul, de la început și până la sfârșit.

Cel care a fost exemplificarea perfectă a credinței ne este prezentat ca Țintă a noastră, ca Obiect al credinței noastre. În aceasta noi avem un imens avantaj față de toți eroii credinței menționați în Evrei 11, fiindcă ei au trăit într-o perioadă când un astfel de Obiect nu putea fi cunoscut. Credința este un fel de ochi sau de telescop al sufletului, de aceea credința vede. În pasajul nostru, credința privește la Isus. Dacă Domnul umple întreaga perspectivă a sufletelor noastre, vom găsi în El motivația și energia pentru a alerga cu răbdare în alergarea care ne stă înainte.

Mai mult, El este Exemplul nostru. El S-a confruntat cu orice fel de obstacol pe drumul credinței pe care l-a străbătut. N-a avut de îndurat doar împotrivire din partea păcătoșilor, ci și crucea, cu toată rușinea pe care ea a implicat-o. Rușinea crucii a fost însă disprețuită de El, însă cine poate spune toate suferințele pe care le-a implicat ea? Deși nu vom putea înțelege vreodată pe deplin ce a însemnat crucea pentru El, avem totuși cunoștința deplină a faptului că El a răbdat-o.

În ce privește suferințele pentru păcat, Domnul Isus este absolut singur și în acestea este cu neputință ca El să fie Exemplul nostru.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus Hristos spune:] „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor”.

Apocalipsa 1.17,18



„Am fost mort și, iată, sunt viu!”

La ora de limba română, elevii au învățat să conjuge verbul „a fi” la timpul prezent și la timpul perfect compus: „Eu sunt, tu ești…” și „eu am fost, tu ai fost…”. Profesoara le-a explicat: „Prezentul arată că acțiunea este săvârșită în momentul vorbirii, iar perfectul compus arată o acțiune realizată și terminată în trecut”.

Elevii au început să dea exemple: „Eu am fost tânăr – eu sunt bătrân. Eu am fost trist – eu sunt bucuros. Eu am fost mort – eu sunt viu”. Robert a intervenit imediat: „Eu am fost mort – eu sunt viu nu merge. Dacă ai murit, atunci ești și rămâi mort!”.

Robert avea dreptate. Nimeni nu poate spune la trecut „am fost mort” și apoi la prezent „sunt viu”.

Să ne gândim însă la cuvintele rostite de Însuși Domnul Isus: „Am fost mort și, iată, sunt viu!”. Ce realitate pătrunzătoare exprimă aceste puține cuvinte: Domnul Isus a fost mort, dar El nu mai este mort! Da, Isus a murit la cruce și apoi a fost înmormântat. Dar a treia zi a înviat. Martori oculari fără număr L-au văzut pe Domnul după învierea Sa.

În lucrarea Sa de răscumpărare la cruce, Domnul Isus a câștigat, prin propria Sa moarte, biruința asupra morții și asupra întregii puteri a diavolului. Toți cei care cred în Isus Mântuitorul au parte de biruința Lui asupra morții. El ne promite: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25). Și ce a promis Domnul Isus se va împlini, pentru că El Își respectă cuvântul.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.12-26 · Efeseni 4.17-24

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PLÂNGI ȘI MERGI MAI DEPARTE – Fundația S.E.E.R. România

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare…” (Psalmul 84:6)


Dacă ai fost crescut într-o cultură în care manifestarea emoțiilor era considerată un semn de slăbiciune, atunci tu trebuie să înveți că plânsul în urma unei pierderi este un proces sănătos – și biblic. Sfânta Scriptură ne spune: „Când străbat aceştia (adică, cei ce se încred în Dumnezeu) Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:6-7). Atunci când puterea ta vine de la Domnul, poți umbla prin „Valea Plângerii” și poți să ieși din ea mai puternic. Durata de timp pe care o petrece fiecare dintre noi în acea vale poate fi diferită, dar vine o vreme în care trebuie să acceptăm voia lui Dumnezeu și să mergem mai departe. Așadar, de multe ori suntem șocați de moartea cuiva drag, însă Dumnezeu nu este.

Împăratul David a zis: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Și oricât ai încerca, tu nu poți face nimic ca să schimbi acest lucru. Adevărul este că noi nu plângem „ca ceilalţi, care n-au nădejde.” (1 Tesaloniceni 4:13). Într-o zi, ne vom reîntâlni cu persoanele dragi nouă în prezența Domnului și nu ne vom mai despărți niciodată. Pentru noi nu există „Adio”, ci doar „La revedere!” Între timp, dacă ai nevoie de ajutor, nu te jena să-l ceri! Nu uita: „Prietenul adevărat… în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17).

Roagă-L pe Dumnezeu să te conducă la o persoană, un consilier sau un grup de sprijin care te poate ajuta să identifici sentimentul care te ține blocat în ciclul durerii. Prețuiește amintirea celui drag, dar mergi mai departe… și împlinește-ți menirea pentru care ai venit pe pământ!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 7:1-25


După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să-şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr-o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să-L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într-un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu-se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu-şi vor putea împlini planurile lor rele. Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: Dumnezeu cu noi (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: