27 Decembrie 2020
Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
Geneza 45.5
Vedem la cruce felul în care s-au întâlnit vrăjmășia și dragostea, păcatul și harul. Omul a manifestat la Golgota întreaga lui vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. De partea Lui, Dumnezeu a manifestat cea mai înaltă dragoste a Sa. Ura și dragostea s-au întâlnit, însă dragostea s-a dovedit biruitoare. Dumnezeu și păcatul s-au întâlnit – Dumnezeu a triumfat, iar păcatul a fost înlăturat.
Dacă dorim cu adevărat să cunoaștem ce simțăminte sunt în inima lui Dumnezeu cu privire la om, trebuie să privim la crucea pe care Isus Hristos a fost răstignit, după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu. Este adevărat, așa cum am văzut deja, că omul L-a crucificat și L-a omorât pe Cel Binecuvântat. Aceasta este partea întunecată a lucrurilor. Există însă și o parte luminoasă, pentru că Îl vedem pe Dumnezeu în toate acestea. Fără îndoială, omul a făcut tot răul care i-a stat în putință la cruce, însă Dumnezeu a fost deasupra lui; ba chiar deasupra tuturor puterilor de pe pământ și de sub pământ, care și-au unit puterile în ura lor față de Fiul Său preaiubit.
Avem o imagine a tuturor acestor lucruri în ceea ce s-a întâmplat cu Iosif și cu frații săi. În ura lor, aceștia l-au aruncat în groapă, după care l-au vândut ismaeliților. Aceasta a fost partea întunecată. Remarcați apoi însă aceste cuvinte ale lui Iosif: „Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. Aceasta a fost partea luminoasă. Însă cui le-au fost adresate aceste minunate cuvinte de har? Unor inimi zdrobite și unor conștiințe străpunse. Doar unii ca aceștia, care și-a luat locul adevărat, care au acceptat judecata lui Dumnezeu împotriva lor înșiși, care au recunoscut că jertfa de la cruce este măsura vinovăției lor, doar ei pot aprecia crucea ca fiind expresia inimii pline de dragoste a lui Dumnezeu față de ei. Ei pot pătrunde în gloriosul adevăr că aceeași cruce care a demonstrat ura omului față de Dumnezeu a demonstrat și dragostea lui Dumnezeu față de om. Aceste două lucruri merg întotdeauna împreună. Doar atunci când ne vedem și ne recunoaștem vina, dovedită din plin la cruce, putem experimenta puterea curățitoare și dătătoare de pace a sângelui prețios care ne curățește de orice păcat.
C. H. Mackintosh
Și ea a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
Luca 2.7
Niciun loc pentru Isus
În urmă cu aproximativ două mii de ani, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a veni ca Salvator pe pământ. Dar nu s-a găsit niciun loc pentru El. După ce S-a născut, Maria a trebuit să-L pună pe Pruncul Isus într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu a fost niciun loc pentru ea.
Mai târziu, Isus Hristos a simțit și mai violent respingerea. Când le-a vorbit oamenilor despre harul lui Dumnezeu, au vrut să-L arunce de pe munte. Ei L-au disprețuit, pentru că El îi iubea pe cei marginalizați. Mai mult, El era un spin în ochii lor, pentru că El le-a dezvăluit sfințenia lor aparentă și a condamnat tot ce nu era în acord cu Dumnezeu. Dreptatea Lui incoruptibilă le era mai mult decât neplăcută. De aceea au strigat la sfârșit: „Ia-L, ia-L, răstignește-L” (Ioan 19.15).
După moartea și învierea Sa, Isus Hristos S-a înălțat la cer. El nu mai trăiește aici. Și totuși Se adresează inimii cu această întrebare: ce loc Îi dai tu Pruncului din iesle?
De sărbători, mulți se gândesc să Îi elibereze un colțișor din inimă: câteva cântări despre nașterea Sa, o slujbă religioasă – suficient pentru un an de zile.
Atât pentru Isus? El vrea să aibă un loc de găzduire permanent la noi. Vrea să hotărască asupra întregii noastre vieți. Să-L primim prin credință și să-I predăm Lui totul. Acest pas al credinței are ca urmare binecuvântarea veșnică. Atunci noi aparținem Domnului Isus care ne ține pentru totdeauna în mâna Sa puternică.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU-ȚI COMPROMITE CARACTERUL ȘI CONVINGERILE! – Fundația S.E.E.R. România
„Cumpără adevărul, şi nu-l vinde…” (Proverbele 23:23)
La începutul anilor ’70 din secolul trecut, guvernul irakian a arestat un grup de studenți americani acuzându-i pe nedrept, de spionaj. Pentru a obține de la ei recunoașterea vinovăției, i-au torturat. Li s-a spus că dacă vor recunoaște că sunt spioni, vor fi eliberați. Cu alte cuvinte: „N-are nimeni nevoie de adevărul tău! Recunoaște minciuna mea!” Pe măsură ce presiunile și durerea se intensificau, unul câte unul au recunoscut crime pe care nu le comiseseră niciodată – cu excepția unui student. Dar au intensificat tortura, și singurătatea izolării ajunsese de nesuportat, așa că și el ajunsese în pragul renunțării. Dar, tot nu a făcut-o! În cele din urmă, au anunțat că au finalizat cazul său, și că ori recunoaște, ori va muri. I-au adus o declarație, i-au pus pistolul la tâmplă, l-au armat și au dat drumul la cronometru. Din celula sa, auzise asemenea execuții și știa de ce sunt în stare cei ce-l țineau captiv. „Scrie-ți numele” i s-a spus „și vei trăi,” dar el a refuzat. Și-a închis ochii, s-a încordat tot, și s-a pregătit să moară. Au apăsat pe trăgaci… dar nu a fost decât un declic – pistolul nu era încărcat!
Studentul a fost în cele din urmă eliberat… și a aflat mai târziu că toți ceilalți studenți, care recunoscuseră ce nu comiseseră, fuseseră spânzurați în piața publică. El era singurul supraviețuitor! În acea zi, el a învățat o lecție memorabilă și valoroasă despre confruntarea cu vremurile grele, și anume: Compromisul reprezintă un risc mult mai mare decât curajul.
Așadar, cuvântul pentru tine astăzi conține trei sfaturi.
1) Nu e niciodată bine să faci răul.
2) Nu e niciodată greșit să faci binele.
3) Întotdeauna e bine să faci binele!
de Jean Koechlin
Estera 7:1-10
Acţiunea se derulează într-un ritm rapid. Acum ne aflăm în stadiul final, când împărăteasa dezvăluie lucrurile şi Haman se îngrozeşte. El este potrivnicul, vrăjmaşul, răul, trei nume pe care, în Cuvântul lui Dumnezeu, le poartă însuşi diavolul! Şi, pe loc, sub porunca împăratului, Haman este spânzurat chiar pe lemnul pe care el îl pregătise pentru Mardoheu (Psalmul 7.14-15). Această scenă evocă pentru noi un ansamblu de fapte cu mult mai măreţe decât acestea. Aşa cum Mardoheu nu s-a plecat înaintea persoanei favorite împăratului, Hristos a fost singurul între fiii oamenilor care nu S-a plecat înaintea lui Satan. Cunoaştem răspunsul Lui în momentul ispitei: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti„ (Matei 4.9-10).
Astfel, nefiind în stare să-L facă pe acest Om desăvârşit să Se plece, Vrăjmaşul n-a încetat până nu s-a debarasat de El. Cu acest scop i-a ridicat pe oameni împotriva lui Isus, stârnindu-i să-I pregătească crucea, la fel cum Haman a pregătit-o pentru Mardoheu (deşi acesta n-a fost atârnat pe ea). Ori tocmai această cruce, prin care Satan credea că triumfase şi că terminase cu Hristos, i-a marcat de fapt propria înfrângere finală (citiţi Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Fiecare efort al urii sale nu s-a întors decât spre propria-i distrugere … şi în acelaşi timp spre mântuirea noastră.
Mana Zilnica 