26 August 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Tu ai ochi prea curați ca să privească răul și nu Te poți uita la răutate.
Habacuc 1.13
Când Dumnezeu lucrează pocăința într-un suflet, El arată întâi păcătosului ce înseamnă păcatul în ochii Săi, apoi îi înfățișează efectele răului și întinderea lui, iar în cele din urmă rădăcina lui. În primele capitole ale Epistolei către Romani, până la mijlocul capitolului cinci, se vorbește despre roadele pomului rău, adică despre păcate. Apoi, până la capitolul opt, despre rădăcina pomului, adică păcatul. În acest capitol este menționat și efectul păcatului asupra creației care suspină.
Însă nu numai că suspină creația sub efectele exterioare ale păcatului, însă influența otrăvitoare a acestuia a afectat cele mai intime părți ale ei. Păcatul a pătruns în întreaga creație și a corupt totul. Mânia, gâlceava, invidia, lăcomia, răzbunarea și violența sunt lucruri pe care le putem observa peste tot în lumea animală din jurul nostru, de la leul feroce până la albina înfuriată, de la câinele domestic până la lupul sângeros. Prin microscop putem vedea într-o singură picătură de apă mii de organisme mici, invizibile cu ochiul liber, urmărindu-se și mâncându-se unele pe altele. Legea celui mai puternic există nu numai printre oameni, ci și printre animale, de la vulturul din înaltul cerului până la bacteria din picătura de apă. În Împărăția de o mie de ani, sub sceptrul Prințului păcii și al Împăratului dreptății, la vremea libertății slavei copiilor lui Dumnezeu, întreaga creație va fi eliberată din robia stricăciunii. Atunci Satan, șarpele cel vechi, va fi aruncat și închis în Adânc.
Roadele păcatului sunt ușor de observat de către oameni și sunt judecate și pedepsite dacă aduc prejudicii societății omenești. Însă este uimitor să vezi cât de puțin, chiar printre creștini, este observat, judecat și osândit păcatul în natura sa reală și în efectul său cu totul dăunător.
J. A. von Poseck
SĂMÂNȚA BUNĂ
Să mângâiați pe cei deznădăjduiți, să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători față de toți. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău.
1 Tesaloniceni 5.14,15
Valoarea unei încurajări (1)
Dante Gabriel Rossetti, renumit artist și poet al secolului al XIX-lea, a fost abordat într-o zi de un domn mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schițe și desene și l-a rugat pe maestrul Rossetti să-și arunce o privire peste ele și să-i spună dacă au vreo valoare sau măcar dacă anunță vreun potențial talent. Rossetti le-a privit cu atenție și imediat și-a dat seama că erau fără valoare, că erau lipsite de orice indiciu al vreunui talent artistic. Rossetti era un om bun, dar în același timp și foarte realist. Astfel i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putință, că picturile sale aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minți pe acel om.
Bătrânul a fost întristat, dar se pare că era pregătit să audă concluziile lui Rossetti, oricare ar fi fost ele. Și-a cerut scuze că i-a răpit din timp și l-a rugat să mai privească niște desene, de astă dată ale unui tânăr student. Rossetti s-a uitat la al doilea set de desene și imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l dezvăluiau. „Acestea sunt bune. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat și încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci mult și nu va renunța la dezvoltarea talentului său”, a zis artistul. Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mișcat de aceste cuvinte și a întrebat: „Cine este tânărul? Fiul tău?”. — „Nu”, a spus cu tristețe bătrânul. „Sunt eu în urmă cu 40 de ani. Dacă aș fi auzit atunci cuvintele tale… La vremea respectivă am fost descurajat și am renunțat prea devreme”.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ELIBERARE PRIN IERTARE – Fundația SEER
„Uitând ce este în urma mea…” (Filipeni 3:13)
Biblia ne învață că, cu cât este mai mare ofensa, cu atât mai mare este nevoia de a-l ierta pe cel ce ți-a greșit, pentru a-ți putea continua viața. Mai ții minte că atunci când erai mic, părinții tăi îți spuneau să închizi ușa? Iar ei îți spuneau asta pentru ca iarna făceai să intre frigul în casă, iar vara făceai să intre căldura. Iertarea închide ușa în fața trecutului tău.
Apostolul Pavel, care a ucis creștini înainte să devină el însuși creștin, le-a mărturisit filipenilor: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…”
Numai când lași din mână strânsoarea trecutului, poți apuca strâns viitorul.
Uitarea este o decizie, una pe care uneori trebuie s-o iei zilnic, sau chiar în fiecare oră!
Concluzie: trebuie să ierți de fiecare dată când lucrul care te doare își face simțită prezența (vezi Matei 18:21-22). Vindecarea completă poate dura luni sau chiar ani. Când cineva te rănește profund, trebuie să-ți propui în inima ta să ierți, până te eliberezi de influența acelei persoane. Indiferent ce a luat de la tine (prin abuz, abandon, trădare, manipulare sau dezamăgire), amărăciunea va prelua controlul! Este ca și cum ți-ai bate singur cuie în talpă. Neiertarea face ca persoana care te rănește să o facă în continuare.
Deci, până când problema nu este rezolvată, va trebui să te pleci pe genunchi în fiecare zi și să te rogi: „Doamne, prin propria mea voință, îl/o iert pe____ și te rog s-o/să-l binecuvântezi. Îl/o încredințez în mâna Ta, iar eu vreau să-mi continui viața. Ajută-mă Te rog!” Aceasta este singura cale spre libertate, nu există scurtătură!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 9:17-34
Alţi leviţi sunt menţionaţi în capitolul 9. Aceştia sunt uşierii. Funcţia lor este foarte importantă. Ea poate fi rezumată printr-o scurtă poruncă de care Domnul ne reaminteşte într-o mică parabolă: „Şi (stăpânul) arată fiecăruia lucrarea sa şi porunceşte portarului să vegheze„ (Marcu 13.34).
Veghere asupra vaselor şi a uneltelor, asupra jertfelor, asupra hranei, asupra accesului în Casă! Cu câtă grijă aduceau aceşti leviţi uneltele pe care aveau misiunea să le păzească, numărându-le şi renumărându-le! (v.28; citiţi şi 2 Cor. 8.20,21). Acest serviciu corespunde în Noul Testament cu cel al supraveghetorilor, păstorilor sau bătrânilor. Ei sunt cei care, în mod particular, au avut şi încă au în grijă sufletele şi menţinerea doctrinei sănătoase în adunări. Este un serviciu de încredere şi de onoare, pentru care ei vor avea de dat socoteală la venirea Domnului!
Aceşti uşieri erau descendenţii lui Core răzvrătitul (Numeri 16). Dar ei au preferat să fie uşieri la pragul casei Dumnezeului lor, decât să locuiască în „corturile răutăţii”, cum făcuse tatăl lor. Ne amintim de frumosul Psalm 84 compus de aceşti fii ai lui Core: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor … căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte” (Psalmul 84.1,10). Cui a încredinţat Dumnezeu grija casei Lui, a adunării? Acelora care sunt legaţi de ea şi care-L iubesc (Ioan 21.15-17).
Mana Zilnica 