12 Iunie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
El ți-a arătat, omule, ce este bine. Și ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci ce este drept și să iubești bunătatea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
Mica 6.8
Aceste cuvinte din cartea Mica nu sunt o repetare a legii, ci aici Dumnezeu accentuează faptul că legea cerea anumite caracteristici morale, care nu se întâlnesc des. Câți oameni se poartă întotdeauna cu dreptate, iubind bunătatea și umblând smeriți cu Dumnezeul lor? Ar îndrăzni cineva să spună că nu a falimentat niciodată în aceste lucruri? Din nefericire însă, natura omului este atât de păcătoasă, încât descoperă că este imposibil să trăiască așa.
Nicodim era fără îndoială un om integru. Când a venit la Isus, el credea că are nevoie doar de puțină învățătură, însă Domnul i-a spus: „Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3). Fără nașterea din nou, calitățile prezentate în Mica nu pot fi găsite în niciun om.
Legea lui Moise și instrucțiunile din Mica 6.8 au fost date de Dumnezeu nu fiindcă El Se aștepta ca oamenii să asculte de ele, ci mai degrabă pentru a-i face să înțeleagă faptul că este imposibil să asculte, oricât de mult ar încerca. Omul are nevoie de nașterea din nou, lucrată prin puterea Duhului lui Dumnezeu și prin intermediul Cuvântului; trebuie ca păcatele să-i fie iertate prin jertfa scumpă a lui Hristos și să aibă acea viață nouă care nu este contaminată de păcat. El este total dependent de intervenția lui Dumnezeu în har.
Această viață nouă ne va face să acționăm cu dreptate, să iubim bunătatea și să umblăm smeriți cu Dumnezeul nostru – și niciodată nu ne va face să ne mândrim că trăim astfel. Natura cea veche va încerca să acționeze, iar acest lucru trebui să ne țină smeriți și dependenți de Domnul. „Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin” (Iuda 24,25).
L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
Curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ.
Geneza 9.13
Curcubeul
Vă place să priviți un curcubeu? V-ați gândit vreodată că și Dumnezeu Se uită la el?
Când se va arăta data următoare pe cer un astfel de curcubeu măreț, îmbrăcat în așa minunate culori, să vă luați timp să-l priviți așa cum îl vede Dumnezeu. Citiți promisiunea divină, adresată lui Noe: „Când voi strânge norii deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; și Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi și dintre toate viețuitoarele de orice fel; și apele nu se vor mai face un potop, ca să distrugă orice făptură” (Geneza 9.14,15).
Curcubeul este o aducere-aminte a promisiunilor lui Dumnezeu și totodată o imagine a harului Său. Când se arată în norii întunecoși, el ne amintește că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului.
Dar și mai clar decât curcubeul, crucea de la Golgota ne dezvăluie harul divin. Acolo Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la moarte, ca oamenii, care au fost împotrivitori Lui, să poată fi împăcați cu El. Acolo Isus Hristos a murit pentru cei fărădelege și pentru păcătoși, ca ei să poată fi mântuiți prin credința în El de pedeapsa veșnică.
Când priviți data viitoare curcubeul, atunci să vă gândiți la harul lui Dumnezeu. El îi invită pe toți să se întoarcă la El. Printr-o recunoaștere sinceră a păcatelor lor, prin pocăință, oamenii pot să se împace cu Dumnezeu.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ NE REZOLVĂM PROBLEMELE (7) – Fundația SEER
„Să cunoască azi… înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10)
În al șaptelea rând, încearcă să vezi problema din unghiuri diferite. Apostolul Pavel menționează „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Pentru a înțelege cuvântul „felurit”, gândește-te la un diamant. De fiecare dată când îl întorci, lumina scoate la iveală o altă fațetă a frumuseții sale. Înțelepciunea lui Dumnezeu reflectată de Biblie ne dezvăluie diverse puncte de vedere și abordări ale problemei.
Glumind puțin, se spune că o femeie era suspectă că le-ar fi făcut ceva bărbaților cu care se căsătorise. Avocatul acuzării a întrebat-o: „Ce s-a întâmplat cu primul tău soț?” Ea a răspuns: „A murit pentru că a mâncat ciuperci otrăvitoare.” Apoi avocatul a întrebat-o din nou: „Dar cel de-al doilea soț, ce a pățit?” Ea a răspuns: „A murit, pur și simplu.” În cele din urmă, avocatul a întrebat-o despre cel de-al treilea soț. Ea a răspuns: „Chiar dacă n-a mâncat ciuperci otrăvitoare, și n-a murit pur și simplu, tot a murit… de comoție cerebrală!”
Serios vorbind, mai toate problemele au soluții și nicio problemă nu poate rezista asaltului unei gândiri sănătoase și tenace. Așa că, activează-ți creativitatea dăruită de Dumnezeu, aplică gândirea corectă și… adună-ți resursele. Dintre ele fac parte și oamenii: cine a mai avut o astfel de problemă? Cum a rezolvat-o? Deseori problemele care te înconjoară nu sunt nici pe departe atât de cruciale cum sunt oamenii din jurul tău.
Când Iosif a găsit un plan de salvare a Egiptului de la foamete, Faraon i-a zis: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale.” (Geneza 41:39-40) Concluzie: Cu ajutorul lui Dumnezeu, poți găsi cel puțin o modalitate de a-ți rezolva problema!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Imparati 13:20-34
Este rândul omului lui Dumnezeu din Iuda să audă un cuvânt de judecată. Lui îi lipsea forţa de caracter, iar rezultatele sunt tragice.
Să te laşi antrenat constituie un pericol mai ales pentru tineri, care prin natura lor sunt uşor influenţabili. Să remarcăm că, pentru a-l determina pe un creştin să se abată de pe calea ascultării, diavolul nu se foloseşte numai de incitări vulgare! El ştie cum să facă uz de mijloace care par să fie dintre cele mai respectabile, pentru a-l convinge. Toate aparenţele erau în favoarea acestui profet înaintat în vârstă, care pretindea că primise cuvântul Domnului printr-un înger. Dar putea Dumnezeu să Se contrazică? În ce ne priveşte, fie ca să ne sprijinim numai pe ceea ce El spune în Biblie şi atunci nu ne vom rătăci (Galateni 1.8, 9).
Moartea este pentru acest om al lui Dumnezeu consecinţa greşelii sale. Trupul său nu este mâncat de leu, dovadă evidentă că de Dumnezeu fusese lovit. Iar pentru bătrânul profet, ce pedeapsă! El constituise o piatră de poticnire pentru acela pe care-l numise fratele său (v.30), dar faţă de care nu se purtase deloc ca un frate! Să-i conducem pe alţii la neascultare nu este mai puţin grav decât neascultarea personală, pentru că atunci facem rău atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de cel care devine subiect al rătăcirii noastre.