Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește. Și vă veți întoarce și veți deosebi între cel drept și cel rău, între cel care-I slujește lui Dumnezeu și cel care nu-I slujește”.

Maleahi 3.16-18



Maleahi (1) – O comoară deosebită

În cele patru scurte capitole al cărții Maleahi, Domnul Se adresează de douăsprezece ori poporului cu cuvintele: „Voi spuneți” sau „Voi ați spus”. De fiecare dată, răspunsul poporului a fost unul necuviincios. După ce s-au întors în țară, la sfârșitul celor șaptezeci de ani de captivitate în Babilon, ei au reconstruit templul și, în cele din urmă, zidul Ierusalimului. Acum ei împlineau ritualurile de închinare, însă inimile lor erau departe de a fi evlavioase. David, în Psalmul 139, recunoaște că Dumnezeu îl cerceta și îl cunoștea. Mai mult, el cere ca Dumnezeu să-l cerceteze, să-i cunoască inima, să vadă dacă este vreo cale rea în el și să-l conducă pe calea eternă.

Totuși în popor erau câțiva care se temeau de Domnul și meditau la numele Lui. Ei nu doreau să iasă în evidență, nici nu luptau pentru drepturile lor, ci vorbeau unii cu alții. Dumnezeu asculta cuvintele lor, Își găsea plăcerea în ei și chiar o carte de aducere-aminte a fost scrisă pentru ei. Ei Îi erau o comoară deosebită, ca niște giuvaere în mijlocul poporului insolent și răzvrătit.

Patru sute de ani mai târziu, numele unora dintre aceste giuvaere apar în Evanghelii: Zaharia, Elisabeta, Maria, Iosif, Simeon, Ana, Ioan Botezătorul etc. Să călcăm și noi pe urmele acestei rămășițe evlavioase, care a produs atâta plăcere inimii lui Dumnezeu!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă ea [evanghelia] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: atât pentru iudeu, mai întâi, cât și pentru grec.

Romani 1.16



Un verset provocator (1)

Zona din jurul orașului Dillenburg din landul Hessen, Germania, a fost odinioară o zonă minieră bine cunoscută. Munca de miner era foarte periculoasă, iar minerii își câștigau cu greu pâinea zilnică. Până astăzi, orașul Dillenburg, vechiul oraș de Orania, cu cetatea sa datând din anul 1200 și cu vastele sale cazemate, este centrul industriei metalurgice.

Despre una dintre fabricile din această zonă se relatează o întâmplare deosebită. Pentru început, trebuie să spunem că în zona Dillenburg fusese răspândită evanghelia deja de mult timp și mulți – începând de la mineri – mărturiseau Numele măreț al lui Isus Hristos. Iar evanghelia nu a încetat să fie vestită și astăzi acolo.

Dacă vizitatorul va ajunge deci la această firmă, va remarca versetul frumos înrămat, scris cu litere mari deasupra ușii. Acest verset este:

Deoarece cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.18).

Ce reprezintă el pentru tine?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (4) – Fundația SEER

„Căuta să vadă care este Isus…” (Luca 19:3)


Biblia ne vorbește despre „un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameșilor, căuta să vadă care este Isus… A alergat înainte, și s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.” (Luca 19:2-4). Istoria lui Zacheu ne învață faptul că bogăția nu ne protejează împotriva imoralității. Felul în care unii oameni înstăriți s-au compromis este povestea modului în care s-au îmbogățit. Când îți calci pe conștiință, e greu să-ți mai încapi în propria piele. Când îți vinzi valorile esențiale pentru bani, succesul tău poate fi lipsit de valoare, iar sentimentul vinovăției – apăsător. Zacheu s-a luptat cu aceste lucruri: „Doamne… dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (vers. 8).

Dacă așa te simți și tu astăzi, Domnul Isus îți spune să faci cele trei lucruri pe care le-a făcut și Zacheu:

1) „Aleargă.” Nu mai amâna mântuirea nici măcar cu o zi! În fiecare clipă, ești la fel de aproape de veșnicie ca și cum ritmul cardiac ți-ar fi defect, sau celulele maligne. Nu te juca cu sufletul tău; împacă-te cu Dumnezeu cât mai poți!

2) „Dă-te jos.” Smerește-te! Îngenunchează la picioarele Celui care te iubește și care Și-a dat viața ca să te răscumpere. Nu contează cât de tare ai greșit: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

3) „Primește-L pe Hristos în casa ta.” (Luca 19:5). Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a locui.” Refuză să mai trăiești o zi măcar fără siguranța că Isus trăiește în inima ta, că îți călăuzește pașii… și că veghează asupra tuturor grijilor tale!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 11:1-15


Autoritatea împăratului Saul se va afirma cu ocazia unei victorii asupra vrăjmaşilor poporului. Aceşti vrăjmaşi sunt bine cunoscuţi: fiii lui Amon. Sub ameninţările lor arogante şi crude, locuitorii Iabesului din Galaad se află într-o situaţie groaznică şi aproape fără ieşire. Nu-i vedem întorcându-se spre Domnul; din contră, ar voi să facă o alianţă cu vrăjmaşul!

Dar, exercitându-Şi îndurarea, Dumnezeu îi va scăpa prin mâna lui Saul. Aceşti locuitori din Iabes ilustrează într-o manieră frapantă teroarea, ocara şi în final robia mizerabilă care-i aşteaptă pe aceia care fac alianţă cu lumea şi cu prinţul ei (vezi Evrei 2.15).

Saul, ca învingător, manifestă unele trăsături de caracter frumoase. Pe lângă zel şi curaj, vedem la el nobleţe, generozitate, clemenţă (v. 13) şi o anumită modestie. Cum era şi corect, el atribuie victoria Domnului. Toate acestea reprezintă un start promiţător! Şi câţi tineri, asemenea lui, n-au avut un început foarte bun! Apoi sau poticnit la primul obstacol aşezat în cale ca să le încerce credinţa.

De ce se întâmplă aşa? Simplu, deoarece această credinţă … n-a existat niciodată!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: