Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul și pământul și marea și toate cele care sunt în ele; care, în generațiile trecute, a lăsat toate națiunile să meargă pe căile lor, deși, în adevăr, nu S-a lăsat fără mărturie, făcând bine și dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană și bucurie.

Fapte 14.15-17


De-a lungul întregului curs al diverselor economii (dispensații), ne bucurăm de această binecuvântare incomparabilă: revelația divină. Motivul pentru care era necesară o astfel de revelație este clar, căci există un Dumnezeu al bunătății pe de o parte, iar de cealaltă există omul, păcătos și pierdut. „Tatăl Meu lucrează până acum” (Ioan 5.17), spune Fiul, care lucra de asemenea în har.

Conștiința omului poate sugera ideea existenței lui Dumnezeu și a judecății Sale, însă spiritul omului nu poate niciodată să se ridice mai sus de faptul, sau mai degrabă de concluzia, că există în mod necesar un Dumnezeu. Însă Dumnezeu Însuși nu este niciodată cunoscut în acest mod. Spiritul omului, ca atare, este incapabil să-L descopere pe Dumnezeu. De fapt, care este lucrul ce a oferit independență rațiunii omului, dacă nu propria sa cădere? El raționează asupra subiectului privitor la Dumnezeu tocmai pentru că L-a pierdut pe Dumnezeu; iar tot ceea ce raționamentele pot descoperi nu reprezintă ceea ce este, ci ceea ce trebuie să fie, fiindcă ele se bazează doar pe ipoteze.

Însă, chiar și așa, un Dumnezeu care trebuie să existe constituie un lucru cumplit pentru o conștiință încărcată de vinovăție. Dumnezeul care trebuie să existe nu poate fi, pentru un astfel de om – adică pentru un păcătos – decât un Judecător; iar dacă Dumnezeu este Judecătorul păcatului și al păcătoșilor, care trebuie să fie soarta păcătosului? „Dacă cel drept este mântuit cu greu, unde se va arăta cel neevlavios și păcătos?” (1 Petru 4.18).

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a răspuns și i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”.

Ioan 4.13,14


Sete de viață

Nu avem oare cu toții în inimile noastre un dor adânc după adevărata împlinire a vieții? Încercăm să-l liniștim cu tot felul de mijloace:

Unul își caută împlinirea în meserie. Pentru el contează succesul și să fie bine văzut. De aceea, se implică cu toată puterea pentru o carieră ascendentă. Când a obținut poziția năzuită, vrea să urce mai sus.

Altul economisește bani pentru călătorii prin lume. El dorește să viziteze multe țări ale pământului, să cunoască culturile altor oameni și să privească minunile naturii. Când ajunge acasă după întâmplări captivante și cu fotografii frumoase, îl cuprinde iarăși febra călătoriilor.

O altă persoană năzuiește după o relație fericită. Ea îl caută pe bărbatul de vis, cu care dorește să-și petreacă viața. Dorește dragoste, înțelegere și legătură interioară. Dar mereu este dezamăgită. Bărbatul pe care și-l dorește pare că nu există.

Toți acești oameni au ceva comun: cu toate că au băut din apă, setea lor după împlinirea vieții nu este potolită. – Ți s-a întâmplat și ție așa? Atunci ascultă ce îți oferă Isus Hristos: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”. El dorește să-ți dăruiască o viață nouă, o viață cu El, în care să găsești bucurie adevărată și împlinire statornică.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU POATE FOLOSI CEEA CE AI – Fundația SEER

„Ce ai în mână?” (Exodul 4:2)


 

 Citim primele 3 versete din Exodul 4: „Moise a răspuns și a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe.”

Pentru noi, care suntem obsedați de control, e înspăimântător și împotriva firii să ne aruncăm toiagul, lucrul de care ne sprijinim. Dar atâta timp cât ne ținem de acel „toiag” și încercăm să-l controlăm, Dumnezeu nu-l poate folosi. În jocul de golf, când un amator dorește să trimită mingea mai departe, el ține de crosă mai strâns, dar efectul este contrar. Cheia unei aruncări lungi este slăbirea mânerului.

Toiagul lui Moise a reprezentat identitatea și siguranța lui. Era mijlocul prin care își câștiga existența ca păstor și metoda prin care se apăra și își proteja turma. Așa că atunci când Dumnezeu i-a zis să-l arunce la pământ, i-a cerut practic să renunțe la ceea ce era și la ceea ce avea Moise.

Întrebare: Care este lucrul la care nu ești dispus să renunți? Răspuns: Nu tu controlezi ceea ce ai, ci lucrul la care nu vrei să renunți te controlează pe tine. Dacă nu-l lași din mână, toiagul tău rămâne pentru totdeauna un simplu toiag. Însă dacă ai curajul să-l dai lui Dumnezeu, poate deveni o unealtă a puterii Sale miraculoase.

Ce ai în mână astăzi? Te poți sprijini pe acel lucru și să vezi ce poți face tu, sau îl poți lăsa din mână și să vezi ce poate face Dumnezeu! Astăzi, lasă-L pe Dumnezeu să folosească ceea ce ai!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 10:11-36


Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă” şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.

Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu” să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!” (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel” (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă”. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: