Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iunie 11, 2019”

11 Iunie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceeași gândire unii față de alții, potrivit lui Hristos Isus … Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință … Și Dumnezeul păcii fie cu voi toți! Amin.
Romani 15.5,13,33


În acest capitol Îl găsim pe Dumnezeul răbdării, pe Dumnezeul speranței și pe Dumnezeul păcii. De ce este prezentat El aici, înainte de toate, ca Dumnezeu al răbdării? Când a scris această epistolă, Pavel nu vizitase Roma, acea mare metropolă a lumii, unde locuiau împreună iudei și națiuni, având culturi și religii diferite. Acum însă evanghelia harului lui Dumnezeu ajunsese la Roma, adresându-se tuturor, fără nicio diferență, fiindcă toți sunt păcătoși și au nevoie de mântuire. Oricum existau încă mari diferențe între creștinii dintre iudei și cei dintre națiuni, de aceea era nevoie de multă răbdare, pentru a nu se ivi despărțiri între ei. Îndemnul pentru toți era să aibă aceleași gânduri unii față de alții, potrivit cu felul în care Hristos îi primise pe fiecare dintre ei. Domnul Isus nu era părtinitor și îi îndemna pe acești credincioși să trăiască împreună în armonie. Acest îndemn este și pentru noi. Pavel ne îndreaptă gândurile către Izvor: Dumnezeul răbdării și al mângâierii. Trebuie să privim cu toții la Isus, cu un singur gând și o singură inimă, fiind pe deplin eliberați pentru a ne închina și pentru a trăi prin puterea Duhului.

Apostolul continuă cu Dumnezeul speranței, care umple inimile celor credincioși cu bucurie și cu pace. Este dorința lui Dumnezeu ca cei credincioși să trăiască în lumea aceasta cu speranța gloriei care urmează să se arate în curând. În Romani 5.5 citim: „Speranța nu înșală”. Speranța nu consideră pericolele și greutățile prezente ca fiind finale, ci privește înainte, încrezându-se în Dumnezeul speranței.

Îl vedem apoi pe Dumnezeul păcii și promisiunea prezenței Lui cu noi. Nu ne lipsește nimic! Fie ca prezența și pacea Lui să constituie partea și puterea noastră constantă, în umblarea noastră zilnică împreună cu El!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ține minte aceste lucruri … Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.
Isaia 44.21,22


Ultima întrebare (2)

Cuvântul lui Dumnezeu spune că toți oamenii sunt păcătoși și că, fără un Mântuitor, ei nu pot fi fericiți și mântuiți pentru veșnicie. Pe fiecare pagină a istoriei neamului omenesc, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina totală a omului, despre înstrăinarea lui în întregime de Dumnezeu. Omul nu poate niciodată și nici nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu, dacă este lăsat în voia lui. De ce? Fiindcă omul este mort în păcate și în fărădelegi, fără Hristos, fără speranță și fără Dumnezeu în lume. Omul este mort în păcate și în fărădelegi – iată de ce are nevoie de un Mântuitor! Și Unicul care îl poate mântui pe om este Isus Hristos. În Fapte 4.12 citim despre Hristos: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume salvator este traducerea cuvintelor ebraice: Cel Veșnic e Mântuitorul. Numai El singur! Nu instanțele religioase, nu eforturile noastre ne salvează sufletele de la pierzarea veșnică. Dincolo de toate părerile oamenilor rămâne valabil ce este scris: „Este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus”.

Ultima întrebare pentru tine, cel care citești aceste rânduri, este: „Ești mântuit?”. Astăzi poate să fie ziua cea mare a salvării sufletului tău prin credința în Mântuitorul. Astăzi este timpul cel mai potrivit. Aceasta înseamnă salvarea la timp. Numărul anilor vieții noastre este în mâna lui Dumnezeu. Noi fie putem lăsa ca acest capital să treacă nefolosit, fie îl putem folosi pentru binele veșnic al nostru și al semenilor noștri.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (1) – Fundația SEER

„Îți mai lipsește un lucru…” (Luca 18:22)


Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa (cap. 18) despre un om de frunte care „a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „…Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, i-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat.” (v. 18-23).

Acest tânăr bogat avea două probleme, iar Domnul Isus a pus degetul pe amândouă.

Mai întâi, el a descoperit că respectarea unor reguli religioase nu poate umple golul din suflet; numai o relație cu Hristos o poate face.

În al doilea rând, a descoperit că nu el deține avuții, ci că avuțiile îl dețin pe el și îl împiedică să-L urmeze pe Hristos.

Deși avea un potențial așa de mare și și-ar fi putut folosi resursele, relațiile și energia pentru cauza Împărăției, el a preferat să păstreze totul pentru sine. Scriptura a rezumat întreaga lui viață în patru cuvinte: „s-a întristat de tot.”

Ce a urmat? Fruntașul cel tânăr și bogat a devenit probabil fruntașul cel bătrân și bogat. Oare își va fi amintit el vreodată, până în clipa morții, cuvintele Domnului Isus: „vino și urmează-mă”? Cred că da! Și cu siguranță a regretat. Domnul Isus îți face și ție aceeași ofertă. Dacă spui nu, la sfârșitul vieții vei regreta. Dacă spui da, vei avea ca răsplată bucuria și binecuvântarea la un nivel pe care nu îl credeai cu putință.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 40:20-38


Sanctuarul şi obiectele necesare pentru închinare au fost pregătite până în cele mai mici detalii şi au fost aşezate fiecare la locul potrivit. Moise a terminat lucrarea, ceea ce ne aminteşte de Cel care i-a putut spune Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Dar credincioşia lui Moise peste toată casa lui Dumnezeu, menţionată în Evrei 3.2, … este numai o umbră a credincioşiei Fiului, „credincios Celui ce L-a rânduit”. El L-a descoperit pe Tatăl, Şi-a sfinţit „fraţii”, a ridicat adevăratul cort al cărui Mare Preot este, a stabilit o nouă ordine a lucrurilor (nu a celor văzute, materiale), prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, ne putem apropia de El şi Îi putem sluji (vezi şi Evrei 8.1, 2).

Minunatul Cort, cu care ajungem la sfârşitul studiului asupra cărţii Exod, a ilustrat pentru noi multe aspecte ale lucrării lui Hristos şi consecinţele acesteia. Cea dintâi consecinţă este că Dumnezeu coboară în glorie ca să locuiască în mijlocul poporului Său (v.34, 35). Astfel că, pe temeiul lucrării terminate a lui Hristos, Dumnezeu Duhul Sfânt a coborât pentru a alcătui Biserica, pentru a fi, conform Ef. 2.22,    „o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh”. De atunci, în ciuda declinului, El este prezent acolo ca o călăuză divină, conducând poporul lui Dumnezeu, aşa cum o făcea pentru Israel norul de deasupra cortului.

10 Iunie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune; și depărtarea de rău este pricepere!
Iov 28.28


Iov era un credincios care umbla cu integritate, care era drept și care se abătea de la rău. Temelia pentru toate aceste trăsături ale lui era însă temerea sa de Domnul – aceasta este începutul înțelepciunii și al priceperii.

Nu putem înțelege pe deplin cât de mare a fost suferința lui Iov. El și-a pierdut toată averea și toți cei zece copii într-o singură zi. Meditând la acest lucru, putem înțelege reacția plină de amărăciune a soției lui, fiindcă toate acestea au fost și pierderile ei, în egală măsură.

În mijlocul acestor nenorociri, Iov s-a temut de Dumnezeu. A căzut la pământ și s-a închinat, spunând că Dumnezeu dăduse și Dumnezeu luase, după care a binecuvântat numele Domnului. Mai târziu, când a fost lovit cu bube, răspunsul lui a fost: „Ce? Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?”. Răspunsul său a fost corect și să remarcăm că el nu a numit-o „nebună” pe soția lui, ci i-a reproșat că vorbea ca o femeie nebună (Iov 2.9,10).

Mai târziu, el a spus: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește … Și după ce această piele a mea va fi nimicită, totuși, fiind în carnea mea, voi vedea pe Dumnezeu: pe care eu însumi Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi” (Iov 19.25-27). Temerea de Domnul l-a făcut pe Iov încrezător în Dumnezeu, în ciuda tuturor împrejurărilor. El știa că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El era Răscumpărătorul său – că Dumnezeu era nădejdea sa pentru viitor. Da, Iov avea întrebări, plângeri, îndoieli, însă se temea de Domnul și datorită acestei temeri se abătea de la rău. Teama de Domnul să fie o realitate și în viețile noastre!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Căci Eu nu doresc moartea celui care moare”, zice Stăpânul Domnul. Întoarceți-vă deci, și veți trăi.
Ezechiel 18.32


Ultima întrebare (1)

La patru ani după scufundarea „Titanicului”, în timpul unei reuniuni ce a avut loc în Ontario (Canada) a celor care au supraviețuit catastrofei, unul dintre aceștia a povestit ce i s-a întâmplat pe când se afla în apele Atlanticului. El plutea pe o bucată de lemn, când dintr-o dată un val l-a împins pe pastorul John Harper înspre el, care la rândul său încerca să se mențină la suprafața apei pe o altă bucată de lemn.

„El mi-a strigat atunci:

— Ești mântuit?

— Nu, nu sunt, i-am răspuns.

— Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit, mi-a strigat el. Valurile l-au îndepărtat din nou pe Harper de mine, dar numai puțin și apoi a revenit aproape de mine.

— Acum ești mântuit? mi-a strigat din nou.

— Nu, i-am răspuns.

— Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.

Atunci Harper și-a pierdut echilibrul de pe acea bucată de lemn, a căzut în apă și s-a pierdut în valuri. Și acolo, singur în noapte, cu două mile de apă sub picioarele mele, mi-am predat viața Domnului Isus și L-am primit ca Mântuitor personal. Eu sunt ultimul convertit al lui John Harper” – și-a încheiat plângând mărturia acel bărbat.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT ÎN HRISTOS – Fundația SEER

„Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce.” (Numeri 23:20)


Iudeii au ocupat Țara Promisă și au intrat în stăpânirea ei, cucerind cetate după cetate. Când s-au apropiat de Moab, Balac, împăratul Moabului a vrut să plătească un ghicitor, pe nume Balaam, să rostească un blestem peste armatele iudeilor care se apropiau. În timp ce stătea pe vârful unui munte și se uita spre tabăra iudeilor, Balac se aștepta să audă blestemele curgând din gura lui Balaam. În schimb, a venit binecuvântarea. Când l-a întrebat pe Balaam de ce, el a explicat: „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el” (v. 20-21). Oare s-a întâmplat așa pentru că nu exista „fărădelege” sau „răutate” în rândul iudeilor? Nu! Atunci cum se face că Dumnezeu nu le-a văzut?

Din același motiv pentru care El nu îți vede nici greșelile și păcatele tale. El a ales să te vadă „în Hristos”, care este neprihănit și al cărui sânge ispășitor ne acoperă toate păcatele de la nașterea din nou până la Noul Ierusalim. Când iudeii își instalau tabăra în fiecare seară, corturile lor formau o cruce mare; imaginează-ți corturile a opt seminții în poziție verticală și corturile a patru seminții în poziție orizontală. Vezi imaginea? În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, așa te vede Tatăl ceresc pe tine. El se uită la tine – prin cruce. Și din moment ce sângele lui Isus a plătit pentru toate păcatele pe care le-ai putea face vreodată, Dumnezeu te vede ca fiind „acceptat”, „neprihănit” și „desăvârșit.” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Pentru că Dumnezeu te vede în Hristos, ești binecuvântat în mod ireversibil. Cu alte cuvinte: „ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!” (1 Cronici 17:27)


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 40:1-19


În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui” (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!” (Luca 14.17).

Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi”. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii”, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2.13)?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: