Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta în zilele lui Noe, pe când se pregătea corabia, în care puțini, adică opt suflete, au fost salvați prin apă; această imagine, botezul, vă salvează și acum, nu o lepădare a necurăției cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conștiințe bune, prin învierea lui Isus Hristos.
1 Petru 3.20,21

Vechiul Testament conține multe simboluri, care corespund diferitelor adevăruri din Noul Testament. Preocupându-ne cu ele, îl vom aprecia cu siguranță tot mai mult pe Hristos și lucrarea pe care El a făcut-o pentru gloria lui Dumnezeu și pentru mântuirea noastră. Pasajul din 1 Petru ne oferă un exemplu despre cum putem înțelege și aplica astfel de simboluri.

Mai întâi, înțelegem că oamenii și evenimentele din Vechiul Testament au fost reali. Zilele lui Noe scot la iveală îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu față de cei neascultători, chiar dacă pământul era plin de nelegiuire, așa cum citim în Geneza 6. Harul lui Dumnezeu, credința lui Noe, precum și alte teme fac parte din contextul istoric real și literal al pasajului; iar aceste lucruri „au fost scrise spre învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin încurajarea Scripturilor, să avem speranță” (Romani 15.4).

1 Petru 3.21 ne arată însă că acele zile sunt de asemenea o imagine. Apele prin care a trecut corabia sunt o imagine a botezului astăzi – nu fiindcă botezul ar mântui, ci fiindcă el arată că suntem identificați cu Hristos, care a murit și a înviat. Cuvântul „și” ilustrează un principiu important. El ne învață că, în general, imaginile sunt adevăruri însoțitoare și nu adevăruri exclusive, sau primare, cu privire la un pasaj din Vechiul Testament. Trebuie să învățăm mai întâi din context și apoi din imagini, pentru ca astfel să dobândim o înțelegere deplină a marelui subiect al Scripturii: Hristos Însuși.

S Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși…»”
1 Timotei 1.15

Biblia zidită

La marginea unui mic oraș italian, care era înconjurat de păduri de măslini, se plimba o doamnă. Când s-a apropiat de oraș, văzu un zidar care era preocupat cu restaurarea unui zid. Merse la el și discută foarte prietenos un timp cu bărbatul. La început, bărbatul se arătă și el prietenos, dar deodată  fața  lui  luă  o  altă  expresie.  Femeia  a  luat  din geanta ei o mică Biblie italiană și i-a înmânat-o bărbatului, cu asigurarea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu înverșunare, bărbatul a refuzat cadoul și a spus că nu vrea să știe nimic de aceasta. Dar când femeia i s-a adresat foarte prietenos, a cedat. El lăsă chiar să i se treacă numele în Biblie și primi cadoul. Dar deabia îi întoarse străina spatele, că și ridică câteva cărămizi de pe zid, puse Biblia în spațiul gol, închise locul și zidi mai departe.

Câțiva ani mai târziu veni o mare nenorocire peste acest oraș. Italia de sud este adesea zguduită de cutremure și la un astfel de cutremur se prăbușiră numeroase case. Mulți dintre locuitori au fost răniți, alții au fugit și au lăsat totul în urmă.

Când refugiații s-au întors după cutremur, au stat în fața ruinelor orașului lor. Multe case au fost distruse și au trebuit să fie definitiv demolate din cauza pericolului de dărâmare. Conducerea a trimis experți, care au trebuit să cerceteze casele și zidurile rămase cu privire la siguranța lor.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SFATURI FINANCIARE SĂNĂTOASE (2)

„Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni… pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:35-36)

     Iosif i-a oferit lui Faraon sfaturi financiare sănătoase, pe care am face bine să le ascultăm și noi: „Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină… Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:35-36). Cum a reacționat Faraon? „Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon.” (citim în versetul 37).

Siguranța ta viitoare este garantată, dacă pui în practică următoarele trei principii scripturale:

1) Zeciuiala. „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3:10).

2) Economisirea.  Disciplinează-te să investești o parte din venitul tău în economii. Nu-ți face griji că este o sumă mică, ci fă din asta o prioritate și o obișnuință! Dacă nu, îți vei cheltui banii pe alte lucruri și nu-ți vei atinge niciodată obiectivele majore: de-a merge la facultate, de a-ți cumpăra o casă, de a ieși la pensie sau de a susține lucrarea Domnului.

3) Plata datoriilor. După ce ai dat zeciuială și ai pus deoparte pentru viitor, străduiește-te să-ți achiți toate obligațiile financiare lunare. Dacă nu plătești întreaga sumă lunar, ajungi să plătești mai mult decât trebuie. Plătește atât cât trebuie pentru contribuția la pensie, chiar dacă trebuie să strângi puțin cureaua și să te descurci cu mai puțin o vreme. Pe termen lung, vei ajunge departe. Așa că, ia aminte la aceste sfaturi sănătoase!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

2 Ioan 1-13

După ce, în prima lui epistolă, a prezentat trăsăturile adevărului, apostolul ne înfăţişează în două scurte scrisori acest adevăr „în umblare”. Şi aici el nu alege ca exemplu un părinte în credinţă (1 Ioan 2.13), ci o doamnă creştină, împreună cu copiii ei, dintre care unii, spre marea lui bucurie, umblau în adevăr. Tineri creştini, să ştiţi că nimic nu-i bucură mai mult pe aceia care vă iubesc decât să vadă că voi nu numai că cunoaşteţi, ci şi că umblaţi în învăţăturile Cuvântului (v. 4; 3 Ioan 4).

Purtarea copiilor este proba care arată dacă o casă creştină este condusă după adevăr. Într-o epocă în care totul este corupt, căminul este ultima celulă în care copilul poate să se dezvolte la adăpost de întinăciune. Dar adevărul trebuie apărat împotriva vrăjmaşilor de afară (v. 10; Fapte 20.30). Adevărata dragoste ne obligă să nu primim nimic de la asemenea persoane. Am suporta noi ca un vizitator să ne spună minciuni despre cineva care ne este foarte drag? Şi cine ne este mai drag decât Domnul Isus? O creştină, un copil întors la Dumnezeu au competenţa nu să discute cu asemenea persoane, ci să le închidă uşa. Adevărul este comoara noastră cea mai mare. Să nu facem vânzare cu el! (Proverbe 23.23).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: