6 Septembrie 2021
Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.
Efeseni 4.1-3
Aceste cuvinte ale apostolului Pavel sunt mai mult decât o sugestie sau un simplu îndemn. Faptul că el folosește expresia „străduindu-vă” arată un efort intens. Deși întregul trup al lui Hristos este avut în vedere în Efeseni 4, totuși în adunarea locală este pusă la test păstrarea unității Duhului, iar aici eșuăm noi cel mai des. Nu există însă scuze pentru falimentul nostru în această privință. Dacă Scriptura ne oferă o poruncă, atunci va exista harul necesar și puterea de a o împlini. Trebuie să umblăm în chip vrednic de chemarea noastră, cultivând trăsăturile de har ale lui Hristos în adunare: smerenia, blândețea, îndelunga-răbdare, îngăduința în dragoste. O astfel de păstrare a unității Duhului va fi ca „untdelemnul de preț” (Psalmul 133.1,2), care oferă o mireasmă plăcută adunării. Trebuie să fim grabnici în a recunoaște ce este de la Hristos în ceilalți și înceți la a le vedea greșelile. Cineva a spus: «Am nevoie de un mare har în mine pentru a vedea un mic har în altul». Nu suntem chemați să păstrăm unitatea trupului; acest lucru ar fi imposibil pentru noi în starea fărâmițată de lucruri de aici, de jos. Există un singur trup, format în mod divin aparte de eforturile noastre.
Cu toții am experimentat ce înseamnă să te întâlnești pentru prima dată cu un creștin și să simți că faci parte din aceeași familie cu el. Ioan scrie că „oricine Îl iubește pe Cel care a născut îl iubește și pe cel născut din El” (1 Ioan 5.1). Orice credincios știe că acest lucru este adevărat, însă Domnul să ne ajute să trăim tot mai mult în puterea lui!
B. Reynolds
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toată imaginația gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate.
Geneza 6.5
De ce război, foamete, ură? (1)
Bilanțul îngrozitor al celor două războaie mondiale a fost de 65.000.000 de morți! Conform unor statistici, pe pământ mor zilnic 100.000 de oameni din cauza foametei. Brutalitatea, actele de terorism, furturile și ura iau amploare. Când deschidem un ziar, citim aproape numai despre fapte sângeroase, furturi, războaie și violențe. Atunci oamenii spun: „Dacă există Dumnezeu, cum poate să îngăduie acestea?”. În general, oamenii nu se interesează de Dumnezeu, dar, când se întâmplă ceva înspăimântător, dau vina pe Dumnezeu.
Cauza reală a necazului omenesc o găsim dezvăluită de Sfânta Scriptură: este păcatul. De la căderea în păcat în grădina Eden, între om și Dumnezeul drept și sfânt, care nu poate vedea sau suporta păcatul, s-a format o prăpastie. Omul a fost alungat din grădina Eden și el s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Cain, fiul lui Adam și al Evei, a făcut primul omor. De atunci, istoria omenirii este marcată de vărsare de sânge. „Vai de ei! căci au mers pe calea lui Cain” (Iuda 11). Chiar și în secolul nostru, al marilor descoperiri, al unei culturi avansate, al cunoștințelor crescute exponențial, omenirea se află tot pe calea lui Cain.
De la căderea în păcat, omul a ajuns sub stăpânirea lui Satan. El, „prințul acestei lumi”, a adus dezordinea, astfel că, în ciuda progresului, vedem eșecuri pe toate planurile: economic, politic, moral, religios. Din cauza avidității după putere, a urii, a lăcomiei de bani și a invidiei nu există pace între popoare. Omenirea a ajuns în mocirla păcatelor groaznice, încălcând orice bariere.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.29-17.6 · Ioan 11.32-44
coordonatori Bob & Debby Gass
PROTEJEAZĂ-ȚI VIAȚA SPIRITUALĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” (Iov 33:4)
Poți să încerci să-ți protejezi casa montând gratii de metal la ferestre, poți să-ți instalezi un sistem anti-furt la mașina ta, poți pune camere video la firma ta, îți poți îngrămădi averile în trezoreria unei bănci… Dar, ce faci ca să-ți protejezi cea mai valoroasă avere, și anume viața spirituală?
Elihu i-a zis lui Iov: „…suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Când Dumnezeu suflă Duhul Său în tine, în clipa mântuirii, tu înviezi din punct de vedere spiritual. Din acel moment ai capacitatea de a-L iubi, de a-L sluji și de a face voia Sa. Și asta urmărește dușmanul – partea din Dumnezeu care se află înlăuntrul tău! Și pentru a ajunge la ea, el îți va ataca trupul, va declara război minții tale, te va bombarda cu îndoieli și temeri. El se va folosi chiar și de alte persoane, inclusiv prieteni apropiați și membrii ai familiei tale. Când Dumnezeu a suflat suflare de viață peste Adam, el a devenit un suflet viu. El a recunoscut cine este și ce a fost chemat să facă în viață. Și atunci a apărut diavolul. Nu pierde lecția aceasta! Până nu recunoști că Dumnezeu te-a creat și te-a răscumpărat cu un scop, alții vor încearca să „sufle” identitatea și programul lor în viața ta. Și este un lucru periculos, deoarece de obicei cine te definește, te poate și controla!
„Cum mă pot proteja?” întrebi tu. Trăiește în fiecare zi cu conștiența prezenței lui Dumnezeu! David declară (Psalmul 61:3-4): „Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale.” Când te afli într-un asemenea loc sigur, dușmanul nu te poate atinge – nici pe tine, nici vreun lucru care îți aparține.
de Jean Koechlin
Ieremia 3:11-25; 4:1-2
Capitolul 3 îl prezintă pe Israel ca pe o soţie necredincioasă, uitând de legăturile care o unesc cu Domnul, bărbatul ei. Pe calea fărădelegii, Iuda a mers chiar mai departe decât cele zece seminţii ale lui Israel, adăugând la necredincioşia sa şi prefăcătoria: trădarea îi este agravată de ipocrizie. Deşi, din punct de vedere istoric, ne aflăm aici sub domnia evlaviosului Iosia, inima poporului tot nu şi-a urmat într-un mod real împăratul în trezirea pentru care acesta dăduse semnalul (vezi v. 10 şi 2 Cronici 34.33). Iuda s-a prefăcut că se întoarce la Domnul şi astfel prefăcătoria lui este înaintea lui Dumnezeu cu mult mai rea decât îndepărtarea propriu-zisă de El.
Cât de emoţionante sunt aceste chemări: „Întoarce-te, întoarce-te la Mine”; „Întoarceţi-vă, fii răzvrătiţi„; „Eu sunt îndurător„; „vă voi vindeca…„ (v. 12,14,22; 4.1)! Şi câte secole se interpun, prin micile puncte de suspensie din v. 22, între chemarea lui Dumnezeu („Întoarceţi-vă”) şi răspunsul poporului („Iată-ne„), din moment ce acest răspuns al lui Israel este aşteptat de Dumnezeu şi astăzi…!
„V-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă
înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos”, avea să le scrie Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2). O asemenea relaţie cu Domnul implică inimi neîmpărţite. Mult mai privilegiată decât Israel, Biserica, Mireasa lui Hristos, obiect al unei iubiri atât de mari, cu cât mai responsabilă este ea în a proteja afecţiunile Sale…!
Mana Zilnica 