5 Septembrie 2021
Și i-a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Și le-a spus: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați”.
Marcu 14.33,34
Nu ne putem împotrivi diavolului decât îmbrăcând armura lui Dumnezeu. Resursele omenești, precum abilitățile și puterea de caracter naturală, nu sunt de niciun folos în acest conflict. Încrederea în astfel de arme ne poate conduce să-l înfruntăm pe vrăjmaș, însă doar ca să fim biruiți. Dumnezeu poate folosi într-adevăr abilitățile omenești pentru lucrarea Sa, însă aici nu este vorba de ceea ce Dumnezeu folosește pentru lucrarea Lui, ci de ceea ce El ne-a dat pentru ca noi să folosim în conflictul cu vicleniile vrăjmașului. Noi nu ne luptăm cu carnea și cu sângele, iar armele noastre nu sunt carnale.
Mai mult, în acest conflict avem nevoie de toată armura lui Dumnezeu. Dacă ne lipsește chiar și o singură piesă, Satan va vedea cu ușurință acest lucru și ne va ataca exact acolo unde suntem vulnerabili. De asemenea, armura trebuie îmbrăcată. Nu înseamnă că, dacă suntem creștini, automat suntem și îmbrăcați cu armura. Ea ne este dată tuturor, însă este responsabilitatea fiecăruia să se îmbrace cu ea. Nu este de ajuns să privim la ea, să o admirăm sau s-o putem descrie, ci trebuie să ne îmbrăcăm cu ea în întregime.
Apoi vedem că armura este necesară pentru ziua cea rea. Întreaga perioadă a absenței lui Hristos este ziua cea rea, însă există momente când vrăjmașul lansează atacuri speciale asupra poporului lui Dumnezeu, căutând să le răpească adevărurile divine. În vederea unor astfel de zile avem nevoie să fim îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu; este prea târziu să îmbrăcăm această armură când ne aflăm în toiul conflictului.
Avem nevoie de armură ca să ne împotrivim și ca să stăm în picioare. După ce ne-am împotrivit cu succes vrăjmașului, avem în continuare nevoie de armură pentru a sta în picioare. Adesea suntem pândiți de cel mai mare pericol imediat după ce am dobândit o biruință, fiindcă este mai ușor să obții o biruință decât să o păstrezi.
H. Smith
Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
Ioan 17.24
Gânduri cu privire la Ioan 17
În preocupările Sale, Domnul era deja în Casa Tatălui Său. În schimb, ai Săi se aflau încă aici, în lume. Dar El nu vrea să fie despărțit pentru totdeauna de ai Săi. El va reveni și îi va lua la Sine. Domnul a exprimat această dorință a inimii Sale la începutul întâlnirii cu ai Săi în camera de sus. Acolo I-a spus încă o dată Tatălui Său cât de mult îi dorește pe ai Săi. Sunt cu adevărat mișcate inimile noastre când citim aceste cuvinte? Care este răspunsul nostru? Să spunem și noi din toată inima: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).
Nu există loc mai frumos decât Casa Tatălui! Această casă este locuința veșnică a lui Dumnezeu. Acolo nu există urmă de păcat! Dar ceea ce face atât de atrăgător acest loc este faptul că Cel care ne iubește și S-a dat pe Sine pentru noi Se află acolo. „Să fie împreună cu Mine” înseamnă fericire desăvârșită.
Noi vom vedea slava Fiului lui Dumnezeu. Nu este vorba despre slava pe care o cunoaște numai Tatăl și nu este vorba nici despre slava pe care El vrea să o împartă cu noi și pe care lumea o va vedea la venirea Lui. Aici este vorba despre slava care este strâns împletită cu dragostea veșnică dintre Tatăl și Fiul. El avea această slavă de la întemeierea lumii și El o are și acum ca Om. Această slavă este în afara lumii acesteia și este acordată doar acelora care își au patria în cer.
În curând, noi Îl vom vedea pe Domnul Isus și ne vom bucura de această slavă, dar în mod deosebit de El. Iar clipa reîntâlnirii poate fi chiar astăzi.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.8-28 · Ioan 11.17-31
coordonatori Bob & Debby Gass
FII GATA SĂ PRIMEȘTI! – Fundația S.E.E.R. România
„Cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16:24)
Biblia nu ne spune de câți ani stătea ologul, din Faptele Apostolilor capitolul 3, cerșind la poarta Templului, dar era ceva ce se întâmpla zilnic. Când i-a văzut pe Petru și pe Ioan, probabil că nu avea o altă așteptare – decât să mai supraviețuiască încă o zi. Prin urmare Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele Apostolilor 3:6). Iată ce s-a întâmplat apoi: „el a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu” (vers. 8).
Noi toți putem extrage o învățătură importantă de aici. Dumnezeu a stabilit vremuri în care să fie făcute anumite lucruri. El are un calendar, iar numele tău este scris în el. „Căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13). Dacă nu ești acordat din punct de vedere spiritual, poți rata „vremea hotărâtă” și poți pierde ceea ce are Dumnezeu pentru tine. Asta înseamnă că trebuie să înveți să trăiești în așteptare, deoarece binecuvântările lui Dumnezeu fie vin spre tine, fie trec pe lângă tine. Minunile se întâmplă celor care cred în ele, care le cer, care le așteaptă și care le primesc.
Dușmanul va încerca să te țină atât de ocupat, să te facă atât de cinic și de neajutorat încât atunci când Dumnezeu îți trimite răspunsul pentru care te-ai rugat, nu-l vei recunoaște, nu-l vei apuca, nu-l vei primi… Domnul Isus a zis: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23-24). Așa că, fii gata să primești!
de Jean Koechlin
Ieremia 2:19-37
Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu l-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23). Acest popor însă Îi declară cu impertinenţă: Nu voi sluji (v. 20; comp. în Neemia 3.5 cu exemplul maimarilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să=l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).
Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţă de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului…!
Mana Zilnica 