Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 August 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu Însuși va îngriji de mielul pentru arderea-de-tot.

Geneza 22.8


Istoria jertfirii lui Isaac ne spune că jertfa de care omul are nevoie pentru a se apropia de Dumnezeu a fost pregătită de Dumnezeu Însuși, la fel cum Avraam l-a dat pe Isaac. Această jertfă trebuia să fie un Om, care să aibă cu Dumnezeu aceeași relație pe care o avea Isaac cu Avraam. „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot” (Geneza 22.2).

Nu știm cât a înțeles Avraam din toate acestea. Credința înțelege mult. Însă, în ce ne privește, noi știm din Noul Testament că Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu, în care Își găsea toată plăcerea. Lui Avraam nu i s-a îngăduit să-l aducă jertfă pe fiul său. Dumnezeu l-a oprit să facă acest lucru în ultimul moment și a pregătit un berbec, care a murit în locul lui Isaac. La cruce însă, lucrurile au stat altfel. Acolo, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu, pe Fiul dragostei Sale, despre care spusese, cu puțin timp în urmă, pe muntele schimbării la față: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea; de El să ascultați” (Matei 17.5). În Ioan 10, Domnul Isus Însuși spune că Tatăl Îl iubea pentru că avea să-Și dea viața. Tatăl L-a dat pentru a fi jertfit pe cruce. Vedem acest lucru, în mod simbolic, în Geneza 22. El Însuși L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a muri. El Însuși L-a lovit. „Trezește-te, sabie, împotriva păstorului Meu și împotriva omului care este tovarășul Meu” (Zaharia 13.7). În Psalmul 22.15, Domnul Isus spune, în mod profetic: „M-ai adus în țărâna morții”. Aceasta vine după ce Domnul strigase: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

De ce L-a lovit Dumnezeu? Pentru că ne-a iubit și pentru că a vrut să ne mântuiască, iar aceasta era singura cale prin care putea s-o facă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.

Tit 2.11



Harul lui Dumnezeu

• Harul lui Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși, deși ei nu o merită.

Harul îi întâmpină pe toți oamenii pe același teren, căci „toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). De aceea omul are nevoie de harul lui Dumnezeu. Dar harul nu înseamnă că Dumnezeu trece cu vederea păcatul, ci din contră!

• Harul lui Dumnezeu este un cadou.

Harul este un cadou nemeritat. El nu poate fi câștigat nici prin apartenența la o biserică, nici prin fapte bune sau lucruri materiale. Cine crede în Dumnezeu și în Fiul Său Isus Hristos și recunoaște înaintea Lui păcatele săvârșite primește harul în dar.

• Dumnezeu poate arăta har, pentru că Fiul Său a murit pe crucea de la Golgota.

Harul lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că El L-a trimis pe Fiul Său în această lume. Ca Locțiitor, Fiul Său a purtat la cruce pedeapsa pentru oamenii care cred în El. De aceea Dumnezeu poate să arate har și să ierte păcate. Pedeapsa meritată a fost achitată de către un Nevinovat, de către Fiul Său.

• Harul lui Dumnezeu este nesfârșit de mare.

Harul lui Dumnezeu îl achită de vina sa pe cel care crede și îi dăruiește viața veșnică. El îi ajută pe copiii lui Dumnezeu în viața lor de zi cu zi. El îi cunoaște bine și știe de ce au nevoie.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 6.19-38 · Ioan 6.1-15

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ JUDECATA ÎN SEAMA JUDECĂTORULUI (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi…” (Matei 7:2)


Dacă ești o persoană cu spirit de judecată, ține minte acest principiu atemporal: ce oferi, aceea primești.

Domnul Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7:1-2). Aceasta este legea reciprocității, care garantează că vei primi înapoi ceea ce dăruiești. Nu este o amenințare, este o lege neschimbătoare, la fel ca legea gravitației. S-ar putea să spui: „Eu sunt o persoană onestă și am curajul de a spune lucrurilor pe nume. În plus, păcatul acelei persoane trebuie scos la lumină!” Dar aici nu este vorba de onestitatea ta sau despre păcatul lor, ci despre faptul că Scriptura ne interzice să judecăm! S-ar putea ca tu să ai dreptate, iar ei să greșească, dar faptul de a judeca (în sensul de a condamna) te pune sub judecata Cuvântului lui Dumnezeu, și va trebui să dai socoteală!

Dacă cealaltă persoană s-a pocăit deja, și-a mărturisit păcatul și a primit iertarea lui Dumnezeu?! Gândește-te la asta: cea mai urâtă formă de judecată este atunci când judeci un păcat… pe care Dumnezeu l-a iertat și l-a uitat deja! (vezi Isaia 43:25) Când îi judecăm pe alții, căutăm în locul nepotrivit. Noi încercăm să evităm ceea ce nu vrem să vedem la noi – propriile noastre metehne.

Domnul Isus spune: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3). Oricare-ar fi paiul lor, e problema lui Dumnezeu, nu a ta. „Bârna” ta este problema ta! Domnul Isus spune de asemenea: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7). În loc să-i judeci pe ceilalți, mai bine ai începe să investești în propriul tău „cont al milei”; vei avea nevoie de el în curând.

Așadar, lasă judecata în seama lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 21:18-32

În drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct! Aceasta era starea lui Israel … şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!

Această minune Îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.

Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: